Ţara toată, ascultată

Începând din 1987, una dintre piesele de rezistenţă de la Radio Europa Liberă erau memoriile ge­neralului Ion Mihai Pacepa. Din ele, românii aflau o versiune grotescă a politicii şi personajelor din Ro­mâ­nia.

Generalul defector a acreditat versiunea crezută de majoritatea populaţiei că Nicolae Ceauşescu reuşise performanţa absolută de a afla în orice moment ce-şi vorbeau oa­menii acasă şi la lucru. În felul acesta, Pacepa a venit în ajutorul  Securităţii, deoarece a înspăimântat po­­pulaţia şi mai tare. Reproducem în continuare fragmente despre vi­zi­­u­nea utopică a României în anii '80.

Ceauşescu a venit la ora zece, ca întotdeauna, împreună cu Elena. Ară­tând dizgraţios, în uniforma militară pe care o purta rar, din cauza caracterului secret al serviciului său, Diaconescu a făcut un pas înainte şi a spus, dintr-o suflare:
- Tovarăşe comandant suprem al forţelor armate române, expoziţia "DGTO în 1984", organizată conform ordinului dumneavoastră personal, este gata să vă fie prezentată. Sunt comandantul DGTO, general-locotenent Ovidiu Diaconescu. (...)

- Tovarăşe comandant suprem şi mult stimtă tovarăşă Elena, tema ex­poziţiei noastre este dezvoltarea vii­toa­re a DGTO pentru a îndeplini or­di­nele dumneavastră de a su­praveghea întrega populaţie a sumpei noastre patrii, Republica Socialistă România. (...)

- Generalul tău e dulce, mi-a şoptit Elena.

- Acesta este un aparat telefonic care a fost perfectat de către DGTO după zece ani de muncă, a început Geartu încet şi metodic, în adânc contrast cu modul rapid de a vorbi al lui Diaconescu. Ţinea în mână un telefon bej, cu aspect inofensiv. Acesta nu este numai un telefon obişnuit. Serveşte şi ca microfon foarte sensibil, capabil să înregistreze toate convorbirile din camera unde a fost instalat. Dacă acest telefon este aprobat ca fiind unicul tip legal permis în România, va deschide o nouă eră în supravegherea electronică pe scară largă, fără nevoia obositoare de a intra clandestin în case particulare pentru a instala microfoane.

- Ar putea fi modele diferite?

- Avem trei modele şi cinci culori, dar putem avea oricâte doriţi dumneavoastră să comandaţi. (...)

- Aprobat. Începând de azi, 28 martie 1978, acesta e unicul şi singurul telefon aprobat pentru folosinţă în România. Punct. Câte telefoane vechi avem în folosinţă azi?

- Peste trei milioane, a răspuns prompt Diaconescu.

- Înlocuieşte-le cu cele noi, a ordonat Ceauşescu.

- Io nu înţeleg, Nicule. Care-i dife­renţa dinte ăsta şi ăla negru din biroul meu?, a întrebat Elena, puţin stânjenită.
Ea nu ştie nimic despre modul cum se fac înregistrările pe care le ascultă cu atâta lăcomie în camera din spatele biroului ei.

- Diferenţa e că tu nu nu-l vei avea niciodată pe ăsta nou, nici la birou, nici acasă, a răspuns Ceauşescu, clipind spre noi.

El se bâlbâie şi când este plăcut impresionat.
- Putem face o demonstraţie, to­varăşe comandant suprem?, a în­tre­bat Diaconescu.
Formula de adresare "comandant suprem" este pentru el chiar mai plăcută decât a avea relaţii sexuale, sau cel puţin aşa îmi spusese Diaconescu în urmă cu câteva zile. (...)
Diaconescu a format un număr şi a întrebat dacă este Teatrul Naţional. "Aţi greşit numărul", a venit de la celălalt capăt al firului, dar magnetofonul nu s-a oprit după ce receptorul a fost pus în furcă. O voce de femeie se auzea întrebând cine a telefonat.

- Un idiot care a format numărul greşit. Lasă-mă să termin de ascultat Europa Liberă cu privire la vizita dictatorului cu baba de nevastă-sa în Statele Unite, a răspuns o voce de bărbat, înainte de a fi oprit brusc.

