Reporter Jurnalul incognito printre şuţii care au speriat Vestul

de Gabi Golea | 17 Feb 2011 • 18:34

Sursa foto: /Danish Broadcasting Corporation

23 la sută dintre infracţiunile din Danemarca sunt comise de est-europeni. Echipa emisiunii "Bag Facaden" - "Dincolo de aparenţe" produsă de postul danez public de televiziune, DR - Danish Broacasting Corporation, a solicitat ajutorul unui reporter român pentru a se infiltra printre conaţionalii noştri din Copenhaga. Mulţi ajung să lucreze de greu în construcţii, comerţ, servicii de salubritate sau agricultură... Printre aceştia, însă, o parte se ocupă în mod special din furt. Ei nu ajung în Danemarca dorind să se integreze, să-şi găsească un job sau să-şi întemeieze o familie. Pentru ei danezii sunt doar nişte ţinte.

Rezultatele unei munci de mai multe luni a unei echipe jurnalistice româno-daneze au fost de-a dreptul spectaculoase. Reporterul Jurnalul Naţional a pătruns în mijlocul hoţilor de buzunare care au făcut din acest stil de viaţă o profesiune. Aceştia au bătut mulţi ani drumurile Europei, iar "sejurul" lor prin buzunarele din Copenhaga era doar unul conjunctural. Italia, Spania, Franţa sau Germania sunt ţări în care compatrioţii noştri, cu care reporterul a convieţuit într-un mic apartament din capitala daneză, au locuit în ultimii ani mai mult decât în România.

În Copenhaga, "şmenarii" demult integraţi în UE se ocupă cu furatul portofelelor, încurajaţi de faptul că mulţi danezi îşi păstrează notate codurile PIN la un loc cu cardurile. O "carte" (n.r. - card bancar) plină în zi de salariu este visul oricărui şuţ român ajuns în Danemarca. Iar reporterul Jurnalul Naţional a ieşit la vânătoare de carduri împreună cu noii săi prieteni. Pentru câteva zile, acesta s-a amestecat printre hoţii români care au speriat Vestul. Ei sunt atraşi de buzunarele danezilor nu numai datorită prăzilor mult mai consistente, dar şi pentru că închisorile de aici sunt adevărate "staţiuni" comparabil cu cele româneşti, iar pedepsele pentru furt înseamnă doar câteva săptămâni în afara jocului.

Cel mai uşor mod de a te împrieteni cu hoţii cu ştate vechi de plată este să le cumperi băutură. Berea este scumpă în Danemarca, de aceea este şi preţuită, chiar şi de hoţi. În felul acesta, "noul venit" (n.r. - reporterul român, sub acoperire) reuşeşte să dezlege limbile şi să obţină ponturi despre unde ar putea locui şi pe unde să meargă să fure. După mai multe zile de tatonări, reporterul află că ar putea locui împreună cu un grup de hoţi români cazaţi într-un apartament cu "plata la zi".

Călătoria jurnalistică spre subteranele infracţionalităţii transeuropene a început la Mihăileşti, o mică aşezare din judeţul Buzău. Localitatea este cunoscută pentru explozia unui camion încărcat cu azotat de amoniu din mai 2004 când 18 oameni au murit şi alţi 13 au fost răniţi. Acesta a fost indiciul după care jurnaliştii danezi au reuşit să identifice localitatea din care au aflat că sunt cei mai mulţi dintre rromi care ajung să cânte pe străzile din Copenhaga. La vreo 3 kilometri de asfaltul altădată rupt de suflul expoziei am găsit un sătuc pe cât de sărac pe atât de impregnat de urmele civilizaţiei daneze importate aici de localnicii care ajung să cânte pentru un pumn de coroane pe asfaltul din Copenhaga. Reporterul, şi totodată gazda emisiunii "Bag Facaden", Maria Andersen, s-a trezit înconjurată de o gloată de oameni dornici să-şi spună păsurile sau să-şi arate simpatia pentru ţara ei. Danemarca este ţara lor de vis încă din 1990, când un localnic a ajuns cu acordeonul în mână dincolo de Marea Baltică. Şi de atunci, fiecare tânăr bărbat din sat l-a urmat pe Vasile. Generozitatea danezilor, dar şi îngăduinţa legii din ţara lui Hamlet le-au surâs rromilor plecaţi de pe uliţele înglodate ale satului lor natal. Pentru ca secretul lor să nu fie dezvăluit, ei nu povesteau niciodată cuiva din afara satului unde se duc. Dacă îi întrebai, destinaţia mărturisită era Koln.

