800 de milioane de dolari, ignoraţi de Bucureşti

Angajaţii firmelor româneşti care operează la combinatul de la Krivoi Rog recunosc că s-a furat de acolo, dar vina aparţine fostei condu­ceri. Pe de altă parte, nimic nu mişcă în preajma mastodontului industrial fără ştiinţa ucrainenilor care-l păzesc şi conduc. Poliţia a găsit un singur hoţ mărunt. Cu toate acestea, combina­tul este foarte bine conservat, nefiind deloc un morman de fiare vechi.

Dolinska este o mică localitate din regiunea Kirovograd şi se află la aproximativ 70 km de oraşul ucrainean Krivoi Rog, sau Krivoi Rig, cum i se spune acum. În urmă cu aproape douăzeci de ani, aici, mai multe ţări din blocul ex-sovietic, printre care şi România, au început construirea unui combinat de îmbogăţire a minereurilor acide. România a investit aproape 800 de milioane de dolari.

După destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina a preluat acest combinat, care acum este pus pe lista de privatizări a Guvernului de la Kiev. Printre cei interesaţi se află atât miliardarul indian Lakshmi Mittal, care deţine printre altele şi combinatul de la Galaţi, dar şi un consorţiu în spatele căruia se află Rinat Ahmetov, miliardarul de la Şahtior Doneţk.

În prag de privatizare, combinatul de la Dolinska a fost în centrul unor scandaluri mediatice legate de furtul a tot felul de utilaje şi piese, mai ales după ce lucrările de finalizare a acestuia au fost sistate în 1997. Bulgaria şi Germania Democrată au renunţat pe rând la investiţiile pe care le-au făcut în combinat, exceptând România şi Slovacia care a preluat investiţia făcută de Cehoslovacia. De fapt, România a construit un nou oraş la Dolinska: 22 de blocuri-turn în care pe vremuri locuiau aproape 4.000 de oameni, două şcoli, un spital mare cât un spital judeţean, un spital de recuperare cu peste 250 de locuri, poştă, staţie de pompieri, câteva vile pentru şefi şi bulevarde cu câteva benzi pe un sens.


DE-A ŞOARECELE ŞI PISICA
Antreprenorii români implicaţi în combinatul din Ucraina sunt Arcom SA, preluat nu demult de Gigi Becali, Uzinexport SA, care aducea utilajele necesare construcţiei combinatului şi le preda Arcom, şi Arcif SA care are în grijă ceea ce ar fi trebuit să fie lacurile de decantare a substanţelor rezultate în urma procesului tehnolo­gic de spălare şi îmbunătăţire a minereului de fier.

Din miile de români care munceau la Dolinska au mai rămas câţiva. Arcom SA are 62, Uzinexport - 6, iar Arcif - 11. Împreună cu familiile locuiesc într-unul din blocurile-turn construite de foştii colegi, cu excepţia celor de la Arcif care trăiesc izolaţi într-o mică colonie la câţiva kilometri de combinat. În şerpărie, cum i se mai spune.

Anul trecut, poate şi în urma scandalurilor din presă, fostul director Arcom din Ucraina, Nicolae Ghirţoi, a ieşit la pensie după şapte ani de şefie. Împreună cu el au mai plecat şi alţii, printre care şi fostul director al pazei, Mihai Ivancu. Cei doi sunt consideraţi, atât de actuala conducere, cât şi de muncitorii care au mai rămas, responsabili pentru furturile din combinat, cam la fel cum se întâmplă când se schimbă un guvern.

Unii muncitori ai Arcom şi Uzinexport nu prea vor să vorbească despre furturile din combinat şi te îndeamnă frumuşel să-i cauţi prin piaţa locală pe cei mai deschişi la discuţii. În schimb, sunt de comun acord că durerea cea mai mare a lor este neplata la timp a salariilor. "Care sunt mai noi nu ştiu ce s-a întâmplat înainte, cine a dat afară sau despre ce a fost vorba. Fiecare face separat. Dacă stau cu dumneavostră de vorbă, mâine... Banii, asta e problema!", spune zâmbind cu subînţeles un bărbat de vreo 50 de ani. Dacă omul a fost scump la vorbă, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre şeful său.
VINE ŞCOALA, ŢIPĂ FAMILIA
Viorel Dragomirescu, directorul Arcom la Dolinska, venea de la grădină unde avea nişte roşii puse. A fost numit director de aproape un an, în urma scandalurilor mediatice. Conform lui Dragomirescu, la Bucureşti există un dosar pe care directorul mare de la Arcom, Mihai Oprea, l-a trimis autorităţilor. Oprea este şi preşedintele fi­lialei Olt a partidului condus de Gigi Becali, fiind omul de încredere al acestuia. Directorul Drago­mi­rescu a admis că presa a avut dreptate scriind despre furturile din combinat. Scandalurile cu orele suplimentare pe care oamenii le făceau pe vremea fostului director Ghirţoi, neplata salariilor şi alte matrapazlâcuri sunt reale.

