x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Nuntă cu prejudicii de 400 de milioane de euro şi zeci de penali urmăriţi, judecaţi sau condamnaţi

Nuntă cu prejudicii de 400 de milioane de euro şi zeci de penali urmăriţi, judecaţi sau condamnaţi

de Ion Alexandru    |    01 Mar 2016   •   08:33
Nuntă cu prejudicii de 400 de milioane de euro şi zeci de penali urmăriţi, judecaţi sau condamnaţi

400 de milioane de euro este suma prejudiciilor şi şpăgilor reţinute de procurori şi judecători în ceea ce-i priveşte pe 50 din cei 91 de penali care au participat la nunta Elenei Băsescu, din toamna anului 2012. 18 dintre aceştia au primit deja condamnări în primă instanţă sau condamnări definitive, iar alţi 48 sunt urmăriţi penal sau trimişi în judecată în dosare grave de corupţie. Primari, şefi de instituţii guvernamentale, aleşi locali, miniştri, oameni de afaceri sau parlamentari cu dosare grele au petrecut la nunta fiicei fostului preşedinte. Chiar şi două personaje din familia prezidenţială se află pe lista celor judecaţi pentru şantaj şi trafic de influenţă. Este vorba despre Mircea şi Dragoş Băsescu, dar şi familia extinsă a fostului preşedinte, reprezentată de Elena Udrea şi Dorin Cocoş.

Din cei 48 de urmăriţi penal trimişi în faţa instanţelor, care au petrecut la nunta Elenei Băsescu, 39 de nuntaşi au dosare penale în care procurorii au calculat prejudicii totale de 131.949.000 de lei, 324.770.782 euro şi 14.800.000 de dolari. Printre cele mai impor-tante fraude se regăsesc şi cauzele în care sunt urmăriţi penal sau sunt deja în faza de jude-cată pe fond Mircea Man, fostul preşedinte al Consiliului Judeşean Maramureş şi fiul acestuia, Bogdan, în dosarul „Selina”, în care prejudiciul reţinut se ridică la 22 de milioane de euro.

Aproape tot lotul „Microsoft”, prezent
Un alt dosar, care reuneşte mai mulţi nuntaşi, este „Microsoft”, cu un prejudiciu estimat la 40 de milioane de euro. Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, şi Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, sunt doar trei dintre cei patru protagonişti ai afacerii Microsoft, trimişi în judecată în dosare distincte care privesc fraude cu licenţe informatice. Şpăgile în acest dosar, percepute de Cocoş şi Pinalti, se ridică, potrivit rechizitoriului, la 13 milioane de euro. Pinalti a mai fost timis în judecată şi în dosarul „Poşta”, cu un prejudiciu de 1,44 milioane de euro. Dorin Cocoş mai este trimis în judecată în Dosarul „Bica 2”, cu un prejudiciu calculat la 10 milioane de euro, în timp ce fosta sa soţie, Elena Udrea, este trimisă în judecată sau urmărită penal în patru dosare: „Creditul de la BRD” – 2,75 milioane de euro, dosarul „Energiei” – 3,8 milioane de dolari şi 900.000 de euro, dosarul „Vila Săbărel” – 520.000 lei şi dosarul „Gala Bute” – cu un prejudiciu de 1,4 milioane de euro. În dosarele lui Udrea şi Cocoş mai sunt cercetaţi şi alţi nuntaşi prezenţi la eveniment: Alexandru Faur, Ana Maria Topoliceanu, Tudor Breazu sau Alin Cocoş. Un alt dosar greu, în care un invitat de la nuntă este personaj principal, este „ANRP 4”, unde Ioan Oltean, fost vicepreşedinte PDL, este acuzat că a primit o şpagă de 600.000 de euro în curtea unei biserici. Prejudiciul adus ANRP în această speţă a fost reţinut la 87,3 milioane de lei.

Finul Paul, tunuri de 136 milioane de euro
Cel mai „greu” nuntaş urmărit penal este aşa-zisul Prinţ Paul de România, acuzat de restituiri ilegale, cu un prejudiciu de 135,9 milioane de euro. Tot printre invitați s-a aflat şi Dragoş Băsescu, nepotul lui Traian Băsescu, urmărit penal pentru şantajarea unui om de afaceri pentru suma de un milion de euro. Pe aceeaşi listă se mai regăsesc Sorin Popa, fostul vicepreşedinte al BRD, şi unul dintre beneficiarii din dosarul „Banche rilor”, Vasile Creştin, dosar în care procurorii DIICOT au reţinut un prejudiciu de 85 de milioane de euro. Un alt nume important, din punctul de vedere al prejudiciului calculat în dosarul în care este urmărit penal, este cel al lui Anghel Sorin Serghei, fost deputat PDL şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, anchetat în dosarul „Cazarma Ciuperceasca”, unde paguba este estimată la peste 17,6 milioane de lei. Adriean Videanu, fost primar al Capitalei și fost ministru al Economiei, este urmărit penal, alături de fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, într-un dosar în care prejudiciul calculat de anchetatori se ridică la 11 milioane de dolari.

