Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Motivarea Deciziei CCR, prin care a s-a constatat încălcarea gravă a Constituției prin încheierea protocolului secret între SRI și Parchetul General, condus, în 2009, de Laura Codruța Kovesi, devoalează modul în care s-a instaurat, prin reglementări ilegale, statul paralel în România. Stat paralel despre care actualul președinte, Klaus Iohannis, susține că nu există. Însă, acest document exploziv conține o argumentație care demolează, la propriu, și dreptul arogat de anumite parchete și instanțe de a cere Parlamentului sau Guvernului în ce mod să legifereze. Concret, Curtea Constituțională scrie negru pe alb că instanțelor judecătorești nu le este permis să verifice oportunitatea emiterii actelor legislative sau administrative, lucru care este valabil și în privința Ministerului Public. Decizia, redactată pe 159 de pagini, arată modul în care SRI și Parchetul General au încălcat mai multe norme esențiale ale Constituției, au pus în pericol securitatea juridică a persoanelor și au subminat autoritatea Parlamentului Însă, timp de nouă ani, efectele acestor protocoale au fost privite cu pasivitate chiar de către Parlament, care, prin organismele constituționale de control a activtății serviciilor secrete au închis ochii cu privire la acest fenomen.
Constatarea conflictului juridic de natură constituțională între Parchetul General și Parlamentul României, generat de încheierea între această instutușie a unui protocol secret de colaborare, în anul 2009, cu SRI, scoate la lumină, pe lângă atrocitile generate de acest document obscur, și modul în care, astăzi, anumite zone din parchete și instanțe încalcă, cu știință, Legea Fundamentală. Astfel, judecători CCR arată că articilul 1 alineat 4 din Costituție instituie pricipiul separației și al echilibrului puterilor în stat, în cadrul democrației constituționale, “ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri ale statului nu poate nterveni în activitatea celorlalte puteri”.
Astfel, spune Curtea, “cum nici administrației sau legiuitorului nu le este este permis să cenzureze o hotărâre judecătorească, nici instanțelor judecătorești nu le este permis să instituie, modifice, completeze sau să abroge norme de regleentară primară. Instanțelor judecătorești, în exercitarea activităților lor jurisdicționale, nu e este permis să exercite controlul de constituționalitate ori să verifice oportunitatea emiterii actelor legislative sau administrative, aspecte deopotrivă aplicabile și în privința Ministerului Public”. Mai mullt, actele administrative ale organelor de conducere ale instanșeor judecătorești sunt emise doar în baza legii și pentru organizarea executării acesteia, neputând-o modifica sau complete, se arată în Decizie.
Asistăm, zilele acestea, la proteste ale unor magistrați împotriva unor acte normative emise de Guvern, proteste care cer, într-un mod agresiv, abrogarea unor legi sau ordonanțe, dar și desființarea unei Secții din Parchetul General, înființată prin lege. Iar protestele au trecut o linie “roșie”, prin blocarea activității unor instanțe, încălcându-se, astfel, legea.
S-a încălcat separația puterilor în stat
Revenind, însă, la chestiunea protocoalelor secrete, CCR vine cu o sentință zdrobitoare. Normele procesual penale, stabilite prin lege, nu prevăd atribuția procurorilor, “indiferent de nivel sau funcții”, să încheie “protocoale de colaborare” în legărură cu cauzele individuale pe care le instrumentează. “Aceste <
Iar, în esență, Protocolul nr. 00757 din 4 februarie 2009, încheiat între Parchetul General și SRI, cuprinde o serie de articole (art. 2, art. 3 litera “g”, art. 7, art. 9 alineat 1 și 2, art 33 alineat 1) care excedează sferei de cuprindere a unu act administrativ normative, “realizând, sub aspect substanșial, o modificare a Constituției”. De altfel, sintagma “infracțiuni grave, potrivit legii”, din cuprinsul aceliași text, în realitate adauhă la competena legală a SRI. Curtea observă că i aseenea normă atributivă de competențe în privința serviciului secret nu putea fi edictată nici măcar de Parlament, “întrucât ar fi însemnat o redimensionare implicită a articolului 119 din Constituție, respectiv a rolului CSAT”. “Or, <
Citește pe Antena3.ro
Mai mult, din modul de formulare a textului se înelege că efectuarea urmăririi penale se realizează în comun de pricurori și reprezentanți ai serviciuli secret, “c nerespectarea separației de competențe între cele două structuri și a rolului constituțional”. CCR reține că, începând cu anul 2009, “s-au creat premisele norative pentru ca SRI să exercite atribuții de cercetare penală în orice domeniu. Or, acest aspect duce la încălcarea articolului 1, alineat 4, privind separația și echilibrul puterilor în stat și articolului 61, alineat 1, din Constituție, cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiutoare a țării”.
