Şoimii Patriei, "viitorul de aur" al ţării

Întreaga suflare românească trebuia angrenată în procesul de educare a omului de tip nou, a comunistului. Oamenii muncii au fost pri­mii. Studenţii, liceenii şi elevii de şcoală generală erau şi ei educaţi în spiritul nou. Preşcolarii nu puteau lipsi. Mici fiind, ei prind repede, nu pun în­tre­bări, doar ascultă şi execută. Educaţia lor era mai lesne de făcut.

În 1976, Ceauşescu şi-a brevetat o idee ce avea să marcheze generaţii întregi. "Şoimii Patriei", organizaţie comunistă a copiilor şcolari şi pre­şco­lari cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, aflată sub tutela PCR. La multe se gân­diseră liderii din blocul comunist, dar cu aceasta Ceauşescu i-a lăsat... "cu gura căscată". Educaţia şoimilor cuprindea numai capitole absolut necesare unui bun mic comunist. Organizaţia trebuia să dea o educaţie "moral-politică, patriotică, prin mun­că şi pentru muncă a tinerelor ge­neraţii, la formarea acestora în spiritul concepţiei revoluţionare despre lume şi viaţă", după cum se preciza în volumul "Educaţia comunistă, patriotică, revoluţionară a Şoimilor Pa­tri­ei", carte apărută în 1985.

În această "operă de căpătâi" pentru educatorii şoimilor găsim şi în­dem­nul lui Nicolae Ceauşescu, părintele Organizaţiei Şoimilor. "Faceţi totul, dragi prieteni tineri, pentru a fi la înălţimea încrederii partidului nostru comunist, a condiţiilor mi­nunate care vă sunt create. Învăţaţi, munciţi, munciţi şi învăţaţi, însuşi­ţi-vă cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi cu­noaş­te­rii, concepţia materialist-dialectică, fiţi cutezători, preţuiţi strămoşii şi părinţii voştri, acţionaţi permanent în spiritul romantismului revoluţionar, pregătiţi-vă să fiţi întotdeauna gata de a vă face datoria de a duce înainte neabătut făclia progresului pe pă­mân­tul României, mesajul de pace şi colaborare al naţiunii noastre socia­liste cu alte naţiuni ale lumii."

Prin diverse activităţi, se ur­mă­reau învăţarea şi înţelegerea de micii "şoimi" a unor cunoştinţe despre "patrie, partid, popor, oamenii mun­cii şi realizările deosebite din ţara noastră în anii socialismului, cu­noaş­terea Imnului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, a drapelului şi a stemei ţării, a drapelului PCR, al UTC, al Organizaţiei Pionierilor, a ceremonialului specific Organizaţiei Şoimii Patriei, în scopul cultivării sentimentelor de dragoste şi re­cu­noştinţă faţă de partid, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Cea­u­şes­cu, al dezvoltării interesului copiilor pentru muncă, ordine, disciplină", după cum se scria în volumul menţionat.

Intrarea în Organizaţia Şoimilor Patriei se făcea după un ceremonial bine cunoscut. Cele mai "atent selecţionate momente" erau festivi­tăţile organizate cu prilejul vizitelor oficiale. Părinţii trebuiau să le cumpere copiilor uniforme. Fetiţele aveau fustiţă albastră, respectiv pantalon de aceeaşi culoare, bluză portocalie cu epoleţi, fundă roşie cu tricolor, pălărie albastră, ciorapi albi şi ecuson. Băieţii aveau pantalon albastru – lung şi scurt, în funcţie de anotimp, bluză portocalie cu epo­leţi, fundă roşie cu tricolor, şapcă albastră, ciorapi albi, ecuson.

Fiecare festivitate se desfăşura în prezenţa părinţilor, a unor invitaţi şi a notabilităţilor din respectiva localitate. Evenimentul trebuia să fie spectaculos. Momentul maxim era depunerea legământului.
"Eu, Şoim al Patriei, mă angajez:/ Poporului credinţă să-i păstrez,/Să fiu cinstit şi drept; oricând/ Să apăr şi să cânt acest pământ."

Cu cântecele şi poezii, în aplauzele celor prezenţi se termina festivitatea. În anul 1989 a fost primită în Organizaţia Şoimii Patriei ultima generaţie de "şoimi". Pe unde or zbura acum oare?

