Cine şi de ce a ucis-o pe Vivien?

Primise taina sfântului botez recent, după ce a împlinit vârsta de 10 ani. Preotul şi naşa ei au numit-o Ioana, însă nimeni nu o striga aşa. În catalogul de la şcoală era trecută Dragoş Vivien-Patricia, iar cunoscuţii o strigau Vivi.

Drumul la biserică
Vivi a murit la şase luni după botez. A fost ucisă duminica trecută. Violată, sugrumată şi aruncată într-un lac de lângă Satu-Mare. Iar ea abia începuse să trăiască...
N-a avut deloc o copilărie fericită. A crescut cu un tată vitreg, într-o familie nevoiaşă. Şase oameni în 20 de metri pătraţi. O singură cameră, cu un pat şi un dulap. Cei care nu mai încăpeau în pat dormeau pe hainele de pe podea. Vivi avea o soră mai mare, pe Edina. Când avea 14 ani, Edina a adus pe lume un copil. Mama fetelor nu a gonit-o când a apărut cu el în pragul casei, l-a luat şi l-a crescut pe băieţel ca şi când ar fi fost al ei. După doi ani, Edina a făcut şi al doilea copil, cu acelaşi bărbat. Ovidiu Deteşan era un om al străzii, pripăşit de prin 2009 în Satu Mare. Venise de undeva, din Mureş, şi locuia în corturile de la marginea oraşului, unde îşi duc veacul boschetarii. Acolo o ducea şi pe Edina, când ea fugea de acasă.

Vivien nu semăna deloc cu sora ei. Era un copil ascultător şi cuminte, care nu lipsea niciodată de acasă fără să-şi anunţe mama. Mergea la şcoală, avea multe calificative de „foarte bine”, apoi venea acasă, îşi făcea temele şi avea grijă de nepoţii cărora le spunea „frăţiori”.

În 2010, familia a început să fie asistată de Asociaţia „Sf. Acoperământ al Maicii Domnului” din Satu-Mare. De trei ori pe săptămână primeau de aici o masă caldă pentru toţi cei ai casei. Şi în fiecare duminică, Vivien mergea să asculte slujba religioasă. În biserică, ea se simţea acasă. Nu cerşea, aşa cum aţi auzit spunându-se la televizor, pentru că ea era o fetiţă demnă. Dar lumea care venea la biserică îi aflase povestea şi sărăcia în care trăia şi-i mai strecura în palmă câte un leu, „pentru bomboane”. Prea rar însă Vivien îşi cumpăra bomboane din aceşti bani...

Din partea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Satu Mare, Vivien a primit nu doar o masă caldă şi-un cuvânt bun, ci şi o mână de ajutor care urma să-i schimbe viaţa. Cei de la asociaţia creştin-ortodoxă au făcut demersuri să o mute pe fetiţă la o altă şcoală. „În toamnă, Vivi s-a transferat de la o şcoală în limba maghiară, aflată la periferia oraşului, la una mai bună, cu predare în limba română”, spune Corina Stanciu, naşa fetiţei. „Eu am insistat pentru asta, ca să o pot ajuta la teme. La noua şcoală, fetiţa primise uniformă, avea masa de prânz asigurată şi ducea şi acasă din ce mai rămânea la cantina semi-internatului. Era bucuroasă că merge aici. Fiind o fire veselă, comunicativă, s-a împrietenit imediat cu personalul şcolii, cu contabila, cu bibliotecara. De luni, de când n-a mai apărut la ore, toată lumea întreabă de ea...”
Vivien n-a apucat să meargă în clasa a IV-a decât trei săptămâni. Duminică, 6 octombrie, a fost ultima ei zi de viaţă.

Daruri pentru copilul criminalului
„A venit la biserică”, îşi aminteşte naşa fetiţei. „Cred că era în jur de 11:15. A rămas la slujbă, apoi am ieşit împreună şi-am mai povestit pe treptele bisericii. Primise de la cineva un balon în formă de iepuraş şi era fericită că-l va duce frăţiorului ei (n.r. – Cristi, copilul cel mic al Edinei). A început să-l umfle, şi eu i-am spus să fie atentă, să nu-l spargă. A băgat balonul în buzunar. Apoi, am ieşit împreună pe stradă, iar acolo ne-am despărţit. Ea voia să intre într-un magazin, primise 1 leu, îi mai dădea oamenii, că o ştiau fetiţă cuminte şi săracă. Mi-a spus aşa «naşa, Cristi n-a putut să vină la biserică, pentru că n-a avut pampers. Uite, cu leul ăsta mă duc şi-i iau eu un pampers.»”.

