x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Regele dinamovist al Pieței Obor, în monopolul pazei din Sectorul 2

Regele dinamovist al Pieței Obor, în monopolul pazei din Sectorul 2

de Ion Alexandru    |    31 Mai 2016   •   17:15
Regele dinamovist al Pieței Obor, în monopolul pazei din Sectorul 2
Sursa foto: George ANDREI / AGERPRES FOTO

Apropiaţii edilului suspendat de la Sectorul 2, Neculai Onțanu, aflat în arest preventiv, continuă nestingheriţi afacerile pe bani grei, din fondurile Primăriei Sectorului 2, dar şi din vistieriile altor instituții ale administrației publice locale din Capitală. O companie de pază, aparţinând surorii fostei neveste a „mâinii drepte” a lui Onţanu, fostul consilier general şi secretar general al UNPR, Alin Dumitru Berbecaru, câştigă contracte pe bandă rulantă, prin negociere directă, din partea instituțiilor aflate în sfera de influenţă a acestuia. Peste 54,5 milioane de lei a încasat societatea în cauză, pentru paza pieţelor din Sectorul 2, a unor obiective aflate în parohia Administraţiei Domeniului Public Sector 2 (cum ar fi instituţiile de învăţământ), dar şi al unor regii ale Primăriei Generale a Capitalei. Contractele curg şi în prezent, societatea cu pricina fiind selectată, nu mai devreme la sfârşitul lunii trecute, de către Administraţia pentru Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (fosta Direcţie de Sănătate Publică), pentru paza unor obiective aflate pe raza, evident, a Sectorului 2. La începutul acestui an, în acţionariatul societăţii a intrat un individ extrem de controversat. Este vorba despre liderul galeriei echipei de fotbal Dinamo, Nicola Elyass Bucurica, personaj cunoscut pentru violenţa sa, intrat în conflict cu Jandarmeria în nenumărate rânduri pentru comportametul huliganic pe care l-a manifestat cu ocazia unor meciuri de fotbal.

Schema prin care firma de casă a apropiaţilor lui Neculai Onţanu are acces, în continuare, la fondurile publice este extrem de simplă. Contractele au fost primite, în urmă cu cinci ani şi, de atunci, anual, ele se reînnoiesc, prin acte adiţionale, fără ca autorităţile contractante din subordinea Primăriei Sectorului 2 să organizeze vreo licitaţie în acest sens.

Atribuiri prin negociere directă

Cele mai importante pieţe, şcoli şi licee de pe raza unităţii administrativ-teritoriale păstorite, până în urmă cu câteva luni, de Neculai Onţanu, reprezintă, de ani de zile, sursa de venit a Cristinei Diana Vencu (fostă Maier), sora fostei soţii a influentului lider al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Alin Dumitru Berbecaru. Este vorba despre societatea SC ARES GUARD SRL, cu sediul în Şoseaua Mihai Bravu, din Sectorul 2, înfiinţată, în anul 2005, de Cristina Diana Vencu, sora Nicoletei Rodica Preda, fostă Berbecaru. Potrivit unei evidenţe referitoare la relaţia acestei companii cu instituţiile statului, SC ARES GUARD SRL a primit, în perioada 2011-2016, nu mai puţin de 18 contracte pentru prestarea serviciilor de pază şi monitorizarea unor obiective publice din Bucureşti, cu preponderență din Sectorul 2. 90% dintre aceste contracte au fost atribuite prin încredinţare directă de către Administraţia Domeniului Public Sector 2, care a virat în conturile companiei fostei cumnate a liderului UNPR Alin Berbecaru nu mai puţin de 30.833.042,8 lei cu TVA inclus, adică aproximativ 7,13 milioane de euro. Practic, anual, SC ARES GUARD SRL a fost cadorisită de ADP Sector 2 cu cel puţin un contract, la care se adaugă un act adiţional, pentru prestarea serviciilor de pază la diferite obiective aflate în administrarea acestei instituţii. Toate aceste achiziţii s-au efectuat fără licitaţie, ci doar prin negociere directă, negociere la care, în majoritatea cazurilor, s-a prezentat doar firma Cristinei Diana Vencu. ADP Sector 2 a continuat aceste afaceri, în ciuda faptului că sora patroanei a divorţat de Alin Dumitru Berbecaru, acesta din urmă recăsătorindu-se cu o angajată a Primăriei Sectorului 2 şi, mai ales, în ciuda faptului că edilul Neculai Onţanu a fost suspendat din funcție, ca urmare a punerii sale sub acuzație de către procurorii DNA şi aflat, în prezent, în arestul Poliției Capitalei. Ultimul contract pe care ADP Sector 2 l-a atribuit direct SC ARES GUARD SRL a fost parafat în data de 21 decembrie 2015, cu valabilitate de un an, în valoare de 2.372.276,4 lei cu TVA (peste 527.000 de euro).