Parchetul a cedat SRI atribuțiile
Cu privire la echipele operative comune, prevăzute de acest protocol, CCR reține că planurile de acțiune pe baza cărora acționează acestea implică o poziție concordantă pi cecizională a enttăților care au încheiat protocolul, “ceea ce înseamnă că Minsterul Public a cedat o competență exclusivă a sa în ceea ce privește activitatea judiciară.
“Practic, acest protocol operează, în mod indirect, o adăugire la prevederile Codului de procedură penală, competenţa dispunerii unei măsuri procesuale fiind transferată de către chiar titularul său – Ministerul Public – unui serviciu secret. Curtea apreciază că încălcarea dimensiunii atributive de competenţă a Constituţiei, cu arogarea unei competenţe legislative, reprezintă în sine un act contrar ordinii constituţionale şi trebuie sancţionată de garantul supremaţiei Constituţiei”, se arată în motivarea acestei decizii devastatoare. Concret, spune Curtea, prevederile acestui diminuează rolul procurorului în cadrul procesului penal şi sporesc rolul serviciilor secrete în cadrul acestuia, iar, pe de altă parte, afectează, în mod nepermis, drepturile şi libertăţile fundamentale, prin diminuarea garanţiilor asociate acestora în sensul că activitatea de obţinere a probelor o poate realiza un serviciu de informaţii care nu are calitatea de organ de cercetare penală special. Toate aceste încălcări ale Constituţiei atrag aplicarea sancţiunii plasării întregului protocol în afara ordinii constituţionale.
A fost încălcată securitatea juridică a persoanei
Cea mai gravă mențiune din cuprinsul acestei decizii este aceea potrivit căreia Curte Constituțională reține că, prin semnatea protocolului din anul 2009, “a fost încălcată securitatea juridică a persoanei, prevăzută de art.1 alin.(5) din Constituţie, din moment ce încrederea sa legitimă în valorile Constituţiei nu a fost respectată”. CCR arată că, din acest punct de vedere, se ridică problema punerii instanţelor judecătorești într-o situaţie atipică, în sensul că acestea nu cunoşteau prevederile protocolului, având în vedere caracterul său secret, şi, în mod rezonabil, nu dispuneau de un cadru normativ în temeiul căruia să realizeze o verificare efectivă a modului în care au fost obţinute mijloacele de probă, astfel încât, pe diverse segmente temporale, nici nu analizau consecinţele obţinerii mijloacelor de probă în condiţiile acestui protocol și nu dispuneau de un cadru legal de referinţă, ele identificând problema supusă judecăţii Curţii Constituţionale şi importanţa ei de abia în momentul în care s-a prezentat public existenţa acestuia. “Faptul că reacţia acestora a fost difuză în problema dată, având în vedere chiar paradigma juridică creată şi închegată timp de peste 7 ani de aplicare continuă a protocolului, pune instanţele judecătoreşti în situaţia de a aplica ele însele teoria discontinuității în drept, prin modificarea paradigmei juridice pe care au aplicat-o în toată această perioadă de timp”, spun judecători..