Echipa de reporteri româno-daneză a urmat apoi drumul pe care cei mai mulţi dintre români ajung în Copenhaga. S-au îmbarcat dis de dimineaţă într-un autobuz care pleca din inima Bucureştiului. Pentru aproape 35 de ore, reporterii au călătorit alături de oameni cu mâinile muncite şi şi-au înghesuit bagajele printre pachetele trimise de părinţi copiilor de la Copenhaga, Aalborg sau Aarhus. Debarcarea s-a făcut în spatele Gării Centrale din Copenhaga. Cu oasele înţepenite şi cu o listă întreagă de informaţii care trebuiau verificate am făcut o primă "şedinţă de redacţie" româno-daneză într-o cafenea din gară. Dărăpănături de la marginea oraşului unde ştiam că dorm noaptea români care stau ilegal în Danemarca, locuri unde raziile poliţiei au dezvăluit că se ascund români au fost puse pe listă şi fiecare în parte verificat. Dar destinaţia întregii noastre aventuri jurnalistice avea să se schimbe radical după una dintre vizitele la o adresă din inima capitalei daneze. Într-un imobil de pe strada Vesterbrogade care găzduieşte un hotel fără firmă, în care oameni de toate naţiile ajunşi în Copenhaga închiriază cu săptămâna câte un pat, reporterul Jurnalul Naţional a întâlnit mai mulţi români. Unii veniţi aici la furat, scop din care nu făceau nici un secret, alţii doar la cerşit. Printre ei, şi bărbaţi cu mâinile rupte de muncă, de bunăvoie aproape sclavi în "cea mai fericită ţară din lume”, pentru a trimite bani copiilor lăsaţi acasă cu mamele.

Ghidul care l-a introdus pe reporter în "cuibul" de hoţi a fost Nicolae. Ieşean, Nicolae (33 de ani) tocmai a ieşit de la închisoare. L-au prins cu un portofel asupra lui şi de aceea trebuie să părăsească teritoriul danez. Va lua feribotul până în Polonia şi, de acolo, cu autobuzul va ajunge acasă, la Iaşi. Preferă să meargă aşa pentru a economisi puţinii bani pe care i-a câştigat în puşcărie. Nicolae şi fratele lui se vor regăsi acasă, la Iaşi, şi de acolo vor pleca în Cehia. Ştiau de la prietenii lor răspândiţi prin toată Europa că acum e un sezon bun la Praga, pentru că acolo sunt acum mai mulţi turişti.

Nicolae trebuie să se întâlnească cu nişte prieteni care îl vor ajuta pe reporter să se cazeze în apartamentul pe care îl ocupă aceştia. Regulile sunt simple: sunt două camere şi mai multe saltele; fiecare ocupant al apartamentului trebuie să-i plătească seara danezului care deţine locuinţa câte 100 de coroane pentru fiecare zi; locatarii sunt toţi români, veniţi la furat, "dar sunt băieţi de treabă". Singura problemă este că uneori apartamentul este suprapopulat. Din poveştile celor de acolo am aflat că în cele două camere au rămas peste noapte şi 14 suflete. Reporterul Jurnalul va putea locui acolo cu "băieţii" şi chiar ar putea să-i ajute. Oricând este nevoie de cineva care să ştie să vorbească engleză, să poată conduce o maşină sau să ţină de şase când băieţii "operează". Pe drum, reporterul află însă şi cum a fost sejurul în închisoare al lui Nicolae la închisoare: trei săptămâni, în care a avut loc şi procesul, dar şi ispăşirea pedepsei. Condiţii, "ca în staţiune", iar dacă nu vrei să te plictiseşti poţi să munceşti pentru a câştiga un ban cinstit. Cei care respectă ordinea au dreptul zilnic la o "oră de socializare" în care pot să-şi invite vreun prieten în cameră. Singura problemă este după aceea eşti expulzat. Cei mai mulţi dintre români pretind însă că au rău de avion, iar judecătorul le permite să plece folosind feribotul până în Polonia sau Germania, de unde drumurile europene ale hoţilor români se răsfiră încă o dată, spre alte ţări.

