x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 2006 - Anul saltului final

2006 - Anul saltului final

29 Dec 2005   •   00:00
2006  -  Anul saltului final

Cele 365 de zile ale lui 2006 sunt tot atatia pasi care, pusi cap la cap, marcheaza saltul final spre Europa Comunitara. Un salt peste multe obstacole, peste capcane, capatul unui drum presarat de incertitudini si dezechilibre. Va prezentam principalele evenimente politice, economice, culturale si sportive, repere previzibile ale unui 2006 decisiv pentru Romania. Ianuarie

  • Sesiune plenara a Parlamentului European (16-29, incluzand lectura proiectului Directivei Bolkestein).
  • Raportul Pierre Moscovici despre progresele Romaniei in procesul de aderare (proiect, prezentare in Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European).
  • Teatrul de Comedie; premiera - "Ce formidabila harababura", de Eugene Ionesco, regia Gelu Colceag.
  • Se interzice vaccinarea contra pestei porcine in gospodariile populatiei.
  • Daewoo Craiova va fi lansata la vanzare, dupa ce statul va rascumpara actiunile coreenilor. Deja Ford si Renault s-au aratat interesate de achizitionarea uzinei auto.
  • Vizita echipei FMI in Romania. O misiune a Fondului Monetar International (FMI) va sosi la Bucuresti in luna ianuarie, pentru o evaluare anuala a situatiei economice din Romania.
  • Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor impreuna cu Administratia Fondului de Mediu vor decide daca vor organiza un nou program de innoire a Parcului National Auto.
  • Privatizarea uzinei Tractorul Brasov ar putea avea loc la inceputul anului. De asemenea, in cursul anului vor fi privatizate cele mai importante societati din portofoliul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului precum: Electroputere Craiova, Rulmentul Brasov, Aversa SA Bucuresti, Metalurgica Aiud.
  • 16-29 IANUARIE: TENIS - Australian Open (Melbourne, Australia)
  • 27 IANUARIE: FOTBAL CE 2008 - Tragerea la sorti a grupelor preliminare (Montreux, Elvetia)

    Februarie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (1-2 si 13-16).
  • Privatizarea CEC. Acesta este termenul optimist pentru finalizarea procesului. Ultimele declaratii oficiale arata ca termenul pentru depunerea ofertelor neangajante ar putea fi stabilit pentru luna ianuarie 2006. Mai trebuie tinut cont si de faptul ca ministerul si-a rezervat dreptul de a solicita o a doua runda de oferte financiare finale angajante imbunatatite de la primii doi clasati in cazul in care diferenta dintre ofertele acestora este mai mica de 10%.
  • Pana in luna martie, cand va fi dat publicitatii Raportul de tara, peste 520 de poluatori industriali trebuie sa faca investitii masive in instalatii de ardere ecologice. In caz contrar, ei isi vor inceta activitatea. De asemenea, vor fi inchise zeci de instalatii de ardere de deseuri medicale.
  • Lansare Antena 4 - EUFORIA Lifestyle TV.
  • 10-12 FEBRUARIE: TENIS - Cupa Davis (tur I): SUA - Romania.
  • 10-26 FEBRUARIE: JOCURILE OLIMPICE DE IARNA - Torino 2006.
  • 15 FEBRUARIE: FOTBAL - Cupa UEFA (16-imi - meciuri tur).
  • 21 FEBRUARIE: FOTBAL - Liga Campionilor (optimi - meciuri tur).
  • 23 FEBRUARIE: FOTBAL - Cupa UEFA (16-imi - meciuri retur).

    Martie
  • Raportul Comisiei Europene cu privire la eventuala amanare a aderarii Romaniei.
  • Reuniunea sefilor de stat si de guvern din tarile membre UE. Plenul Parlamentului European (13-16 si 22-23).
  • Teatrul de Comedie; premiera - "Doi tineri din Verona", de Shakespeare, regia Felix Alexa.
  • 8 MARTIE: FOTBAL - Liga Campionilor (optimi - meciuri retur).
  • 9 MARTIE: FOTBAL - Cupa UEFA (optimi - meciuri tur).
  • 10-12 MARTIE: ATLETISM: Campionatele Mondiale Indoor (Moscova, Rusia).
  • 12 MARTIE: FORMULA 1 - GP Bahrein (Sakhir).
  • 16 MARTIE: FOTBAL - Cupa UEFA (optimi - meciuri retur).
  • 28 MARTIE: FOTBAL - Liga Campionilor (sferturi - meciuri tur).
  • 30 MARTIE: FOTBAL - Cupa UEFA (sferturi - meciuri tur).

