La mina din Baia Sprie persistă o situaţie care se cere urgent rezolvată. Este vorba despre cizmele de protecţie pentru mineri. Acestea sunt asigurate de baza Judeţeană de Aprovizionare Tehnico-Materială din Baia Mare, într-o cantitate insuficientă faţă de normativul în vigoare.
Acest normativ, emis de Ministerul Muncii în 1972 prevede ca fiecărui miner să i se asigure două perechi de cizme anual (câte o pereche la şase luni). Cizmele pentru mineri nu sunt însă ca oricare altele. Ele trebuie să fie mai solide, să aibă un bombeu mai puternic (ar fi de dorit ca el să fie armat cu metal). Cizmele de protecţie pentru mineri sunt cizme care trebuie să suporte un confort fizic deosebit, în condiţiile contactului permanent cu roca dură a muntelui. Cele mai bune cizme din piele nu ar rezista în aceste condiţii decât câteva zile. Cizmele apă-noroi nu pot rezista mai mult de un şut sau două. Deci, aceste obiecte nu pot fi înlocuite cu uşurinţă de alte produse ale industriei încălţămintei şi, în consecinţă, această industrie trebuie să asigure articolul în cauză atât la nivelul cerinţelor cantitative cât şi calitative. Or, cizmele respective vin aici, aşa cum spuneam, mai puţine decât trebuie şi cu deficienţe de calitate. La nivelul Bazei Judeţene de Aprovizionare Tehnico-Materială din Baia Mare stăm de vorbă cu directorul acestei unităţi, tovarăşul Pavel Mureşan. Înţelegem că situaţia existentă nu este imputabilă bazei, deoarece aceasta a prezentat necesarul de cizme (verificat şi avizat de Inspectoratul judeţean de protecţia muncii), dar că nu s-au putut încheia contractele cu Centrala Pielăriei, Cauciucului şi Încălţămintei din Bucureşti decât la nivelul a ceva mai puţin decât jumătate din acest necesar! O situaţie similară s-a înregistrat şi în anul care a trecut şi continuă să fie o problemă şi în anul 1989. În sprijinul afirmaţiei sale, directorul ne-a prezentat adrese care solicitau redimensionarea contractelor şi răspunsuri ale centralei care nu era de acord cu acest lucru. Nu numai cizmele pentru mineri ridică probleme la contractare, ci şi alte tipuri de cizme, la fel de necesare pentru alte sectoare de activitate. Din punct de vedere al calităţii, problemele se pun uşor diferit, în funcţie de cei doi producători: Întreprinderea de Bunuri de Consum din Cauciuc Jilava şi Uzinele Chimice Române din Bucureşti. Sunt de preferat cele produse de Jilava, unde se observă o îmbunătăţire a calităţii, însă sosesc în continuare produse care nu suportă nici proba simplă a "strânsului la gură şi a suflării în ele".
La Centrala Minereurilor din Baia Mare, problema cizmelor este un aspect arhicunoscut. Inginerul Nicolae Urdan, director tehnic cu producţia minieră, ne arată că în ultimii cinci ani s-au înregistrat constant probleme în legătură cu asigurarea minerilor cu acest articol extrem de necesar şi că din punct de vedere al calităţii s-a putut constata o scădere permanentă. Cele mai bune cizme nu rezistă mai mult de două luni în condiţiile normale de lucru. "Am sondat 800 de perechi şi am găsit 400 găurite. Erau cizme noi, din depozit." La acest nivel s-au organizat două expoziţii cu echipament de protecţie şi de lucru din cauciuc: furtunuri, impermeabile, cizme. Au fost invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Muncii, ai Ministerului Industriei Uşoare, s-au promis măsuri, dar nu s-a rezolvat nimic. Principalele defecte sunt date de neetanşeităţi. S-au făcut şi fotografii şi s-au trimis către Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor.
Noi am numărat în magazinul "Unirea" aproximativ 50 de tipuri de încălţăminte din această categorie şi, în paralel, am putut constata că erau extrem de puţin solicitate. Unele dintre aceste încălţări sunt chiar foarte urâte şi nici nu par funcţionale. Deci, resurse există. Toată problema constă ca producătorii de încălţăminte să depună eforturi pentru valorificarea superioară a materiilor prime.
Vasile NEAGOE - Scânteia Tineretului, nr.12379 din 1989
Citește pe Antena3.ro