Nicolae îl lasă pe "Doru", aşa cum ştiau "băieţii" că se numeşte reporterul sub acoperire, pe mâna lui Adrian Danezu’ şi Adrian Puştiu’. Danezu’ are doar 19 ani dar vorbeşte foarte bine această limbă rară, de unde i se trage şi porecla, tatăl său fiind danez de origine. El nu merge la furat, în schimb Adrian Puştiu’ este un adevărat artist al furatului din buzunare. Are nevoie însă de un partener, cineva care să-l ajute la distragerea atenţiei victimei sale sau pentru supravegherea "scenei" astfel încât nimeni să nu sesizeze sustragerea portofelului. Reporterul este de acord să-l ajute.

Mai întâi, el este introdus însă în apartamentul unde ar trebui să locuiască. Alţi cinci tineri români locuiesc acolo. Trei dintre ei merg la furat împreună conduşi de un tânăr băcăuan care până cu puţin timp în urmă nu putea părăsi România, pentru că nu împlinise 18 ani. Alţi doi tineri suceveni - înalţi şi atletici, indiciu că ar fi practicat vreun sport în adolescenţă - sunt specialişti în spartul apartamentelor. Ei stau deoparte de ceilalţi.

"Doru" şi Adrian Puştiu’ ies în stradă. Puştiu’ este dornic să dea o lovitură, să se întoarcă acasă în ţară cu prada, să lase ceva la familie şi apoi să se ducă şi el după Nicolae în Praga. Este o seară de vineri, când danezii ies liniştiţi la o bere ¬ abia au luat salariile, fiind început de lună. Dacă ar putea observa PIN-ul pe care îl foloseşte vreun tânăr afumat când îşi achită nota, Puştiu’ nu are nici o emoţie că va reuşi să-i sustragă apoi portofelul şi să-i golească cardul până ca acesta să-i sesizeze lipsa şi să-l blocheze. Reporterul şi Adrian Puştiu’ colindă străzile noaptea, fără succes însă. Dar misiunea jurnalistică a atins un prag foarte îndepărtat. Implicarea într-o activitate infracţională nu este scopul misiunii noastre. Reporterul român se "extrage" din gaşcă, dispărând în noapte.

Cine este însă cetăţeanul danez care închiriază apartamentul pentru hoţii români? Care este implicarea acestuia în afacerile ilegale ale chiriaşilor săi? O listă întreagă de întrebări la care echipa DR voia să găsească răspunsuri, aşa că "Doru" a aterizat încă o dată în Copenhaga, peste aproximativ şase săptămâni. De data aceasta destinaţia este direct apartamentul din Amagerbrogade. Uşa o deschide, surpriză!, o femeie însărcinată. Aflând însă de la tânărul român din faţa sa că este venit direct din Bucureşti şi în căutarea unui loc unde să doarmă măcar câteva nopţi, femeia îl primeşte înăuntru. Faptul că ştia cine au fost ocupanţii locuinţei până de curând îl ajută pe reporter să le câştige încrederea celor din interiorul micului şi murdarului apartament.

Problema cea mai mare pentru femeia cu burta de şase luni, Cuica cum îi spun ceilalţi, este că de câteva zile nu a reuşit să câştige nici un ban şi iar va trebui să găsească scuze în faţa danezului (proprietarului ¬ n.r.) că nu poate să-i plătească pentru încă o noapte. "Sunt zile ca astea când n-am nici un ban, dar şi când fac 2.000 de euro...", spune Cuica. "Păi, cum poţi să câştigi 2.000 într-o singură zi?!", întreabă nevinovat reporterul. "Păi noi suntem aici veniţi la furat, măi, omule. Nu ştiu ce faci tu, dar noi mergem şi furăm cărţi (n.r. ¬ cărţi de credit)", replică Cuica, spulberând orice îndoială.

