Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O altă acuzație adusă Bucureștiului este o „eroare vădită de drept constituind degenerare de dreptate”, dar și că a suspendat o licență de pescuit maritim eliberată într-un alt stat membru al UE, acțiune „parțial golită de conținutul său”.
Este vorba despre cauza CEDO „Spasov împotriva României”, unde reclamantul este un cetățean bulgar, din Balcic, fost comandant și proprietar al unei nave de pescuit sub pavilion bulgăresc, înregistrată în Bulgaria și folosită pentru practicarea pescuitului în apele comunitare din Marea Neagră.
Concret, la data de 13 aprilie 2011, în timp ce se afla în apele teritoriale românești, la o distanță de 20 de mile marine, în zona de exploatare economică a României din Marea neagră, nava bulgărească a fost abordată de către Poliția de Frontieră Română în vederea efectuării unui control. Polițiștii români de frontieră au găsit la bordul vasului în cauză aproximativ 20 de bucăți de pește calcan și o plasă de pescuit „cu dimensiunea ochiurilor sub dimensiunile minime prevăzute de legislația românească privind pescuitul calcanului”.
Ca urmare a acestei operațiuni de control, nava bulgărească a fost condusă în Portul Mangalia unde a fost reținută, iar calcanul a fost confiscat. Comandantul a fost arestat preventiv, iar, la expirarea termenului legal al măsurii de lipsire de libertate, i-a fost impusă interdicția de a părăsi România.
Licența, perfect legală, nu a fost luată în considerare
Dosarul acestei afaceri a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, iar procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale față de comandantul bulgar pentru pescuit ilegal, deoarece nu deținea o licență de pescuit emisă de autoritățile române, precum și pentru utilizarea unor unelte și plase de pescuit neconforme cu legislația românească.
Încă de la debutul anchetei, comandantul bulgar a respins toate aceste acuzații, arătând că deținea o autorizație de pescuit emisă de autoritățile bulgare, nava sa fiind una comunitară, iar zona economică exclusivă a României din Marea Neagră face parte din apele comunitare, unde normele politice în domeniul pescuitului – Regulamentul CE 2371/2002 al Consiliului - îi permiteau să pescuiască în acea zonă. Mai mult, calcanii pe care îi pescuise făceau parte din cota de pescuit alocată Bulgariei.
Aceste apărări nu au stat, în ochii procurorului, în picioare, iar, la data de 5 septembrie 2011, comandantul a fost trimis în judecată.
Dispute pe dreptul internațional
La data de 18 octombrie 2011, Judecătoria Mangalia l-a achitat pe bulgar, constatând că acest comandant deținea toate documentele impuse de legislația UE pentru pescuitul calcanului în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră. Instanța a hotărât că, în temeiul normelor de politică comunitară în domeniul pescuitului, acest cetățean trimis în judecată nu avea nevoie de o licență de pescuit eliberată de România.
Parchetul a fost nemulțumit de acest rezultat și a formulat recurs. Iar, la data de 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a considerat că, în absența unui acord bilateral încheiat între România și Bulgaria privind condițiile de acces al navelor acestora în apele comunitare, instanța de fond ar fi trebuit să-și justifice decizia de aplicare a Regulamentului UE 2371/2002 și nu legislația românească și Convenția ONU asupra dreptului mării. Iar sentința a fost aceea de retrimitere a cauzei, la instanța de fond, pentru rejudecare.
În aceste condiții, Bulgaria a sesizat Comisia Europeană cu privire la acest incident, iar CE, prin Direcția Generală Afaceri Maritime și Pescuit, a transmis României o scrisoare, la data de 21 decembrie 2011, arătând că țara noastră „a comis erori de interpretare și de aplicare a normelor politicii comune în domeniul pescuitului”, subliniind că reținerea navei bulgărești, pe motiv că nu deținea o licență de pescuit bulgărească, este contrară normelor comune.
Mai departe, în 13 martie 2012, ca urmare a sesizării unei asociații de profil din Bulgaria, Comisia Europeană a confirmat că navele de pescuit aflate sub pavilion bulgăresc și care dețineau o licență de pescuit emisă de autoritățile bulgare aveau dreptul să pescuiască în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră.
Nu s-au lăsat până nu s-a obținut o hotărâre de condamnare
La data de 10 mai 2012, parchetul a solicitat Judecătoriei Mangalia să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene o întrebare preliminară pentru a preciza dacă aceste norme împiedicau România să adopte norme de reglementare proprii a pescuitului în această zonă. Însă, magistrații au respins cererea, considerând că întrebarea privea fondul litigiului și nu dreptul UE. Apoi, la 12 februarie 2013, Judecătoria Mangalia a decis că regimul juridic aplicabil activităților de pescuit în zona economică exclusivă era cel al politicii comune UE. Drept pentru care bulgarul a fost din nou achitat.
Parchetul a făcut iarăși apel, iar, la 25 aprilie 2013, Comisia Europeană a declanșat o procedură împotriva României pe această temă. În 2 octombrie 2013, Curtea de Apel Constanța a infirmat hotărârea Judecătoriei Mangalia, considerând că a prima instanța a judecat greșit că regimul juridic aplicabil în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră era cel al UE. Comandantul bulgar a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare și i-au fost aplicate trei amenzi, în valoare de 18.000 de lei.
Bulgarul a sesizat și Comisia pentru Petiții a Parlamentului European, iar Comisia Europeană a pus România în întârziere. Abia în 2017, Ministerul Agriculturii a autorizat în mod expres accesul în apele de la Marea Neagră aflate sub jurisdicția României al tuturor navelor de pescuit care operează sub pavilionul unui stat membru și care deține o licență de pescuit emisă de un stat membru.
După dezbaterea acestui dosar, CEDO a declarat cererea bulgarului admisibilă și a hotărât că, în această speță, România a încălcat articolul 6.1 din Convenția CEDO și articolul 1 din Protocolul 1 al acestei Convenții. Statul român trebuie să-i plătească acestui comandant despăgubiri de 6.500 de euro, la care se adaugă 4.574 de euro reprezentând cheltuieli de judecată.