Ce-mi aduc eu aminte
În 1989 eram încă la grădiniţă. Deh! Nu toţi s-au născut o dată cu pământul. Eram, cred, de prin '88 la grădi'. Mic, dolofănel, cu plete blond-roşcate, cârlionţat. M-a făcut mama şi inteligent... pe vremea aia mi se spunea că-s "dezgheţat". Eu nu înţelegeam ce înseamnă... ştiam că nu am congelator în mine ca să mă dezgheţ. Deci? Mama mi-a explicat: "Adică eşti mai deştept!". Văleu! Eram şef de grupă. Mă plăcea şi tovarăşa directoare, eram prieten cu cele două fete ale ei. Cea mare era la grupa mare, pregătitoare. Cea mică, la o altă grupă. Dar ne jucam împreună.

Mergeam la o grădiniţă aproape de Piaţa Berceni. Grădiniţă de cartier. Curată însă, cu oameni buni. Aveam două educatoare. Una mai bătrână, zgripţuroaică. Mirosea me­reu a tutun. Avea o fată de şcoală ge­nerală... ce-mi mai plăcea să mă joc cu ea! Educatoarea cea tânără era mai drăguţă. Nu-mi vin în memorie chipurile lor. Eram totuşi copil de grădi'! În '89 m-au făcut şoim al pa­triei! Ultima generaţie! Câtă agitaţie era! A fost un fel de spectacol. Cântau cei mai mari decât noi. Apoi... într-un fel de sală de festi­vităţi, ne-au aşezat într-un rând. Aveam cămăşi portocalii. Ne-au dat fiecăruia câte o cravată. O ceremonie scurtă. Cuvinte de laudă. Înainte să înceapă eram foarte emoţionaţi. Se zvonea că însuşi mă­re­ţul conducător şi a lui nevastă vor participa la solemnitatea naşterii unei noi generaţii de şoimi ai patriei! De-ar fi avut ţara "pradă" pe câte ge­neraţii de "şoimi" avea... Fiind mai trupeş... mi-au dat să ţin un steag tricolor... Eram mândru tare, dar şi steagul greu! După solemnitate... ne-au făcut poze. Mamă, ce m-am bucurat! Am şi acum poza... păcat că e alb-negru.

Prima iubire
La grădiniţă m-am îndrăgostit prima oară. Nu râdeţi! Chiar eram amorezat, în felul în care un copil se poate îndrăgosti. Îmi plăcea Laura. Colega mea blondă, cu ochi albaştri. Frumuşică foc! (Oare cum o arăta acum?). Cum nu eram singurul băiat din grupă... aveam concurenţă. Ceva trebuia făcut!

Am căutat idei până m-au găsit ele pe mine! Acasă, într-un sertar al dulapului din bucătărie, am găsit un briceag vechi, cu lama ruptă. Bucuros, mi-am zis că am aflat lozul câştigător la inima fetei! Nu era de colo să te ţină o aşa fetiţă de mână când te scoteau în curtea instituţiei, la plimbare... ori să se joace cu tine mai mult decât cu ceilalţi! Acestea fiind zise, fără să mă vadă nimeni, am băgat briceagul în săculeţul meu de grădi’.

A doua zi, noroc că însoţitorul care mă ducea (tată, soră mare sau soră mijlocie) se grăbea. Am ajuns mai repede. Nu era nimeni. Briceagul era pregătit în rucsăcel. Mai lipsea doar Laura, blonda. Şi... a venit! Eram doar eu şi cu ea. După saluturile demne de şoimii patriei, ... o invit la rucsăcel. Aveam ceva să-i arăt. Ceva ce nu avea nimeni! Curioasă, a venit. Am scos briceagul şi l-am deschis. I l-am arătat în toată splendoarea lui de briceag cu lama ruptă! Fata... s-a speriat. A fugit ţipând, plângând. De bine... n-avea cum să fie! Am luat briceagul şi l-am ascuns. Nu, nu! Nu în săculeţ! Acolo l-ar fi căutat. L-am ascuns după o mobilă. Acolo îi era domiciliul până când puteam să-l iau fără frică.

