Mercenarul Horațiu Potra, finanțatorul campaniei electorale ilegale a lui Călin Georgescu, aflat în arest preventiv și trimis în judecată pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, se extrage, pe rând, din companiile pe care le patronează. Inițial, el a cedat o companie, SC Ralfrole SRL, entitatea prin care recruta mercenari pentru Africa, unei apropiate din Mediaș care, la rândul ei, patronează o companie de pază cu sediul chiar la locuința lui Potra. Apoi, o altă cedare și mai interesantă, care vizează compania SC Three Eagles Synergy LLC SRL, îl implică pe un coinculpat al lui Horațiu Potra din dosarul privind atentatul la ordinea constituțională. După ce a preluat compania de la Potra, acest coinculpat a dizolvat societatea.
Operațiunea prin care Horațiu Potra se extrage din companiile pe care le patronează conține și episodul prin care, în calitate de unic asociat și administrator al firmei SC Three Eagles Synergy LLC SRL, acesta a adoptat o hotărâre prin care a decis retragerea sa din societate, prin cesionare, la valoarea nominală, a tuturor acțiunilor deținute de el la această firmă, respectiv cesionarea unui număr de 20 de părți sociale, în valoare de 10 lei fiecare, împreună cu toate drepturile și obligațiile aferente.
Conform informațiilor furnizate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), cel care a preluat capitalul social al SC Three Eagles Synergy LLC SRL este un anume Dionisie Moldovan, născut în Sighișoara, dar domiciliat în Mediaș. Potrivit documentelor citate, Horațiu Potra se arată de acord cu retragerea din societate, iar ca urmare a cesiunii de părți sociale, capitalul social a rămas nemodificat și a fost deținut integral de către Dionisie Moldovan, care devenise, astfel, noul unic asociat al companiei.
Totodată, s-a mai decis și retragerea administratorului Horațiu Potra, prin renunțarea la mandat, precum și alegerea noului administrator unic, în persoana aceluiași Dionisie Moldovan, pentru o perioadă de 99 de ani.
Toată afacerea s-a dovedit, în cele din urmă, a fi doar o manevră, deoarece, la scurt timp după consumarea acestei tranzacții, noul patron a dispus dizolvarea și lichidarea SC Three Eagles Synergy LLC SRL.
Fostul și noul patron, colegi de dosar penal
Dionisie Moldovan, în vârstă de 41 de ani, este unul dintre inculpații trimiși în judecată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de Horațiu Potra și Călin Georgescu, în dosarul privind tentativa de lovitură de stat din decembrie 2024. El se află, în rechizitoriul trimis judecătorilor, pe poziția a 13-a a inculpaților, fiind cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Conform Parchetului General, „ca urmare a planului agreat cu inculpatul Călin Georgescu, Horațiu Potra a coagulat un grup de 21 de persoane, condus de el”, grup din care a făcut parte și Dionisie Moldovan. Aceștia s-au întrunit, în seara zilei de 7 decembrie 2024, la cafeneaua Art Cafe din Mediaș, unde, la inițiativa lui Horațiu Potra, acceptată de către toți ceilalți, s-a hotărât deplasarea spre Capitală cu șapte autoturisme, „urmând ca, după ajungerea în București, membrii grupării să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației, proteste care, însă, urmau a fi deturnate în acțiuni violente, apte să desăvârșească politica revizionistă a inculpatului Călin Georgescu, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională”.
Grup descris de procurori ca având pregătire militară avansată
Procurorii scriu în actul de trimitere în judecată că o parte însemnată a membrilor constituenți ai grupării au pregătire militară, printre aceștia numărându-se și Dionisie Moldovan, cel care a preluat de la Potra firma, după care a închis-o. „Astfel, în referire la o parte însemnată a membrilor constituenți, respectiv Potra Horațiu, Potra Dorian, Potra Alexandru Cosmin, Lup Andrei-Florin, Dragoman Vasile Leonard, Lascu Bogdan Florin, Lechințan Traian, Lup Ioan, Moldovan Dionisie, Mureșan Ovidiu-Claudiu, Timofti Constantin și Aniței Iulian, s-a constatat că aceștia sunt persoane cu pregătire militară, ceea ce le oferea acestora nu doar abilități tactice avansate, ci și capacitatea de a organiza și executa acțiuni violente într-un mod eficient și coordonat, unii dintre cei menționați desfășurând, astfel cum rezultă din declarația martorului Stoian Ovidiu-Emil, activitate de «instructori pe linia pregătirii militarilor congolezi» și care presupunea «pregătire militară, pregătire topografică și generalități despre cunoașterea armamentului, respectiv cum se demontează o ramă, cum se montează și luarea liniei de ochire la rece»”, se precizează în rechizitoriu.
Compania de recrutare a mercenarilor, preluată de o altă apropiată
Anul trecut, o altă firmă, SC Ralfrole SRL, cea mai profitabilă companie a lui Horațiu Potra, a fost vândută pe 7 februarie 2025, cu doar câteva zile înainte ca acesta să părăsească România cu destinația Dubai. Ralfrole SRL face parte din grupul de firme Ralf, care a transportat mercenari români în Congo. Compania a fost controlată de Potra printr-un offshore din Panama - Ralflore Inc. În 2019, societatea panameză s-a retras din acționariat, iar Horațiu Potra a devenit oficial unic asociat al firmei din România.
Potra, care era unic asociat, și-a cesionat părțile sociale pentru suma simbolică de 200 de lei către Șerban Corina-Adela, retrăgându-se complet din firmă. Noul proprietar figurează și într-o altă societate cu posibile legături cu familia Potra – Hora Security Ralf SRL. Aici, Șerban Corina-Adela are calitatea de unic asociat și administrator, iar firma are sediul la domiciliul lui Horațiu Potra, din Mediaș.
A reușit să convingă judecătorii să-i schimbe regimul de încarcerare
În urmă cu două zile, magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus ridicarea regimului de maximă siguranță al mercenarului Horațiu Potra de la Penitenciarul Rahova, permițându-i să fie tratat precum ceilalți deținuți și să solicite din nou eliberarea. Acesta a fost plasat anterior în izolare strictă pentru presupusa implicare într-un grup paramilitar care urma să deturneze protestele din luna decembrie 2024.
Decizia instanței vine după ce Horațiu Potra a contestat măsura impusă de comisia penitenciarului și a cerut să fie tratat precum ceilalți deținuți. Anterior, Penitenciarul Rahova îl plasase pe Horațiu Potra în regim de maximă siguranță, ceea ce presupunea izolarea în celule stricte, mai puțini colegi de detenție și timp limitat în aer liber. După hotărârea judecătorilor, Horațiu Potra va beneficia de condiții similare altor persoane aflate în arest preventiv și poate solicita din nou eliberarea.
Pe 23 februarie 2026, Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată, în timpul unei audieri la Curtea de Apel București, fiind nevoie de intervenția unei ambulanțe.

