Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum, după două decenii, "fenomenul Piaţa Universităţii" poate fi însă discutat obiectiv, fără nici un fel de partizanat. Şi asta pentru că, dincolo de invectivele cu care a fost blagoslovită de Ion Iliescu şi de alţi lideri politici ai vremii, dar şi de aspectul său de "festival" cultural-artistic, "Golania" a fost şi o rampă de lansare a unor revendicări politice. Este drept că atunci, abia apărutele şi mult prea fragilele "partide istorice" nu s-au implicat în mod direct în mitingul maraton care a electrizat Capitala timp de 55 de zile şi de nopţi. Oficial, rolul de organizatori a fost asumat de Asociaţia 16- 21 Decembrie, Forumul Antitotalitar Român, grupurile de opinie reunite sub sigla "Alianţa Poporului" cărora, încă din seara de 24 aprilie 1990, li s-au adăugat Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Liga Studenţilor.
Au fost ei oare singurii? Privit din exterior, mitingul părea un soi de "perpetuum mobile" care funcţiona de la sine, pus în mişcare şi întreţinut doar de entuziasmul participanţilor din stradă, care nu aveau nimic altceva de făcut decât să vină acolo, să cânte, să spună "Tatăl nostru" şi să asculte cuvântările înflăcărate rostite din balconul Facultăţii de Geografie. Bineînţeles că nu a fost nici pe departe aşa. Vorbitorii care se adresau mulţimii, dar şi soliştii care cântau acolo, foloseau staţii de amplificare aduse de nu se ştie unde. Noaptea, Piaţa Universităţii era adeseori iluminată "a giorno" cu electricitate pe care nu se ştie cine a plătit-o. Este drept că, începând din 25 aprilie 1990, Studioul cinematografic Buftea a filmat manifestaţia cu aparatură profesională, iar întregul spaţiu a fost iluminat cu proiectoare deosebit de puternice. Dar asta a durat doar două zile. Cine a asigurat iluminarea şi cine a plătit factura consumului de energie din restul timpului? Nici asta nu se ştie. Şi nici nu o să mai aflăm vreodată.
Aflat în faţa unor ziarişti străini, dar şi români, Ion Iliescu a spus, la 7 aprilie 1990, că: "În Piaţa Universităţii se află câteva sute, până la câteva mii de indivizi, cam aceiaşi, care fac cu rândul. E şi un sistem de alimentare... şi de adăpare. Cineva îi finanţează, îi alimentează, îi adăpează, îi întreţine şi vrea să-i folosească ca element de perturbare a ordinii publice". Este drept că, stângăcia gramaticală a afirmaţiei privitoare la cei care îi "adăpează" pe "golani" a "adăpat şi a alimentat", la rândul ei, umorul opiniei publice care nu a ratat nici o ocazie să-l "taxeze" pe vorbitor.
Totuşi, este foarte posibil că Iliescu a avut, în felul său, dreptate. Într-un document public deosebit de complex, intitulat "Raport-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990", elaborat sub egida "Departamentului pentru analiza crimelor neocomunismului în România din cadrul Asociaţiei 21 Decembrie 1989", se menţionează, negru pe alb: "Pentru greviştii foamei s-a organizat un fel de tabără pe spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional şi s-au cumpărat 26 de corturi şi pături, din care 20 de corturi cu bani de la Grupul pentru Dialog Social, implicat fiind în această activitate Stelian Tănase, redactor-şef al revistei 22, care i-a desemnat pe Borza Mihai - administrator al GDS, pe Hotnog Ion şi pe Ardelean Teodor să cumpere cu 15.000 de lei corturile sus-amintite, de la magazinul Unirea.
Pentru manifestanţii din Piaţa Universităţii se aduceau alimente (conserve, zahăr, ciocolată, brânză topită), îmbrăcăminte, ţigări. Stelian Tănase şi Mihai Borza au decis, la GDS, ca alimentele să fie date numai manifestanţilor care rămân peste noapte în Piaţa Universităţii şi s-a stabilit o parolă pentru această activitate "Ion pentru Ion". Manifestanţii mai primeau alimente şi de la reprezentanţii PNŢCD, precum şi de la diverse persoane fizice. Poate că o discuţie despre bani pare meschină în raport cu entuziasmul celor care au venit acolo zi de zi. Totuşi nu este fără rost: cincisprezece mii de lei erau pe atunci o mică avere. Să fi scos Stelian Tănase aceşti bani din propriul buznunar, ori din visteria GDS? Puţin probabil! Dar, cu siguranţă, banii proveneau de undeva.
