Actorii, de neinlocuit - "Promotia de Aur" s-a reunit la Casa Capsa dupa 50 de ani

Spirite dezlantuite si aduceri-aminte. Unde si cand? Luni, ora 19:00, Casa Capsa. Motivul? Jurnalul National a indraznit sa strige catalogul Promotiei de Aur a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din 1956. Evenimentul a fost prilejuit de Editia de Colectie a Jurnalului National "Promotia de Aur".

O seara de luni la Casa Capsa. Monstri sacri, in carne si oase. Cum sa nu ne bucuram la vederea unor tineri care isi sunau parintii din sala si le spuneau ca stau langa Mircea Albulescu, Sanda Toma, Mitzura Arghezi, langa Draga Olteanu Matei, Victor Rebengiuc, Dan Puican, Valeriu Arnautu, Dumitru Rucareanu, cei din Promotia de Aur, dar si langa colegii si prietenii lor Ilinca Tomoroveanu, Traian Stanescu, Eugen Cristea, Nelu Ploiesteanu, Mariana Mihut, venita in calitate de sotie si sustinatoare, Alice Barb.

AMINTIRI. Draga Olteanu Matei marturisea emotionata: "Cuvintele nu sunt suficiente pentru a-i vedea pe toti cei care au facut parte din aceasta Promotie de Aur. Eram niste adunaturi de pe drumuri. De exemplu, clasa noastra venea de la Cinematografie. Eu cu Amza si cu Jeni Laza, Dumnezeu sa-i ierte!, eram trei repetenti, repetam anul 3, am ajuns in felul acesta la clasa doamnei Ana Barcan, si a mai venit o clasa de la Cluj in 1954". De aici s-au creat animozitati vizavi de cate clase au fost, cine le-a condus, cine a venit, cine s-a pensionat... Prilej de vorbe si de ipoteze. "Stau si ma uit cu strangere de inima ca din anul meu nu am mai ramas decat eu", spunea Draga Olteanu Matei. "Din aceasta lista ar trebui sa mai faca parte un nume", a tinut sa precizeze Mircea Albulescu. "Gina Patrichi. Colega de generatie cu noi. Dansa a intrerupt studiile, spunem noi, pe urma a plecat la Galati, dar pentru noi va ramane mereu colega noastra, o mare, mare, mare actrita".

Ilinca Tomoroveanu a facut o descriere extraordinara celui care a fost Gheorghe Cozorici: "A fost dintre cei mai minunati nu numai actori, dar si cei mai minunati oameni pe care i-am cunoscut in teatru. Il numeam Printul, Albulescu ii spunea Maestrutule, era un actor de o calitate artistica si umana cu totul si cu totul deosebite. De o finete si un rafinament... Am jucat mult cu el. Avea o strangere de mana care imi dadea curaj nemaipomenit". Au vreo sansa tinerele talente? Sigur. "In Teatrul Bulandra sunt tineri si tinere care s-au afirmat. Nu stau locului, au initiativa, fac spectacole, joaca in spatii neconventionale, se duc, cauta. Asta este extraordinar. Am avut colegi care au stat zeci de ani fara sa joace, asteptand sa fie distribuiti candva. Acum oamenii pleaca, isi cauta roluri, isi cauta regizori", conchide Victor Rebengiuc.

IUBIRE. Care este intrebarea pe care ar fi dorit sa i-o adreseze Alice Barb, regizor, lui Mircea Albulescu?... "I-am pus foarte multe intrebari, pentru ca viata mea profesionala este foarte legata de a domniei sale. Sunt mandra ca am lucrat la patru spectacole si ca inca mai imi acorda credit ca sa ne facem planuri impreuna. I-am pus foarte multe intrebari, mi-a dat multe raspunsuri, evident ca m-a invatat foarte multe lucruri, dar nu l-am intrebat niciodata cum a rezistat?".