 

Și Primăria Capitalei cotizează milioane de euro anual

O altă instituție păstorită până de curând de Neculai Onţanu şi care a contribuit cu contracte la bunăstarea firmei Cristinei Diana Vencu este Administraţia Pieţelor Sector 2. În perioada 29 martie 2011-31 martie 2013, aceasta a atribuit firmei de pază ARES GUARD SRL şase contracte, în valoare totală de 6.177.601,6 lei cu TVA (1.415.414.5 euro). Contractele vizează servicii de pază şi patrulare în principalele pieţe din Sectorul 2, respectiv Obor, Colentina, Dobroieşti, Morarilor sau Complexul Comercial Delfinului. Metoda atribuirii acestor contracte s-a derulat identic cu cea uzitată de ADP Sector 2: prin negociere directă cu o singură sursă. Ultima afacere de acest gen a fost parafată în data de 31 martie anul curent, când ARES GUARD a primit un nou contract, pentru o perioadă de nouă lui, în valoare de 1.078.704 lei cu TVA (245.160 de euro). Peste două milioane de euro (mai exact 2.160.526,7 euro) cu TVA este valoarea a două contracte atribuite prin negociere directă aceleiaşi firme de către Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Primăriei Generale a Capitalei. Iniţial, primul contract a fost parafat în data de 14 ianuarie 2016, când DGAPI a contractat SC ARES GUARD SRL pentru prestarea unor servicii de pază la imobilele în care funcţionează instituţiile de învăţământ de pe raza... Sectorului 2. Aşa cum se va vedea în continuare, acest contract, în valoare de 680.469,8 lei cu TVA (154.652,2 euro), a fost doar „de deschidere”. Asta, deoarece şase zile mai târziu, pe 21 ianuarie 2016, aceeaşi Direcţie Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Bucureşti să negocieze cu societatea în cauză un nou contract, vizând aceleaşi obiective, în valoare de 8. 852.760 lei cu TVA inclus (2.005.874,5 euro).

 

200.000 de euro de la Direcţia de Sănătate Publică

Şi aceasta nu este singura instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei care apelează la serviciile firmei fostei cumnate a lui Alin Dumitru Berbecaru, care a deţinut şi el, până în 2012, funcţia de consilier general din partea PSD. Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti a atribuit companiei ARES GUARD SRL, tot prin negociere directă, în data de 25 aprilie 2016, un contract în valoare de 3.688.977,6 lei cu TVA (838.404 euro), pentru asigurarea serviciilor de pază şi patrulare în cimitirele Colentina, Domneşti, Ghencea, Iancu Nou, Pantelimon şi Sfânta Vineri. Un alt contract, în valoare de 3.478.348,8 lei cu TVA, a fost primit de ARES GUARD SRL în 20 aprilie 2015 din partea Spitalului Clinic Colentina, din Sectorul 2. Durata contractului a fost negociată la 24 de luni şi vizează zece posturi de pază permanentă existente în incinta acestei unități medicale. La sfârşitul lunii aprilie 2016, mai exact în data de 27, compania în cauză este contractată, prin negociere directă, de către Autoritatea pentru Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, pentru prestarea unor servicii de pază, în valoare de 887.857,2 lei cu tot cu TVA (201.785,7 euro).

Anual, SC ARES GUARD SRL a fost cadorisită de ADP Sector 2 cu cel puţin un contract, la care se adaugă un act adiţional. În total, suma încasată de firma în cauză din contracte cu autorităţile publice bucureştene se ridică la 12.518.108,4 euro cu TVA inclus.

Cercul se închide în Piaţa Obor. Concesiune pe 25 de ani

Elyass Nicola Bucurica este implicat şi într-o altă afacere primită de la Primăria Sectorului 2. Este vorba despre Piața Obor, mai exact de zona în care s-au construit chioşcurile pentru comercianţii de aparatură electrocasnică. La începutul anului 2012, Administraţia Pieţelor Sector 2 a organizat o licitaţie pentru concesionarea terenului care deserveşte bazarul din Piața Obor. La licitaţie, s-au înscris trei ofertanţi şi, în urma deliberărilor, Administraţia Pieţelor Sector 2 a atribuit contractul de concesiune, pentru o perioadă de 25 de ani, firmei SC New Obor SRL. Oficial, această firmă este proprietatea unei anume Cristiana Mihaela Badea, care figurează la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca fiind asociat unic şi administrator. Compania a fost înființată doar cu câteva luni înainte de obținerea concesiunii din Piaţa Obor şi se ocupă, potrivit acelorşi date de la Registrul Comerţului, cu închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Valoarea redevenţei pe care SC New Obor SRL o plăteşte lunar Administraţiei Pieţelor Sector 2 este de 3.450 de euro. Neoficial, în spatele acestei firme se află chiar Elyass Nicola Bucurica, liderul galeriei de la Dinamo, partener, din ianuarie 2016, în firma de pază ARES GUARD SRL, posesorul contractelor pentru paza Sectorului 2. Informația a fost dezvăluită, în urmă cu trei ani, de către reporterii Antena 1, care au arătat faptul că Bucurica este, de fapt, „Regele Pieței Obor”, iar firma New Obor SRL nu este altceva decât un paravan al afacerilor sale în această zonă. Societatea percepe tarifele de închiriere a tarabelor utilizate de comercianţi şi a reuşit să strângă astfel o jumătate de milion de euro pentru a construi chioşcuri, de patru metri pătraţi fiecare, pentru comercializarea produselor electrocasnice. De aftfel, în mod oficial, Primăria Sectorului 2 condusă atunci chiar de către protectorul acestei filiere, Neculai Onţanu, a emis pentru SC New Obor SRL autorizaţia de construire nr. 338.13/SU-B2, din data de 14 martie 2013, pentru construcţia Pieţei (Bazar) pentru comercializarea de produse casnice şi de uz gospodăresc, în strada Ziduri între Moşi nr. 5 Bis, pentru ridicarea unei construcţii formate din parter, cu o suprafaţă desfăşurată de 1.487,70 metri pătraţi.

