Zeci dehectare de padure hacuita, retrocedari abuzive, inspectori silvici amenintati in propriul birou, padurari speriati ca se vor trezi cu locuintele in flacari sunt doar cateva dintre ingredientele afacerilor cu lemn din zona Lugasu de Jos, din Bihor. Degeaba tipa primarul, padurarul sau vreun alt reprezentant local, pentru ca politistii din zona se fac ca nu aud.
In noaptea de 22 spre 23 iunie 2011, o mana criminala a incendiat locuinta padurarului bihorean Gavril Luca. Era ora 1:15, cand a fost anuntat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Crisana. Dupa o ora de lupta cu flacarile, pompierii au reusit sa stinga incendiul. Au fost arse in intregime anexele gospodaresti ale locuintei, iar pagubele au fost evaluate la aproximativ 20 de mii de euro. In urma cu un an, a fost incendiata casa mamei sale. De abia acum padurarul Luca Gavril a luat avertismentul in serios. El sustine ca totul i se trage de la faptul ca a vrut sa stopeze jaful din padurile administrate de Ocolul Silvic Alesd. "Eram la televizor. Pe la 12 jumatate am auzit latratul cainelui. Atunci am zis, mai, cred ca e cineva. Am iesit pe terasa, nu am vazut si nici nu am auzit nimic. Dupa o jumatate de ora am auzit cum ardea." Despre faptele de vitejie ale drujbasilor, padurarul a informat atat Politia locala, cat si inspectorii silvici, dar nimeni nu i-a dat atentie. " Mie mi-au dat foc pentru ca am avut probleme cu oamenii care taie ilegal padurea. Afaceristul local Gavril Urs m-a amenintat ca imi da foc la casa. Actiunile mele i-au nemultumit pe fiul acestuia, Alin Urs, si pe Valentin Bulzan, care exploateaza ilegal cu un tractor U 650." Ancheta privind incendierea locuintei demarata de politistii locali se misca greu, pentru ca nu exista nici o urma care sa ii conduca spre persoana care a pus focul. De atunci, padurarilor le este frica sa mai intre in padure.
Pentru a vedea dezastrul din Codrii Bihorului, am mers impreuna cu Gavril Luca si un coleg de-al sau in padurile aflate in custodia Ocolului Silvic. Dupa ce am ajuns pe coama unui deal, curajul celor doi silvicultori a disparut imediat cum au auzit racnetul drujbelor din padure. Ne-am dat jos din masina. Pe fata celor doi silvicultori se putea vedea frica. Speriat, Gavril Luca s-a dat jos, apoi si-a facut de lucru la masina. Ba stergea un far, ba se uita sub masina. Celalalt padurar, un pic mai curajos, ne-a insotit vreo 50 de metri, dupa care s-a ascuns dupa un arbore. A facut stanga imprejur si i s-a alaturat lui Luca. Dupa o alta suta de metri am dat de o exploatatie forestiera, probabil ilegala. Pentru ca drujbasii si-au abandonat drujbele, soferul tractorului a luat-o la goana in jos, iar cel care manuia camionul a disparut in padure. In urma lor au ramas utilajele. Si noi. La intoarcere, pe un ATV si-a facut aparitia si Gavril Urs, "patronul" drujbasilor, care nu a vrut sa explice motivul pentru care oamenii sai si-au abandonat drujbele in padure. S-a intrebat ca pentru sine ce cautam in padure, apoi si-a continuat drumul. Speriat, Gavril Luca a intrebat: "Ce ne facem in cazul in care ne opreste mai jos?". Degeaba i-am explicat ca nu are cum sa ne opreasca pe un drum forestier, care se afla in proprietatea statului roman si in administrarea Romsilva. De atunci, Gavril Urs isi vede nestingherit de afacerile cu lemn. Nimeni nu se incumeta sa stopeze jaful din padurile Bihorului, dar mai ales sa faca un inventar real a ceea ce a mai ramas. Seful ITRSV Oradea, Iova Dacian, sustine ca inspectorii silvici aflati in subordinea sa l-au amendat pe Gavril Urs, ori de cate ori au avut ocazia, pentru tot felul de infractiuni silvice, inclusiv taiere ilegala. "Intr-o zi, a venit la mine in birou si i-a amenintat pe colegii mei. El personal ne-a amenintat ca ne bate si ne omoara. Amenintari de golan. I-am facut plangere penala la Politie", a precizat Dacian. Dar degeaba, pentru ca localnicii sustin ca politistii locali nu se deranjeaza cu rezolvarea unor astfel de petitii.
Acest material jurnalistic a fost realizat cu sprijinul Fundatei Soros Romania, in cadrul programului Jurnalism de investigatie in slujba interesului public. Continutul acestui material nu reprezinta pozitia oficiala a Fundatiei Soros Romania. www.soros.ro