Actualul di­rector admite că nici acum situaţia nu e roză în ceea ce priveşte salarizarea, tocmai de aceea oa­menii au şi protestat acum câteva luni. Jurnalul Na­ţional a prezentat atunci doleanţele muncitorilor de la Dolinska. Nea Stelică a fost unul dintre protestatari. S-a săturat să lucreze departe de casă şi acum vrea să devină şofer "pe comunitate", adică să facă curse în UE.

Salariul unui muncitor este de 600 de dolari şi 10 milioane de lei vechi, din care 7,5 se iau net. Din cei 600, două treimi vin sub formă de adeverinţă şi pot fi ridicate ori­când, iar restul de 200 reprezintă banii de hrană pentru o lună. "Eu nu stau să vă spun nimic, în general, eu nu am nici o treabă. Grevă? Nu s-a făcut nici o grevă! A fost un protest spontan ca să ne dea salariile care nu s-au dat la timp. Noi nu am avut revendicări, am cerut banii din urmă. Nu îmi dai mie leii la şase luni, că eu am datorii la bancă şi îmi bagă penalităţi. Familia ţipă, vin şco­lile, copiilor le trebuie cărţi", a spus nea Stelică.


NIMIC FĂRĂ APROBAREA BUCUREŞTIULUI
"Ghirţoi m-a ţinut pe mine ca pe un tâmpit. Eram apropiaţi, dar nu să ne iubim", şi-a început spovedania directorul Dragomirescu, care lucrează de 16 ani aici. "În fiecare zi era beat şi pe timpul lui s-au făcut prostii multe. 363.000 de dolari valorează numai cuprul care a dispărut şi care a fost vândut pe plan local. Era o filieră care fura. Cu ştirea lui Ghirţoi, cu şeful pazei... Era un grup de oameni apropiaţi lui Ghirţoi. Unii din zonă îi aşteptau cu maşinile pe la garduri. De ce scrii că este un morman de fiare vechi, când nu este aşa?! Aici, Poliţia din Dolinska nu a trimis nici un răspuns la tot ce s-a întâmplat. Nici măcar să spună că sunt în cercetări şi că nu au găsit pe nimeni, măcar de ochii lumii", a declarat directorul.

Jurnalul Naţional a mai arătat într-un material anterior că o altă problemă a celor de la Arcom a fost cea legată de unele deconturi şi pontaje care s-au făcut destul de ciudat, însă directorul Dragomirescu doarme liniştit, pentru că şefii de la Bucureşti au decis asta şi el este acoperit. Mai mult, conducerea Arcom a trimis o comisie care îi spunea lui Dragomirescu ce şi cum să facă pentru ca totul să iasă bine. "Eu nu fac nimic fără aprobarea Bucureştiului", a adău­gat directorul. Arcom SA primeşte de la Ministerul Economiei aproape 2,9 milioane de lei noi anual pentru gaze, energie, salarii sau carbu­ranţi, pentru că sunt aproape 17 km de la blocuri până în combinat. Cu toate acestea, nici un oficial român nu s-a obosit să ajungă vreodată la Dolinska să vadă care e treaba pe acolo, cu toate că au fost nenumărate comisii din minister care au mers de câteva ori la întâlniri bilaterale la Kiev, aflat la mai puţin de 300 km depărtare de combinat. Petru Ianc, directorul general al De­par­tamentului de politici industriale din Ministerul Economiei, este considerat omul care cunoaşte îndeaproape situaţia combinatului.

În iulie a fost la Kiev, a precizat directorul Dragomirescu, dar pe la Dolinska nu a trecut. În septembrie se va duce din nou. Şi tot numai la Kiev. "E posibil ca de atât timp să nu vină nimeni de la Bucureşti, vreo comisie să vadă cum trăim aici? E o situaţie grea, pentru că aici sunt niveluri de radiaţii de douăzeci de ori mai mari. Cine stă aici tre' să aibă un organism puternic. Ianculescu, care a fost director aici după Revoluţie, e paralizat complet", a adăugat un muncitor.
COMISIA A CONSTATAT EXACT CE TREBUIA
Directorul local al Uzinexport era în concediu, singurul care putea lămuri oarecum şi furturile de aici fiind contabilul-şef. Din punctul lui de vedere s-a furat mai puţin de 0,1% din ceea ce deţine Uzinexport la combinat, iar toată neînţelegerea cu utilaje dispărute este pusă pe seama faptului că, atunci când se lucra din greu aici, materialele se lăsau direct pe şantier, gestionarii neavând timp să întocmească toate actele.

