Fericitul Vladimir Ghika, desenator, constructor de carte - desene și ilustrații de carte bibliofilă, gravuri după desenele lui Vladimir Ghika expuse la Sala Theodor Pallady în cadrul Bibliotecii Academiei Române
”Secretul lui Marco Polo”, autocunoaștere, ispitire, asumare și cutezanță pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion Dacian"
Elevii români depășesc media UE privind numărul de ore petrecute la școală. Vacanța de vară, aproape de a statelor din sudul Europei
5.320 de elevi de gimnaziu din 20 de județe ale țării un început noul an școlar cu ghiozdane și rechizite noi oferite în dar de Fundația Mereu Aproape și de compania RURIS
DIPLOMA Show 2023, ediția a X-a: 130 de lucrări prezentate publicului larg la Combinatul Fondului Plastic și o expunere unică de artiști din edițiile anterioare, în 10 locuri inedite din Capitală
Cuplurile participante la Insula Iubirii, decizii complicate la final de sezon: "Vom avea un copil!". Finala Insula Iubirii, lider de audienţă
Aur absolut la matematică pentru elevul Andrei Nemțișor din Iași, care a fost înscris în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Rusia dansează cazacioc pe ritm de csárdás. Cât de tare se aude muzica de la Kremlin? – partea a II - aCiprian Demeter
Planul Valev, exproprierea din ’21 și România între două falimente: al pământului și al strategieiIonuț Bălan