x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 90-60-90

90-60-90

de Carmen Anghel    |    Roxana Roseti    |    04 Oct 2004   •   00:00

IDEALUL DE FRUMUSETE
Daca mama natura te-a dotat cu un bust remarcabil si corp longilin, poti spera la succes. Traim intr-o societate care idolatrizeaza talia de viespe. Dorinta de a slabi a oamenilor, in special a femeilor care isi doresc picioare gen Ally McBeal sau solduri marca Jennifer Lopez, este puternica. Sexul frumos va lupta intotdeauna cu armele dietelor contra exclamatiilor admirative ale barbatilor la adresa fotomodelelor, de genul: "Alea femei!"

IDEALUL DE FRUMUSETE
Daca mama natura te-a dotat cu un bust remarcabil si corp longilin, poti spera la succes. Traim intr-o societate care idolatrizeaza talia de viespe. Dorinta de a slabi a oamenilor, in special a femeilor care isi doresc picioare gen Ally McBeal sau solduri marca Jennifer Lopez, este puternica. Sexul frumos va lupta intotdeauna cu armele dietelor contra exclamatiilor admirative ale barbatilor la adresa fotomodelelor, de genul: "Alea femei!"

Pe vremea celebrului pictor Rubens, femeia trebuia sa fie plinuta, chiar grasa. Astazi insa, pentru a fi atractiva, ea trebuie sa fie supla si atletica. Minti stralucite s-au straduit, de-a lungul timpului, sa nascoceasca tot felul de calcule menite sa lamureasca cum arata trupul perfect.

Moda si mass-media au impus intotdeauna diverse tipare de frumusete, des asociate cu o silueta zvelta si inalta. Si, fatalitate, toti suntem atrasi in mod magnetic de irezistibila combinatie de masuri 90-60-90, chiar daca se stie ca greutatea ideala este cea cu care te simti bine!

 

DUPA CUM BATE VANTUL. Standardele de frumusete s-au modificat de la o epoca la alta. Zeita fertilitatii din comuna primitiva este bondoaca, cu solduri largi si sani doldora. Acest tip de femeie constituia un ideal in vremuri ce presupuneau rezistenta la perioade de foamete si nasterea cat mai multor copii.

Frumusetea fizica a Deliei, Cynthiei, Corinnei va fi cantata cu patima de ilustrii poeti ai Romei - Catullus, Tibullus, Propertius si Ovidiu. Poetii latini au platit astfel un placut tribut zeitei Venus - la ale carei forme rotunde sculptorul a insistat indelung.

 

ZORII EVULUI MEDIU. Idealul feminin parca ar proveni din Biblie: fecioara stilizata si stravezie, pe punctul de a se spulbera. O frumusete ireala. In zorii Renasterii, in "Divina comedie", Dante inalta pe cele mai desavarsite culmi conditia feminina: Beatrice insumeaza virtutile feminine la gradul ideal.

Secolul al XV-lea descopera armonia nudului, dar nu robust (ca in Antichitate), ci combinand fragilitatea gotica a unui trup malnutrit cu pantecul flamand proeminent. Botticelli imagineaza o Venus fecioara, armonioasa si gratioasa. Rubens repune in drepturi femeia matura si rotofeie. Secolul al XVII-lea redescopera femeia anemica. In secolul al XVIII-lea, romantismul exalta fecioara tuberculoasa. Pe masura ce burghezia triumfa, pe piedestal urca sotia planturoasa, care vegeteaza in umbra barbatului. O data cu aparitia cinematografului, idealurile de frumusete feminina incep sa se perinde vertiginos. Intai au succes bucalatele. Apoi... domneste haosul.

 

ETALONUL VEDETELOR. In 1920 se sfarseste definitiv cu rotunjimile si curbele molatice. Imaginea traditionala a femeii ideale se rastoarna: de la burgheza coapta si trandava se trece la adolescenta sportiva, cu alura baietoasa. Totusi, distanta dintre femeia-efeb prezentata de reviste si femeia cam musculoasa de pe strada este mare. Explicatia? Alimentatia dezechilibrata a unei perioade de prosperitate economica, dar mai ales noul stil al desenelor creatorilor de moda.

In anii ’30-’40, si chiar dupa, toti barbatii viseaza sa semene cu Rudolph Valentino, Humphrey Bogart, Cary Grant, iar femeile cu Greta Garbo, Marlene Dietrich, Marilyn Monroe, Brigitte Bardot, Sophia Loren... Milioane de femei si barbati isi imita vedetele. Spre sfarsitul anilor ’30 va fi exaltata maternitatea, prin punerea in valoare a soldurilor, feselor si pieptului.

