Ziua startului

24 iulie. Prima zi de vară adevărată, după o săptămână în care soarele se arătase arar.

Ora 7:15. Suntem aproape toţi prezenţi la locul de întâlnire. Emoţii, zăngănit de oale şi o atmosferă încărcată de vise. Părinţii, alături de noi, sfătuindu-ne şi îndreptându-ne te miri ce: o cană într-o altă poziţie, un capăt al păturii care ieşise obraznic afară. Apare în sfârşit şi Dan cu rucsa­cul pe un umăr şi un câine în urma lui. Pornim spre gară, fără câine însă. Ne însoţesc părinţii, care ne ajută la căratul bagajelor.

Stăm ca pe ghimpi privind în direcţia de unde trebuia să sosească trenul. Vine cu o întârziere de câteva minute. Îmbarcăm totul, plăcându-ne să ne închipuim că am porni şi noi cu un "Hai-Hui" în lumea largă. Bagajele sunt multe. În graba noastră de-a elibera culoarul nu mai apucăm să ne luăm rămas-bun de la părinţi.
De la Suceava devenim titulari pe locuri, cu excepţia lui Daniel, care îl cedează unei mame cu doi copii. La rândul nostru, ne-am "pliat", astfel încât să încapă şi el.

Trecem prin localităţi în a căror denumire oamenii au împrumutat cele mai întâlnite specii de arbori din zonă: Păltinoasa, Frasin, Molid, Mestecăniş. Soarele străpunge cu suliţele sale albastrul nesfârşit. Mozaicul pajiştilor este înlocuit treptat de imensitatea arborilor de molid, care ies ascuţiţi din roca dură şi se înalţă uriaşi, împrăştiind în toate părţile crengile-ferfeniţite.

Observăm că îndeletnicirile oamenilor de la munte nu sunt aceleaşi cu cele ale oamenilor de la şes.

Molizii şi tufişurile se înşiră chiar în apropierea căii ferate. Câte un curs mic de apă se pierde prin­tre tufele de stânjenei şi verdeaţă. Sus, cât vezi cu ochii, fânul se odihneşte în căpiţe. Unele au o culoare aurie, altele par vreascuri fumegânde.

Şi mult mai departe, pe fruntea pleşuvă a unei ridicături, un molid, întinzându-şi doar cele câteva braţe rămase, ne adresează parcă acel deznădăjduit SOS: "Salvaţi-mă!".

De o parte şi de alta, casele se ridică semeţe, cu pălării roşii şi cenuşii. Cele mai multe sunt din lemn. Trecem în fugă pe lângă munţii care ne ameninţă parcă, şi atunci noi şi trenul ne ascundem în tunel. După ce pornim din Iacobeni, ne pre­gătim de "ancorare". Rucsacurile sunt cobo­râte uimitor de repede. În faţa noastră, Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei. Mergem şi îi rugăm să ne primească o parte din bagaje. Ne refacem proviziile de apă.

Trecem peste Dorna. Am pornit în căutarea unui loc pentru amplasarea taberei. Găsim o pajişte lângă parc. Foamea ne-a cuprins insidios în centura-i largă. Mâncăm cu poftă; strângem apoi resturile noastre şi hârtiile care erau împrejur. Amplasăm corturile.

Este ora 16:00 şi termometrul arată aceeaşi temperatură ca la ora 13:00 - 27°C. Parcul ne atrage irezistibil cu frumuseţea şi puritatea lui. Parcul plin de copii şi o mulţime de veveriţe, nevăzute unele, altele chemate mereu prin pocnetul nucilor şi de un nume universal: "Mariana". Are o poveste acest nume? Nu ştiu. Însă sunt sigură că aşa le strigau şi acum doi-trei ani. Le oferim nuci. Se avântă, ni le răpesc şi dispar pentru a le ascunde.

Gata cu joaca! Mai avem şi altele de făcut: de vi­zitat oraşul, de cules materiale pentru ierbare.

Întrebăm un localnic şi aflăm că în ajunul sosirii noastre, aici temperatura a fost de 5°C. Credem că schimbările bruşte de temperatură sunt datorate schimbărilor de mase de aer atmosferice şi reliefului. Ne întoarcem la tabără la ora 19:00. Mâncăm. La orizont, norii îşi fac apariţia. Geograful este de părere că va ploua, deşi la ora 19:00 se înregistrau 21°C. În tot timpul zilei, vântul a bătut slab dinspre nord. Adormim târziu, cu gândul la cei de care curând ne-am despărţit.
25 iulie. Din nou la drum! Astăzi e prima zi de activitate concretă în expediţie. E ora 6:30. Toţi am ieşit din corturi, câte unul, însă tot cu gândul la somn. După o scurtă înviorare, apa rece a izvorului ne dă noi energii. Şi această zi începe pentru noi cu veselie. Temperatura a scăzut la 12°C. O perdea de nori vineţi, compacţi acoperă cerul senin de ieri. Şi pentru că focul nu-l puteam face, am consumat hrană rece din proviziile luate de acasă, din care aveam încă cu (sic!) îndestulare.

