Versiunea jurnalistului american

William Pfaff: "Brucan mi-a înmânat Scrisoarea celor şase probabil pentru a distrage atenţia Securităţii"

O versiune în engleză a Scrisorii celor şase a fost înmânată lui William Pfaff, un ziarist american aflat la Bucureşti, de către unul dintre semnatari, chiar la 10 martie 1989, dată la care scrisoarea de protest a celor şase demnitari comunişti a fost trimisă lui Nicolae  Ceauşescu la Comitetul Central al PCR.

În martie 2008, am reuşit să-l contactez pe ziaristul american William Pfaff la Paris şi aceasta mi-a răspuns, prin e-mail, la câteva întrebări şi curiozităţi legate de momentul martie 1989, text aflat în volumul subsemnatului din 2008 "Gheorghe Apostol şi Scrisoarea celor şase”

"Persoana care mi-a înmânat scrisoarea a fost Silviu Brucan, pe care nu-l cunoscusem înainte şi de care nu auzisem până atunci, dar a cărui identitate am aflat-o de la ambasada americană (de la Bucureşti, n.a.). Nu cred că numele celor şase semnatari se aflau pe acel document şi sunt aproape sigur că documentul nu avea un titlu care să indice că ar fi fost vorba de o operă a celor «şase veterani» ai partidului. Aş fi observat un astfel de detaliu. Însă numele, chiar dacă ar fi fost menţionate, nu ar fi însemnat mare lucru pentru mine. De ce mi-a dat acel document? Nu mi-a spus. L-am întrebat ce vrea să fac eu cu acea scrisoare. A ridicat din umeri şi mi-a spus că nu depindea decât de mine. I-am spus: «Este foarte interesantă, vă mulţumesc pentru că mi-aţi arătat-o» şi i-am dat-o înapoi.

Am fost dus la domnul Brucan de un ofiţer din cadrul Ambasadei Americane, spunându-mi-se că cineva vrea să stea de vorbă cu mine. Din câte îmi amintesc, întâlnirea dintre noi a avut loc în parcarea unui hotel. Americanul mi l-a arătat pe domnul Brucan, care stătea ceva mai departe de noi. America­nul a rămas pe loc în timp ce eu mă apropiam de domnul Brucan şi tot timpul cât am purtat scurta conversaţie.

Am presupus că scrisoarea mi-a fost arătată pentru ca eu, fiind jurnalist, să fiu informat în legătură cu existenţa mişcării de rezistenţă împotriva familiei Ceauşescu. Nu am vrut să primesc scrisoarea pentru că nu ştiam nimic despre Brucan şi nici nu eram convins de autenticitatea scrisorii şi nu voiam să am în posesie un astfel de document pe durata şederii mele în România.

Aş fi putut scrie despre existenţa scrisorii după întoarcerea mea în Vest fără să o am la mine şi fără să îl compromit pe Brucan, indiferent cine ar fi fost el, sau să mă compromit pe mine însumi. Întrucât în mod evident el avea legături cu membri ai personalului Ambasadei Statelor Unite, dacă ar fi vrut ca scrisoarea să fie publicată în Vest, acest lucru s-ar fi putut aranja foarte uşor. Nici unul dintre ei nu avea nevoie de mine. La mult timp după Revoluţie, l-am întâlnit pe Brucan în Vest. Mi-a spus că scrisoarea fusese trimisă la postul de radio BBC din Viena, cel mai probabil de către un colaborator al mişcării de rezistenţă ce locuia în afara graniţelor României, sau de un american ori de un alt diplomat sau agent din vest. Din aceste informaţii pe care mi le-a dat am presupus că întâlnirea noastră de atunci fu­sese aranjată pentru a distrage autorităţile securităţii. Nu ştiu ce s-a petrecut atunci şi v-aş fi re-cu­noscător dacă aţi putea să-mi spuneţi ceva despre ce aţi descoperit că se întâmpla atunci.