"Noi am făcut o echipă şi am identificat utilajele care nu apăreau în procesele-verbale de constatare. Şi acum mai sunt utilaje care trebuie scăzute din gestiune, dar a durat cam trei ani să vedem ce şi cum. Comisia Uzinexport care a venit a constatat exact ce trebuia: că utilajele sunt la locul lor. Ne bucurăm că scăpăm de aici când o să se privatizeze, mai ales că acum nu ştim când luăm salariile", a declarat contabilul-şef. Conform acestuia, valoarea utilajelor este de aproape 12 milioane de dolari, dar de furat s-a furat numai de vreo 45-50.000, a mai adăugat contabilul. Asta până să ceară aprobarea şefilor Uzinexport de la Bucureşti. Ceea ce s-a furat din gestiunea lor au fost bobine, transformatoare, motoare electrice. La fel ca şi în cazul celor de la Arcom, angajaţii Uzinexport au avut propriile probleme cu poliţia ucraineană. "Am făcut note de constatare şi în fiecare an am întrebat la Poliţie aici care este stadiul cercetărilor, dar ei finalizează poate după cinci ani dosarul şi spun că nu au găsit pe cine a furat", şi-a adus aminte contabilul-şef.


DEPARTE DE FINAL...
Până când combinatul de la Dolinska va fi cu adevărat pe agenda autorităţilor române, muncitorii de acolo rabdă de foame, nu-şi primesc banii. Unii s-au împrietenit, dacă se poate spune aşa, cu localnice şi se descurcă cum pot. Alţii îşi înaintează dosarul de pensii. Dar cel mai dureros pentru românii de la Dolinska, mai ales pentru cei cumpătaţi care şi-au pus adeverinţele de salarii de-o parte, este că, atunci când revin în ţară şi îşi cer banii, li se răspunde senin că nu sunt. "Păi stai, bă, puţin...", vorba unuia dintre ei.


PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA
"Nu intră nimeni în combinat fără să ştie ruşii!" (n.r. - aşa le spun încă românii ucrainenilor), spunea directorul Arcom. "Eu, dacă ies de cinci ori, de cinci ori sunt controlat de ăştia. Noi nu putem mişca un utilaj de colo-colo fără aprobarea lor. Utilajle sunt ale Ministerului Finanţelor, dar, neplătind taxe vamale, sunt în custodia ucrainenilor", a adăugat contabilul-şef de la Uzinexport.

"Dacă mergeţi la staţiile electrice o să vedeţi. Barele de aluminiu nu le-au băgat în seamă. Au luat tot ce era de cupru. Au intrat prin canalele de dedesubt ca să scoată cuprul ăla. Aici nu poţi să intri aşa cum vrei. Trebuie acordul cuiva. Eu cred că fură paznici cu oameni de-ai noştri!", a zis şi un muncitor. "Taci, că tăcerea e ca mierea", l-a mustrat un coleg atunci când începuse să vorbească despre paza ucraineană.

Adevărul este că mastodontul de la Dolinska nu arăta nici pe departe a combinat distrus de unde hoţii de fier vechi să ia ce şi cum vor. Ce s-a luat de acolo s-a luat la punct ochit, punct lovit. Dimensiune mică, preţ mare. Şi, cu toate că românii păzesc partea Arcom în interior, controlul exte­riorului şi al părţii ucrainene aparţin vecinilor noştri de la nord. Am obţinut aprobarea conducerii ucrainene a combinatului să vizităm partea românească, dar, pentru a vedea cum trăiesc în şerpărie cei de la Arcif, a trebuit să părăsim incinta. Nici nu am ajuns bine la colonia Arcif că o Volgă albă cu doi bărbaţi a frânat brusc în spatele autoturismului nostru.

Şeful pazei ucrainene şi un domn Vasea au ieşit furioşi din maşină. Bine că Volga era albă, că dacă era neagră... După câteva minute de întrebări s-au convins într-o oarecare măsură despre ce este vorba, dar ne-au invitat politicoşi să plecăm nu înainte de a trece pe la directorul ucrainean al combinatului. Am plecat cu Volga în faţa noastră. La intrarea în combinat am fost înştiinţaţi că directorul a intrat într-o şedinţă, deci nu mai era necesar să dăm ochii cu dumnealui. Invitaţia de a părăsi combinatul a rămas în picioare. Vasea ne-a însoţit tot timpul în maşină, inclusiv prin oraş când am vizitat obiectivele cons­truite de români. S-a asigurat că am părăsit fără probleme şi în siguranţă Dolinska.