Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Du-m-acasă, măi tramvai/ du-mă, du-mă, ce mai stai..." În 1989, România sărbătorea 630 de tramvaie produse în ţara noastră după un minunat model german. Numai că partidul unic uitase să informeze populaţia în legătură cu provenienţa minunatului tramvai, care n-a fost nici pe departe vreo invenţie extraordinară a unui inginer autohton, ci o furăciune grosolană de la fraţii germani din jumătatea federală a ţării.
Frumosul model al tramvaiului nemţesc circula deja prin Bucureşti încă de la începutul anilor '70, după ce o delegaţie română ajunsese la Linkehofmannbusch, (LHB) Salzgitter, în fosta RFG în 1969. "Trimişii Republicii Socialiste România se duseseră cu intenţii declarate de cumpărători cinstiţi, iar fraţii germani din republica federală se bucuraseră că şi-au găsit piaţă de desfacere serioasă pentru frumosul model.
De «ţeapă» şi-au dat seama mai târziu", povesteşte unul dintre românii direct implicaţi în "tranzacţie". La nivel declarativ, se cumpăra un tramvai dublu articulat, cu opt axe, pentru a fi testat de ITB pe şinele din Bucureşti. Cu promisiunea ca următoarele o sută de unităţi să fie cumpărate şi asamblate în capitala Republicii Socialiste România.
Toate bune şi frumoase, tramvaiul a ajuns la noi, s-a asamblat, s-a testat şi... s-a multiplicat precum euglena verde până să se trezească fraţii refegişti la realitate. După şase luni a sosit la Bucureşti şi o delegaţie din RFG la URAC - Uzina de Reparaţii "Atelierele Centrale" - şi-a constatat că românii le furaseră deja modelul. Delegaţia a constatat la faţa locului că întreprinderea bucureşteană avea capacitatea de a produce tramvaiul în serie şi-o făcea cu simţ de răspundere.
A urmat reacţia firească: nemţii şi-au cerut tramvaiul înapoi, dar... surpriză! Modelul fusese cumpărat, proprietar fiind ITB. După şase luni, URAC producea primul tramvai românesc V3A. "Tramvaiul era o bijuterie. Când mă urcam în el simţeam diferenţa. Cel românesc era aproape identic, numai că avea 25 de tone în loc de 12, pentru că cel care-a tradus documentaţia tehnică a omis câteva aspecte esenţiale. Se vedea că al nostru era făcut din topor", mai spune martorul.
Dar asta nu a împiedicat cu nimic producţia lui de masă şi "popularea" şinelor bucureştene cu exemplare clonate de URAC. Aceasta este de altfel şi explicaţia deteriorării rapide a terasamentelor, pentru că şinele nu au fost proiectate pentru a suporta o greutate atât de mare, dar trebuia să se aplice o măsură de compromis pentru bunul mers al tramvaielor prin Capitală.
A urmat un proces lung între cele două republici, fiind câştigat în final de statul român. Până în 1989, URAC a produs 630 de exemplare V3A, respectiv V2A, o versiune puţin modificată a modelului german, cu şase axe.
Citește pe Antena3.ro
