x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Spectacolul pensiilor speciale: „Taica Lazăr” i-a donat fiicei 1,3 milioane lei, în șase luni

Spectacolul pensiilor speciale: „Taica Lazăr” i-a donat fiicei 1,3 milioane lei, în șase luni

de Ion Alexandru    |    06 Oct 2023   •   00:05
Spectacolul pensiilor speciale: „Taica Lazăr” i-a donat fiicei 1,3 milioane lei, în șase luni

1.356.400 de lei este suma pe care mezina fostului șef al Parchetelor, pensionar de lux, a primit-o de la părinții săi, în perioada septembrie 2022 – martie 2023.

Aceste noi detalii uluitoare se regăsesc în ultima declarație de avere pe care Anca Augusta Lazăr, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și fiica fostului procuror general al României, celebrul Augustin Lazăr, poreclit, în sistem, și „Taica Lazăr”, a depus-o și completat-o în data de 12 mai 2023. De altfel, centralizând mai multe astfel de documente, descoperim că Augustin Lazăr a făcut, în ultimii ani, donații către cele două fiice ale sale de 2,6 milioane de lei. Anca Augusta Lazăr, cea care a beneficiat de aceste ultime donații de la tatăl său, a încasat, anul trecut, venituri salariale lunare de 16.458 de lei, iar, anul acesta, și-a cumpărat, la Cluj-Napoca, un apartament cu suprafața de 118 metri pătrați.

 

Concret, la capitolul „cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață din partea unor persoane (…) a căror valoare individuală depășește 500 de euro”, fiica ex-procurorului general menționează că, în perioada 8 septembrie 2022 – 31 martie 2023, a primit opt donații din partea părinților săi, Augustin Lazăr și Elisabeta Lazăr, din Alba Iulia, în sumă totală de… 1.356.400 de lei, adică 276.816,32 de euro.

Astfel, prima donație a fost făcută în data de 8 septembrie 2022, în sumă de 100.000 de lei. Următoarele două donații au fost făcute în data de 1 noiembrie 2022, din care una în sumă de 20.000 de euro, iar cea de-a doua, în cuantum de 295.000 de lei. Alte două donații au avut loc chiar a doua zi, pe 2 noiembrie 2023, din care una de 140.000 de euro, iar cea de-a doua, de 49.900 de lei.

Cea de-a șaptea donație a avut loc în data de 27 martie 2023, când Augustin și Elisabeta Lazăr i-au făcut cadou fiicei sale procuroare suma de 20.000 de euro. Ultimele două donații au fost încasate în data de 31 martie 2023, din care una în sumă de 5.000 de euro, iar cea de-a doua, în sumă de 5.000 de lei.

 

Sumele depășesc cu mult veniturile din aceeași perioadă

 

Practic, în numai șase luni, doi pensionari beneficiari de pensii speciale, din Alba Iulia, au reușit să doneze doar uneia dintre cele două fiice ale lor o sumă totală de 1.356.400 de lei, ceea ce înseamnă 226.066,7 lei pe lună. 

Potrivit informațiilor din presă, Augustin Lazăr, în calitate de fost procuror general al României și de ex-procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, scos la pensie, în 2019, de către președintele României, Klaus Iohannis, cu puțin timp înainte de a fi revocat din funcție la cererea ministrului Justiției, ca urmare a dezvăluirilor despre activitatea de poliție politică desfășurată, în anii ’80, la Penitenciarul Aiud, a beneficiat de o pensie de serviciu în cuantum lunar de 50.000 de lei. Soția sa, Lazăr Elisabeta, fost judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, avea, conform ultimei declarații de avere completate de Augustin Lazăr în 2019, o pensie anuală de 260.820 de lei, adică de 21.735 de lei pe lună. Putem previziona că acest venit a fost majorat, față de acum patru ani, dar, chiar și așa, pensia soției lui Augustin Lazăr nu ar avea cum să depășească suma de 30.000 de lei net pe lună.

