11 Popa Nan, mahalaua din inima Bucurestilor

Mahalaua Popa Nan, acum un veac - periferie, azi - aproape buricul targului. Nu multe s-au schimbat pe strada: aici nu e apa, dincolo nu sunt gaze, in capat nu sunt nici unele. Doar negustorii veacului s-au prefacut in bancherii de azi. „Mata ce spui, Mihaita?" „Cum vrei mata, Catinca…" In curticica stramta si cocheta, sotii Catinca si Mihai Balmus regretau Iasul, blajin oras al tineretii lor, dintr-o gospodarie moldoveneasca rasarita in Popa Nanul bucurestean. Anul era 1914, iar ei sosisera de mai multe veri in Capitala, atrasi ca fluturii la lumina de serviciul conului Mihaita si de speranta unui viitor avocatesc si indestulator pentru feciorul lor, Mircea. In casa din Popa Nan 24, cucoana Catinca decretase moldovenismul. Se vorbea moldoveneste, se manca moldoveneste, se traia moldoveneste. Gradina era o odaie afara, in care sa poti sta oleaca la aer liber, iar in ograda - nu curte - era o poiata - nu cusca de pasari - , o hulubarie - nu porumbar - , un felinar cu gaz si cu cane, adus de la Iasi. In asta casa modesta si vie se regaseau parfumul patriarhal al copilariei si moalea inflexiune a graiului moldovenesc. „Cum vrei mata, Catinca…" Mircea Balmus, baiatul „propitarilor", inalt si frumos ca o fata mare, era colegul dintr-a saptea moderna a Liceului „Lazar" al lui Danut Deleanu, fiu de boier, mostenitorul mosiei de la Medeleni. Si Mircea si Danut si-au desprins destinul din litere si paragrafe asternute pe coli albe cat pentru patru volume, in perioada interbelica, de scriitorul Ionel Teodoreanu in romanul „La Medeleni". Astazi, casa din Popa Nan 24 e alta, recladita acum cateva veri. Mircea de astazi, stapanul casei, este o distinsa persoana particulara al carei nume nu se vrea a fi iscalit sau amintit. A rezidit casa, invelind-o in beton. Insa legenda mahalalei Popa Nan respira.

Bucurestean fara apa, fara caldura, fara canalizare

Privita de departe, strada e o potcoava cu cascioare pe fiecare parte. Hotar stau doua cismele cu apa rece, singurele surse de apa pentru 300 de trupuri. Inaintezi cu greu prin caldaramul cojit pus de primarul Viorel Lis prin ’98. Ochii vad garduri si case facute din petice, lipeli, carpeli, bucati si bucatele, cubismul saraciei. „Noi suntem aici de cand ii lumea si strada asta. Aicea ne-a lasat Dumnezeu, aicea o sa murim. Strada e la fel, neschimbata de o suta si mai bine de ani. Nu e apa in case, nu e gaze, n-avem decat lumina. Nici gunoiul nu opreste prea des pe la noi, desi e mizerie multa si glod. Pana acu’ cativa ani era noroi pe jos, balti mai mari si mai mici, noroc ca a venit primaru"" o data pe la noi si i-am explicat situatia si ne-a inteles si ne-a turnat cimentul asta pe aici, ca altfel era vai de noi. Si acum, de la mizerie copiii au luat oreion unul de la altul si cativa din astia maturi de la ei! E prapad ce e la noi aici", li se despleticesc limbile la cativa cand afla ca suntem de la ziar. Nu-i deranjeaza nimeni, pentru ca nimeni nu vrea sa se intoarca in urma cu 150 de ani.

