Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A treia scrisoare semnalează un mic conflict legat de activitatea
personalului dispensarului uman (cel puţin asta îi e denumirea) din
comuna Cornu, judeţul Prahova. Incidentul a debutat prin refuzul, de
către un sanitar prea grăbit, de a administra o injecţie; după un timp,
soţul pacientei a criticat în adunarea generală a organizaţiei de
partid din acel sat aspecte mai largi de incorectitudine în activitatea
dispensarului.
(Principialitatea lui sui-generis nu trebuie judecată prea sever, întâmplându-se curent ca obiectivitatea să se declanşeze tocmai sub impulsul unei trăiri subiective). După acea critică, ranchiuna şi-a arătat colţii. La prima nouă solicitare a serviciilor dispensarului – de data asta un bilet de trimitere la analize pentru băi – soţia opinentului a fost criticată fără echivoc: "Du-te la bărbatu-tău, să-ţi dea el, că ne-a criticat în şedinţă!".
Asemenea reacţii, neprincipiale, desigur pot fi îndreptate foarte uşor pe plan local. Există comunişti, există consiliu popular, există primar, cu dubla lui calitate, politică şi administrativă. Puşi, împuterniciţi, obligaţi să verifice sesizările, să îndrepte lipsurile, să lămurească oamenii, iar în situaţiile mai delicate, în care cetăţeanului doar i se pare că are dreptate, să-l lămurească. Aceasta ar fi şansa, dar...
Soţia în acest caz s-a dus la tovarăşul Primar să rezolve cazul (majuscula aparţine scrisorii şi reflectă, ea însăşi, respectul săteanului faţă de funcţia de la care spera receptivitate). Dânsul i-a chemat pe amândoi şi i-a întrebat ce s-a întâmplat. Tov. medic zice: tov. primar, nu e adevărat, nu a venit la mine femeia asta, iar asistentul zice: Aşa e domn (sic!) primar. În această întorsătură soţia le-a zis: cum puteţi să minţiţi în halul ăsta? S-a supărat tov. primar şi a invitat-o pe soţia mea afară."
Să zicem că discuţiile contradictorii purtate în faţa primarului deveniseră atât de aprinse încât impuneau evacuarea din birou a uneia din părţi. (Cu toate că un conducător de comună cu tact şi prestigiu poate face faţă oricărei situaţii, oricărui dialog). Oare răbufnirea sătencei nu avea o altă – ori şi altă – cauză decât firea personală? Indiscutabil, reflexul de impoliteţe se trăgea şi din exasperarea de a vedea cum "neagra devine albă" şi invers, dar şi din faptul că "verificarea" şi "rezolvarea" sesizării intraseră deja sub semnul îndoielii. De la data ţinerii adunării generale în care fusese criticat dispensarul trecuseră aproape două luni, iar consiliul popular şi comitetul comunal de partid nu lămuriseră dacă aspectele mai grave semnalate în acea şedinţă sunt ori nu reale. "Am arătat aceste aspecte la timpul potrivit şi tov. Primar şi secretar de partid din Cornu mi-a promis că va sta de vorbă cu dânşii, nu ştiu dacă a făcut-o, cert este că se continuă cu lipsurile." Nu e de mirare. Ştie oricine că deficienţele neelucidate nu numai că persistă, dar se şi amplifică, iar "curajul" celor vinovaţi creşte până la proporţii sfidătoare.
Sergiu Andon, Scînteia, nr. 14464 din 1989