Intr-unul din numerele "Jurnalului literar" din ianuarie 1939, criticul literar George Calinescu sublinia ca expresivitatea armonica degajata de corpul uman constituie o conditie intrinseca a elegantei: "Moda de astazi cere un corp foarte bine proportionat. Inainte de a va ocupa de rochii, trebuie deci sa va examinati silueta. Daca sunteti prea slaba, faceti o cura de ingrasat, pana ce veti ajunge la normal; daca sunteti prea plina, renuntati catva timp la paine si la mancaruri grase, umblati pe jos si faceti gimnastica".

 

DIETE PANA LA CERURI. La finele anilor ’70, silueta descarnata, scheletica nu-si va abandona usor pozitia castigata. Desi idealul nu mai e scandura din "anii nebuni", manechine incredibil de subtiri si inalte repun in discutie feminitatea. De masculinitate, ce sa mai vorbim - este la moda tanarul atletic, bronzat si vesnic neinfricat, reflex al abundentei filmelor de razboi si SF.

Statele Unite au fost prima tara in care obezitatea a devenit un simptom evident si un motiv de ingrijorare. Prosperitatea economica s-a reflectat si in proportiile locuitorilor, iar in acest moment, aproximativ 70 la suta dintre americani au probleme cu greutatea.

De aceea, in SUA, retetele de slabit au mare succes. Dar surpriza! Ele ar putea fi detronate de o dieta revolutionara, lansata de un nutritionist american, care se bazeaza pe respectarea cu strictete a regimului alimentar recomandat in Vechiul Testament. Cartea "Maker’s Diet" ("Dieta Creatorului"), lansata de Jordan Rubin, a ajuns in topul primelor zece publicatii de profil in Statele Unite. Astfel, orele de fitness sunt inlocuite cu bai de soare si un regim de 40 de zile in care se pot consuma alimente "aprobate de Dumnezeu". Adeptii dietei trebuie sa mai renunte la pasta de dinti cu fluor si... la dusul zilnic. Incurcate sunt caile Domnului!

 

CHINURI ALE CELEBRITATILOR

Celebra cantareata de opera Maria Callas (1923-1977) avea probleme cu greutatea. La un moment dat, s-a supus unui regim draconic de slabit, ajungand de la 92 de kilograme la 65. Dar de-abia rezista tentatiilor alimentare: "Trebuie sa marturisesc ca vocile frumoase nu se simt bine decat in grasime (...). Nu kilogramele au importanta, ci cantitatea de alimente. Tot timpul mi-e foame, o adevarata stare de bulimie care ma slabeste", obisnuia ea sa spuna. Callas manca intotdeauna cu trei ore inainte de a canta, chiar daca nu-i era foame. In general, fripturi la gratar. Alte celebritati, precum mofturoasa Naomi Campbell (foto), desi n-au probleme cu silueta, sunt vesnic nemultumite de aspectul lor fizic. Supermodelul Cindy Crawforda declarat saptamanalului Vogue ca o supara faptul ca are celulita, mai ales cand evolueaza in costume de baie.

"Este vina mamei mele pentru faptul ca m-am ingrasat de mica. M-a silit sa mananc prea mult (...). Ar trebui sa existe o lege impotriva unor astfel de lucruri. Un copil tratat astfel se epuizeaza inainte de vreme. Ca fetita, ma simteam urata: brate groase, picioare durdulii in sosete..." - Maria Callas

Sa nu, sa nu, sa nu

Nu manca dupa ora 18:00, ca e de rau! Sa nu te atingi de dulciuri! Sa nu mananci paine, ai grija ce fructe iti iei de la piata! Fara pofte! Eee... Si carnea... nu mai baga in tine carne de porc, ca incepi sa semeni cu el. Sa nu mergi la petrecere si sa-ti dea prin cap sa gusti vreo picatura de alcool. E belea! Sa nu, sa nu, sa nu! Te trezesti transpirat din visul-cosmar, cauti repede centimetrul, te duci in fata oglinzii. Oglinda nu minte, dar cu o ultima speranta masori. Dezastru! Fata de acum cateva saptamani ai cativa centimetri in plus, cateva kilograme in plus, cateva haine in minus. Nu mai incapi in tipare. Si peste toate acestea spectrul unor boli dezgustatoare te atinge cu aripa. Intri in panica, in depresie, suni o prietena, ii ceri sfatul. Ea, pentru ca te iubeste, te sfatuieste de bine: iti spune despre ce cura de slabire a mai citit in ultima vreme si ti-o recomanda cu pofta. Tu, disperata, aplici dieta. Daca ai noroc scapi de cateva kilograme, te umpli de frustrari si dintr-o data esti mai pe fundul prapastiei depresiei. Ai pierdut kilograme, ai pierdut vitamine. Nu-i nimic. Cauti alta dieta, o auzi la coafor, dai pe la farmacie si iei vitamine si te duci la o sala de fitness. E la moda. Aparatele iti fac cu ochiul de la geamurile unui bloc. Viata e trepidanta, nu ai timp sa mergi nici la sala, nu ai timp nici sa te tii de cura, nu mananci la orele care trebuie, mananci dupa ora 18:00. Multi vor, putini reusesc. Si mai putini se gandesc ca ar fi fost mult mai bine daca mergeau la un specialist, un doctor, care le-ar fi spus exact ce dieta li se potriveste. Da, dar dieta lui nu e celebra!

