x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cazul “Caracal”. Anchetatorii nu se bazează pe declarațiile suspectului. Crima, o ipoteză “adiacentă”

Cazul “Caracal”. Anchetatorii nu se bazează pe declarațiile suspectului. Crima, o ipoteză “adiacentă”

de Ion Alexandru    |    01 Aug 2019   •   07:54
Cazul “Caracal”. Anchetatorii nu se bazează pe declarațiile suspectului. Crima, o ipoteză “adiacentă”
Sursa foto: colaj Antena 3

2,9 kilometri este distanța dintre sediul Poliției Municipiului Caracal, unde, în data de 25 iulie, seara, s-a instituit centrul de comandă coordonat de procurori și format din polițiști, și “casa grozei”, din Calea Craiovei, numărul 169, locul de unde Alexandra a sunat, cu doar câteva ore înainte, la 112. Această distanță se parcurge cu mașina în mai puțin de 6 minute, și asta în condiții de trafic aglomerat, așa cum relevă un portal de specialitate. Iar, conform hărții rutiere, distanța dintre cele două puncte se parcurge aproape exclusiv în linie dreaptă.

 

Așa cum se poate vedea pe harta publicată alăturat, între sediul Poliției municipiului Caracal și locul din care Alexandra a sunat, disperată, la 112 sunt mai puțin de 3 kilometri, care pot fi parcurși în linie dreaptă, în aproximativ 720 de secunde. Cu toate acestea, locul a fost identificat abia 11 ore mai târziu. Numărul de telefon aparținând lui Gheorghe Dincă și utilizat de Alexandra le putea oferi anchetatorilor, încă de la început, date cu privire la identitatea posesorului, chiar dacă era utilizată o cartelă “pre-pay”. Reamintim că, în data de 16 iulie, Gheorghe Dincă a publicat un anunț, pe un portal de vânzări, cu privire la intenția de a înstrăina “casa groazei”, în schimbul a 75.000 de euro. Anunțul apare retras, în acest moment, figurând ca inactiv. Însă, la momentul în care era activ, Gheorghe Dincă, în calitate de proprietar al imobilului, putea fi contactat de cei interesați cu ajutorul numărului de telefon pe care l-a postat odată cu anunțul. Este foarte posibil ca numărul de telefon de pe care Alexandra a apelat Serviciul 112 să fie același cu cel din anunțul de vânzare, astfel încât, la o simplă căutare pe Google, polițiștii să afle în câteva secunde identitatea posesorului.

 

Pista topitorului de metale, ignorată până în prezent

Un specialist criminalist, fost ofițer care a condus un important Serviciu Omoruri din Poliția Română, atrage atenția că, în acest moment, ancheta ignoră o pistă ce, la prima vedere, pare a fi fără semnificație. Concret, plecâd de la informația potrivit căreia Gheorghe Dincă se ocupa cu topirea fierului vechi, în vederea valorificării, specialistul criminalist susține că este imperios necesar de aflat ce tip de metal topea suspectul și, mai ales, unde îl vindea după ce realiza această operațiune. Pista ar putea constitui un element extrem de important care l-ar putea lega pe suspect de o eventuală rețea cu conexiuni mai largi.

Specialiștii în incinerări spun că, pentru incinerarea unui cadavru uman, pentru a-l putea aduce la stadiul de cenușă, este nevoie de un cuptor special, ventilat corespunzător, unde se acumulează temperaturi care ajung și până la 1.400 de grade Celsius. În instalația improvizată descoperită în curtea lui Dincă, era imposibil de atins o astfel de temperatură, putând fi acumulate cel mult temperaturi de 300 de grade Celsius. Conform proprietăților fizice ale metalelor, doar bismutul, litiul, plumbul și cadmiul sunt metale care au punctele de topire în jurul temperaturii de 300 de grade Celsius.

