x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Pentru CNADNR, de la firma regelui asfaltului din Banat – “tun” de peste 173 milioane lei

Pentru CNADNR, de la firma regelui asfaltului din Banat – “tun” de peste 173 milioane lei

07 Apr 2012   •   18:42
Pentru CNADNR, de la firma regelui asfaltului din Banat – “tun” de peste 173 milioane lei

Un raport exploziv al Companiei Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, care a fost tinut la secret aproape un an de zile, dezvaluie mecanismele prin care Confort SA, firma regelui asfaltului din Banat, Georgica Cornu, a golit conturile companiei prin lucrari supraevaluate si a fost la un pas de a incasa peste 20 milioane de euro pentru lucrari niciodata efectuate. PRESSALERT.ro a intrat in posesia acestui document si prezinta in exclusivitate principalele metode de sifonat bani publici, cat si complicitatile de care a beneficiat regele asfaltului din Banat.

Confort SA a castigat contractul de intretinere multinuala vara -iarna pentru perioada 2008 – 2011 pentru SDN Caransebes si SDN Timisoara. Auditul efectuat a scos la iveala o situatie incredibila dupa ce au fost verificate cheltuielile angajate pentru 2009 si 2010 – “acceptarea, la decontare a sumei totale de 74.431.562 lei, inclusiv TVA reprezentand lucrari de tratare burdusiri si reparatii neexecutate, asa cum cum recunosc sefii de districte din cadrul SDN Timisoara si SDN Caransebes. Facturile in cauza au fost certificate in privinta realitatii, regularitatii si legalitatii de dl Urzica Ion, avizate pentru “bun de plata' de dl Horatiu Simion si aprobate de dl Malita Ioan – director DRDP Timisoara. Responsabilitatea pentru certificarea si acceptarea la decontare a lucrarilor neexecutate revin persoanelor mentionate anterior. Lucrarile in cauza nu au fost recunoscute de sefii de district pe raza carora s-au executat“, se arata in raport. S-a decis stornarea facturilor, care erau partial platite si care au fost cesionate de Confort SA in baza unui contract de factoring unei banci.

Directorul Ioan Malita a mers pana acolo incat a mutat sectoare de drum national de la alte sectii la cea de la Timisoara pentru ca lucrarile sa fie efectuate de Confort SA, chiar daca firma avea preturi mai mari decat concurenta. Asa s-a intamplat in cazul sectorului Deva, unde pe DN 68 A, firma regelui asfaltului din Banat a turnat 11,43 km covor asfaltic cu un pret mai mare decat titularul contractului cu 35.560 lei / km.

Una dintre cele mai banoase afaceri nu a fost cea de asfaltare a drumurilor, ci de defrisare a arbustilor si intretinere a spatiilor verzi de langa soselele administrate de CNADNR. Confort SA a primit contractul de defrisare prin incredintare directa, nefiind parte a acordului cadru semnat initial, si “pretul contractului subsecvent nu a fost rezultatul liberei concurente'. Auditul a scos la iveala faptul ca preturile stabilite au fost unele enorme – 91,71 lei pe metru patrat, adica aproximativ 20 euro pentru fiecare metru patrat defrisat de firma lui Cornu. Pretul a fost motivat si de faptul ca “a fost acceptat un tarif de 550 lei-ora de functionare a utilajului de defrisare si tocare material, care include o valoare a carburantului de 206,25 lei/ ora, aceasta insemnand un consum de aproximativ de 40 litri/ora de carburant'. Pe langa acest pret enorm, controlul a scos la iveala si ca s-au efectuat lucrari inainte de incheierea contractului si ca suprafetele pe cares-a lucrat au fost duble fata de cele contractate. Toate facturile au fost, insa, acceptate la plata de echipa directorului Malita.

Firma lui Cornu a umflat facturile catre CNADNR si cand a incheiat un alt contract pentru taiere de copaci si scoaterea radacinilor, atribuit tot prin incredintare directa si cu preturi stabilite la mica intelegere – 512,16 lei pentru taierea unui copac si 321,59 lei pentru o radacina. Daca pe unele drumuri nationale, DN 59 A si DN 59 B, nu s-au efectuat taierile stabilite prin contract, in facturile emise de Confort SA au aparut nu mai putin de 12.334 de copaci “fantoma'.

DRDP Timisoara a confirmat pentru PRESSALERT.ro faptul ca pe langa cele peste 74 milioane de lei de la intretinerea de drumuri “s-a mai stornat in iulie 2011 suma de 12 203 598,74 lei, aferenta contractelor pentru prestarea activitatii de “taiere plantatie si scoatere radacini' pentru ca au existat diferente intre valoarea facturata si documentele de punere in valoare a masei lemnoase. Exista pe rol un proces cu SC Confort SA legat de defrisari pentru suma de 87. 343. 094, 71 lei. CNADNR a formulat pe aceeasi speta si o plangere penala la DNA Serviciul Teritorial Timisoara'. Fostul director al Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara, Ioan Malita, este anchetat penal de DNA intr-un dosar alaturi de Silvia Nely Ciobanovschi, fostul director Directia Proiecte din Fonduri Externe Rambursabile din CNADNR si patronii firmei Staicons Company din Baile Herculane. Reprezentantii firmei au fost pusi sub acuzare pentru ca ar fi cumparat influenta lui Malita, in timp ce acesta este cercetat penal pentru trafic de influenta. Silvia Nely Ciobanovschi a fost pusa sub acuzare pentru luare de mita.
articol preluat de pe site-ul pressalert.ro

×