"Tovarăşul" şi "tovarăşa", plimbare în pas vioi

1989, vara. Electrouzinproiect. Blocul IPA (Institutul de Proiectări pentru Automatizări), Bulevardul Kalinin nr. 18. Lângă Patinoarul Flo­reasca. De partea cealaltă a Lacului Floreasca şi a locurilor misterioase şi inaccesibile în care locuieşte familia Ceauşescu, o zonă interzisă, cu porţi ferecând câteva străzi. Străzi pe care, prin anii '74, inginerul proiectant Ion Corbu putea să circule. Acum nu. Porţi mari cu semnul interzis pe ele blochează accesul. Porţi prin care aleatoriu, probabil din raţiuni de securitate, ies maşinile cu "tovarăşul" sau "tovarăşa", ori cu amândoi.

O construcţie sub formă de lamă. Un fel de clădire gen ONU, în variantă dâmboviţeană, cu 10 niveluri. De câteva ori, în discuţii directe, persoane întâlnite întâmplător, la o bere, în tren, îi spuneau proiectantului, uşor conspirativ, că ultimele trei etaje ale acestui bloc au fost "rase". Ca să nu se mai vadă în locurile ce trebuiau să rămână ferite de privirile curioase ale românilor de rând... Aceşti oameni, "foarte bine informaţi", îl asigurau că, din raţiuni superioare, clădirea a fost scurtată. Când le-a spus că el lucrează la etajul al IX-lea al acestei clădiri l-au privit ca pe o irealitate. Este incredibil câte lucruri de necrezut pot crede oamenii.

Ion Corbu se opreşte din lucru şi priveşte prin fereastra murdară la exterior spre Lacul Floreasca. Este ora 9:00 dimineaţa. Încearcă să se rela­xeze, dar nu se poate desprinde de proiectul la care lucrează: Fabrica de cinescoape color. Un proiect foarte important pentru România. Un proiect ambiţios şi deosebit de complex. Se analizează mai multe oferte şi oamenii au obosit în negocierile cu partenerii din Japonia, Olanda şi America. Dacă ei au obosit, partene­rii sunt epuizaţi. Au trecut peste cinci ani de când au început negocierile. Care nu se mai finalizează. Zeci de variante. Proiectul se tot schimbă. Este un proiect foarte scump. Şi, mai ales, se află în atenţia personală a "tovarăşului". Ion Corbu se ocupă de secţia de sticlărie color.

Trebuie să calculeze capacitatea de producţie a cuptoa­relor, sunt două, unul pentru conuri, altul pentru ecrane, să determine suprafeţele, utilităţile, să am­pla­seze utilajele, să facă analize comparative, să facă evaluări, să dea teme la arhitecţi, instalatori, plan general etc. Pe baza unui program de fabricaţie venit de sus. De la CSP (Comitetul de Stat al Planificării). Şi pe baza ofertelor primite de la partenerii străini. Orice schimbare de program de fabricaţie, de amplasament sau de ofertă duce la schimbarea proiectului. Cât de curând, macheta fabricii, făcută după ultimele cerinţe şi indicaţii ale "tovarăşului", va ajunge la Directivare.

"Oare consilierii tovarăşului şi tovarăşul însuşi, după ce o vor vedea şi ana­liza, vor mai găsi ceva de schimbat ori de reproşat? Nu direct nouă, proiectanţilor, ci directorului institutului şi şefului de proiect. Care, mai apoi, ne vor transmite nouă toate cele. N-aş vrea să fiu în pielea lor", se gândeşte cu amărăciune în suflet proiectantul.

Îi este şi acum vie amintirea vizitei tovarăşului şi tovarăşei la Fa­brica de calculatoare. De pe Platforma Pipera. Proiectată tot în institutul lor. Mândria institutului. Atunci tovarăşei nu i-au plăcut deloc cele două turnuri de răcire ce făceau parte din sistemul de asigurare a climatizării.

Ca să găsească soluţia de mascare a acelor turnuri şi să facă voia tovarăşei, directorul institutului împreună cu un colectiv complex au făcut o noapte albă. În plus, directorul a făcut şi un infarct. Care l-a ţinut departe de institut vreo şase luni. Se prefigurează o zi senină. Mai pe la prânz, de la această fereastră va zări Bucegii. Dacă nu se va înnora. Lacul Floreasca, ascuns privirilor trecătorilor, tremură uşor în zare. Câteva rândunele ating apa din zbor. Priveşte şi se gândeşte. Speră ca macheta să treacă, altfel trebuie să o ia iar de la capăt.

Pe marginea lacului este o alee. O porţiune din această alee se vede foarte bine de la etajul a 9-lea al blocului în care lucrează. De undeva din stânga, dintre pomi, apare un mi­litar. De la etajul al 9-lea şi distanţa la care se află pare un pitic. Însă după mersul sacadat şi privirile uşor neliniştite aruncate în toate părţile deduce faptul că este vorba de un mi­litar. Când vine mai la centrul aleii zăreşte şi uniforma. Pare un colonel.

La vreo 10 metri în spatele lui apar doi bărbaţi îm­bră­caţi în civil. Calcă ferm, liniştit. Nu întorc în nici o parte capetele. Ăştia sigur sunt securişti. "Care dintre ei o fi celebrul Soare?", se întreabă zâmbind Ion Corbu. Îi vine în minte bancul cu tovarăşul care, tocmai trezit, întinzându-se şi privind spre răsărit, spune "Bună dimineaţa, Soa­re!". "Să trăiţi, tovarăşe comandat su­prem!", se aude din înalt. "Vezi, Lenuţo, ce mare sunt! Şi Soarele mă salută." A doua zi, scena se repetă. A treia zi la fel. A patra zi, după ce ros­teşte mângâ­ietoarele cuvinte, to­va­răşului nu-i mai răspunde ni­meni. Repetă salutul şi nimic. Intrigat, zice: "Soare, de ce nu mai răspunzi?". De undeva din copaci vine răs­pun­sul: "Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem. Colonelul Soare a fost de serviciu până ieri. De astăzi eu, colonelul Prună, sunt de serviciu".

În spatele celor doi, la aproximativ 3-4 metri, doi câini negri şi, imediat, în spatele câinilor, apare cu­plul: tovarăşul şi tovarăşa. În pas vioi. Parcă uşor săltat. Îngrijorat. Temător chiar. Oricum, nu unul re­la­xat, de plimbare. Probabil unul de mişcare. Poate recomandat de doctor. În spatele cuplului, tot la vreo 4 metri, alţi doi bărbaţi în civil şi, în fine, la vreo 4-5 metri în urma acestora din urmă, un alt bărbat în uniformă. Poate tot colonel.

Un întreg alai. Un fel de cortegiu. Care dispare rapid printre copacii din partea dreaptă a lacului. După vreo 20 de minute, alaiul se întoarce. În aceeaşi dispunere. Şi dispare în partea stângă a lacului. Să-i invidieze? Să-i com­pă­ti­mească? Cum poţi să fii "cel mai tare" din România şi să ai parte de o astfel de "plimbare"? Proiectantul se gân­deş­te că ori blocul în care lucrează este supravegheat de pe undeva de lu­ne­tişti, ori cei care se ocupă de paza "obiectivului" sunt slabi. De la fereastra la care se află, un bun ochitor ar putea scăpa ţara de teroare. Şi de toane.