    Aprilie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (3-6 si 26-27).
  • Scumpirile de Pasti.
  • Este termenul la care ar trebui sa se termine identificarea primara - crotaliere, cipare - a animalelor.
  • Oferta publica de actiuni ale Transelectrica si listarea acesteia, mult intarziate, vor constitui prima dovada ca Programul guvernamental de dezvoltare a pietei de capital nu este o promisiune complet neonorata.
  • Targul National de Turism. Cu aceasta ocazie, agentiile de turism si proprietarii de hoteluri si pensiuni isi fac cunoscute ofertele pentru vacanta de Pasti. Totodata, turistii pot afla preturile sejururilor din sezonul estival.
  • Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), Cluj: 27 aprilie-5 mai.
  • Festivalul de Comedie Romaneasca (FESTCO).
  • 5 APRILIE: FOTBAL - Liga Campionilor (sferturi - meciuri retur).
  • 6 APRILIE: FOTBAL - Cupa UEFA (sferturi - meciuri retur).
  • 18 APRILIE: FOTBAL - Liga Campionilor (semifinale - meciuri tur).
  • 20 APRILIE: FOTBAL - Cupa UEFA (semifinale - meciuri tur).
  • 23 APRILIE: FORMULA 1 GP San Marino (Imola).
  • 24 APRILIE-1 MAI: TENIS DE MASA: Campionatul Mondial pe echipe (Bremen, Germania).
  • 26 APRILIE: FOTBAL - Liga Campionilor (se-mifinale - meciuri retur).
  • 26 APRILIE-7 MAI: HALTERE - Campionatele Europene (Cietniewo, Polonia).
  • 27 APRILIE: FOTBAL - Cupa UEFA (semifinale - meciuri retur).
  • 27-30 APRILIE: GIMNASTICA - Campionatul European Feminin (Volos, Grecia).

    Mai
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (15-18 si 31).
  • Mega Fondul Proprietatea a fost promis Bursei, pentru ca beneficiarii despagubirilor sa-si poata evalua averea recapatata. Analistii profesionisti nu cred ca evenimentul se va produce si nici ca listarea ar fi relevanta inainte ca marile companii din portofoliul fondului sa fie ele insele cotate la Bursa.
  • 12 MAI: inscrierea la examenul de Bacalaureat.
  • 15 MAI: incep testele nationale pentru admiterea la liceu.
  • Concurs International "Jeunesses Musicales", Bucuresti: 10-14 mai.
  • Festivalul International de Jazz, Sibiu.
  • Festivalul Motor Rock, Ploiesti: 20-21 mai.
  • 4-7 MAI: GIMNASTICA - Campionatul European Masculin (Volos, Grecia).
  • 6-28 MAI: CICLISM - Turul Italiei.
  • 10 MAI: FOTBAL - Cupa UEFA - finala (Eindhoven, Olanda).
  • 15 MAI: TENIS - Turneul WTA de la Roma.
  • 17 MAI: FOTBAL - Liga Campionilor - finala (Paris, Franta).
  • 29 MAI-11 IUNIE: TENIS - Roland Garros.

    Iunie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (1 si 12-15).
  • Reuniunea sefilor de stat si de guvern din tarile membre UE (Consiliul de vara, 15-17).
  • Ar trebui desfasurate procedurile premergatoare ofertelor publice de actiuni ale Transgaz si ale filialelor Electrica Transilvania Nord si Muntenia Nord.
  • 19 IUNIE-29 IUNIE: examene de admitere la liceu.
  • 26 IUNIE: incep examenele de Bacalaureat.
  • Concert "Depeche Mode": 23 iunie.
  • Festivalul International de Teatru, Sibiu.
  • Festivalul Muzicantilor de Strada, Lipscanii Vechi: 24-26 iunie.
  • 9 IUNIE-9 IULIE: FOTBAL - Cupa Mondiala Germania 2006 .
  • 14-19 IUNIE: POLO - Cupa Mondiala Masculin (Budapesta, Ungaria).
  • 26 IUNIE-9 IULIE: TENIS - Wimbledon (Londra, Anglia).