18 invitați cu condamnări la activ
Printre meseni s-au aflat şi 18 condamnaţi la închisoare cu suspen-dare sau cu executare, în primă instanţă sau chiar definitiv. Dosarele în care au primit condamnări 15 dintre aceştia cumulează prejudicii de 2.505.500 de lei şi 28.650.000 de euro. Cel mai relevant caz este cel al fostului primar PDL al Sectorului 6, Cristian Poteraş, un apropiat al Elenei Udrea, condamnat la opt ani de închisoare într-un dosar în care prejudiciul a fost evaluat la 20 de milioane de euro. Al doilea nume greu de pe lista condamnaţilor este cel al fostului prefect PDL de Ialomiţa Marinică Cazacu, într-un dosar în care preju-diciul se ridică la 6 milioane de euro. Fratele lui Vasile Creştin, Dumitru Creştin, a participat şi el la nunta fiicei fostului preşedinte. El este condamnat, printr-o sentinţă pronunţată la începutul acestui an, în dosarul achiziţiilor CFR, cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro. Tatăl lui Dragoş Băsescu, Mircea, acuzat şi condamnat în primă instanţă că a luat morman de la ţigani, 600.000 de euro, pentru a-l scăpa pe Bercea Mondial din puşcărie, a petrecut şi el la nunta nepoatei sale. La aceeaşi nuntă a participat şi fostul primar al Craiovei, condamnat pentru o mită de 50.000 de euro. Dar şi fosta directoare a Circului Globus, Brânduşa Novac, condamată cu suspendare pentru conflict de interese, cu un prejudiciu de 758.000 de lei.

Lista celor 736 de persoane invitate la nunta Elenei Băsescu stabilește conexiuni care până acum erau doar indirecte cu fostul președinte și familia sa. De exemplu, Dumitru Nicolae, zis Niro, și anturajul său erau mai degrabă văzuți ca oamenii Elenei Udrea și ai lui Dorin Cocoș. Iată însă că ei sunt legați direct de familia Băsescu. Astfel că la nunta mezinei este invitat finul lui Niro, Chahine Khalil Abi, parte a rețelei „Microsoft”.

De la toată această floare a miliardelor românești și nu numai, Elena Băsescu a declarat că a strâns la nuntă doar 450.000 de euro, potrivit declarației de avere. Nu ne rămâne decât să ne mirăm sau... să ne îndoim de zgârcenia atâtor potentați care să fi cotizat doar cu 600 de euro în medie de persoană, când beizadelele lor consumă și șampanii mai scumpe de atât la o singură ieșire în club, iar nota de plată a domnului Videanu la o simplă masă pe Coasta de Azur a fost de 8.000 de euro. Măcar domnul rege Cioabă, venit la nuntă cu toată familia, a fost sincer: darul e secret! Păi dacă e secret, cum să-l treci în declarația de avere?


Chahine Khalil Abi, intermediarul șpăgii din Microsoft, printre nuntaşi
Gaşca Elenei Udrea, cu Alexandru Faur, Tudor Breazu şi Ana Maria Topoliceanu în frunte, intermediarul banilor negri din „Microsoft”, Chahine Khalil Abi, cei din dosarul „Bancherilor”, frații Creştin, şi directorul BRD, Sorin Popa, cu toţii au petrecut la nunta Băsescu-Ionescu.
Potrivit procurorilor, din contul Fujitsu Siemens Computers au fost virate în contul firmei Profinet circa 20.000.000 de dolari. Din contul firmei Profinet, pe care erau împuterniciţi Stan Dragoş Şerban, Thomas Heinstchel şi Dinu Pescariu, au fost efectuate plăţi către Slytherin Marketing Ltd, iar de aici către următoarele firme şi persoane: Running Toatal Group Ltd. – firmă controlată de Nicolae Dumitru, circa 7.500.000 USD, Nero Invest –450.000 USD Menedil Associated SA – firmă controlată de Khalil Abi Chahine, circa 1.250.000 USD Zonko Overseas Ltd. – firmă controlată de Dragoş Stan, circa 5.000.000 USD, Atlantis AG – firmă controlată de Nicolae Culacov, circa 900.000 USD Adrian Ujeniuc – 440.000 USD Pescariu Dinu – 3.200.000 USD. Khalil Abi Chahine nu este un tinerel şi nu apare în nicio publicație mondenă ca aparținând anturajului Elenei sau al lui Bogdan. De altfel, cei doi miri au avut la nunta lor doar vreo patru mese de prieteni, din cele 74, restul fiind ocupate de politicieni şi oameni de afaceri din rețeaua lui Traian Băsescu sau a lui Bebe Ionescu, socrul mare.

