Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În perioada mai 1998 – februarie 2000 au fost înregistrate zece agresiuni sexuale asupra minorilor, pe raza judeţelor Suceava, Iaşi şi Bistriţa Năsăud. Victimele erau băieţi, cu vârsta cuprinsă între 9 şi 15 ani. În trei cazuri, copiii au murit. Modul de operare al agresorului era acelaşi: îşi racola victimele din preajma gărilor (de unde rezultă că aceasta erau zona lui de confort, cunoscând bine împrejurimile), şi le promitea bani, dacă-l ajutau să care diverse bagaje. Victimele erau apoi imobilizate şi, sub ameninţarea cuţitului, abuzate sexual. În cazul în care încercau să opună rezistenţă fizică, erau ucise.
Avertismentul psihiatrului
Cronologia faptelor descrie perfect creşterea în intensitate a fantasmelor criminalului. Ele debutează în 1998, când violează un copil, în luna mai. O vreme stă liniştit apoi, văzând probabil şi că nu a fost prins, acţionează din nou, fix după un an. O lună mai târziu, recidivează. Apoi repetă fapta peste doar două săptămâni, devenind din ce în ce mai sigur pe el. Şi mai agresiv. Fantasmele lui cresc în intensitate, are nevoie să provoace un plus de durere pentru a obţine satisfacţie. Apare "semnătura” criminalului: necrofilia regresivă (introducerea beţelor în anusul copiilor violaţi). Pentru anchetatorii care s-au ocupat de aceste cazuri trebuia să devină clar că, din acel moment, criminalul pierduse orice urmă de control. Şi că nu mai era decât o chestiune de timp până când aveau să descopere prima crimă.
În noiembrie 1999, când R. Alexandru (11 ani) a decedat ca urmare a modului în care violatorul îşi "semna” faptele, nimeni n-a făcut, oficial, legătura între toate aceste infracţiuni. Câteva zile mai târziu, când a fost găsit al doilea copil mort (B. Dragoş, 12 ani), prioritatea poliţiei a devenit prinderea unui criminal. N-au făcut vreo conexiune cu cazurile similare din judeţele vecine. Să fim serioşi, în România toţi criminalii sunt statici, nici măcar acum nu avem o bază de date la nivel naţional care să poată conexa între ele infracţiunile împotriva vieţii. Mihai Olariu a fost arestat la începutul lui decembrie 1999 şi a fost prezentat opiniei publice drept un periculos pedofil criminal. În februarie 2000, un alt copil (C. Andrei, 15 ani), avea să sfârşească, la Iaşi, ucis de adevăratul criminal. Acelaşi "modus operandi”, aceeaşi "semnătură”. Pe 2 martie 2000, în urma verificărilor făcute printre boschetarii din Iaşi, Chirilă a fost dus la poliţie, amprentat, fotografiat şi înregistrat video. Apoi, i s-a dat drumul să plece. S-a acuns într-o mănăstire din Dobrovăţ (Iaşi), de unde a fost arestat o lună mai târziu. În iunie 2000, conf. dr. Petre Boişteanu de la Spitalul Socola, unde lui Chirilă i s-a făcut expertiza psihiatrică, a declarat public că e posibil ca acesta să fi comis crimele de care era acuzat Olariu. Că e posibil ca Olariu să fie nevinovat. Însă farsa a mers mai departe, cu toată strădania cu care Olariu şi-a susţinut nevinovăţia în faţa instanţelor. La scurt timp după ce a primit condamnarea de 30 de ani, Olariu a murit de cancer în puşcărie. Chirilă trăieşte şi azi. Îşi face calcule că se va putea elibera condiţionat peste vreo 8-9 ani. Îşi face planuri...
Faţă în faţă cu Chirilă
E slab, pirpiriu, n-are mai mult de 1,60 m înălţime. Când râde, îşi dezveleşte gingiile ştirbe şi toată pielea feţei i se îngrămădeşte în jurul ochilor mici. Viorel Chirilă, fiul lui Natural şi Zamfira. A venit la vorbit încălţat în papucii de plastic uzaţi. Are şosete albe, noi. Pantaloni de trening, cu manşetele îndoite şi deşirate, un tricou lălâu şi-o bluză cu mânecă lungă, pe deasupra. O dezbracă, ca să-mi arate cicatricile. Vrea să impresioneze. Nu cu cicatricile, ci cu arta de a face pe prostul. Disimulează fantastic, se preface surd, şi toate întrebările sunt urlate şi repetate. Răspunsurile vin pe lângă, şi el îşi dezveleşte gingiile în râs, însă sare ca ars dacă prinde vreo observaţie care nu-i convine. Are un IQ de 55-60. "Contur emotiv-instabil, dizarmonizare. Personalitate patologică de tip sexopat, pe fond de intelect liminar”, e concluzia Raportului de Expertiză Medico-Legală Psihiatrică. "Interviul se desfăşoară dificil, deoarece susnumitul (n.r. - Viorel Chirilă) prezintă elemente psihogenetice, simulând fără discriminare presupuse simptome de afecţiune psihică, iar, de pe altă parte, oferă răspunsuri întârziate şi de multe ori laconice în încercarea de a devia de la subiect”, se precizează în acelaşi Raport.