    Iulie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (3-6). Privatizarea Electrica Muntenia Sud. Este punctul culminant al privatizarii filialelor Electrica, fiind cea mai atractiva "marfa" din domeniu, datorita densitatii mari de clienti importanti pe kilometrul patrat.
  • Vin banii de pe BCR
  • Cele 2,2 miliarde de euro pe care statul le va incasa din privatizarea BCR sunt asteptate dupa clarificarea caracterului unui ajutor de stat acordat bancii, proces ce poate dura sase luni. Banii vor fi folositi pentru investitii in infrastructura rutiera, sanitara, invatamant si cercetare. Pentru aceasta se va crea Fondul de Dezvoltare a Infrastructurii. O parte din bani va fi folosita pentru inceperea lucrarilor la Coridorul IV Paneuropean.
  • Reglementarea IFN
  • Institutiile Financiare Nebancare vor fi reglementate printr-un cadru legislativ unitar, asteptat in primul semestru. Societatile de leasing si cele de creditare sunt principalele vizate de noua legislatie. Proiectul de lege a fost realizat si va fi negociat cu reprezentantii pietei de profil inainte de a intra in Parlament spre dezbatere.
  • 14 IULIE: rezultatele finale la Bacalaureat.
  • Festival "Rock la Mures", judetul Timis: 14-17 iulie.
  • Festivalul de muzica tanara Prometheus, Sf. Gheorghe: 15-24 iulie.
  • Festivalul Peninsula, Targu Mures: 27-31 iulie.
  • Festival Medieval Sighisoara: sfarsitul lui iulie.
  • 1-23 IULIE: CICLISM - Turul Frantei 2006.

    August
  • Festivalul de Film Anonimul, Sf. Gheorghe.
  • Szhighet Festival Budapesta: 10-17 august.
  • Stufstock Vama Veche: 19-21 august.
  • Festivalul Medieval de la Sibiu: 28-31 august.
  • 6 AUGUST: FORMULA 1 - GP Ungaria (Budapesta).
  • 14 AUGUST: TENIS - Turneul WTA Rogers Cup (Montreal, Canada).
  • 19 AUGUST-3 SEPTEMBRIE: BASCHET - Campionatul Mondial Masculin (Japonia).
  • 20 AUGUST: CANOTAJ - Campionatele Mondiale (Eton, Marea Britanie).
  • 26 AUGUST-17 SEPTEMBRIE: CICLISM - Turul Spaniei.
  • 28 AUGUST-10 SEPTEMBRIE: TENIS - US Open (New York, SUA).

    Septembrie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (4-7 si 25-28).
  • Anul Francofoniei Romane.
  • Festivalul "George Enescu", Bucuresti.
  • Festivalul Toamnei "Sinaia Forever": 30 septembrie- 2 octombrie.
  • Incepe anul scolar.
  • 16-17 SEPTEMBRIE: ATLETISM - Cupa Mondiala (Atena, Grecia).
  • 22-24 SEPTEMBRIE: TENIS - Cupa Davis (semifinale).
  • 29 SEPTEMBRIE-7 OCTOMBRIE: SCRIMA - Campionatele Mondiale (Torino, Italia).

    Octombrie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (11-12 si 23-26).
  • Raportul de monitorizare al Comisiei Europene pentru Romania si Bulgaria.
  • Targul International de Turism. Operatorii din domeniu fac cunoscute preturile sejururilor si tarifele de cazare pentru vacanta de iarna.
  • Incepe anul universitar.
  • Fazz Festival, Bucuresti: 16-25 octombrie.
  • TMBase (Festival de Muzica Electronica Timisoara): 20-22 octombrie.
  • Festivalul International de Muzica Contemporana, Sibiu: 21-27 octombrie.
  • 14-22 OCTOMBRIE: GIMNASTICA: CM (Aarhus, Danemarca).

    Noiembrie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (13-16 si 29-30).
  • Festivalul Filmului Britanic Bucuresti: 28 octombrie-24 noiembrie.
  • Festivalul "Rock Your Mind": 25 noiembrie.
  • 17 NOIEMBRIE-3 DECEMBRIE: VOLEI - Campionatul Mondial Masculin (Japonia).

    Decembrie
  • Sesiune plenara a Parlamentului European (11-14).
  • Reuniunea sefilor de stat si de guvern din tarile membre UE (Consiliul de iarna, 15-17).
  • Privatizarea Romgaz se finalizeaza.
  • Transgaz si Electrica SA ajung la cota Bursei.
  • Sfarsitul anului: se retrage leul vechi.
  • 1-3 decembrie: TENIS - Cupa Davis (finala).
  • 7-17 DECEMBRIE: HANDBAL - Campionatul European Feminin (Suedia).
  • ×