Mâna lui Diaconescu, năpustindu-se mai rapid decât un şarpe, apăsase pe buton. Avea întotdeauna reflexe bune.
Liniştea mormântală a fost întreruptă atunci când Diaconescu a apăsat pe alt buton. Un zgomot înfundat însoţit de o respiraţie grea şi strigăte scurte au ieşit brusc din difuzor, dar mâna iute a lui Diaconescu le-a întrerupt imediat.
- Dă-i drumul iar, a ordonat Elena cu voce înţepată.

Urechea ei experimentată era aproape la fel de bună ca a lui Diaconescu.
- Ăştia ar trebui arestaţi, a ordonat ea, după ce a mai ascultat câteva mi­nu­te. La unşpe dimineaţa, oamenii muncii trebuie să muncească, nu să facă dragoste. (...)

Atenţia lui Ceauşescu a fost atrasă de un televizor cu transmiţător încorporat în carcasă, care putea fi activat prin comandă de la distanţă folosindu-se acelaşi cod.
- Propunem introducerea acestui microtransmiţător în toate apara­tele tv care urmează a fi vândute în zonele rurale. Un avantaj al acestuia este că ar fi alimentat în permanenţă la o sursă de curent, eli­mi­nând necesitatea bateriilor. Şi, în afară de asta, televizorul stă închis 80% din timp. (Programul Televi­ziunii Române este de numai câteva ore pe zi).

- Dacă o să folosim această şmecherie, am putea chiar să mai scurtăm programul zilnic. Câteva ştiri şi un film despre partid e tot ce le trebuie oamenilor, nu-i aşa, Nicule?, a întrebat Elena. (...)

Era la amiază când Ceauşescu a terminat vizitarea expoziţiei. (...)
- Câţi oameni vor putea fi su­pra­vegheaţi simultan până la sfârşitul viitorului plan cincinal?

- Pot numai să vă raportez, to­va­răşe comandant suprem şi stimată tovarăşă Elena, a replicat Diaconescu, că, dacă propunerile noastre vor fi aprobate azi, atunci, începând cu 1 ianuarie 1984, vom fi în stare să supraveghem zece milioane de mi­crofoane simultan. Pre­su­pu­nând că populaţia noastră va păstra acelaşi ritm de creştere în ur­mătorii ani ca şi în ultimii cinci, estimarea noastră e că fiecare fa­milie va putea fi supravegheată periodic în timpul unui an calendaristic, iar cei suspecţi vor fi urmăriţi continuu. (...)
- Făurim acum o viaţă minunată pentru poporul român, tovarăşi. O viaţă şi independenţă, pe care po­po­rul nostru o merită, după 2.050 de ani de luptă şi umilinţă.
Elena a dat tonul la aplauze.
- În ultimul deceniu, fiecare an a marcat ceva nou în istoria noastră comunistă. Să facem din anul 1984 un alt moment de referinţă. Să fim din nou unici în cadrul Tratatului de la Varşovia. Să fim primii din întreaga lume, tovarăşi. Într-un timp foarte scurt vom fi singura ţară de pe pământ capabilă să ştie ce gândeşte fiecare cetăţean al său. Cinci ani reprezintă tot ce ne separă azi de o formă de guvernământ nouă, mult mai ştiinţifică.

S-a uitat cu subînţeles la auditoriu, înainte de a continua.
- De ce este imperialismul ame­rican atât de nepopular? Pentru că nu ştie ce gândeşte poporul, pentru că nu este ştiinţific? Ceea ce faceţi voi aici, tovarăşi, este adevărata ştiinţă a guvernării. Este o adevărată trecere în revistă a opiniei publice. Sistemul comunist pe care-l în­făp­tuim împreună este cel mai ştiinţific cu putinţă, repet, tovarăşi, cu pu­tinţă, în folosul umanităţii.

Diaconescu a început aplauzele. Ceauşescu şi-a ridicat braţele, cerând linişte.
- Păcat că nu putem spune oamenilor muncii de la noi cum are grijă de ei prtidul comunist, tovarăşi. Nu s-ar duce minerii să scoată mai mult cărbune dacă ar fi siguri că partidul ştie ce fac soţiile lor în fiecare clipă?
Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii, Bucureşti, Editura Venus, 1992, p. 157-162