ANDREI IUCINU: "MĂ GĂNDESC NUMAI LA ZIUA CĂND O SĂ INTRU LA ADEVĂRUL"/ Dinu Patriciu, cumpărător de rea-credinţă

Am intrat în al şaptelea an de când un tinerel subţire şi blonduţ îşi revendică dreptul la moştenirea "Adevărului". Cu "a" mare. Dreptul său, moştenit de la tatăl natural, i-a fost ascuns, luat, prin tot felul de tertipuri avocăţeşti. "Şi dacă va valora 5 dolari Adevărul, eu îmi vreau partea mea", i-a spus Andrei Iucinu lui Fathi Taher atunci când iordanianul i-a intrat în casă cu gândul să-l convingă să renunţe la pretenţiile sale.

"Nu vreau bani, îmi vreau însă partea mea... Vreau să primesc ceea ce tata mi-a lăsat."  Iar momentul marii confruntări se apropie. Confruntarea dintre ambiţia născută într-un adolescent de 17 ani căruia i s-a spus că nu este demn să poarte numele tatălui şi uriaşa putere financiară şi influenţa surorii care îl îndepărtează cu sânge rece, dar şi a aliatului ei, regele petrolului din România, Dinu Patriciu. Andrei Iucinu mai are doar un pas de făcut: deschiderea frontului pentru "reduta" Adevărul. 

• Jurnalul Naţional: Care este prima amintire a lui Andrei Iucinu?

Andrei Iucinu: O întrebare asemănătoare mi s-a pus şi în cadrul "interogatoriului" public la care am fost supus, deşi eram minor, în cadrul procesului pentru paternitate. Mi s-au pus peste 80 de întrebări şi m-au întrebat de când îl cunosc eu pe Dumitru Tinu. Şi răspunsul meu a fost atunci că îl cunosc pe Tinu de când mă ştiu pe mine. Răspunsul la întrebarea ta este că prima mea amintire este aceea că mă jucam cu tata cu maşinuţe pe care le adusese dintr-o delegaţie din străinătate. Stăteam pe covor în şezut şi dădeam maşinile de la unul la altul, iar el râdea de mine. Îmi spunea să feresc punctul sensibil.

• Oricine se întreabă dacă Dumitru Tinu era un tată pentru tine în sensul firesc al lucrurilor?

Făcea tot posibilul să nu i se simtă lipsa lui. Venea zilnic, ne suna în fiecare seară când era plecat din ţară, făcea lecţii cu mine...

• Cum ai primit vestea tragică?

Noi eram la Paris şi am auzit-o pe mama plângând, ţipând dincolo, în cameră. Nu putea să vorbească cu mine. Mi-a spus un verişor.

• Ce s-a întâmplat imediat după aceea?

N-am ştiut cum să ne întoarcem mai repede acasă, în ţară. Şi încercam să aflăm ceva concret. Unde este, cum am putea să-l vedem... Noi nu am vrut să forţăm nota, cum se spune. Nu voiam să întinăm momentul... Am fost la înmormântare, la Breaza, toată lumea se comporta de parcă ştia prea bine cine suntem, de altfel acolo am ajuns la un moment dat să stau umăr lângă umăr cu Ana-Maria... Cristian Tudor Popescu m-a abordat: "Bătrâne, ştiu cine eşti. Să vii la redacţie, la Adevărul să vorbim". Înmormântarea a avut loc vineri şi duminică m-am dus la redacţie, dar mi s-a părut că pe el îl interesa mai mult latura asta administrativă a lucrurilor. Ce interese am eu? Ce urmăresc? Am anunţat apoi că vreau să o văd pe Ana-Maria când vine. M-au sunat mai târziu şi mi-au spus că a venit la birou şi mă primeşte. Întâlnirea a avut loc la Tinu, în birou. Secretara m-a poftit înăuntru şi după câteva minute a venit Ana-Maria împreună cu Lelia Munteanu, care m-a prezentat, cum ar veni.

DUMITRU TINU: "DACĂ MI SE ÎNTĂMPLĂ CEVA, SĂ MERGI LA ANA-MARIA!"

• Lelia te cunoştea. Deci nu era prima oară când mergeai în redacţie, la Adevărul?

Nu. Mă ducea tata. De obicei, duminica, când era mai liber... Ana-Maria s-a arătat surprinsă. Spunea că nu ştia de mine, dar că o să mă ajute... Eu i-am spus că tata îmi povestea foarte multe despre ea şi mi-o prezenta ca pe un model. Ea mi-a spus că o să mă sprijine aşa cum a făcut-o tatăl ei. M-a întrebat dacă am nevoie de bani... Dar eu nu aveam nevoie de bani. M-am simţit foarte prost! A rămas să ne întâlnim ulterior şi să mai vedem ce facem.

