x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cocoş şi-a transformat firma de asistenţă medicală într-un aprozar în Piaţa Crângaşi

Cocoş şi-a transformat firma de asistenţă medicală într-un aprozar în Piaţa Crângaşi

de Ion Alexandru    |    26 Apr 2019   •   13:30
Cocoş şi-a transformat firma de asistenţă medicală într-un aprozar în Piaţa Crângaşi
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Una dintre firmele prin intermediul cărora fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, a manipulat, în trecut, afaceri “grele”, de milioane de euro, dar şi tranzacţii imobiliare scandaloase, a ajuns, astăzi, un stand în Piaţa Crângaşi, unde derulează activităţi de aprozar. Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SRL, al cărui nume figurează în dosarele DNA deschise, în anii trecuţi, pe numele afaceristului, şi-a schimbat recent, atât denumirea, cât şi obiectele de activitate, dar şi sediul social. Astfel încât, din luxosul hotel pe care Cocoş îl deţine în apropierea Arcului de Triumf, compania a ajuns să îşi declare sediul într-o hală din respectiva piaţă, unde, în trecut, familia şi apropiaţii săi au reuşit să pună mâna pe mai multe spaţii.

 

Modificările sunt oficiale şi, conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), au fost operate în data de 21 februarie 2019, când cei doi acţionari ai SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SRL, Dorin Cocoş şi Bogdana Cătălina Mihai, au luat mai multe decizii. Prima este aceea a modificării denumirii societăţii în SC Centrul de Distribuţie şi Comerţ Internaţional SRL. A doua decizie vizează schimbarea sediului social al companiei, din bulevardul Mareşal Averescu nr. 32-34 (unde se află celebrul hotel Eurohotels), în Şoseaua Virtuţii nr. 148, în Spaţiul E9, din Sectorul 6, adică în Piaţa Crângaşi.

O altă modificare se referă la radierea tuturor codurilor CAEN înscrise în actul constitutiv şi adăugarea unui nou obiect principal de activitate, respectiv “comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor”. Iar, ca obiecte secundare, activitatea proaspetei transformate companii Centrul de Distribuţie şi Comerţ Internaţional SRL, acţionarii au decis înscrierea comerţului cu amănuntul în magazine specializate sau nespecializate cu produse nealimentare, cu fructe şi legume proaspete, cu carne şi produse din carne, cu crustacee şi moluşte, cu pâine, produse de patiserie şi produse zaharoase sau cu băuturi şi produse din tutun. Firma lui Cocoş va putea, totodată, să desfăşoare acte de comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun prin standuri, chioşcuri, pieţe, prin intermediul caselor de comerţ sau pe Internet sau în afara acestora.

 

Parteneri într-o altă firmă, cu actele parafate la avocatul Victor Ponta

Tot pe 21 februarie, Dorin Cocoş a decis să înlocuiască şi administratorul firmei. Societatea era administrată de co-asociata sa Bogdana Cătălina Mihai, aceasta fiind înlocuită cu o anume Mihaela Vasile, mandatul acesteia din urmă fiind de durată nelimitată şi cu puteri depline. Interesant este faptul că Bogdana Cătălina Mihai a intrat în SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional în 21 august 2015, aceasta preluând acţiunile de la fosta colegă a Elenei Udrea, Mioara Radu, pe vremea când aceasta făcea parte din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în timpul mandatului de primar general al lui Traian Băsescu. Numai că Bogdana Cătălina Mihai a mai deţinut, în trecut, 10 procente din acţionariatul Medcomplex SRL, tot în asociere cu Mioara Radu şi Dorin Cocoş. Cei trei au parafat o modificare a structurii acţionariatului în sensul că Mioara Radu a părăsit firma, în favoarea Bogdanei Cătălina Mihai. În 11 decembrie 2006, modificările au fost autentificate la sediul cabinetului de avocatură deţinut, la acea dată, de Victor Ponta. Durata de viaţă a acestei companii a fost una relativ scurtă, însă, pentru că, în data de 5 februarie 2010, cei doi asociaţi au decis deschiderea procedurii dizolvării societăţii, începând cu data de 10 februarie 2010, prin lichidare fără lichidator, întreg patrimoniul companiei fiind preluat de către cei doi asociţi: 90 la sută Dorin Cocoş şi 10 la sută Bogdana Cătălina Mihai.

 

 

Afacerea cu apartamentele fictive ale lui Alexandru Faur

Revenind la Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional, firma transformată de Dorin Cocoş într-un aprozar, reamintim că, în octombrie 2015, BRD a deschis, la Judecătoria Sectorului 1, o acţiune civilă împotriva lui Alexandru Faur (cel care a preluat creditul bancar de la Elena Udrea), solicitând instanţei învestirea cu formulă executorie a contractului de credit încheiat de unitatea bancară cu Elena Udrea în data de 19 noiembrie 2007, modificat la data de 20 septembrie 2010 prin contractul de novaţie semnat între Elena Udrea şi Alexandru Faur. Astfel încât, la trei ani de la preluarea creditului de la Elena Udrea, adică în anul 2013, între Alexandru Faur, în calitate de promitent vânzător, pe de o parte, şi Dorin Cocoş, SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SA (firmă aflată, la acel moment,  în proprietatea aceluiaşi Dorin Cocoş, dar şi a apropiatei sale Mioara Radu), Elena Udrea, Anca Dinu (sora lui Dorin Cocoş) şi Florin Gabriel Dinu (cumnatul lui Cocoş), în calitate de promitenţi cumpărători, au loc unele tranzacţii dubioase. Este vorba despre încheierea unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a unui bun viitor (apartamente în fictivul cartier rezidenţial ce urma să fie construit pe terenurile ajunse la Alexandru Faur), la o valoare totală de 2.100.000 de euro. Este vorba despre proprietăţi ce ar fi trebuit să fie amplasate pe 6.000 de metri pătraţi de teren intravilan în zona străzii Neajlovului, din nordul Capitalei.

 

S-a relocat compania, s-a mutat şi patronul

Un alt amănunt interesant care se desprinde din documentele privind schimbările operate în legătură cu SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional este acela că nu doar firma s-a mutat într-un sediu nou, ci şi patronul. Mai exact, Dorin Cocoş nu mai domiciliază, în acte, în apartamentul de lux din cartierul Floreasca, din strada Frederic Chopin, ci locuieşte la etajul al treilea dintr-un bloc muncitoresc amplasat în cartierul Lacul Tei. Aici, el ar locui, potrivit unor surse, împreună cu actuala sa parteneră de viaţă, Raluca Miu.

Iar locaţia aleasă pentru sediul firmei, respectiv Complexul Crângaşi, mai găzduieşte, conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, şi sediul companiei Alexmer Concept SRL, din acţionariatul căreia face parte sora lui Dorin Cocoş, Anca Dinu.

În prezent, Dorin Cocoş aşteaptă sentinţa finală în dosarul ANRP, în care, în vara anului trecut, afaceristul a fost condamnat, pe fond, la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare, precum şi la plata unui prejudiciu de 10 milioane de euro. În acelaşi dosar, fiul lui Dorin, Alin Cocoş, a fost achitat.

 

Din 2014, de când Cocoş a fost arestat în dosarul “Microsoft”, Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional a mers numai în pierdere. Fără cifre de afaceri, cu venituri de un leu, compania figurează, la Ministerul Finaţelor, cu pierderi de 36.184 de lei.

 

×
Subiecte în articol: Dorin Cocos