Piața Obor, locul unde firma Ares Guard îşi are cartierul general. Tot aici, firma paravan a lui Bucurica a concesionat zona „electrocasnicelor” pentru 25 de ani

10% pentru șeful de galerie Elyass

De la înfiinţare şi până în data de 21 ianuarie 2016, societatea ARES GUARD SRL a fost deţinută în proporţie de 100% şi administrată de către Cristina Diana Vencu (fostă Maier). La începutul acestui an, fosta cumnată a liderului UNPR Alin Dumitru Berbecaru a decis să primească în acţionariatul companiei doi parteneri, cărora le-a cesionat câte 10 procente din capitalul social. Aceştia sunt Dragoş Gabriel Georgescu şi Nicola Elyass Bucurica. Acesta din urmă este nimeni altul decât controversatul lider al galeriei echipei de fotbal Dinamo, mai exact lider al Peluzei Cătălin Hâldan (PHP). În 2009, Bucurica a primit interdicţie timp de un an de a intra pe stadioanele de fotbal, în urma unor incidente petrecute înaintea unui meci de fotbal din sferturile de finală ale Cupei României, de la Piteşti. Potrivit Jandarmeriei Române, „în deplasarea lor către Piteşti, în zona Autogării Militari, suporterii dinamovişti, care se deplasau în autocare, au recunoscut în trafic mai mulţi susţinători ai echipei Rapid, care se aflau în autoturisme personale. Între cele două echipe a intervenit o altercaţie. Suporterii rapidişti, aflaţi în evidentă inferioritate numerică, au fost luaţi la bătaie de către fanii dinamovişti, iar o autospecială a Jandarmeriei a fost avariată”. Liderul galeriei dinamoviste, Elyass Nicola Bucurica, a fost amendat cu 200 de lei şi a primit interdicţie să mai participe la meciuri de fotbal timp de un an. Al doilea om în galeria dinamovistă, după Elyass Nicola Bucurica, se numeşte Marius Nicu Tararache. Acesta din urmă este vărul fotbalistului Mihai Tararache şi fin al controversatului Nicu Gheară. Bucurica şi Tararache au deţinut, împreună, societatea SC Iora Trans SRL, o firmă care activează în domeniul transporturilor, cu ajutorul căreia se asigura deplasarea suporterilor la meciurile de fotbal ale echipei, atât în ţară, cât şi în străinătate. În 2006, cei doi lideri ai galeriei Dinamo au cesionat toate acţiunile către doi cetăţeni turci, Karadag Sucettin şi Gonay Kant. Bucurica şi Tararache mai sunt implicaţi şi în Fundaţia Suporterilor Dinamovişti, care activează ca o organizaţie nonprofit. În ceea ce-l priveşte pe adjunctul şi fostul asociat al lui Elyass Nicola Bucurica, actualul partener de afaceri al fostei cumnate a lui Alin Dumitru Berbecaru, Nicu Marius Tararache a fost reţinut, la sfârşitul anului 2012, de către procurorii DIICOT, în urma unei ample operaţiuni de destructurare a unei grupări infracţionale specializate în fraude cu carduri bancare şi în operaţiuni informatice de tip phising. Ancheta a fost monitorizată de ofiţeri ai Serviciului Secret din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, dar şi al autorităţilor din Ungaria, Germania, Italia, Olanda sau Franţa.

La începutul acestui an, fosta cumnată a lui lui Berbecaru a decis să primească în acţionariatul firmei de pază doi parteneri: Dragoş Gabriel Georgescu şi Nicola Elyass Bucurica. Acesta din urmă este nimeni altul decât controversatul lider al galeriei echipei de fotbal Dinamo, mai exact lider al Peluzei Cătălin Hâldan.

×
Subiecte în articol: piata obor neculai ontanu dinamo paza