x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, eroul cel mai iubit al bancurilor oamenilor muncii din RSR

0
Autor: Dorian Cobuz 05 Sep 2009 - 00:00
Un grup de români hotărăsc să-l omoare pe Ceauşescu şi angajează pentru asta un asasin de profesie. Pentru a fi siguri de reuşită, au ales dintre mai mulţi candidaţi pe acela care avea cele mai multe referinţe, cele mai spectaculoase realizări. Cel ales şi-a pregătit îndelung şi mi­nu­ţios atentatul. În ziua hotărâtă, însă, a dat greş. La anchetă, se­cu­riştii, care-i cunoşteau performanţele, l-au întrebat, intrigaţi, cum a fost posibil.

- Cum să vă spun?! Eu sunt obişnuit să-mi fac treaba în linişte, să mă concentrez atunci când trag. Până acum nu mi s-a mai întâmplat ca, în momentul decisiv, toată lumea din jurul meu să-nceapă să strige: "Trage, mă, odată!..."

Caustice şi crude, bancurile care îl vizau pe prea iubitul fiu al poporului de la Scorniceşti au devenit în ultimii ani ai comunismului chiar... criminale! Ele preziceau finalul violent al lui "nea Nicu", nu pentru că românii ar fi avut vreo pasiune pentru atentatele la viaţa conducătorilor, ci pentru că era evident că sistemul putea fi învins doar prin doborârea directă a celui supranumit "Sfidarea mondială". Românii par să nu mai fi avut nici măcar indulgenţă faţă de cel care îi conducea. "Întrebare la Radio Erevan: Se poate face dragoste în ziua înmormântării lui Ceauşescu? Răspuns: Da, dar numai cu nevasta, ca să fie jalea mai mare!"

Acestea sunt unele dintre bancurile culese de Călin-Bogdan Ştefănescu chiar în cursul anului 1989. Vreme de 10 ani, inginerul a adunat bancurile pe care le-a auzit, vreo 830 la număr, notându-le minuţios într-un caiet şi semnând data culegerii. Le-a publicat pe toate într-o colecţie, "10 ani de umor negru românesc. Jurnal de bancuri politice". Călin-Bogdan Ştefănescu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii în '71, când a fost repartizat la ITB. De prin '93 lucrează în Primăria Municipiului Bucureşti, în cadrul serviciului Transporturi.

Ştefănescu a reuşit să noteze, în medie, cam un banc la cinci zile, din calculele acestuia rezultând că ultima perioadă a comunismului a fost cea mai productivă din acest punct de vedere. Temele bancurilor se învârteau în jurul neajunsurilor create de sistemul "implementat" de Partidul Comunist Român, dar şi de persoana "secretarului general" şi de consoarta acestuia, "Bomba chimică".
Zece ani din viaţa unei societăţi chinuite se pot reconstitui în cartea inginerului, o realitate nefardată de nostalgii şi nemulţumirile faţă de noua "ordine". Lucrurile care atunci nu puteau fi spuse în gura mare sau ilustrate de presă se regăsesc în bancurile epocii. România, supra­numită de acum "Ceauswitz", era descrisă ca "un balaur cu două capete şi mai multe mii de cozi". O ţară cu magazine cu rafturi goale, în care nu se mai găsea nici măcar hârtie igienică, cartofii cât nucile care se vindeau la piaţă, femei care se trezeau noaptea să gătească, pentru că doar atunci avea gazul suficientă presiune, programul tv redus şi dominat de prezenţa "fiului cel mai iubit", securişti gata să "te ridice" în orice moment pentru orice ai spune sau pseudoevenimentele politice ale acelor zece ani se regăsesc toate între bancurile adunate de inginerul Ştefănescu în caiet.

"În grădina lui Ion/ A turnat Nicu be­ton" era un refren parodiat care circula în 1989, ca urmare a demolărilor care au devenit politică de stat, dar reprezintă şi anul cu poate cele mai multe "atacuri" la cuplul prezidenţial. Unele dintre bancuri vorbesc direct de asasinarea dictatorului. "La ultimul congres al partidului, un tip picotea undeva în spatele sălii. La un moment dat, un şobolan a scăpat în sala congresului. S-a produs, evident, agitaţie, rumoare... Până la urmă, toţi au început să strige: «Prindeţi-l, prindeţi-l!» Buimac, trezit brusc din somn şi auzind aşa ceva, omul nostru a început să strige şi el: «Întâi pe ea, întâi pe ea!»".