REZISTENTA. "Cred ca marea sansa a unui artist este sa fie complet neinteresant ca persoana si sa se manifeste plenar si major prin opera lui. Indiferent care este indeletnicirea artistica pe care o face. Lucrul cel mai important in meseria noastra ca actori, ca realizatori, ca artisti, este daca avem capacitatea, destul de rar intalnita, de a tine in brate cel mai ingrozitor lucru din lume, umilinta. Este singura cale adevarata ca sa putem ajunge cat de cat la adevar in meseria noastra. (...) Despre iubire vorbind, caci despre asta este vorba, buna mea, iubirea, dupa parerea mea, este un Everest al durerii. Nu cred in iubirile fericite, zglobii, haida hopa, hopa topa, uite asa. O iubire este un lucru extraordinar de greu si de important si de aceea oamenii care au parte de asemenea sentimente sunt verticali, pentru ca ea este o greutate care ti se atarna de picioare si-ti da verticalitate. Asa este si cu aceasta indeletnicire a noastra", isi incheie pledoaria pentru iubire Mircea Albulescu in aplauzele asistentei, vizibil emotionate. Traian Stanescu a spus despre prietenul sau, Silviu Stanculescu: "E si foarte greu, e si usor sa vorbesti despre Silviu Stanculescu. Imi amintesc tot. N-am uitat nimic. Nici ca am fost prieteni, nici ca ne-am certat, nici ca ne-am impacat, nici ca era ocrotitor, era tandru, era bun, era rau, era un om adevarat. Un prieten adevarat. Intotdeauna se spune ca nu exista oameni de neinlocuit. Actorii sunt de neinlocuit. Pleaca si lasa un gol...".

Am avut sansa imensa de a asista la reintalnirea celor din Promotia de Aur dupa 50 de ani de la terminarea Institutului, de a-i privi, de a-i asculta depanand amintiri despre prietenii lor Amza Pellea, Silviu Stanculescu, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Victoria Dobre, Gina Patrichi si nu numai, iar lumina acestor amintiri va dainui vesnic in inimile celor care au onorat invitatia de a veni la Casa Capsa.

EMOTIE "Vreau sa fac o reverenta intregii Generatii de Aur, pentru ca, fara vocile dumneavoastra minunate, fara dumneavoastra toti, eu nu ma aflam acum aici. M-am indragostit de vocile dumneavoastra, de chipurile dumneavoastra, de emotia pe care ne-ati transmis-o. Mi-am dat examenul de licenta cu spectacolul «Cabotinul», in care Mircea Albulescu facea un rol superb, in care canta si dansa, lumea nestiind lucrurile acestea" Alice Barb despre Mircea Albulescu

SENTIMENTE "Despre iubire vorbind, caci despre asta este vorba, buna mea, iubirea, dupa parerea mea, este un Everest al durerii. Nu cred in iubirile fericite, zglobii, haida hopa, hopa topa, uite asa. O iubire este un lucru extraordinar de greu si de important si de aceea oamenii care au parte de asemenea sentimente sunt verticali, pentru ca ea este o greutate care ti se atarna de picioare si-ti da verticalitate. Asa este si cu aceasta indeletnicire a noastra" Mircea Albulescu despre iubire

PRIETENI "E si foarte greu, e si usor sa vorbesti despre Silviu Stanculescu. Imi amintesc tot. N-am uitat nimic. Nici ca am fost prieteni, nici ca ne-am certat, nici ca ne-am impacat, nici ca era ocrotitor, era tandru, era bun, era rau, era un om adevarat. Un prieten adevarat. Intotdeauna se spune ca nu exista oameni de neinlocuit. Actorii sunt de neinlocuit. Pleaca si lasa un gol..." Traian Stanescu despre Silviu Stanculescu

TINERII, LA BRAT CU ACTORII CARE AU FACUT ISTORIA

TAIFAS. Actorii din Generatia de Aur ar fi avut nevoie de mult mai mult timp sa-si depene amintirile Cateva generatii si-au dat intalnire intr-un loc in care podelele au pastrat urma pasilor celor care odinioara la Casa Capsa comentau mersul vremurilor. Doi elevi de clasa a XI-a de la Liceul Nicolae Titulescu din Pucioasa au fugit de la scoala pentru a veni la intalnirea de la Capsa. Cei doi, Nicolae Sinca si Paul Octavian, vor sa devina actori. "Am hotarat sa plecam imediat dupa ce am citit ziarul. Am zis: «Mergem la Bucuresti pentru ca asta se intampla o data in viata!». Eram la scoala, inainte de a treia ora, cand am citit Jurnalul National si am vazut ca astazi este intalnirea la Capsa. Norocul nostru a fost ca am cumparat ziarul de dimineata. Noi suntem si pasionati de teatru si vrem sa dam la Actorie. Am plecat la doua si jumatate cu un microbuz, fara sa ne asiguram cazare, dar am gasit acum, la un prieten." (Anca Scarlat)