Popoviciu și-a trimis la Băsescu nevasta și asociatul
Aranjarea la mase arată şi ce greutate au unele dintre personajele invitate. De exemplu, Lucian Duță, fostul şef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, te-ai fi aşteptat să stea la vreo masă a eşalo-nului doi din PDL. Dimpotrivă: locul său a fost lângă Sorin Crețeanu, asociatul lui Popoviciu din proiectul Băneasa Investment, în care Ioana Băsescu a primit penthouse-ul de un milion şi jumătate de euro, lângă Sorin Popa, directorul BRD acuzat de creditele penale din dosarul „Bancherilor ” şi de Mihai David, fostul director al Hidroelectrica.

Popoviciu însuși a lipsit, în schimb și-a trimis soția, pe numele căreia și-a pasat și averea după izbucnirea dosarului penal în care a fost reținut și, ulterior, trimis în judecată. Cei doi au lansat zvonul divorțului lor încă din 2011, septembrie. Numai că cererea de divorț, înregistrată la Judecătoria Sector 1, a fost suspendată în februarie 2012. La momentul nunții Elenei Băsescu, ei erau căsătoriți. O arată documentele publicate de Rise Project, care dau de înțeles că divorțul este unul menit doar să protejeze averea magnatului de confiscare: în octombrie 2012, cei doi soți nu doar că nu se mai judecau pentru separare și împărțirea averii, ci făceau afaceri. Potrivit bazei de date a proprietăților din New York, cuplul Popoviciu și fiica lor, Doina Gabriela, puneau gaj două dintre aparta-mentele lor din clădirea Olympic Tower, pentru a lua un împrumut de 2,16 milioane de USD de la o instituție financiară din California, arată Rise Project. În ianuarie 2014, de la București, Puiu Popoviciu o împuternicea pe încă soția lui să îl repre-zinte, la New York, în „tranzacționarea” jumătății sale de apartament, la prețul de 0 USD. În contractul din 12 martie 2014, act prin care s-a materializat tranzacția cu sumă zero dintre cei doi, Doina Popoviciu figura deja cu noul ei nume: Doina- Nadia Dincă. Contractul menționează că, între ianuarie și martie, cei doi au divorțat.

Alți grei cu multe probleme penale
Doina Popoviciu este așezată la masă cu Tiberiu Urdăreanu, reținut și el anul trecut de procurorii DNA în dosarul lui Gheorghe Nichita, cu Raul Doicescu, Gabriel Comănescu și Ion Maticiuc, tatăl beizadelei de Dorobanți, Codin, cavaler de onoare al ginerelui Syda. Alt reținut, Prințul Paul, este așezat cu un alt apropiat al lui Băsescu, patronul de la Golden Blitz, Sorin Vulpescu. Asta în timp ce alt drumar, Doru Umbrărescu, stă cu Ioana Băsescu la masă și cu un personaj al cărui nume e asociat mafiei de la Aeroportul Otopeni, Sadeeh Hardan. Nu putea lipsi de la nunta lui Băsescu, patronul B1 și Evenimentul Zilei, Bobby Păunescu. A fost și fratele lui, Răzvan. Au stat cu imobiliarii Dragoș Săvulescu și Tina Burton, în timp ce un alt vestit al tunurilor imobiliare, Sorin Vișinescu, a fost așezat alături de Ionel Pepenică, de la Luxten, Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, condamnat în 2013 la trei ani de închisoare cu executare, și Sebastian Bodu.

Unul şi unul. După interese și bani
Mircea Băsescu a venit cu Corneliu Idu și Gheorghe Bosânceanu, cei care controlează Portul Constanța, cu Paul Brânză, vechiul asociat al fraților Băsescu, și a împărțit masa și cu Dorel Onaca. Videanu și Bebe Ionescu au completat gașca de pe Coasta de Azur cu Dan Drăgoi, pe lângă Doicescu, dar și dosarul „Bancherilor” cu frații Creștin, pe lângă Sorin Popa de la BRD. Liviu Negoiță a lipsit, dar afaceristul lui de casă, nu. Bogdan Gruia de la AB Construct a fost așezat cu omul de încredere al lui Videanu, Marian Țurlea, cu fostul ministru Sebastian Vlădescu și... surpriză, cu Ionuț Costea de la Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană. La masa fratelui lui Videanu, Fănel, alți doi grei: Mircea Oancea de la Pensii Private și Karimov Hamza de la Socar Petroleum. Videanu însuși a împărțit masa cu Radu Berceanu și cu un bancher, Marinel Burduja, de la banca lui Umbrărescu.
Elena Udrea și Dorin Cocoș au stat cu Emil Boc, Roberta Anastase, Anca Boagiu, Gheorghe Falcă și George Scripcaru. În schimb, protejata lui Băsescu a avut o masă și pentru oamenii ei. Alexandru Faur, Ana Maria Topoliceanu și Tudor Breazu au stat cu fosta ei consilieră în minister, Luminiţa Kohalmi, cu Răzvan Murgeanu, pe atunci secretar de stat, și cu primarul condamnat la opt ani de închisoare, Cristian Poteraș. (Oana Stancu Zamfir)
 

×