• De ce ai vrut să o vezi atunci pe Ana-Maria?

Voiam să mă apropii de ea. Tata murise şi voiam să o cunosc... Nu că l-aş fi putut înlocui pe tata, dar... Ea era cea mai apropiată persoană de tata care îmi rămăsese. Şi mai e un lucru foarte important. Odată, când am mers cu tata la schi, el mi-a zis: "Dacă mi se întâmplă ceva, să mergi la Ana-Maria, că ea ştie ce să facă!".

• Aceasta a fost ultima ta vizită în redacţia Adevărul?

Da. Şi vreau să zic că din momentul acela, din ziua aia când am ieşit din Casa Presei, mă gândesc numai la ziua când o să intru triumfal în redacţia Adevărul. Din păcate, s-au schimbat multe la ziar şi poate nu o să mai am acelaşi sentiment, dar este singurul lucru la care mă pot gândi.

"RUDELE S-AU CONVINS REPEDE CĂ SUNT BĂIATUL LUI TINU"

• A doua zi dimineaţă lucrurile au luat altă turnură...

Da, seara târziu ne-au sunat nişte prieteni, care ne-au spus că Ana-Maria se duce dimineaţă să-şi facă certificat de moştenitor. Vineri l-au înmormântat pe tata şi luni, 9 ianuarie, ei se ocupau de certificatul de moştenitor. Am aflat seara târziu, noaptea, şi nu am vrut să o sunăm la ora aia. Dimineaţă, am contactat şi noi un avocat şi ne-am dus la notariat, unde ştiam că se face certificatul. Se baricadaseră înăuntru. Noi ne-am dus la un magazin apropiat şi le-am trimis un fax prin care i-am notificat că intenţionez să îmi revendic dreptul la moştenire. Şi din momentul acela lucrurile au devenit publice. Pentru a echilibra balanţa, pentru că noi ne luptam cu un adevărat colos, am ales să dăm totul publicităţii.

• Cum s-a făcut că procesul pentru paternitate a durat cinci ani?

Un an a durat procesul pe fond. Noi am adus tot felul de probe, am făcut o listă de martori de 100 de persoane... După aceea, Ana-Maria şi Tamara Tinu au făcut apel. Când se judeca a apărut o ordonanţă de Guvern ce spunea că în anumite dosare, cum sunt şi cele de paternitate, competenţa în cazul apelurilor nu mai revine Curţii de Apel, ci Tribunalului. Ana-Maria a atacat hotărârea judecătorească prin care dosarul a fost trimis la Tribunal, deşi aceea era o hotărâre impusă de condiţiile legale. Au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acolo primeşti un termen la şase luni. Apoi au cerut un alt termen, că nu au avocat. Au atacat iar decizia la Secţiunile Unite... Au refuzat proba cu ADN şi chiar au împiedicat-o, respectiv nu s-au prezentat la trei termene succesiv, deşi instanţa le-o solicitase. Au primit o amendă până la urmă, dar rezultatul concret a fost că nu am făcut proba ADN. Până la urmă am făcut-o, dar cu ajutorul rudelor tatălui.

• Cum aşa?

Problema lui Tinu a fost tot timpul că nu ştia ce reacţie o să aibă rudele de la ţară, de la Coteana, judeţul Olt, când vor afla despre mine. Ei însă s-au convins repede că sunt băiatul lui Tinu şi chiar au intrat în conflict cu Ana-Maria pe această temă. Într-o zi, când am venit acasă, am găsit un bilet în căsuţa poştală. "Sunaţi la aceste numere de telefon!... Este important." Şi semnat Virgil T. Noi am ştiu atunci că nu poate fi decât vărul meu, fiul fratelui lui Dumitru Tinu. El era angajat al ziarului pe partea administrativă, s-a certat cu Ana-Maria din cauza mea şi ea l-a concediat. El şi cu sora tatei au acceptat să vină să facă proba ADN, care a fost mai mult decât relevantă. Cromozomii Y au prezentat identitate totală.

• Rudele lui Dumitru Tinu, mai puţin soţia şi fiica, te-au acceptat deci?

