Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sfidează măsurile de austeritate impuse populației de către premierul Ilie Bolojan, dar și promisiunile privind reducerea cheltuielilor inutile de bani din sistemul bugetar și a definitivat, chiar în ultima zi a anului 2025, o achiziție despre care „Jurnalul” a dezvăluit încă din luna iunie a anului trecut.
Mai exact, instituția condusă de USR-ista Diana Buzoianu a reușit să contracteze bilete de avion, pe rute interne și externe, pentru care a anunțat că intenționează să plătească 70.000 de euro pe lună, în următorii trei ani. Printre destinațiile către care urmează să zboare angajații ministerului se numără și unele exotice. Afacerea va scoate de la bugetul ministerului peste 2,5 milioane de euro.
La finalul săptămânii trecute, în portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) a apărut informația conform căreia Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a definitivat o achiziție publică mai mult decât interesantă, antamată încă din vara anului trecut. Este vorba despre servicii de transport aerian, pentru care a fost organizată o licitație al cărei final a fost tranșat la data de 31 decembrie 2025, prin parafarea unui contract având numărul 590/2025.
Pentru această afacere, Ministerul Mediului va cheltui, în următorii trei ani, nu mai puțin de 2.502.477,6 euro, cu tot cu TVA.
Reamintim că, în vara anului trecut, „Jurnalul” a dezvăluit că această cheltuială a fost antamată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor încă din data de 16 iulie 2025, când a publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice un anunț de participare prin intermediul căruia făcea cunoscut faptul că intenționează să achiziționeze servicii de transport aerian de pasageri, pe rute interne și internaționale, la care se adaugă servicii conexe. Conform sursei citate, aceste servicii vor fi achitate „în funcție de necesități și în limita bugetului alocat”, iar beneficiari sunt demnitarii, salariații și delegațiile autorității contractante. Se cer bilete de avion la clasa economic și la clasa business.
Mii de bilete
Astfel, aflăm din documentația de atribuire că, pentru aceste servicii, Ministerul Mediului a pus la bătaie suma de 10.134.000 de lei fără TVA. Având în vedere că atribuirea acordului-cadru urma să fie făcută, cel mai devreme, la finalul lunii august, atunci se afla deja în vigoare majorarea cotei de TVA de la 19 la 21%, astfel încât valoarea cu tot cu TVA a afacerii se ridică la 12.262.140 de lei.
Din anunțul citat mai aflăm că durata contractului, conform caietului de sarcini, va fi de 236 de luni (adică trei ani), ceea ce înseamnă că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, condus de ministrul USR Diana Buzoianu, este dispus să „spargă” pe bilete de avion, în următorii trei ani, 340.615 lei (69.513,3 euro) în fiecare lună. Finanțarea este asigurată integral din fonduri bugetare.
Din aceeași documentație, mai rezultă faptul că autoritatea contractantă va încheia acordul-cadru cu toţi ofertanţii care înaintează oferte declarate admisibile, iar cantitățile maxime estimate ale acordului-cadru sunt maximum 2.906 bilete, din care, pentru anul 2025 - 200 bilete, pentru anul 2026 - 971 bilete, pentru anul 2027 – 1.013 bilete, iar pentru 2028 - 722 bilete.
Contract pe trei ani
În vederea atribuirii acordului-cadru, Ministerul Mediului a organizat, așa cum am arătat mai sus, o licitație deschisă, impunând ca și criteriu cel mai bun raport calitate-preț. Astfel, prețul ofertei a fost evaluat cu 90% din punctaj, în timp ce evaluarea personalului alocat pentru implementarea contractului, cu zece procente.
Potrivit caietului de sarcini care stă la baza acestei intenții de achiziție, Ministerul Mediului „are responsabilitatea implementării politicii de mediu a Uniunii Europene, iar în acest sens, coordonează activitatea de integrare a cerinţelor privind protecţia mediului în celelalte politici sectoriale, în concordanţă cu cerinţele şi standardele Uniunii Europene şi internaţionale”.
„Aceste acțiuni constituie o bază solidă de fundamentare pentru achiziționarea Serviciilor de transport aerian intern și internațional de pasageri. La data prezentei, MMAP are în derulare un acord-cadru de Servicii de transport aerian de pasageri care expiră în luna decembrie a anului 2024. Astfel, MMAP trebuie să asigure continuitatea serviciilor de transport aerian prin atribuirea unui nou acord-cadru pe o perioada de 36 de luni (3 ani) de la data intrării în vigoare a acestuia, pentru buna desfășurare a acțiunilor și activităților”, se mai precizează în documentul citat.
Zboruri fără escală
Una dintre condițiile impuse pentru atribuirea contractului constă în aceea că reprezentanții și delegaţii Ministerului Mediului urmează să efectueze deplasări „prin cele mai rapide şi mai economice mijloace de călătorie raportate la natura şi urgenţa deplasării”. Astfel, „orice solicitare a autorității contractante se va considera ca fiind pentru clasa economic (dacă prin invitația de participare la ofertare/reofertare nu se specifică în mod expres clasa business)”.
De asemenea, se mai arată că „membrii unei delegaţii se deplasează către destinaţie cu aceeaşi aeronavă, cu excepţia situaţiilor în care se solicită în mod expres contrariul în cuprinsul invitaţiei de participare la ofertare/ reofertare. În componenţa unei delegaţii pot exista atât membri care au statut de demnitar şi dreptul de a călători la clasa business, cât şi personal ce nu are acest statut şi călătoreşte la clasa economic, conform legislației în vigoare”.
Doar prin excepţie vor fi acceptate zboruri cu escală, „chiar dacă autoritatea contractantă nu a indicat acest tip de zbor, în situaţiile în care pentru destinaţia indicată, la datele la care are loc deplasarea, nu există zboruri directe”. Iar „în situaţia în care se vor oferta curse cu escală, operatorii economici nu vor combina, de regulă, mai mult de 2 curse, iar durata dintre două curse va fi, de regulă, de minimum 1 oră – maximum 3 ore”.
Destinații exotice: Panama, Abu-Dhabi, Sharm El-Sheikh sau Thailanda
Ministerul Mediului precizează că ofertarea de bilete de avion cu zboruri low-cost va fi posibilă „numai în situațiile în care autoritatea contractantă a prevăzut în mod expres această posibilitate la nivelul invitației de participare la ofertare/ reofertare, regula de bază fiind ofertarea de bilete la clasa economic”.
Din documentația citată, aflăm și rutele către care vor fi efectuate aceste deplasări. Astfel, destinațiile externe vizate prin acest acord-cadru sunt Bruxelles, Sofia, Viena, Geneva, Nicosia, Atena, Bonn, Munchen, Berlin, Praga, Istanbul, Budapesta, Varșovia, Belgrad, Copenhaga, Paris, Strasbourg, Chișinău, Luxembourg, Londra, Zagreb, Montreal, Bratislava, China, Valletta, Stockholm, Madrid, Panama, Tallinn, Vilnius, Dublin, Roma, Washington, New York, San Diego, Colombo, Bahamas, Sharm El–Sheikh, Abu Dhabi, Doha, Canberra, Accra, Uzbekistan, Nairobi, Zimbabwe, Guatemala, Ecuador, Brazilia, Australia, Canada, Thailanda, Japonia, precum și alte destinații.
În ceea ce privește destinațiile interne, acestea se referă la Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Satu Mare, Oradea, Suceava, Târgu Mureș, Baia Mare, Constanța și Brașov.