În vorbitorul de la Penitenciarul Iaşi, Chirilă a încercat să fugă de întrebări... călare pe un porc. Un porc pe care i l-ar fi datorat o familie la care muncise cu vreo două decenii în urmă. Despre omorul pentru care e închis (C.Andrei, 15 ani, ucis pe dealul "Căpriţa”) spune că e "din greşeală, din băutură”. Nu recunoaşte că l-ar fi violat. Şi nici că ar fi înfipt apoi un băţ în el. Îşi aminteşte iar de porc. În cele din urmă povesteşte, aberând: el era paznic şi victima, "un copchil”, a venit la furat de struguri. El băuse. A fost din greşeală, cu cureaua. "Toate minciunile scriu la dosarul meu. De unde mă cunosc ei pe mine?”, se văicăreşte Chirilă.
Legat de Burdujeni
Născut la 1 ianuarie 1966, a fost abandonat de mama lui într-un leagăn de copii. "De la 3 luni”, ştie exact Chirilă. Nu-şi cunoaşte mama. "Io când m-am trezit, în creşă, m-am trezit la casa de copii din Paşcani. Pe mine m-a făcut cineva...”, cugetă el. Spune că a fost bine la casa de copii. Celor din comisia de expertiză psihiatrică le povestise că acolo a fost violat. Acum nu-şi mai aminteşte decât de "doamna Eva, femeie de serviciu acolo. Ea era cea mai bună cu mine. Era şi profesorul Reamătă sau Arşinel. Au murit moşnegii. Au fost profesori. Am făcut şcoala, apoi am plecat la Suceava. Am făcut şcoală şi la Suceava. 5 ani. Profesionala”. "Unde-ai făcut profesionala?”. "În Burdujeni”. A zburat porcul! Pentru Chirilă deci, zona infracţiunilor pentru care a fost condamnat Olariu, Burdujeniul, însemna acasă. Iar casa de copii unde a făcut profesională era, la acea vreme, într-o clădire de lânga gara în care, în 1999, au fost racolaţi copiii abuzaţi. N-are rost să-l duc acolo cu întrebările, n-ar mai lăsa porcul din braţe...
Când nu-i convine subiectul, se preface că n-aude sau bate câmpii. Dacă nu se simte ameninţat, devine mieros şi se vaită. Fumează ţigările până nu mai poate trage din ele, i se sting între degetele cu unghii roase, apoi le aruncă pe jos şi le striveşte cu papucul. Vorbim despre nevasta lui. "Una, Gabriela”. Sunt căsătoriţi cu acte. "7 ani. La 23 de ani m-am însurat şi la vârsta de 30 m-am despărţit de ea”. În 1996, adică. "Nu era di mini. Nu să culca cu mini. Mi-am făcut milă cu ea. Ea n-avea servici. Ş-o bătut joc di mini, o trăit cu mai mulţi bărbaţi. Nu vrea să muncească, nu vre! Umbla cu unul, altul, râdea di mini. E o bagaboantă!”. "Tu te culcai cu ea?”. "Nu... nu mă culcam cu ea. Aveam... Stăteam în cămin. Cămin de nefamilişti. Io nu-i dădeam nimic”. "Să mănânce, atât.” "Da. Chiar dacă vroia să fac copchii cu ea, să o violez sau să fac copchii cu ea, are o boală, precum că se violează, da' nu face copchii”. La Chirilă lucrurile sunt atât de amestecate, încât îţi vine a crede că lui albul i se pare negru. Da' nu-i aşa... "Auzi, da' tu, cât ai fost căsătorit cu ea, te-ai abţinut să mai violezi copii, nu?”. În 1986, Chirilă fusese condamnat la 2 ani şi 4 luni pentru perversiuni sexuale cu minori. A efectuat doar câteva luni, fiind eliberat în baza unui decret de amnistie. Celor din comisia de expertiză psihiatrică le declarase că, după eliberare, şi-a impus 5 ani de abstinenţă totală. În 1989 avea să se căsătorească. Întrebarea îl ia prin surprindere şi răspunde afirmativ: s-a abţinut. E greu de crezut, probabil că a fost doar mai prudent. De nevasta "bagaboantă” e legat şi acum în acte, unde apare ca fiind căsătorit.
