Vizită de lucru la obiectivele industriale din Mehedinţi

În ultimii ani, Nicolae Ceauşescu a vizitat foarte des Mehedinţiul. De obicei, venea singur, fără consoartă. De aceea poate, nu prea rămânea peste noapte la "proprietăţile" din judeţ. La ultima vizită a venit însoţit de Elena Ceauşescu şi a zăbovit ceva mai mult.

PLANURI PENTRU UN JUDEŢ CODAŞ
Încă din 1972, de când a inaugurat împreună cu Iosif Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei, Sistemul Hi­droenergetic Porţile de Fier I, Nicolae Ceau­şescu a susţinut sus şi tare că judeţul Me­hedinţi a rămas în urmă cu investiţiile în industrie. Şi pentru ca judeţul să ajungă la o producţie de marfă vândută şi încasată de 10 miliarde de lei, Ceauşescu a hotărât ca peste noapte să se pună bazele unor întreprinderi şi fabrici de răsunet.

Aşa a început construcţia Combinatului Chimic şi a Termocentralei de la Halânga, a Laminorului de profile mici, a Fabricii de Anvelope Gigant, a Forjei. În plus, s-a trecut la in­vestiţii însemnate în Şantierul Naval, în Uzina de Vagoane, dar şi în construcţia de blocuri. În plus, "obiectivul secret" al "uzinei de apă grea", inclus în "programul atomic" al României. Şi pentru a stabiliza forţa de muncă şi a popula municipiul Drobeta-Turnu Severin, lunar se dădea la cheie câte un bloc de 40 de apartamente, în special pentru cei care reuşeau după trei luni de stagiatură să rămână angajaţi pe termen nelimitat la Combinatul Chimic.


AN DE AN PE PLATFORMA INDUSTRIALĂ
Aşadar, în fiecare an, Nicolae Ceauşescu îşi făcuse un obicei din a vizita judeţul Mehedinţi. Nu pe campionii şi codaşii noii revoluţii agrare, ci platformele industriale ale Severinului. Despre celelalte oraşe, nici nu putea fi vorba de vizite.

Referitor la Orşova, fostul primar din 1989, Constantin Negulescu, spune că Ceauşescu nu privea cu ochi buni acest oraş, din cauza faptului că nu era ope­ra lui. "Piatra de temelie a Sistemului Hidroe­ner­getic Porţile de Fier I a fost pusă de Gheorghe Gheor­ghiu Dej împreună cu Tito. Atunci a început şi strămutarea vechiului oraş Orşova şi înfiinţarea lui pe actualele amplasamente. De aceea, Ceauşescu nu a venit niciodată la Orşova", susţine Negulescu.

De fapt, putem da crezare acestor vorbe, dacă ne amintim faptul că, imediat după moartea lui Dej, Ceauşescu a pus şi el o piatră de temelie la cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre, Porţile de Fier I. În schimb, îşi aminteşte Negulescu, la fiecare vizită a Tovarăşului era obligat să vină cu 300 de oameni ai muncii pentru a-l primi şi aplauda pe conducătorul iubit.

Toate vizitele întâiului om al ţării, efectuate în Severin, se limitau la cele două platforme industriale. Pe timpul acestora, era strict interzis ca muncitorii să fie mutaţi de la un obiectiv la altul în timpul vizitelor. De aceea se apela la muncitorii din agricultură.
"MASAŢI PENTRU APLAUZE"
La fiecare vizită, secretarii de partid din co­mune şi oraşe aveau obligaţia să se prezinte cu câteva sute de oameni pentru a-l aplauda pe Nicolae Ceauşescu.

Ţinând cont de faptul că primarii răspundeau direct, "aplaudacii" trebuiau aleşi pe sprânceană. Mai bine spus, să fie "curaţi", fără antecedente penale, şi mai ales... să nu fie "duşi cu pluta"! Cei desemnaţi să-i înmâneze flori trebuiau neapărat să fie frumoşi la înfăţişare. Însă înainte era căutat şi-n gaură... atât de medici, cât şi de securişti. Printre cei care se deplasau la aceste întâlniri trebuia neapărat să fie şi un grup compact de oameni îmbrăcaţi în costume populare. Şi cum clasa muncitoare trebuia să fie prezentă la întâlnirea de la locul de muncă, oameni din alte localităţi erau înghesuiţi dis-de-dimineaţă în autobuze rablagite şi  debarcaţi la locul de aterizare a Tovarăşului.

La o echipă de 10 oameni, unul avea în primire două sau chiar trei pancarte pe care trebuia să le predea la final. De multe ori însă, se preda doar pânza. Lemnul era aruncat pe te miri ce coclauri sau după panourile special amenajate pentru a ascunde mizeria. În Severin, totdeauna To­varăşul ateriza pe Stadionul Municipal. După câteva cuvinte adresate mulţimii, urca în maşina pre­zi­denţială şi por­nea spre obiectivele planificate spre vizitare. Programul se succeda în viteză. După ce trecea printre mul­ţi­mea de muncitori frumos aranjaţi pe două rânduri şi păziţi straşnic de un cordon de oameni de pază, securişti sau gărzi patriotice, Ceauşescu se oprea în faţa machetei noului obiectiv.

Întotdeauna era înconjurat de directorul tehnic, secretarul organizaţiei de partid din unitate, dar şi de reprezentantul Institutului de Pro­iec­tare. I se prezenta stadiul lucrărilor şi etapele ce urmau a fi atacate. Niciodată dificultăţile, problemele şi carenţele.

Tovarăşul dădea indicaţii ce şi cum, după care pleca ori la alt obiectiv, ori la "casa lui" de la Gura Văii, unde se odihnea, mânca şi apoi pleca. Din declaraţiile unor oameni ce s-au aflat în preajma lui în acea perioadă, am reţinut faptul că "întotdeauna venea cu lecţia învăţată, semn că avea alături de el consilieri foarte buni. Ştia ce să spună şi ce să ceară".

Odată, pe când vizita Laminorul de profile mici, lui Ceauşescu i s-a precizat că acesta funcţionează şi produce. În realitate însă, unitatea era departe de a ajunge la această performanţă. Şi pentru a demonstra că merge, conducerea de atunci a unităţii a pus muncitorii să vopsească bare de metal în roşu aprins, care să dea senzaţia că este metal încins.
Legendă sau adevăr? Cine mai vrea să-şi aducă aminte?