x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special A murit ultimul spion-şef

A murit ultimul spion-şef

de Sînziana Stancu    |    27 Noi 2007   •   00:00
A murit ultimul spion-şef
Sursa foto: ALEXANDER ZEMLIANICHENKO/

Vladimir Krucikov, fostul şef al KGB, a incetat din viaţă duminică seară, intr-un spital din Moscova, la vărsta de 83 de ani.


ORFAN. KGB a rămas fără "tătic"

Vladimir Krucikov, fostul şef al KGB, a incetat din viaţă duminică seară, intr-un spital din Moscova, la vărsta de 83 de ani.

Oficialităţile ruse nu au precizat care a fost cauza morţii fostului şef al KGB. Vladimir Krucicov devenise şef al serviciilor de spionaj ruse in anul 1988, fiind numit de preşedintele de atunci, Mihail Gorbaciov. In 1991, nemulţumit de planurile de reformă ale liderului de la Kremlin, a incercat să il inlăture tocmai pe cel care il adusese in fruntea spionajului rus şi să instituie starea de urgenţă in fosta URSS.

OBSESIA CIA. Tentativa lui Krucikov a eşuat insă, el şi cei care colaboraseră la această lovitură fiind arestaţi şi condamnaţi după numai trei zile. In 1994, au fost cu toţii graţiaţi, iar in ultimii ani de viaţă, fostul spion-şef şi-a scris memoriile, a ţinut numeroase conferinţe de presă şi a dat numeroase interviuri presei, acuzănd ţările din Occident şi, in special, Statele Unite de comploturi impotriva Rusiei. In mod obsesiv, el susţinea că CIA (spionajul american) a interceptat sistemul de comunicaţii al Kremlinului, reuşind să instaleze un sistem de ascultare in valoare de 220 de milioane de dolari.

sanziana.stancu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: special