x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Primăria lui Mihai Chirica „sparge” 1,8 milioane de lei, ca să afle de ce nu este eficient transportul public local de călători Iași

Primăria lui Mihai Chirica „sparge” 1,8 milioane de lei, ca să afle de ce nu este eficient transportul public local de călători Iași

de Ion Alexandru    |    30 Aug 2022   •   07:55
Primăria lui Mihai Chirica „sparge” 1,8 milioane de lei, ca să afle de ce nu este eficient transportul public local de călători Iași

Primăria Municipiului Iași a cheltuit peste 350.000 de euro pe servicii de consultanță, pentru a reduce costurile cu compensația serviciului public de transport local, serviciu asigurat de compania al cărui unic acționar este Consiliul Local.

Suma achitată prin două contracte subsecvente este mai mare cu 28.000 de lei decât valoarea acordului-cadru încheiat la finalul anului trecut de către Primărie, cu o companie din acționariatul căreia a făcut parte, ca fondator, un sponsor la campania electorală a Partidului Democrat Liberal din anul 2012.

În motivarea acestei achiziții, instituția condusă de controversatul edil liberal (fost PSD-ist) Mihai Chirica susține că Primăria Municipiului Iași organizează și coordonează serviciul public de transport local, prin intermediul Companiei de Transport Public Iași (CTP), societate comercială cu capital integral deținut de către Consiliul Local Iași. CTP are drept exclusiv de a efectua transportul public local pe toate traseele stabilite de Consiliul Local al municipiului Iași, dar și pe limitele de ieșire către localitățile învecinate Ciurea, Tomești și Miroslave. 

„Cu toate acestea, obligația de serviciu public stabilită prin programul de transport călători nu ține seama doar de interesele comerciale pe care operatorul CTP nu ar asuma-o sau nu ar asuma-o în aceeași măsură și în aceleași condiții neretribuit. Astfel, pentru acoperirea cheltuielilor generate de îndeplinirea obligației de serviciu public, CTP este îndreptățită la acordarea unor compensații financiare, în cadrul contractului de delegare din anul 2018”, se arată printre motivele invocate de primărie, pentru achiziția serviciilor de consultanță.

 

Plan atins cu peste 100%, dar la venituri nu sare de 26%

 

Potrivit sursei citate, în prezent, „nu există niciun plan de măsuri pentru reducerea compensației și îmbunătățirea situației actuale, întrucât indicatorii de performanță și de calitate au un grad de realizare de peste 100% în fiecare an”, motiv pentru care „o preocupare constantă a Primăriei Municipiului Iași este crearea unei infrastructuri tehnico-edilitare modernizate și performante”. 

Din caietul de sarcini rezultă că un prim pas a constat în achiziția a 80 de autobuze noi Euro 6, prin intermediul BERD. Iar, între anii 2021 și 2022, era planificată dotarea cu 16 tramvaie și 40 de autobuze electrice.

„Necesitatea unor măsuri pentru reducerea compensației s-a făcut simțită încă de la începutul perioadei de implementare a contractului de delegare din 2018, când s-a constatat că rata medie de acoperire a cheltuielilor totale cu venituri doar din vânzarea biletelor și abonamentelor a fost de doar 26%”, se mai arată în această documentație de achiziție.

 

A fost depășită, însă, valoarea acordului-cadru încheiat

 

Ei bine, din acest motiv, Primăria Iași susține că, în vederea atingerii obiectivului strategic de eficiență economică a transportului public local, „precum și a asigurării implementării contractului de servicii publice”, este nevoie de achiziția unor servicii de asistență tehnică pentru îmbunătățirea și eficientizarea serviciului public de transport.

Iar, în vederea atingerii acestui „obiectiv”, Primăria Iași a scos la licitație, încă din data de 24 august 2021, un acord-cadru pentru o perioadă de 24 de luni, prin care o companie privată să o consilieze pentru reducerea costurilor cu compensația serviciului public de transport local, pe de o parte, și, pe de altă parte, să ducă la reducerea cheltuielilor operatorului CTP Iași, în același timp cu creșterea calității serviciului public.

Sursa de finanțare a acestui contract de consultanță este bugetul local, iar, la licitația deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru s-a pus pe masă suma maximă de 2 milioane de lei fără TVA. Chiar și așa, un singur operator economic s-a arătat interesat de această afacere a Primăriei Iași. Este vorba despre compania bucureșteană SC TTL Planning SRL, cu care municipalitatea a încheiat, la data de 14 decembrie 2021, acordul-cadru 139183/2021, în valoare finală de 1.495.000 de lei fără TVA, respectiv de 1.779.050 de lei cu TVA inclusă. În aceeași zi, a fost atribuit, aceleiași companii, contractul subsecvent nr. 1/2021, în valoare de 297.500 de lei cu TVA.

La data de 9 iunie 2022, a fost încheiat, tot cu TTL Planning SRL, contractul subsecvent nr. 2, la o valoare de 1.509.724 de lei cu TVA. Adunate, cele două contracte subsecvente depășesc valoarea acordului cadru cu suma de 28.174 de lei cu tot cu TVA.

 

Consultantul, fondat de un donator la PDL, în timpul campaniei de demitere a lui Băsescu

 

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), până în anul 2018, compania SC TTL Planning SRL era deținută de doi asociați persoane fizice: Ionuț Sorin Mitroi și Vlad Cătălin Roman, ambii cu câte 50% din capitalul social. Atunci, asociatul Roman a decis să-i cesioneze toate părțile sociale partenerului său de afaceri Mitroi, primul pierzându-și, astfel, calitatea de asociat.

Pe Vlad Cătălin Roman îl regăsim într-un alt document oficial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 29 martie 2013. Este vorba despre raportul privind cuantumul total al sumelor provenite din finanțările private ale Partidului Democrat Liberal (PDL) în anul electoral 2012. Fostul acționar al SC TTL Planning SRL figurează, în lista persoanelor fizice care au făcut, în anul 2012, către PDL, donații a căror valoare cumulată depășește baremul a zece salarii minime brute pe țară, cu o donație în cuantum de 20.000 de lei făcută în data de 19 iulie 2012. Reamintim că, zece zile mai târziu, la 29 iulie 2012, a avut loc referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, acesta din urmă fiind susținut pentru a reveni la Palatul Cotroceni, de către Partidul Democrat Liberal.

În ultimii doi ani, SC TTL Planning SRL a derulat contracte cu mai multe entități publice, prestând pentru acestea servicii similare celor pentru care a fost angajată de Primăria Iași. Este vorba despre contracte derulate cu Primăria Bistrița, Consiliul Județean Maramureș, Primăria Zalău sau Primăria Reșița, în valoare totală de 3.306.225,3 lei cu TVA.

×