Adunând cele două venituri, familia Lazăr ar încasa, lunar, din cele două pensii speciale, 80.000 de lei. Dacă înmulțim acest rezultat cu 6 luni, perioada în care au fost făcute aceste donații, ajungem la un total de 480.000 de lei, cu 876.400 de lei mai mică decât valoarea acestor donații.

 

Donații pe bandă rulantă, an de an, în contul fiicelor

 

Ar putea exista justificarea conform căreia Augustin și Elisabeta Lazăr au economisit serios, mai mulți ani, pentru a-și ajuta din punct de vedere financiar fiica, strângând această sumă. Numai că din declarațiile anterioare ale Ancăi Angusta Lazăr aflăm că astfel de donații au fost făcute anual.

Spre exemplu, în declarația de avere din 8 iunie 2022, aceasta menționează că a primit de la părinți, în 23 ianuarie, 20 martie și 13 mai 2022 donații în sumă totală de 150.000 de lei. 

Apoi, în declarația de avere din 2 iunie 2021, Anca Augusta Lazăr precizează că a primit, pe 29 decembrie 2020, donație din partea părinților suma de 20.000 de lei. Iar, în declarația de avere din 28 mai 2020, arată că a primit o donație de la părinți în sumă de 100.000 de lei. O mențiune similară se regăsește în declarația de avere a lui Augustin Lazăr, din anul 2013, în care menționează că i-a donat fiicei sale suma de 30.000 de euro.

Augustin și Elisabeta Lazăr nu au făcut donații doar către fiica lor Anca Augusta, ci și către sora acesteia, Iulia Roșian. În declarațiile de avere ale lui Augustin Lazăr este menționat faptul că, în 2016, Iulia Roșian a primit donații de la părinți de 360.000 de lei, în 2017 a primit 230.000 de lei, în 2018 a primit 384.000 de lei, iar în 2019 a primit 120.000 de lei.

Adunând toate aceste donații, ajungem la o sumă aiuritoare – 2.599.644 de lei.

 

 

Încasatoarea câștigă „salar” de 3.300 de euro pe lună, iar soțul este om de afaceri

 

Este foarte posibil ca suma de 276.816,32 de euro, primită în donație, în șase luni, de către Anca Augusta Lazăr să fi fost folosită pentru cumpărarea unui imobil în cel mai scump oraș din România. Fiica lui Augustin Lazăr declară că, în 2023, a cumpărat, la Cluj-Napoca, un apartament cu suprafața de 112 metri pătrați. Tot aici, mezina are în proprietate un alt apartament, cu suprafața de 36 de metri pătrați, cumpărat în anul 2012, adică din perioada primei donații, de 30.000 de euro, la care am făcut referire mai sus.

Sumele pe care Augustin și Elisabeta Lazăr le-au donat fiicei lor sunt cu atât mai interesante, cu cât Anca Augusta Lazăr are o situație financiară mai mult decât decentă. Procuror care și-a început cariera în anul 2014, aceasta a încasat, în ultimul an fiscal, venituri totale de 197.496 de lei (16.458 de lei pe lună) de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de la Parchetul de pe lângă Tribunalului Cluj-Napoca. În conturile și depozitele bancare declarate, a strâns economii de 125.814 lei și 63.132 de euro.

Anca Augusta Lazăr este căsătorită cu un anume Marius Daniel Lazăr (se pare că ambii soți aveau același nume de familie, dinaintea căsătoriei), salariat al companiei Sanopass SA, de unde a încasat, în anul fiscal anterior, venituri salariale de 135.605 lei pe an (11.300,4 lei pe lună. Conform Registrului Comerțului, SC Sanopass SA este o companie cu 17 angajați, care se ocupă cu alte activități de servicii suport pentru întreprinderi, în care acționari sunt SC Med Life SA (62,5%), Andrei Florin Vasile (36,5%) și însuși Daniel Marius Lazăr (1%). Ultimul bilanț fiscal depus arată că, în 2022, compania a avut o cifră de afaceri de 8.058.619 lei, a realizat venituri de 8.530.086 lei, a avut cheltuieli de 13.080.513 lei și a înregistrat pierderi de 4.577.012 lei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Augustin Lazăr donatie pensie