După câteva minute, Laura a venit de mânuţă cu o educatoare de la o altă grupă. N-o ştiam decât din vedere. M-a întrebat de ce am speriat fetiţa? Cu ce? Să-i arăt! Laura nu mă ajuta deloc... "Avea un cuţit ma­a­aaare!" ?!? De unde atâta de mare un briceag cu lama ruptă... "Dă-l în­coa­ce!", ţipa zbi­rul. N-am, spuneam eu, încercând să par angelic.... M-a controlat. N-a găsit nimic. Laura începea să se potolească. Dar o fată mică, blondă, cu ochi albaştri sigur trezeşte mai multe sentimente bune decât un copil mic, roşcat, creţ şi cu capu' mare...
"Dă-mi cuţitul!", mă repezi educatoarea. "N-am!" "N-ai? Bineeeee".... şi două perechi de palme fură "ultimele cuvinte" adresate mie. De atunci... Laura nu mi-a mai fost la inimă...
Şi-am trecut la brunete... tot cu ocazia aia!

Ei da, la grădi' aveam parte şi de masă. Mi-o amintesc pe cea de prânz. Felul întâi – ciorbă, felul doi... ceva cu carne şi desert. Ciorbica...  era bună.

N-am amintiri neplăcute, deci era bună. La felul doi.... hmmm. Se mer­gea mult pe ideea de alimentaţie să­nă­toasă. Adică, puţină carne, legume multe. Legumele nu-mi plăceau, dar trebuiau mâncate. Nu-ţi dădeau desert până nu aveai farfuria goală sau aproape goală. Ce era de făcut? Uneori mai păcăleam colegii cum că lor le face bine să mănânce legume şi mie nu. Dar... cât să-i păcăleşti? Schimbam tactica. Le dădeam jumătate din bucata de carne, doar, doar îmi luau legumele. Treaba mergea. Desertul venea. După masă, parcă venea puţină şcolarizare. Apoi somn. Paturi întinse. Pături, pernuţe. Copilaşi. Vreo două ore cred că ţinea somnul. Ne era un pic de teamă, de fapt, o teamă ne urmărea pe noi, cei de la grupa... cine mai ştie care, toată ziua. Colega Oana... Aproape că nu trecea zi în care să nu se scape fără preaviz! Camera nu era mare, începea să miroasă repede... Pe la ora 16:00 (sau mai târziu), şoimii îşi luau zborul către casă, traşi părinteşte de aripi de părinţi ori alte rubedenii.



Din folclorul "Şoimilor Patriei"
Suntem şoimii patriei
Ta, ta, ta, ta, ta, ta
A sunat trompeta
Trec şoimii patriei cântând
Avem fundiţe cu tricolor
Şi ni-s obrajii surâzători
Noi suntem şoimii neînfricaţi
Azi mici, dar mâine cu toţii bărbaţi.
Ta, ta, ta, ta, ta, ta
Suntem şi noi gata
Să apărăm ce-am moştenit
Ţara, tricolorul, pacea şi poporul
Şi un partid de toţi iubit
Partid, părinte drag, îţi mul­ţu­mim!
De grija ta şi noi o să fim
Harnici, cinstiţi, mândria gliei
Noi, şoimii mici ai României.

Port în inimă partidul
Port pe cap pălărioară
Şi la gât port tricolor,
Port în suflet România
Şi pe-al ei conducător.
Port în inimă partidul,
De nimic nu mă mai tem.
Sunt cuminte şi sunt harnic
Şoim al patriei mă chem,
Sunt fiul tău, partid, iubit părinte,
Ne-ai dăruit o ţară ca-n poveşti
Şi pentru ea cu dragoste ne creşti
Să o slujesc cu inima fierbinte.
Eu sunt un şoim al patriei în zbor
Şi tu mi-ai dat aripile acestea
Viteaz să mă înalţ spre viitor,
Spre luminoase, comuniste creste.
Pământ iubit, pământ al biruinţei
Pe care întâi lumina am văzut
Noi, şoimii patriei şi pionierii,
Îţi dăruim cu drag un cald salut.

Micii şoimi şi pionierii
Sub un cer senin,
De lumină plin,
Pionierii vieţii înfloresc
Şi cu cântecul, din tot sufletul,
Patriei iubite vestesc:
Micii şoimi şi pionierii
Şi-au dat mâna peste ţară
Şi-n avântul primăverii
Au scăldat plaiul lor minunat;
Pui de Făt-Frumos
Şi cântând voios
Viţa nouă scriu şi citesc
Mulţi ca florile, vii ca zorile
Fericiţi ca patria cresc.