Sunt ultimele cuvinte pe care femeia le-a mai auzit de la Vivi. A plecat la treburile ei, ştiind că fetiţa se descurcă să ajungă singură acasă. Staţia de autobuz era în apropiere, iar Vivien mergea adesea pe acest traseu. Până acasă la ea erau doar 4-5 staţii. Un drum pe care Vivien îl făcuse de zeci de ori, în trei ani, de când venea să ia mâncare de la cantina bisericii.

Pe drum, i-a ieşit în cale Ovidiu Deteşan, tatăl copilului pentru pampersul căruia ea îşi cheltuise leul. A păcălit-o, spunându-i probabil tot ceva legat de copii, apoi a dus-o la marginea oraşului, în locul unde se adăpostesc boschetarii. Acolo, a violat-o şi a sugrumat-o. Cadavrul fetiţei a fost aruncat în lacul din apropiere.

Zile la rând, criminalul, care are 23 de ani, a încercat să pară îngrijorat de dispariţia fetiţei. A lipit afişe cu chipul ei şi a participat la căutările organizate de voluntari. „Chiar dacă nu era deloc în relaţii bune cu mama lui Vivien şi Edina”, spune Daniel Someşanu, iniţiatorul acestor operaţiuni de căutare. Criminalul nu avea remuşcări şi nici nu simţea nevoia să mimeze compasiunea, singurul lucru care-l împingea de la spate era nevoia de a ştii ce bănuieli are familia, ce piste au anchetatorii şi cât de departe sau de aproape sunt de el.

Pentru a deruta ancheta, Ovidiu Deteşan a fost cel care a dat informaţia, devenită apoi publică, că fetiţa ar mai fost văzută, în aceeaşi zi, pe stradă, lângă piaţa de vechituri din Satu-Mare. „Ce faci?”, spune el că ar fi întrebat-o. „Merg acasă!”, zice că i-ar fi răspuns ea. Probabil că, dacă acest dialog a fost aievea, atunci când el a abordat-o pe fetiţă, ea i-a povestit, fericită, şi de balonul şi de pampersul pe care le ducea copilului lui. Gestul fetiţei şi bunătatea ei nu l-au impresionat însă.

Ovidiu Deteşan a intrat, zilele trecute, în rândul suspecţilor. Testat cu poligraful, el a picat cu brio la întrebările relevante cauzei. A invocat că ar avea unele probleme medicale (n.r. – suferă de epilepsie) însă, în cele din urmă, a mărturisit, de bună voie, ce a făcut cu fetiţa şi unde este ea. A fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Oricâţi ani de puşcărie ar primi Ovidiu Deteşan, pe Vivien n-o mai duce nimeni înapoi. Din tragedia acestui copil trebuie să învăţăm că monştrii există lângă noi, în aceeaşi lume în care ne creştem copiii. Nu-i putem învinge, precum în poveşti, dar putem învăţa să-i recunoaştem şi să ne ţinem copiii departe de ei.

Cum arată răpitorii de copii?
Răpirile sunt cele mai grave dispariţii. De obicei, agresorul este o cunoştinţă a copilului. Vecin, prieten de familie, rudă. 2/3 din răpiri au ca motivaţe agresiunea sexuală a victimei. Conform studiilor realizate de FBI, cei care răpesc copii sunt în general bărbaţi şi tind să-şi aleagă victima din aceeaşi etnie. Modul în care este comisă infracţiunea variază în funcţie de motivaţie şi de relaţia pe care o au cu victima. Majoritatea agresorilor care şi-au asasinat victimele au antecedente în violenţă.

Vârsta medie a răpitorilor de copii este de 27 de ani. Sunt cel mai adesea celibatari (85%), jumătate din ei trăiesc singuri sau cu părinţii lor, jumătate nu au un loc de muncă sau prestează munci necalificate. Sunt persoane cunoscute ca având probleme legate de sex, alcool sau probleme psihologice, oameni marginalizaţi social. Cei mai mulţi dintre ei şi-au schimbat adesea domiciliul.

Un copil răpit este ucis, cel mai adesea, în primele trei ore după dispariţia sa. Prin asfixie, după ce, în cele mai multe cazuri, a fost abuzat sexual. Statististicile FBI spun că 44% din victime au fost ucise în mai puţin de-o oră de la răpire, iar 74% – în primele trei ore.

După ce a ucis copilul, răpitorul ascunde cadavrul. Cel mai adesea, într-o zonă rurală, la mai puţin de 2 km de domiciliul victimei. Doar 5% din victime au fost descoperite în casa ucigaşului. În 72% din cazuri distanţa de la locul crimei până la locul în care este ascuns cadavrul e mai mică de 7 m.