Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ovidiu Iuliu Moldovan
1 ianuarie 1942 – 12 martie 2008
Clipe de regret şi tristeţe la pierderea unui mare artist. Sub patima vremurilor vă veţi întreba de ce a murit? Când şi unde? Veţi citi un
necrolog, un curriculum vitae, elogios, măsurând în vorbe mici faptele
mari ale unei arderi artistice din care ne-am hrănit spiritual. Am
putea încerca să oferim gândurilor noastre, întru cinstirea sa,
amintirile acelor clipe în care eram doar noi, el, ceilalţi actori şi
noaptea neagră a omului nou. L-am putea aplauda din nou... • VIDEO
● Mircea Albulescu: "Ne-am iubit fără să fim prieteni" ● Alexa Visarion: "Ovidiu, vrând să trăiască curat, s-a chinuit pe ● Sergiu Nicolaescu: "Un actor de excepţie şi un bun prieten" interior" ● Florin Zamfirescu: "A avut o viaţă bogată şi este regretat de toată lumea"
Mircea Albulescu: "Ne-am iubit fără să fim prieteni"
"Este, fără îndoială, o pierdere pentru lumea actoricească din România; legăturile mele cu Ovidiu sunt foarte strânse, am jucat foarte mult împreună, în toate filmele lui Mircea Veroiu, am jucat în «Artista, dolarii şi ardelenii», «Craii de Curtea-Veche», aproape în toate filmele şi toate spectacolele de teatru, de la «Despot Vodă» la «Jocul ielelor». A fost o întâlnire foarte fericită între doi actori care s-au respectat şi s-au căutat foarte mult, însă n-am fost prieteni. Ne-am iubit fără să fim prieteni", a spus Mircea Albulescu. Actorul a adăugat că întâlnirea lor a însemnat "o lumină de realizări artistice", ca între "un cremene şi un amnar".
Alexa Visarion: "Ovidiu, vrând să trăiască curat, s-a chinuit pe interior"
"Ovidiu a fost un om care a vrut totul de la viaţă. Vrând să trăiască curat, s-a chinuit pe interior, pentru că nu avea un context, cariera lui se împlinea într-o perioadă dificilă. Voia tot timpul să facă din actorie o operă pentru comunicare. Comunica prin arta lui dincolo de normele normalului, avea nobleţe, rigurozitate intelectuală, avea o profunzime care te obliga să cauţi întâlnirile cu el să poţi medita. A muncit mult, deoarece căuta desăvârşirea, era bogat şi plin de har. L-am iubit şi-l iubesc", a spus regizorul.
Alexa Visarion l-a descris pe actorul cu care a colaborat, printre altele, la realizarea filmului "Punct şi de la capăt", din 1986, ca fiind un "însingurat" atras de împlinire dincolo de succes.
Sergiu Nicolaescu: "Un actor de excepţie şi un bun prieten"
"Am lucrat cu el la două filme, l-am cunoscut destul de bine, era un actor de excepţie şi un bun prieten. E o pierdere ireparabilă pentru că era genul de actor care astăzi nu mai există. L-am văzut făcând în filme lucrurile care nu îi conveneau, dar care i se potriveau până la urmă. Un actor discret, care întotdeauna răspundea cu promptitudine şi cu un mare bun simţ", a spus Sergiu Nicolaescu.
Florin Zamfirescu: "A avut o viaţă bogată şi este regretat de toată lumea"
"Suprema înţelepciune este să acceptăm de la viaţă totul. E un om împlinit, care a reuşit în viaţă. A avut o viaţă bogată şi este regretat de toată lumea", a spus Zamfirescu. Fostul rector al UNATC a adăugat că, deşi s-a obişnuit cu ideea morţii, după ce în timpul mandatului său au murit Dem Rădulescu şi Adrian Pintea, vestea dispariţiei lui Ovidiu Iuliu Moldovan l-a întristat îngrozitor.
Aproape că am obosit să mai consemnăm dispariţii. Începând de aseară, am rămas mai săraci cu încă un mare actor: Ovidiu Iuliu Moldovan.La doar 66 de ani, pistolarul din "Ardelenii" a plecat la stele. Au rămas pistoalele şi amintirea...
Ultima aniversare a avut-o la 1 ianuarie. Retras la Breaza, departe de oameni şi de evenimente, nu mai voia să vadă pe nimeni, nu mai voia să participe la nimic, se izolase într-un fel de mizantropie cuviincioasă. Parcă se pregătea de marea călătorie. A murit aseară, pe la ceasurile nouă, la Spitalul Universitar, năruit de o ciroză hepatică. Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut 1 ianuarie 1942, în comuna Sărmaşu (din judeţul Cluj). A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, clasa profesorilor Pop Marţian şi Octavian Cotescu. "Sunt siderat, spune regizorul Ion Cojar, cel care l-a distribuit în «Azilul de noapte». Mi-aţi dat o veste îngrozitoare, pentru că Ovidiu a fost un om extraordinar. Nu pot asocia ideea inexistenţei cu modul în care a trăit şi a onorat cu nobleţe această profesie. A plecat încă unul dintre cei din generaţia actorilor care trebuiau să fie monştri sacri. Se împuţinează galeria marilor actori".
RUGĂ. "Ovidiule, scumpul meu prieten, coleg şi pot să-ţi spun chiar frate, cum ai putut să-mi faci una ca asta? – i se adresează direct, peste bariera morţii, Florin Piersic. Chiar n-o să te mai întâlnesc, chiar n-o să mai mergem niciodată împreună la Cluj? Era o legătură între noi, ştiam amândoi de unde am plecat şi eram atât de mândri de originea noastră ardelenească". Rolul în care Ovidiu Iuliu Moldovan şi-a dat măsura tuturor resurselor sale de mare actor a fost Caligula din piesa cu acelaşi nume de Albert Camus. În loc de orice regret, exprimat mai mult sau mai puţin convenţional, vom cita "rugăciunea sacră", adresată morţii, din rolul pe care l-a susţinut atunci pe scena Teatrului Naţional: "Zeiţă a durererilor şi a dansului, tu care eşti un râs şi un regret, un dezgust şi o însufleţire, învaţă-ne pe noi indiferenţa care face să renască iubirile, dezvăluie-ne nouă că adevărul acestei lumi e lipsa oricărui adevăr. Şi dă-ne nouă puterea de a trăi la înlăţimea acestui adevăr fără seamăn. Copleşeşte-ne pe noi cu darurile tale, luminează-ne nouă chipurile cu nepărtinitoarea ta cruzime, cu ura ta absolut obiectivă; deschide deasupra ochilor noştri mâinile tale pline de flori şi de crime. Primeşte-i pe copiii tăi rătăciţi. Primeşte-i în adăpostul pustiit al iubirii tale nepăsătoare şi dureroase. Dă-ne nouă pasiunile tale fără obiect, durerile tale fără motiv şi bucuriile tale fără viitor. Tu, atât de goală şi de învăpăiată, inumană, dar atât de pământeană, îmbată-ne pe noi cu vinul nepăsării tale şi satură-ne pe noi, pentru totdeauna, cu inima ta neagră şi sărată".