ROMANII SI DIETELE - SUMAR (Editie de colectie - 4 octombrie 2004)

Nici o dieta nu e perfecta
SFATUL NUTRITIONISTULUI
Profesorul doctor Constantin Dumitrache, directorul Institutului de Endocrinologie "C.I. Parhon", spune ca "nici o dieta pentru slabit nu e perfecta".


Cure pe sexe si varste
ANOTIMPURILE
Obsesia siluetei nu da pace nici vara, nici iarna, nici la 20, nici la 30 si cu atat mai putin dupa 40 de ani. Este o obsesie comuna ambelor sexe.


Prietenii siluetei
ALIMENTE CARE SLABESC
Din regimul pentru slabit nu trebuie sa lipseasca fructele si legumele care "topesc" grasimile. Citricele, merele, fructele de padure, varza, rosiile, morcovii, ceapa va vor ajuta cu siguranta.


Cea mai lunga dieta din istorie
ALIMENTATIA RATIONALA
Un popor a fost obligat sa se hraneasca in timpul regimului comunist dupa o singura reteta: "Economisiti, economisiti, economisiti".


Secrete cu efect instant
TIPARELE
Sedentarism, Supraalimentare, Stres. Trei barosani "S" care in ultima vreme ataca din ce in ce mai puternic, un alt S care se vrea tot mai subtire: Silueta. Rezultatul: ne ingrasam.
 
Cum au slabit vedetele?!
CELEBRII SI SUBTIRI
Motivate de faptul ca imaginea lor conteaza mai mult decat orice, multe dintre vedete ajung sa adopte diverse regimuri alimentare menite sa le sculpteze siluetele. Aceste diete devin in cele din urma un nou mod de viata. Din momentul in care si-a propus sa slabeasca, viata realizatoarei tv Teo Trandafir s-a schimbat total.
 

Rabda pentru glorie si bani
CHINURILE SPORTIVILOR
Pentru un randament cat mai ridicat in timpul competitiilor, sportivii sunt obligati sa tina diete care nu le permit sa creasca in greutate. Este cazul gimnastelor sau al fotbalistilor. Sunt cazuri, boxul sau canotajul, in care sportivii se lupta cu kilogramele pentru a se incadra intr-o anumita greutate care sa le permita participarea in concurs.

 
Zbor de lebada
SACRIFICII PENTRU GRATIE
Se cantaresc des si fiecare jumatate de kilogram ii alarmeaza. Regimul alimentar al balerinilor contine vitamine, lactate si vegetale
 

Sa imbatranim frumos, fara excese
CINA DA-O DUSMANILOR
Centenarii inving viata printr-un har. Au niste arme pe care le mostenesc genetic. Dar acesta nu e tot secretul longevitatii lor.
 
Ace pentru trup de viespe
METODE NECONVENTIONALE
Va doriti sa mai dati jos cateva kilograme, dar ati obosit de atatea regimuri… Incercati cura de slabire prin acupunctura!
 
Sculptura in trup
METODE DRASTICE
Mariah Carey a profitat din plin de liposuctie. Cu cativa ani in urma si-a uimit fanii cu trupul ei modificat in partile esentiale: solduri, abdomen si sani. Si Jennifer Lopez are solduri cu un nou contur realizat chirurgical. S-a mai spus ca si fundul lui Jennifer ar fi fost ajustat prin aceeasi metoda. Cat despre batrana doamna Elisabeth Taylor nu se mai pune intrebarea de unde s-a scos tesut adipos, ci de cate ori.

 
Retete grase pentru slabi
REVERSUL MEDALIEI
Nici oamenii slabi nu sunt fericiti. Lor le este mai greu sa se ingrase, pe cand oamenii grasi pot slabi mai usor. Curele de ingrasare trebuie urmate cu mare grija!
 
Inamicii casnici
OPRITI TELEVIZORUL
Uitatul la televizor are o legatura stransa cu aparitia obezitatii. Asa sustin medicii neozeelandezi, iar colegii lor din toata lumea le dau dreptate.


Revolutionarii
ISTORIA FITNESS-ULUI
Ceea ce a inceput ca visul unui singur om de a-si imbunatati conditia fizica s-a transformat intr-o imensa revolutie. Aceea a fitness-ului.
 
Sexul bate caloria
IUBIREA SI CANTARUL
Oricand te poti opri dintr-o cura drastica de slabit, mai ales daca exista o alternativa. Nu ai nevoie decat de un partener cu un apetit sexual de nestavilit.
×
Subiecte în articol: special dieta