Robert Ionescu și Mihaela Neagu sunt două personaje extrem de active pe piața măștilor, combinezoanelor și testelor din timpul pandemiei de COVID-19, fiind considerați cei mai importanți „băieți deștepți” din perioada stărilor de urgență și de alertă.
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia premierului Marcel Ciolacu prin care în funcția de secretar general al Guvernului a fost numit liberalul Mircea Abrudean, decizie pe care liderul PSD a amânat-o, intrând în conflict cu PNL, că deja a debutat seria de achiziții controversate la instituțiile din subordinea acestei structuri.
Astfel, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), instituție care administrează patrimoniul imobiliar guvernamental, a contractat, la finalul săptămânii trecute, servicii de pază, pentru o perioadă de doi ani, pentru imobile din Capitală, aflate în administrarea SAIFI. De remarcat este faptul că RA-APPS a antamat această achiziție de servicii încă din 22 ianuarie 2023, când a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare în acest sens, organizând, în vederea atribuirii contractului, o licitație deschisă, unde criteriul stabilit pentru desemnarea viitorului câștigător a fost cel mai bun raport calitate-preț, componenta financiară cântărind 90 la sută din acest criteriu, iar cerința existenței unui manager cu experiență - doar 10 procente.
Din șase firmă, au rămas numai două
Pentru contractarea serviciilor de pază, RA-APPS a pus la bătaie un buget maxim estimat la 17.598.418,56 de lei, iar la licitația deschisă organizată în acest sens au depus oferte șase companii de profil. Din acestea, una a fost declarată inacceptabilă, una a fost declarată neconformă, iar o a treia s-a retras. Doar trei firme de pază au depus oferte considerate admisibile de către autoritatea contractantă.
În acest sens, la data de 7 iulie 2023, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a încheiat contractul 1108/2023 privind servicii de pază cu două companii, la prețul final negociat de 12.056.344,8 lei fără TVA, respectiv de 14.347.050,3 lei cu tot cu TVA (2.972.869,5 euro). Concret, fiecare lună aferentă acestui contract costă RA-APPS câte 121.998,7 euro.
Afacerea a fost adjudecată de companiile de pază Akyle Security SRL și Blue Corp Security SRL.
Sedii ale unor instituții importante
Mai exact, cele două companii vor presta servicii de pază la 21 de obiective ale SAIFI. Este vorba despre Casa Presei Libere sau de Muzeul Zambaccian, nr. 17, unde funcționează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. De asemenea, pe listă se mai află strada Ion Câmpineanu, nr. 16 și nr. 20, unde funcționează Agenția de Plăți și Inspecție Socială București, sau bd. Magheru, nr. 28-30, unde este sediul Serviciului de probațiune București. Pe listă se mai află și imobilul din str. Mendeleev, nr. 36-38, unde ființează Autoritatea de Management a Programului Operațional Capital Uman a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, bd. Carol I, nr. 12, unde își are sediul Direcția de Statistică București, str. Rosetti, nr. 4 (sediul APIA), bd. Elisabeta, 3-5 (sediul BCR), bd. Elisabeta, 7-9 (Institutul European din România), bd. Independenței, 202A (sediul Agenției Naționale de Cadastru), precum și str. Pictor Romani, nr. 19 (Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială).
Alte imobile ce urmează a fi păzite în baza acestui contract sunt cele care găzduiesc Departamentul pentru Relații Interetnice, Registratura Direcției de Resurse Umane a Ministerului Sănătății, vechiul și actualul sediu al Autorității Electorale Permanente și câteva imobile cu locuințe de serviciu, la care se adaugă Sala Palatului.
Acționariat cu „greutate”
SC Blue Corp Security SRL, una dintre cele două companii care și-au adjudecat acest contract, este deținută, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) de un anume Liviu Adrian Onet. Însă mult mai cunoscută este a doua companie din această afacere, SC Akyle Security.
Societatea a fost preluată, în 2015, de fostul viceprimar PDL Robert Constantin Ionescu, împreună cu fosta directoare PDL a Complexului Sportiv Olimpia, Mihaela Elena Neagu - patroana companiei Best Achiziții. Ulterior, Mihaela Neagu a părăsit firma, în locul ei intrând fiul său, Alexandru Vlad Mihai Cristescu. Din firmă a mai făcut parte și Constantin Pitcovici, tatăl fostului ofițer DGA Petre Pitcovici. În prezent, în firmă este acționar minoritar mama polițistului, Maria Pitcovici.
SC Akyle Security este abonată la contractele cu statul, numai anul acesta și anul trecut primind contracte de pază de la Transelectrica, Centrul de Artă al Municipiului București, ROMATSA, Complexul Energetic Oltenia, Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar, ADP Sector 2, Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”. Institutul Național de Sănătate Publică, CNAIR, Poșta Română sau Romgaz.
De la criza sanitară, la război și înapoi la afacerile obișnuite cu statul
Numele lui Robert Constantin Ionescu, unul dintre patronii Akyle Security, apare în stenogramele aflate la dosarul fostului director general al UNIFARM. În 16 martie 2020, UNIFARM rezilia un contract cu firma Simonei Ciulavu, o apropiată a lui Ludovic Orban și parteneră de afaceri cu Robert Ionescu, în legătură cu achiziția unor măști și combinezoane din Turcia.
Alexandru Vlad Mihai Cristescu, celălalt patron, este fiul celebrei Mihaela Elena Neagu (FOTO) și a controlat, până anul trecut, compania SC Best Achiziții SRL, companie care a derulat cele mai multe contracte cu statul român în perioada pandemiei de COVID-19, în special contracte încheiate cu ONAC. A vândut tot ce se putea vinde, de la măști, combinezoane, mănuși, viziere, dezinfectanți și chiar teste rapide pentru școlile publice. De asemenea, Alexandru Vlad Mihai Cristescu a asociat firma într-o afacere imobiliară cu avocatul Robert Ionescu și cu celebra Simona Ciulavu.
Best Achiziții este firma care anul acesta a vândut Rezervelor Statului corturi, pături, paturi și treninguri de 100 de milioane de euro, sub pretextul unui posibil accident nuclear la centrala atomică de la Zaporojie.