Da. Şi chiar dacă nu ne-am cunoscut atâţia ani, relaţia este acum una... perfectă. Avem impresia că ne ştim de-o viaţă. S-a văzut foarte bine "glasul sângelui"... Îmi aduc aminte când m-am dus prima oară la Coteana prin nămeţi, am rămas blocaţi în zăpadă... A fost minunat şi nu cred că am mai văzut aşa zăpadă de atunci...

• Să revenim însă. Decizia ţi-a fost favorabilă în toate instanţele...

Da, e o zi pe care nu o pot uita niciodată. Când instanţa care a judecat procesul pe fond s-a pronunţat în şedinţă publică... Într-o zi de ianuarie a lui 2004. Mie mi s-a părut că fiecare pas şi etapă durează anormal de mult. Am reţinut cu încetinitorul toate momentele astea. Judecătoarea s-a ridicat în picioare şi a citit: "Instanţa, după analizarea probelor, dispune: respingerea...". Când am auzit ne-am blocat. De fapt, instanţa respinsese excepţia prescripţiei invocată de pârâte...

• Deci, tu îţi cereai recunoaşterea filiaţiei şi sora ta atacase demersul, pentru că ar fi unul tardiv? Să înţeleg că nici măcar nu o interesa de fapt dacă erai fratele ei sau nu?

Clar. Toţi paşii ei legali au fost aceia de a-mi întârzia şi şicana demersul. Nu o interesa adevărul. Ea a susţinut tot timpul că nu sunt fratele ei. Păi, bine, şi de ce nu mă laşi să dovedesc asta?!

"TINU S-A ÎMPRUMUTAT DE LA HREBENCIUC"

• Impresia cuiva de afară ar fi că tu şi mama ta aţi fost dependenţi de Dumitru Tinu. Că aţi fost întreţinuţi de el.

Nu este deloc aşa, dar, repet, şi dacă ar fi aşa, care e problema? Dreptul meu la moştenire este unul legitim şi care nu poate fi pus la îndoială. Potrivit Dreptului, un copil şi dacă respiră o singură dată, la naştere, este moştenitor legal.

• S-a speculat însă foarte mult despre cine ar fi în spatele tău.

Taher, Hrebenciuc... Sigur. Ştiu. Şi dacă eu zic că în spatele meu sunt rudele de la Coteana?

• Dar care este relaţia ta cu Hrebenciuc?

Este colegul meu de partid.

• Ai vorbit vreodată cu el?

Da. Ne ştiam din vacanţele făcute cu tata la Predeal, la Hotel Orizont. Ne întâlnisem acolo în trecut. Acum ne-a prezentat Olguţa Vasilescu. Dar a fost o discuţie aşa... politicoasă, şi atât.

• Şi ce relaţie a avut Dumitru Tinu cu el?

Au fost prieteni. Mama ştie că tata s-a împrumutat cu bani de la el. Dumitru Tinu a cumpărat acţiunile majoritare de la ceilalţi angajaţi atunci, la sfârşitul lui 2002, cu intenţia de a vinde unui trust străin, puternic. El s-a împrumutat cu bani de la Viorel Hrebenciuc şi mama chiar a insistat să facă o hârtie scrisă, pentru că e mai bine aşa. Şi mama l-a ajutat cu ceva bani. A vândut o bucată de teren din Băneasa, moştenire de familie, şi l-a ajutat. Nu ştie ce s-a întâmplat mai departe şi, sincer, pe noi nu ne interesează.

• Iar relaţia cu Taher?

Taher era foarte bun prieten cu tata. De altfel, Hotelul Orizont din Predeal, unde mergeam noi la schi, era proprietatea lui. Taher a fost la noi în casă de mai multe ori. Şi a venit chiar atunci, după înmormântare. Ultima oară a venit însă ca să ne convingă să renunţăm la scandalul public. Ne-a spus că Adevărul nu va mai valora aşa mult în scurt timp. I-am răspuns: "Şi dacă va valora 5 dolari Adevărul, eu îmi vreau partea mea!
Nu vreau bani, îmi vreau însă partea mea... Vreau să primesc ceea ce tata mi-a lăsat!". Nu ne-a mai vizitat din acea zi.

"TATA NU A LĂSAT O SOCIETATE FĂRĂ ACTIVE ŞI PLINĂ DE DATORII"

• Ai o hotărâre judecătorească definitivă prin care eşti moştenitor legal al averii lui Dumitru Tinu. Ce reprezintă, în fapt, această moştenire?