Abia în a doua zi de interviu îl duc la Burdujeni, în Suceava. Direct, fără ca el să apuce să ia porcul în braţe. Îi spun că, în toamna lui 1999, trei copii au fost violaţi acolo, iar doi dintre ei au fost ucişi. Nu e curios şi nici nu mă lasă să-i dau mai multe amănunte. Devine, brusc, agresiv. Întâi verbal, apoi fizic. Soarta celui condamnat pe nedrept nu-l interesează câtuşi de puţin. Capabil să discearnă între bine şi rău, dar incapabil să empatizeze, Chirilă n-are mustrări de conştiinţă. Pentru că n-are conştiinţă. Singurul sentiment real de care e în stare este teama pentru sine, pentru ceea ce i se poate întâmpla. "Am condamnare 20 de ani de puşcărie”, spune el. De fapt, pe viaţă, însă orice vieţaş are, teoretic, dreptul la eliberare condiţionată. "Mai am 8 ani. 8 sau 9 ani. Până-n 2020”, socoteşte deţinutul cu IQ-ul 55. "Io nu pot. Trebuie pedeapsă. Da' să-mi deie drumul, dom'le, că io ce-am făcut aşa de rău? N-am mai făcut puşcărie. Sunt alţii care-s aici a doua, a treia oară...”
Omul potrivit, la locul potrivit
Mihai Olariu (foto 2). Născut la 14 octombrie 1953. A absolvit 8 clase şi o şcoală profesională, fiind calificat în meseria de electrician. Infractor. A fost crescut, de la 4 ani, de o mamă vitregă. "De când îl ştiu nu ne-a făcut nicio problemă, nu s-a manifestat violent. M-am speriat foarte tare când au venit poliţiştii astă-iarnă şi mi-au spus că Mihai este acuzat de toate grozăviile”, a spus femeia în faţa judecătorilor Tribunalului Suceava. La al doilea termen al procesului, Olariu a declarat instanţei că nu a comis niciuna din faptele pentru care este acuzat, apreciind că e posibil să fi fost drogat în timpul urmăririi penale, când şi-a recunoscut vinovăţia. Imediat după arestarea lui Olariu, procurorul care s-a ocupat de caz, Ionel Toma, enumera în presa locală "reperele sociologice care au dus la identificarea autorului: faptul că trăieşte singur şi a lucrat ocazional în cartierul Burdujeni; trăieşte nocturn, deci prezenţa acestuia este activă de-abia după lăsarea întunericului; cunoaşte foarte bine zona, deoarece a lucrat în cartierul Burdujeni. Deşi este calificat profesional şi a declarat că are o familie organizată, în realitate nu locuieşte cu soţia sa şi dormea în gară, în sala de aşteptare. Nu are prieteni, dar preferă locurile aglomerate”.
Olariu se însurase în 1982 cu o fată din Crevedia (Dâmboviţa) de care s-a despărţit în 1997. "Tatăl meu pur şi simplu l-a izgonit pentru că nu-l considera destul de gospodar şi pentru că venea târziu acasă”, a declarat soţia la procesul lui. El s-a întors atunci în Suceava, de unde era de loc. Din februarie 1999, Olariu lucra ca mecanic la un autoservice şi locuia într-o baracă de acolo. În toamna lui 1999 şi-a vizitat soţia, rugând-o să se împace cu el. La 26 noiembrie 1999, patronul l-a concediat, iar Olariu a fost nevoit să se refugieze noaptea în sala de aşteptare a gării Burdujeni. În seara zilei în care el a rămas fără serviciu, în zona acelei gări a fost agresat sexual R.Iulian (11 ani) care ulterior a decedat la spital. Probabil că anchetatorii au vrut să creadă că, pentru Olariu, concedierea a fost factorul declanşator al violenţelor. Au uitat însă că au un caz similar, rămas cu AN, din 1 mai 1999. Victima, T. Costel (12 ani), fusese racolată tot din zona Gării Burdujeni şi tot seara.
La 9 decembrie 1999, Olariu e ridicat din sala de aşteptare a gării. Era omul potrivit (Mihai, geacă neagră, fes negru, ghete negre), la locul potrivit. "Fiind audiat, incuplatul, în faza iniţială a negat cu vehemenţă că ar fi autorul vreunei fapte de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex”, se precizează în rechizitoriu, "însă susţinerile sale au fost înlăturate, întrucât nu corespundeau adevărului”. Cine a vrut, de fapt, să vadă adevărul? Şi cui îi mai folosea acest adevăr? Condamnat la 30 de ani de închisoare, Olariu s-a stins, bolnav de cancer, la 19 septembrie 2003, în Spitalul Penitenciar Dej.
Probele din dosarul lui, cele care, expertizate genetic, ar putea stabili cu certitudine că Viorel Chirilă este pedofilul criminal în serie, au dispărut...