Dacă îmi făceam griji în legătură cu poliţia securităţii din România? Bineînţeles. Mai mult decât atât, când am ajuns în România, imediat după ce avionul cu care venisem a decolat, am fost împiedicat să îmi iau bagajul de mână de pe raftul de deasupra capului, iar un bărbat mi-a luat valiza şi a plecat, ieşind primul din avion. Am protestat, dar însoţitorii de bord erau extrem de ruşinaţi de acest incident şi nu au vrut să se implice. Ajuns în aeroport am protestat din nou, însă am presupus că bagajul îmi era ve­rificat şi urma să îmi fie înapoiat. Exact aşa s-a întâmplat: a apărut o dată cu celelalte bagaje, fără să lipsească ceva din el.

Mult timp după asta, am auzit un diplomat american spunând că am fost "foarte curajos" să mă întorc la Bucureşti (mai fusesem aici, cu un an sau doi înainte) după un timp atât de scurt. De fiecare dată când venisem la Bucureşti venisem în calitate de "ampart" sau de invitat al Agenţiei Americane de Informaţii, fiind invitat aici în calitate de expert în domeniul afacerilor externe să întâlnesc specialişti români sau să ţin discursuri în faţa lor. Cu toate acestea, la momentul acela nu consideram că mă expun vreunui pericol, întrucât fiind un oaspete al ambasadei şi un ziarist cunoscut în întreaga lume, am presupus că sunt în si­gu­ranţă atâta timp cât eram atent la ce făceam. Se poate să fi greşit.

Nu-mi mai amintesc foarte bine de acea perioadă (vă garantez însă că se întâmpla în luna martie a anului 1989), însă cred că am fost la Bucureşti timp de două zile, poate trei. Şi atunci, ca şi acum, lucram pe cont propriu. Sunt free-lancer şi semnasem un contract cu sindicatul american de presă (pe atunci Sindicatul Los Angeles Times) care îmi publica articolele, veniturile de pe urma lor fiind împărţite între noi. Aveam de asemenea şi un contract neoficial cu ziarul International Herald Tribune, care îmi publica articolele pe care le scriam în mod curent, iar cititorii ziarului presupuneau că fac parte din redacţia IHT, însă nu am avut un contract de muncă sau vreo relaţie contractuală cu Herald Tribune.

Ca să vă răspund la întrebarea pe care aţi insinuat-o, nu lucram nici pentru CIA, nici pentru altă organizaţie de servicii secrete. În anii ’50, timp de patru ani am fost angajat al organizaţiei Radio Europa Liberă din New York, organizaţie ce era controlată de CIA (fapt ce era ţinut secret pe atunci), dar de când am plecat de la Europa Liberă nu am mai avut legături profesionale cu guvernul Statelor Unite sau cu alt guvern (şi, în plus, sunt cunoscut drept un critic vehement al politicii externe a Statelor Unite).

Din câte ştiu eu, nu există fotografii de-ale mele în România, însă se poate să îmi fi fost făcută vreo fotografie fără să ştiu. Din câte ştiu, nu l-am întâlnit niciodată pe dl Gheorghe Apostol. Am făcut cunoştinţă cu multe persoane din România atunci şi în timpul vizitei mele anterioare dar, având în vedere că memoria numelui nu este punctul meu forte, se poate să-l fi cunoscut.

Aşa cum vă spun, această problemă rămâne un mister la fel de mare şi pentru mine ca şi pentru dumneavoastră, întrucât am fost invitat din scurt să vin în România şi am fost implicat într-o discuţie directă asupra situaţiei României, discuţie purtată cu membri ai personalului din ambasadele NATO, unde s-a vorbit despre faptul că erau frământări, dar nu s-a făcut nici o referire la vreun complot împo­triva regimului. La momentul acela am simţit că prezenţa mea avea un scop ce nu îmi fusese spus.

De aici am presupus că jucam fără să vreau un rol într-o problemă mai importantă, în care serveam drept obiect de diversiune. Mi-aş dori foarte mult să aflu adevărul."
Ion JIANU