 

Legiștii spun că oasele găsite sunt umane. Criminaliștii nu cred că sunt ale Alexandrei

În legătură cu posibilitatea ca un cadavru uman, respectiv al Alexandrei sau al Luizei, să fie incinerat în instalația improvizată de Gheorghe Dincă în curtea “casei grozei”, procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a relatat, ieri, că este un dispozitiv de formă tubulară, asemănător unei sobe sau arzăror, fără capace la niciunul din capete, așezat pe un pirostriu metalic, sub care se face focul. Mai departe, referitor la fragmentele de oase calcinate descoperite la fața locului, Bănilă a precizat că DIICOT nu a primit de la INML nici măcar concluziile preliminare ale testelor genetice și antropologice. Pe surse însă, medicii legiști au transmis că în urma analizei antropologice, fragmentele osoase ar fi umane și că este posibil să aparțină unei persoane cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, de talie mică, însă nu s-a putut, deocamdată, determina vechimea lor și cu atât mai puțin să fie extras materie organică din care să fie prelevat ADN.

Specialiștii criminaliști și legiști sunt însă de părere că este imposibil ca aceste fragmente osoase să aparțină Alexandrei sau Luizei, cele două victime ale lui Gheorghe Dincă, având în vedere, cel puțin în cazul Alexandrei, autorul nu avea timpul necesar și nici capacitățile tehnice de a realiza o astfel de incinerare.

 

Șeful DIICOT: Nu excludem varianta ca victimele să se afle în viață

Procurorul șef DIICOT, Felix Bănilă, a precizat că “până nu avem nişte concluzii clare cu privire la faptul că una sau alta dintre cele două victime ar fi fost într-adevăr ucise, sunt doar nişte indicii. Noi le spunem rezonabile, aşa cum prevede Codul penal şi Codul de procedură penală. În mod cert, nu putem neglija nicio variantă de anchetă. Până nu avem elemente clare că ar fi decedate, noi nu putem neglija varianta că ar fi în viaţă”. Acesta a adăugat că anchetatorii nu se bazează exclusiv pe declarațiile lui Gheorghe Dincă, deoarece, la momentul în care a fost întrebat unde a aruncat cadavrele, a devenit confuz. “Cu privire la prima victimă, cea de 18 ani, a spus că a aruncat-o în Olt. Ulterior a spus că a aruncat-o în Dunăre. Din acest motiv, inculpatul urmează să fie testat cu aparatul poligraf”, a adăugat șeful DIICOT, care a subliniat că în acest moment ancheta vizează, în principal, infracțiunea de răpire și traficare, în scopul exploatării sexuale, omorul calificat fiind o infracțiune adiacentă.

Cercetarea la fața locului va continua, fiind suspendată în acest moment, având în vedere că suspectul Gheorghe Dincă a fost internat în Spitalul Penitenciar Jilava, unde urmează a fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă are sau nu discerământ.

 

Procurorul cu haștag, de la Caracal, cercetat disiplinar

În paralel, Inspecția Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul Cristian Ovidiu Popescu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență. Inspectorii au reținut că procurorul de caz, sesizat cu săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate a Alexandrei, avea obligația de a lua toate măsurile pentru încetarea stării de sechestrare a victimei. Însă procurorul nu a consimțit pătrunderea, anterior orei 6.00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului, unde se presupunea că se află victima, “ignorând prevederile articolului 27, alineat 2, litera <> din Constituția României și ale articolului 20 alineat 2 din Codul penal”.

Cu acest prilej, Inspecția Judiciară a înaintat Secției pentru Procurori în Materie Disciplinară de la CSM propunerea de suspendare din funcție a procurorului Cristian Octavian Popescu până la finalizarea procedurii disciplinare.

 

 

Polițiștii au rupt, ieri, mai multe garduri și au descins, fără mandat, pe o proprietate din Caracal, după ce, pe Facebook, a apărut un mesaj al unei clarvăzătoare, care afirma că Alexandra se află în viață, ținută în podul unei case. Informația s-a dovedit a fi una falsă

×
Subiecte în articol: gheorghe dincă caracal