Încet se lasă întunericul pentru Copenhaga, iar apartamentul se populează cu toţi ceilalţi membri ai găştii. Opt. Majoritatea rromi, dar şi doi români. Unul dintre aceştia, zis Momelu, îi oferă şi un job reporterului. Să-i fie şofer. Tocmai şi-a cumpărat maşină, dar nu are carnet şi nu ar vrea să-l oprească poliţia, să-l prindă cu prada asupra lui. "Îţi dau 10 la sută din tot ce fac. Dacă Dumnezeu îmi ajută mie, îţi ajută şi ţie", îl convinge Momelu pe reporter fără să ştie că noul său şofer are o cameră ascunsă în nasturele de la cămaşă.

Cel mai bătrân dintre noii mei prieteni este Zamfir. Omul a bătut toată Europa, iar vârsta şi experienţa fac să pară că are cea mai mare autoritate dintre toţi cei din apartament. Iar în aşteptarea proprietarului căruia trebuie să-i plătească pentru a putea dormi peste noapte aici, oamenii se pun pe băut, în timp ce cealaltă femeie din apartament, Shaina, găteşte pentru toţi. Se ascultă manele şi se vorbeşte tare. Cel mai mult într-un dialect al ursarilor de prin Botoşani, dar când nu-şi găsesc cuvintele, bărbaţii folosesc ba cuvinte din germană, ba din franceză, rămăşiţe ale "experineţei" de câţiva ani, câştigată în aceste ţări. Cel mai mult lui nea’ Zamfir i-a plăcut în Elveţia, dar acolo poliţia pare mult mai eficientă. Aşa că s-a mutat cu gaşca pe unde s-a putut. Ştiu cu toţii geografia Europei după mărimea portofelelor şi, din câte povestesc, nici măcar Polonia nu li s-a părut neinteresantă.

Patru zile a locuit reporterul român împreună cu gaşca din apartament. Aşa a aflat că metoda de lucru este de regulă "domicilierea" pentru câteva săptămâni, maxim două luni, în câte un loc nou, umplerea buzunarelor şi întoarcerea în România cu banii adunaţi. De obicei, românii cumpărau din banii furaţi maşini second-hand din Suedia, unde erau mai ieftine, care apoi ajungeau în România.

Fură în mod special portofele, dar mai sparg şi câte o casă care le atrage atenţia sau fură aur de pe tarabe. Nici magazinele nu sunt ocolite. Mai ales că proprietarul apartamentului, Kenneth Mile ¬ cum avea echipa de jurnalişti să afle că se numeşte ¬, era dispus să "cumpere" o parte din pradă. Mai ales flacoanele din parfumul lui preferat, Hugo Boss. "Plătea" preţul de la raft. Doar că în loc de bani, oferea găzduire de valoarea mărfii.

Kenneth venea să-şi încaseze "chiria" în fiecare seară, în jur de ora zece. Purta în buzunar o listă a celor din apartement şi însemna acolo pe fiecare "chiriaş" dacă îi plătea în seara respectivă sau nu. 100 de coroane de om. Bani negri băgaţi direct în buzunar. Kenneth Mile avea două astfel de apartamente în care stăteau şuţi, iar alţi trei români munceau în firma lui de construcţii. După patru zile de convieţuire printre hoţi, reporterul român trebuia să se extragă. Adunase mai multe înregistrări audio şi video de cât se sperase. Dar bomba avea să explodeze cu doar câteva minute înainte de părăsirea pentru totdeauna a apartamentului. Kenneth a intrat în locuinţă însoţit de câinele lui Chow-Chow, ca în fiecare seară. O obişnuită noapte de vineri. Chiriaşii români ai lui Kenneth nu aveau bani să-şi plătească locurile pe saltele. "Bed lac. Nou moni" ("Bad luck. No money" ¬ în engleză, "Ghinion. Nu avem bani"), încerca Sile, unul dintre tinerii din apartament, să-i explice danezului de ce ar trebui să-i mai amâne cu plata. Dar Kenneth avea o propunere pentru ei: să se ducă duminică în supermagazine. Era ultimul week-end al lunii şi magazinele erau deschise mai mult decât de obicei tocmai pentru ca danezii să-şi poată cheltui salariile proaspăt intrate în carduri, ca la fiecare sfârşit de lună. Era un bun prilej pentru români să fure mai multe carduri. Şi, eventual, şi nişte parfumuri Hugo Boss. Îndemnul lui Keneth a fost înregistrat însă cu camera ascunsă. Reporterul a dispărut în noapte, iar poliţiei daneze i-a rămas misiunea să scoată afacerea la lumină.