Curve, droguri, furtisaguri

Unii muncesc cu ziua, la negru, pe unde apuca: descarca sau incarca marfa, sunt soferi, mai pe la REBU. Vecinii zic ca banii ar veni si din niscaiva droguri si prostitutie, dar daca ii intrebi, chiriasii din Anestinelor n-au mancat usturoi. Nici 50 de metri mai incolo, in buza Popa Nanului, sta o batrana de 80 de ani. Tot fara apa. S-a nascut pe Anestinelor, din mama tiganca si a crescut 32 de copii, vreo patru ai ei, unul infiat, nepoti, stranepoti sau de prin vecini. Acum are grija de Radu si de sora lui. Parintii le sunt la inchisoare, asteapta de patru ani sa le inceapa procesul pentru trafic de droguri. Dorina Etves a stat toata viata in mahalaua unde au prins-o si batranetile cu durerea lor de picioare cu tot. A facut patru clase, a invatat croitorie si a vazut multe. Familia i-a fost deportata si acum a primit ajutor de urmas de la Ambasada Germaniei. Stie tot ce se petrece in cartier si zice ca in Anestinelor s-a „umblat" mereu cu nelegiuiri. „Fetele astea de 14-15 ani, ale dracului, sunt cele mai nesuferite. Pe ele le ocarasc cel mai mult. Daca Dumnezeu mi-a dat sa traiesc 80 de ani, mama, multe am cunoscut si-mi dau seama de tot ce se petrece in jurul meu. Inainte mai erau si tigani care muncea, si chiar destul de multi. Acum? II vezi cu tigarea, beau cafele, stau la taifas, nu fac nimic toata ziua si se tin de hotii, de nenorociri: intra peste oameni in case, reguleaza batrane si fura ce apuca sa vanda mai departe. Sunt mult mai rai ca pe vremuri, s-a inrait pana si frate cu frate care au stat in aceeasi burta, sunt din aceeasi carne, asa ca ce sa mai ceri de la altii", isi blesteama batrana zilele. Probleme in mahala a pomenit mereu. N-au fost „conditii de civilizatie", apoi, prea multi negustori, intr-un final, Ceausescu si demolarile lui si apoi Revolutia, care l-a dat jos si pe el. „Nimic nu s-a schimbat, nimic n-o sa se schimbe. In primul rand e vorba de oameni, apoi de toate celelalte", conchide batrana. Cu campania electorala n-a venit nimeni aici. N-au ce promite pentru mahalaua din centrul orasului.

Intr-un bordei, langa blocul vedetelor

In partea cealalta a Popa Nanului, spre Hala Traian, langa Strada Valeriu Braniste, o straduta lata de un metru, aglomerata de colibe. Case vechi, de zilieri, abandonate si date acum ca locuinte sociale. Sunt multe pe Popa Nan, in cate-un fund de curte, rasfirate de-a lungul si de-a latul strazii. Intr-una sta familia Sbanghiu. S-au asezat de cativa ani aici, repartizati de Basescu. Sunt la cateva zeci de metri de blocul vedetelor, dar stau ca-ntr-un bordei, sapte, in doua camarute cu mobila veche si restul, de Doamne-ajuta! Nu-si mai doresc nimic, nu au prea multe, iar dupa ani intregi petrecuti pe strazi, mama si fiica cea mare s-au pricopsit cu o boala mintala.

Parasim serpuitul Popa Nan, una dintre mahalalele din centrul Capitalei, si iesim „la strada", in Piata Alba-Iulia, intre masini cu bannere electorale si cu megafoane mincinoase. In urma noastra coboara seara peste mahala, carnea de femeie incepe sa se vanda, iar „iarba" sa se gaseasca.

Insule de Europa

Povestea mahalalei Popa Nan, una dintre cele mai renumite ale Bucurestilor, iese din negura timpului intre 1700 si 1800. Infloreste spre inceputul veacului al XIX-lea impreuna cu vecinele Lucaci, Sfantul Stefan, Mantuleasa, Negustori sau Vergului, langa bariera din estul targului. Aici s-au strans de la inceput negustorii - romani, machidoni, greci sau evrei - care si-au facut case si si-au deschis pravalii. Pana la amplasarea de catre Teodoreanu a familiei Balmus pe strada Popa Nan, cartierul isi capatase deja un bun renume prin imbogatitii care isi ridicasera case aici. Maria Tanase a stat cu chirie pe Popa Nan. Acum stau comicul Romica Tociu, patroni de firme cu staif, directori de banci si pensionari. De rau se povestea doar cand se amintea de Strada Fetitelor, nedemolata nici astazi, si de mahalaua Anestinelor, cartier al tiganilor argintari si caldarari din partile Popa Nanului. Astazi, Anestinelor e inca in picioare, case de chirpici si alte adaposturi fara canalizare si gaze incremenite in timp, la o aruncatura de bat de Piata Alba Iulia.

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Romania mahalalelor

Bucurestenii de bordei

Popa Nan, mahalaua din inima Bucurestilor

23 August, satul de la capatul tramvaiului

Raiul cutitarilor cumintiti

Adio, Vadul Ungurului!

Copiii din Peninsula sunt facuti pentru alocatie

Tiganii au ajuns stapanii mahalalelor din Ploiesti

„Aici ne-am nascut, aici vrem sa murim"

Tiganii din Simileasca asteapta Marea Chefuiala

Mahalale vechi si noi in dulcili targ al Iesilor

A fost odata in Bucuresti...

„In mahala traiau si Bacovia si fratii Mafoame"