"Deschide, fă, geamu', că candeşte a jeg!"

Un nou brand turistic al României a invadat ziarele, televizoarele şi străzile. Peste tot celebra frunză a doamnei Udrea, furată sau ciordită de la nu ştiu ce mare agenţie de turism ori cumpărată de o firmă spaniolă de pe internet cu modica sumă de câţiva euroi, îţi apare în faţă ca celebrii palmieri de pe litoral.

Ei bine, dragii mei cititori ai Jurnalului Naţional, am ascultat sfatul ministrului de la Turism şi am plecat în expediţia de relaxare, sau aşa credeam iniţial, în "The Carpathian garden". Fără prea mult bagaj, am purces din prea-minunatul cartier în care locuiesc spre Gara de Nord din Bucureşti. Am decis să plec dis-de-dimineaţă, atunci când pe vremuri, mii de români veneau spre muncă, iar acum aşteaptă la colţ de stradă poştaşul care le aduce pensia din care îşi mai pot cumpără doar un Dulcolax pentru constipaţie.

Cum în Gara de Nord jegul este la discreţie, rahaţii câinilor sunt peste tot, bălţile cu urină ale boschetarilor nu lipsesc nici ele, dar nici aurolacii, care în câţiva ani vor deveni, poate, noul nostru brand turistic, îmi iau bilet la clasa 1 al trenului care mă duce spre Carpaţi. După cinci minute în care am aşteptat, pentru că o biată bătrânică nu ştia să scrie, nici nu mă miră, doar trăim în România, am reuşit să-mi procur biletul de călătorie, după o serie lungă de nervi încă de la startul expediţiei.

Peronul 4, ora 07:10. Trenul era tras pe peron, deja. Da, dar nu era cel care mă ducea spre explorarea minunăţiilor ţării, ci unul care venise de mai bine de jumătate de oră de la Deva. Peronul se umple rând pe rând cu diverşi cetăţeni avariaţi de căldura din Bucureşti. Mulţi se suie, dar se prind că nu e trenul spre "The Carpathian garden". Vacanţa era gata să înceapă, pentru că la 07:30 trebuia să aud "strigătul de luptă" al locomotivei, dar nu s-a mai întâmplat asta, pentru că la acea oră trenul nici nu era pe peron. Într-un final, un uncheş la vreo 45 de ani cu un streag galben şi un fluier în gură anunţă intrarea trenului în gară. O garnitură venită parcă din desenele animate, care scârţia din toate părţile.

Am început cu stângul pentru că deja am plecat cu întârziere de 20 de minute din Bucureşti. În Japonia sau China, după un minut era demis tot Ministerul Transporturilor, dacă nu chiar Guvernul. În România, peste o sută de mii de ani se poate întâmpla asta. Paporniţe peste tot, femei nervoase, bărbaţi cu burtoaie goale şi plini de păr, mirosind a bere ieftină. "Pleacă trenu', fă proasto. Suie mai repede că să mâncăm, că mie mi s-a făcut foame!", se aude în mijlocul vagonului de clasa 1 a trenului accelerat 1745. "Deschide, fă, geamu', că candeşte a jeg", strigă din nou burtosul de pe locul 45 al vagonului, după numai câteva minute, dar misiune imposibilă: geamurile sunt prinse în şuruburi şi închise cu cheia pătrată.

După ce-am făcut cunoştinţă cu zeci de rromi care mâncau salam ţărănesc pe foaie fină de ziar, în jurul orei opt şi-un pic se aprind luminile în tot vagonul şi, surpriză, porneşte căldura! Da, da, nu vă miraţi! Pe 33 de grade, căldura duduia vagonul de clasa 1, în timp ce iarna e zăpada de doi metri pe coridoare. În acel moment cedez, mă ridic plin de nervi şi îmi vine să sar din tren. Şi nici nu ajunsesem în Chitila! Curgea apa pe geamuri mai ceva ca la Cascada Urlătoarea de la condensul din compartimente. Miroasea mai ceva ca la Glina şi nici nu trecuseră 30 de minute din călătorie.

Trag de uşă, parcă înţepenită de nesimţirea românilor, şi mă duc la clasa a II-a. Surpriză, aer condiţionat, fără burtoşi gretoşi mâncători de salam ţărănesc şi nici geamuri închise cu şuruburile. În plus, erau şi perdele! Surprinzător, nu? Trecem de Ploieşti, Câmpina, Breaza, Sinaia şi Buşteni şi încep să apară negustorii. "Zmeurica fermecată, face fata bucuroasă!", strigă un cetăţean colorat de 1 metru 45 cu un coş ca de parastas în braţe. Probabil, PR-ul oficial al Ministerului Tursimului!

O luăm din loc cu 5 la oră, mai ceva ca un dric de zile mari şi încep ca minutele de întârziere din gara din Braşov se schimbă din minut în minut. După patru ore de chin, da, patru ore!!! nu e nici o glumă ajung la Braşov cu mirosul de urină, rahat, aurolac şi parizer ţărănesc în nas.

Tanti Udrea, chiar crezi că mai am chef să explorez grădinile matale? A, apropos, n-am intrat la WC pentru că trenul avea şi mai mare întârziere din cauza echipei de la IML care se prezenta la faţa locului!

Vacanţă plăcută!