De unde? Nici asta nu s-a aflat vreodată. Context în care iată că, în felul său, Iliescu avea dreptate atunci când vorbea despre cei care "îi finanţează, îi alimentează, îi adăpează, şi îi întreţin". În plus, după cum se ştie, cea mai eficientă minciună este cea care conţine o jumătate de adevăr. Iar de la acest adevăr privitor la contribuţia PNŢCD la susţinerea "golanilor" şi până la afirmaţia că "Raţiu vine în Piaţa Universităţii şi dă câte cinci dolari şi o pereche de blugi fiecărui manifestant", a mai fost doar un singur pas. Pas pe care propaganda oficială l-a şi făcut, răspândind acest zvon în toată ţara.
După alegerile din 20 mai 1990, la care Ion Iliescu a obţinut zdrobitorul procent de 85,07%, mitingul maraton din Piaţa Universităţii a intrat într-un soi de moarte clinică, o agonie prelungă la capătul căreia, dacă ar fi fost lăsat în pace, s-ar fi stins de la sine, fără nici un fel de drame. Începând cu ziua de 24 mai 1990, majoritatea celor care duseseră greul organizării s-au retras: Liga Studenţilor nu a mai pus la dispoziţie instalaţia de sonorizare, iar celebrul "Balcon" a rămas doar o amintire. În scurt timp numărul bucureştenilor care mai treceau pe acolo a început să scadă, la fel ca şi interesul pentru punctul opt din "Proclamaţia de la Timişoara". Singurii "locuitori" constanţi ai "Golaniei" au rămas greviştii foamei care, după alegeri, nu mai cereau decât să intre în dialog cu noile autorităţi de la care pretindeau doar aprobarea înfiinţării unei televiziuni independente. Totuşi, ei mai erau încă susţinuţi moral de Alianţa Poporului, Asociaţia 16-21 Decembrie, Grupul Antitotalitar Român, plus majoritatea membrilor Asociaţiei 21 Decembrie 1989.
După alegerile din "Duminica Orbului", zona în care se aflau corturile greviştilor foamei a devenit, într-un timp relativ scurt, un loc ciudat în jurul căruia au început să se învârtă tot felul de indivizi dubioşi. Puţinii bucureşteni care se mai aventurau acolo după lăsarea întunericului dădeau nas în nas cu vreo câteva prostituate pe care Poliţia le lăsa să zburde liber pe scuarul şi printre boscheţii din faţa Teatrului Naţional. La fel ca şi pe hoţii de buzunare care, ştiind şi ei că nu vor fi deranjaţi de reprezentanţii "Organului de ordine", nu aveau nici un fel de reţinere să-i buzunărească pe vizitatorii ceva mai neatenţi. De ce au lăsat autorităţile să se întâmple toate astea? Mai ales pentru oamenii din provincie a căror unică sursă de informaţii erau, în majoritatea cazurilor, imaginile oferite de Televiziune şi presa scrisă.
Majoritar fidelă noii puteri, mass-media postdecembristă avea astfel ocazia să prezinte "orgiile sexuale ce ar fi avut loc la corturi. Evenimente care, alături de prezenţa hoţilor, păreau să confirme apelativul de "golani" pe care-l primiseră încă de la început manifestanţii de acolo.
În plus, lipsa unor amenajări sanitare civilizate îşi spunea şi ea cuvântul: încinsă de căldura primelor zile de vară, întreaga zonă începuse să pută mai abitir ca o hazna dintr-un port dintr-o ţară subdezvoltată. Motiv pentru care articolele de presă care vorbeau despre "îngerii slinoşi din Piaţa Universităţii" păreau că reflectă realitatea unui fenomen social-politic pe care cei din provincie nu aveau cum să-l cunoască în toată complexitatea, cu bunele şi cu relele sale.
Citește pe Antena3.ro