La ora 9:00 pornim spre telescaun, unde ajungem în 15 minute. Ne instalăm pe rând şi pornim "călători" zburând prin aer. Pe măsură ce urcăm, aerul e din ce în ce mai rece şi vântul mult mai puternic. O movilă neagră din depărtare se preschimbă în casă. Vitele numeroase rup lacome iarba. Cosaşii culcă la pământ fâneaţa în brazde mari. Pârâiaşe mici îşi încep drumul lung spre Marea cea Mare.

Cerul este plumburiu; ace mici ne împung de pretutindeni. Ne îngheaţă mâinile aproape şi le băgăm în buzunare. Visăm că sus ne aşteaptă câte o cană cu ceai fierbinte, deasupra căreia aburii să-şi deschidă dansul lor fantastic.

Câte un drumeţ singuratic urcă anevoie, mânat de o voinţă arzătoare de a asalta muntele pe o astfel de vreme.
Ajungem sus şi ne adăpostim pentru câteva minute într-o încăpere, în căutarea mult-doritului ceai. Deziluzie însă. Ceaiul nu era nici măcar în proiect. În schimb, găsim coniac şi alte spirtoase, la care renunţăm din motive obiective.

Ieşim şi urcăm pe o înălţime pentru un tur de orizont, destul de limitat însă de condiţiile meteorologice. Admirăm oraşul Vatra Dornei, cu noile sale construcţii, Muntele Ouşorul, cu vârful său pleşuv, apoi Giumalăul şi bănuim în continuare Călimanii.

La întoarcere, vântul bate din spate şi parcă nu ne mai este aşa frig. Valea se deschide tot mai larg în faţa noastră.

Pornim spre tabără, deoarece urmează să ne aprovizionăm cu alimente comandate din timp. Din tabără, tov. comandant împreună cu Dan, Vicu, Iulian, Ştefănel şi Ionuţ pleacă la depozit, iar ceilalţi demontează corturile şi începem căratul materialelor la autogară. Presupunerea geografului-meteorolog se dovedeşte: începe să plouă.

La ora 13:30 avem autobuzul spre Gura Haitii, alt pilon al expediţiei noastre. Şoseaua ocoleşte pe Valea Dornei, apoi traversează spre Valea Bistriţei, trecem de confluenţa celor două râuri şi imediat la ieşirea din oraş se înscrie pe valea râului Neagra. Apa Negrei însă dezamăgeşte aşteptările noastre, deoarece are culoarea galbenă. Aflăm însă imediat că această culoare se datorează staţiei de flotare a sulfului din Călimani. După aproximativ o oră de mers cu autobuzul, ajungem la Gura Haitii. Ploaia nu încetase. Ne adăpostim sub un larice, unde ajungem la concluzia că pentru noaptea aceasta ne vom adăposti în cantonul silvic.

Ne întâmpină pădurarul Cazacu Constantin, care ne conduce sus. În cele trei încăperi, pereţii sunt goi, dar albi. Aducem câteva braţe de fân din şura pădurarului şi îl aşternem într-un strat destul de gros, peste care punem pături. Un alt grup, sub îndrumarea lui Iulian, acoperă geamurile sparte cu polietilenă, mătură pe jos şi aşază materialele ordonat. Prin bunăvoinţa pădurarului, facem rost de lemne uscate şi imediat focul vioi din sobă ne adună în jurul acesteia.

Ora 17:00. Ploaia încetează şi ieşim dornici de a cunoaşte împrejurimile. După nici 100 de paşi ne oprim surprinşi. Lângă un molid tânăr, un pui de căprioară zgribulit şi ud ne privea cu ochii săi mari şi blânzi. Ionuţ, cu vorbe mângâietoare, se apropie de el, iar puiul se îndreaptă spre acesta. Îl luăm în braţe şi ne întoarcem în grabă la cantonul pădurarului. Îl hrănim cu lapte şi îi aşternem un culcuş de paie în şură. Va rămâne sub ocrotirea noastră şi a pădurarului până când forţele proprii îi vor permite revenirea în universul pădurii. Ionuţ îi găseşte şi un nume: Bobiţă. În jurul micii vietăţi discutăm cu aprindere întâmplarea. Fiecare ar dori să găsim şi alte vietăţi pe care să le îngrijim în timpul expediţiei. Muntele rămâne însă măreţ şi enigmatic.

Unii dintre noi ajută pădurarul la treburile gospodăreşti. Aflăm că Bobiţă fusese găsit mai demult, dar astăzi "evadase". Spre seară începe din nou să plouă şi se răceşte tot mai tare. La ora 19:00 sunt 12°. Adriana, luându-şi în serios atribuţiile de bucă­tăreasă, ne pregăteşte un gustos ceai de tei, pe care îl servim cu pâine, unt şi gem. Deşi, sub aspectul vremii, primirea nu a fost prea ospitalieră, Călimanii ne-au oferit alte surprize plăcute. Pe patul de fân, înveliţi cu păturile, în susurul apelor râului Haita, în aerul încărcat de miros de răşină, adormim târziu cu gândul la aventurile viitoare.
Jurnalul expediţiei Montana IV, 1989