Călin-Bogdan Ştefănescu, cu grija şi metoda unui inginer, s-a apucat să nu­me­re, catalogheze şi calculeze bancurile după teme, după viteza de răspândire sau chiar după structură. Astfel a făcut o analiză, o adevărată inspecţie în genul folclorului urban al epocii. "Încă de la apariţia sa ca fenomen social, bancul politic s-a înscris în ceea ce am putea numi rezistenţa activă împotriva dictaturii. El a fost un rezultat al nemulţumirii populare şi, în acelaşi timp, un puternic catalizator al ei. Cei care l-au creat şi răspândit nu erau, în nici un caz, dintre resemnaţii cu soarta pe care ne-o hărăzise Ceauşescu. Ei erau protestatari, anonimi şi doritori de anonimat, ce-i drept, dar nu mai puţin incomozi pentru regim", notează Călin-Bogdan Ştefănescu. Iar vorbele îi sunt foarte bine ilustrate chiar de creaţiile anonimilor autori: "În Piaţa Unirii s-a intalat o mare statuie re­prezentându-l pe Ceauşescu. Pe ea scria  «Ceauşescu» sus, deasupra capului şi «pace» jos, pe soclu. Un ţăran din Cio­ro­gârla se tot învârtea în jurul ei privind-o cu mare atenţie şi cu o oarecare mirare". Evident, în scenă intră un miliţian care îl ia la rost pe om, care îi spune că s-au făcut două greşeli: "Păi, în primul rând, ar fi trebuit să scrie acolo, la mijloc, «Odihnească-se-n...»" Miliţianul sare ca ars: "Mă, nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa?! Omul nici n-a murit...". Ţăranul reacţionează firesc: "Vezi, asta e  a doua greşeală..."
Întorcându-ne la analiza "culegătorului" Călin-Bogdan Ştefănescu trebuie să preluăm câteva observaţii. Acesta a constatat că cele mai răspândite bancuri sunt cele care făceau caz de nivelul de trai. 30% din totalul lor aveau această temă.

"Întrebare: De ce fac românii greva foamei? Răspuns: Pentru că şi-au pierdut buletinul ori vor să şi-l piardă". Nu puţini au uitat însă că alimentele de bază se dădeau pe bază de cartelă, iar buletinul de identitate devenise vital pentru cei care doreau să obţină "hrănitoarele" cartele.

A doua mare temă a ironiilor era Ceauşescu şi cultul personalităţii sale, cu o pondere de 13% din totalul creaţiilor populare de acest tip. Această temă apare tot mai des începând cu anul 1986, iar explicaţiile ni le oferă modest chiar Călin-Bogdan Ştefănescu. "Saltul specta­culos înregistrat în 1986 şi nivelul înalt menţinut în anii următori (1987-1989) sunt explicabile, credem noi, pe de-o parte, prin împingerea cultului perso­nalităţii lui Ceauşescu pe «noi culmi», ajungându-se la forme greu de imaginat şi încă şi mai greu de suportat, iar pe de altă parte, prin concentrarea pu­terii în mâinile sale simultan cu înăsprirea dictaturii". Să ne delectăm cu un alt exemplu: "Întrebare: Ce deosebire este între un congres ecumenic şi un congres al partidului? Răspuns: La congresul ecumenic este lăudat Domnul, la congresul partidului este lăudat Tovarăşul".

Românii râdeau tot mai amar în ulti­mul an al comunismului. Hâzi, autorii bancurilor sugerau finalul dictatorului şi se inspirau din evenimentele politice in­ter­na­ţio­nale care anunţau marea elibe­rare. Ştiţi de ce nu a trecut Gorbaciov la capitalism? De teamă că intră Ceauşescu cu tancurile în Mos­cova. Un slogan pe care şi l-ar fi dorit re­voltaţii, scandat la cel de-al XIV-lea Congres al PCR: "Ceauşescu, fii boier,/ Fă şi tu ca Honecker". O mică precizare pentru cititorii mai tineri: Erich Honecker a fost ultimul conducător comunist al Republicii Democrate Germane şi tocmai fusese îndepărtat sub presiunea maselor populare.

De altfel, ultimul congres era anticipat de mai multe bancuri, care fie luau peste picior farsa politică ce se pregătea, fie erau un prilej pentru a se ridica problema "schimbării", măcar la nivelul ironiilor şoptite pe ascuns: "Întrebare: Ce deosebire este între Congresul al XIV-lea şi Congresul al XIII-lea? Răspuns. Nici una, dar dacă ar fi..."

Într-una dintre vizitele de lucru pe unul dintre şantierele patriei, Tovarăşul cade într-o groapă cu ciment, iar trei muncitori îşi fac datoria umană şi-l salvează. Re­cunoscător şi generos, prim-secretarul le promite oamenilor că le îndeplineşte câte o dorinţă, oricare ar fi ea. Primul vrea casă, al doilea maşină, iar al treilea o gardă de corp. "Ce să faci tu cu gardă personală?!? De ce ai nevoie de ea?!", se minunează Ceauşescu. "Păi, dacă află ai mei că te-am salvat, mă linşează!", răspunde cu since­ritate omul.
Citeşte mai multe despre:   special,   bancuri in comunism

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de