x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tovarăşele din cooperaţie prezentau moda

1
Autor: Florentin Coman 02 Mar 2009 - 00:00

În 1989, timpul fotomodelelor de pe coperţi de revistă, cu zâmbet se­du­că­tor şi forme apetisante întreţinute cu apă plată şi lămâie era încă departe. Atunci, la casele de modă din mu­ni­ci­pi­ile reşedinţă de judeţ, prezentările se făceau de tovarăşele cooperatiste din câmpul muncii. Bineînţeles, ajungeau pe podium doar cele cu aspect fizic plăcut. În multe cazuri frumuseţea naturală a acestora ar fi eclipsat-o pe cea a modelelor de astăzi, dependente de tehnicile spa şi is­cu­sin­ţa chirurgilor plasticieni.



În anii ’80, Rodica Dima a făcut par­te din echipa prezentatoarelor vestimentare ale Casei de Modă Brăila. Lu­cra la Cooperativa Meşteşugărească "Vi­itorul", ca muncitor calificat la secţia Mode-Pălării, iar "cariera" sa de model a început când cineva de la atelierul tehnic a întrebat-o: "Avem un model drăguţ de rochie, nu vii puţin să-l probezi?". A probat rochia, iar co­le­gii au observat că are un mod natural de a atrage atenţia. "Posibil că a contat şi faptul că eram şi la Şcoala Populară de Artă – secţia coregrafie, într-o echipă formată din 12 fete. Eram foarte ocupată cu programul de mun­că şi cu coregrafia, iar când m-au în­tre­bat dacă vreau să fac prezentări de mo­dă am spus că nu am timp. Am ac­ceptat, în final, să particip, pentru că nu l-am putut refuza pe preşedintele de la acea vreme al cooperativei, care era un om deosebit", îşi aduce aminte Rodica, recunoscând că a avut şi un be­neficiu din această activitate: re­u­şea din când în când să fenteze "prestaţiile" în agricultură, obli­ga­torii atunci pentru toţi oamenii muncii. Ur­­ma­re a directivei de partid "să adu­cem valută în ţară", Casele de Modă ju­de­ţe­ne din cadrul cooperativelor meş­te­şu­găreşti lucrau pentru export.

Mare parte din ce se făcea la Brăila ajunge în Olanda. Sursa de inspi­raţie a tehnicienilor din atelierul de creaţie erau revistele de modă din România, dar şi din alte ţări socia­liste "vecine şi prietene". Modelele etalon din aceste reviste erau îmbunătăţite, în principal, prin aplicarea unor broderii sau flori artificiale. De regulă, se realizau anual patru prezentări de modă: în no­iembrie, în martie, iunie şi septembrie. Publicul spectator era format din reprezentanţi ai conducerii Uniunii Judeţene a Cooperativelor Meş­te­şu­găreşti şi ai autorităţilor locale, în general crema societăţii comuniste. Doar dacă rămâneau locuri neocupate în sala de prezentare era permis accesul persoanelor fără invitaţie.

Modelele nu urmau nici un curs special, înainte de a ajunge pe po­dium. "Nu ne-a învăţat nimeni cum trebuie să ne comportăm sau ce să facem, cum trebuie să cobori pe podium, cum trebuie să mergi sau să zâmbeşti. Nu era nici una dintre noi profesionistă în prezentări de modă şi exista un trac enorm. Aveam, totuşi, o experienţă cu scena prin prisma participărilor la diferite acţiuni artistice, împreună cu grupul de fete de la Şcoala de Artă, şi încercam să împăr­tă­şesc din umila mea experienţă câte ceva colegelor", povesteşte Rodica. Mo­­delele erau pe cont propriu şi în cu­lise. "Nu aveam un make-up artist care să ne aranjeze şi, practic, ne descurcam singure. De cele mai mul­te ori, trebuia să aducem noi accesorii pentru ţinutele prezentate. Aveam o pe­reche de pantofiori marca «Gu­ban», foarte apreciată la acea vreme şi foarte greu de găsit la vânzare, şi trebuia să fac de aşa natură încât să se potrivească la ţinutele pe care le pre­zen­tam", îşi aminteşte, amuzată, Rodica.

Modelele nu primeau recompense materiale, după prezentări, mulţu­min­du-se doar cu satisfacţia lucrului bine făcut şi cu felicitările şefilor. Cât priveşte creaţiile vestimentare purtate, acestea erau, în general, sobre, în ton cu moda vremii. Existau, însă, şi excepţii notabile. "Dintre cele patru pre­zentări anuale, cel mai mult mi-au plăcut colecţiile de primăvară şi vară, când mai existau şi ţinute în care nu predominau culorile în­chise sau ter­ne. Mie îmi plac culorile vii, or, ma­jo­ri­tatea modelelor erau de culori în­chi­se, pentru că acesta era unul dintre eta­loanele eleganţei la acea vreme.

Co­lecţiile de primăvară şi vară erau,însă, mai vii. Apăreau şi colecţii din materiale mai speciale şi am avut ocazia să port rochii de mătase sau accesorii ori haine din blană naturală, un lux pentru perioada aceea.

Existau şi ţinute care nu-mi plăceau, dar nu trebuia să se vadă asta în timpul pre­zentărilor de modă", îşi aminteşte Rodica Dima, astăzi un apreciat designer în domeniul aranjamentelor florale.

În 1989, Rodica Dima prezenta creaţiile vestimentare ale Casei de Modă Brăila
Citeşte mai multe despre:   special,   moda

Serviciul de email marketing furnizat de