Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un loc în care tradiţia a rămas tradiţie, iar portul - port este Sibielul, sat transilvănean, unde turiştii străini au descoperit încă din anii '70 o părticică binecuvântată din România.
Părintele Zosim Oancea, ctitorul Muzeului de icoane pe sticlă de la Sibiel (obiectiv care face parte din patrimoniul UNESCO, devenit faimos în toată lumea), a realizat la Sibiel primele forme de turism rural din ţară. Se poate spune astfel pe bună dreptate că preotul Oancea este părintele turismului rural din Mărginimea Sibiului, cel care "a aşezat" Sibielul pe harta Europei. A găsit puterea de a o lua de la capăt după ce a făcut ani grei de temniţă.
După ce la Sibiel a poposit Harry W. Morgan, un ziarist american care s-a îndrăgostit de tradiţiile autentice româneşti, au început să sosească aici grupuri de turişti străini care doreau să vadă satul de la poalele Cindrelului, care datează din anul 700.
Primele gazde din Sibiel au fost Mărinuţa şi Ion Crăciun. În 1989, familia Crăciun continua să găzduiască turişti de diferite naţionalităţi. Li s-au alăturat însă numeroşi gospodari din Sibiel. "Turiştii îi aducea părintele Oancea. Îi prelua de la Ministerul Turismului. Aducea doar turişti străini care erau foarte încântaţi. Nu ne dădeau mulţi turişti, doar 3-4 ca să ne putem ocupa de ei", îşi aminteşte tanti Mărinuţa Crăciun zâmbind, rememorând amintiri dragi. "Îi duceam aici, pe deal, unde e o privelişte foarte frumoasă, iar pe drum treceau oi, vaci... Eram odată cu un grup de turişti şi în calea noastră au ieşit cu 3-4 miei scăpaţi dintr-o grădină. S-or urcat pe gard când i-or văzut venind în fugă", adaugă tanti Mărinuţa.
"Noi nu ştiam limba lor, nici ei limba noastră. Ne înţelegeam prin semne: «Hai încoace! Du-te-ncolo!». Ăsta era limbajul nostru". Prima gazdă din agroturismul transilvănean şi-a amintit apoi, cum o vecină de-a domniei sale, dorind să facă pe gazda bună a gătit toate ouăle din cuibar. " O vecină de-a mea, o femeie mai bătrână, le-o făcut dimineaţa păpăradă, foarte bună, şi cu puţină slănină. Turiştii s-au aşezat la masă, iar ea i-o întrebat: «No, dragii mei, vă place păpărada?» Ei au înţeles ceva c-au răspuns: «OK». Supărată bătrâna s-a îndreptat spre cuibar spunând: «Eu v-am făcut păpăradă şi voi vreţi ochiuri, ochiuri vă fac!» S-o dus repede, o pus tigăiţa o mai spart 4-5 ouă. Iar când o venit cu ochiurile turiştii au gustat şi au început: «OK, OK» semn că-s bune. Iar vecina mea, săraca, a început a zice: «Auzi, ochiuri, ochiuri, da nu v-or fost de ajuns? Câte vreţi să vă mai fac?» Apoi, sărmana femeie, ne-o povestit nouă. "
Mărinuţa Crăciun şi-a amintit apoi că turiştii străini îmbrăcau cu drag costumul tradiţional românesc şi mergeau duminica însoţiţi de gazde la biserică. "Îi costumam în haine de-ale noastre, româneşti. Şi îi duceam apoi la vecini şi râdeau unii de alţii când se vedeau aşa.
Seara se mai lua curentul electric. Ştiau şi ei că se ia curentul seara câte 3-4 ore. Ne strângeam undeva la o casă mai mare. Duceam muzică, de aici, din sat, cu fluiera, cântam, jucam. Îi luam la joc. Erau încântaţi să asculte muzică autentică românească.
Am avut odată un grup de francezi. Şi o fost nuntă în sat. Am întrebat către cei cu nunta: «Vin şi eu cu francezii mei? «Sigur că da!?», mi-au spus. Şi ne-am îmbrăcat în costum românesc şi am mers la nuntă. Şi i-am arătat paşii unei doamne din grup. Şi, până am ajuns acolo, îi învăţase. O învăţat tare repede paşii de la Haţegană. Iar eu trebuia să mă întorc spre dimineaţă acasă, să pregătesc mâncarea. Şi îi tot făceam semne să mergem. Dar ea nimic. Îmi răspundea: «Non!?» şi exclama cumva, pocit: «Frumos!?» Era tot ce ştia. Dar oamenii din sat o luau în braţe şi o jucau. Şi i-a plăcut tare mult", mai spune tanti Mărinuţa Crăciun, depănând câteva amintiri dragi din vremea în care turismul rural se năştea în România.