Prin urmare, Curtea constată că protocolul a imprimat o anumită practică judiciară care nu se supune în totalitate exigenţelor art.124 din Constituţie, potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii. De aceea, protocolul încheiat a determinat punerea instanţelor în situaţia de a nu mai putea înfăptui justiţia în numele legii, contrar art.124 din Constituţie, cu nesocotirea rolului acestora în ordinea constituţională, prevăzut de art.126 din acelaşi act. În acest snens, acest protocol se opune și contracarează politica legislativă a Parlamentului, a pus instanțele în situația de a valorifica actele procesuale pu procedural obținute în baza protocolului, și nu a legii, cntrar Constituției, a afectat securitatea juridică a persoanei și a creat riscul încălcării drepturilor și libertăților fundamentale.
În legătură cu Protocolul semnat în 2016, CCR arată că, la rândul lui, a adăugat la Constituție, prin “redimensionarea rolului Minsterului Public și a statutului procurorului în cadrul procesului penal”. “O asemenea conduită instituțională a Ministerului Public este contrară loialităţii constituţionale prevăzute de art.1 alin.(5) din Constituţie, favorizată fiind şi de exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a controlului parlamentar asupra activității serviciilor de informaţii, prevăzută de art.65 alin.(2) lit.h) din Constituţie”, se mai precizează în această Decizie.
Nulitate absolută
Curtea Constitușională subliniază că administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă competenţa materială a organelor de urmărire penală. Fapt ce ce atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art.281 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută a actelor prin care s-a administrat aceasta.
De asemenea, spun magistrații constituționali, aceeaşi sancţiune se impune şi în privinţa actelor prin care s-a administrat o probă de către organele de urmărire penală, fără a se ţine cont de calitatea persoanei.
Parlamentul, complice cu semnatarii protocoalelor
Nici Parlamentul nu a scăpat de critici dure din partea Curții Constitușinale. “Parlamentul a cunoscut existenţa acestui protocol, însă a preferat să rămână într-o stare de pasivitate continuă, deşi dispunea de mijloacele constituţionale necesare înlăturării prin propria sa acţiune a efectelor protocolului care puteau contraveni legii. Din contră, în loc să îşi exercite competenţa de control, Parlamentul a sesizat Curtea Constituţională. Din această perspectivă, având în vedere faptul că pe perioada de valabilitate a protocolului analizat nu a dezavuat sau respins nici prevederile protocolului şi nici acţiunile întreprinse în baza acestuia, Curtea constată caracterul necorespunzător al controlului parlamentar exercitat asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii”. “Parlamentul, ca organ de control al activităţii Serviciului Român de Informaţii, avea posibilitatea constituţională şi pârghiile legale de a solicita reintrarea în legalitate. Prin urmare, conduita Parlamentului a fost, la rândul ei necorespunzătoare, întrucât, prin modul superficial al controlului parlamentar realizat, nu a dat substanţă atribuţiei sale constituţionale de a controla 77 activitatea serviciului de informaţii. În consecinţă, Curtea reţine că, prin exercitarea superficială a competenţelor sale cu privire la controlul parlamentar şi la examinarea rapoartelor de activitate a Serviciului Român de Informaţii în raport cu încheierea, conţinutul şi executarea protocolului analizat, Parlamentul a acceptat, în mod implicit, un act ce contravenea ordinii constituţionale, ceea ce determină concluzia că există un conflict juridic de natură constituţională complex care a fost determinat de încheierea protocolului analizat şi favorizat de controlul parlamentar exercitat în mod necorespunzător”, se arată în Decizie.
Decizia CCR cu privire la neconstituționalitatea integrală a Protocolului SRI – PÎCCJ din 2009, încheiat pe vremea lui Kovesi, și parțială a celui din 2016, încheiat de Lazăr, nu a fost însușită de judecători Livia Stanciu, Daniel Morar și Ștefan Minea
Despre primul protocol, Curtea arată că a determinat punerea instanţelor în situaţia de a nu mai putea înfăptui justiţia în numele legii, contrar art.124 din Constituţie, cu nesocotirea rolului acestora în ordinea constituţională, prevăzut de art.126 din acelaşi act