De jure, am dreptul la trei optimi din acţiunile tatălui meu, ceea ce ar însemna în jur de 40% din acţiunile Adevărul SA. De facto, nu am primit nimic, însă lucrurile nu vor rămâne aşa. De la dispariţia tragică a tatălui meu şi până acum, Adevărul s-a schimbat mult, atât editorial, cât mai ales administrativ. În primul rând, a fost acea tranzacţie abuzivă între sora mea, Ana-Maria Tinu, şi compania lui Dinu Patriciu, acesta din urmă cumpărând un pachet majoritar de acţiuni la Adevărul. Evident, la vremea respectivă, am notificat cumpărătorul asupra faptului că acţiunile respective sunt în litigiu. Am citit apoi în presă că domnul Patriciu a declarat că mi-ar fi rezervat, în eventualitatea obţinerii de mine a calităţii de moştenitor, un pachet de acţiuni. În jur de 20%, dacă îmi aduc bine aminte. Ei bine, am câştigat procesul şi deocamdată nu m-a contactat nimeni din trustul Adevărul.

• Dar Adevărul Holding de acum nu mai este Adevărul SA din urmă cu câţiva ani!

Nu este problema mea. Absolut fiecare euro investit de domnul Patriciu în Adevărul este, din punctul meu de vedere, un euro riscat. Pe de altă parte, domnia-sa nu putea să aştepte hotărârea judecătorească pentru a da drumul la investiţii la Adevărul. Însă Dinu Patriciu este un om de afaceri extraordinar şi sunt sigur că are un plan de rezervă pentru situaţia de acum. În primul rând, investiţiile la Adevărul s-au făcut printr-o nouă entitate - Adevărul Holding, care am înţeles că deţine majoritatea activelor trustului. Mişcarea se dorea a fi una care să-i pună domnului Patriciu la adăpost investiţiile. Însă, potrivit principiilor de drept din România, tranzacţiile despre care vorbim sunt ilegale, pentru că vânzarea iniţială a fost ilegală. Nu mă aştept, evident, ca domnul Patriciu sau sora mea să accepte de bunăvoie această realitate.

• Eşti pregătit să lupţi cu unul dintre cele mai puternice trusturi de presă din România?

Mă văd nevoit să repet. Nu mă interesează deloc trustul Adevărul, aşa cum arată astăzi. Nu am pretenţii asupra Click sau asupra altor publicaţii editate de acesta. Tot ce vreau este să primesc, sub o formă cât mai apropiată celei iniţiale, moştenirea pe care mi-a lăsat-o tatăl meu. Şi pentru asta sunt pregătit să lupt. Dacă toţi cei implicaţi în această poveste ar fi avut decenţa să recunoască evidenţa de la început, astăzi nu am fi avut aceste probleme. Nu este vina mea că am ajuns la procese şi că au trecut ani. Moştenirea mea constă într-o parte importantă din Adevărul. În anul 2002, cu câteva luni înainte de dispariţia sa, tatăl meu făcuse două evaluări ale societăţii Adevărul la companii de renume internaţional.

• Ştii la cât se evaluase Adevărul?

Înţeleg că la o valoare mult mai mare decât cea pentru care Ana-Maria Tinu a semnat cu Patriciu. Respectiv, ar fi făcut vreo 15 milioane de euro ziarul.

• Păi, şi de unde diferenţa asta aşa de mare între evaluare şi preţul de vânzare?

Nu ştiu. Mi-e greu să spun.

• Evaluările acelea făcute în 2002 îţi folosesc cumva?

Cred că evaluările respective sunt un punct bun de pornire. Probabil pentru editorii Adevărului de acum ar fi mai convenabil să evaluăm Adevărul SA de astăzi, o firmă care nu are active, dar are datorii. Din păcate, nu este corect şi nu asta a lăsat în urmă tatăl meu. Singura pretenţie pe care o voi formula din punct de vedere editorial este repunerea în caseta editorială a cotidianului a numelui tatălui meu. Mi-ar plăcea să fiu implicat, administrativ sau editorial, în Adevărul, însă nu pot impune această condiţie. Oricum, am alte priorităţi în ceea ce priveşte cariera mea profesională.

"TATA M-A ÎNVĂŢAT SĂ MERG PĂNĂ LA CAPĂT"

• Revenind însă, Patriciu este cumpărător de bună credinţă, cum se spune.

Nu este adevărat. Eu am patru probe concludente privind reaua sa credinţă. L-am notificat prin executor judecătoresc că îmi revendic dreptul la moştenire. Apoi cazul era de notorietate. Fapt ce a fost confirmat de el, prin acea declaraţie publică că mi-a rezervat un pachet de acţiuni. De vreo 20%, înţeleg. Adevărul este însă că eu am dreptul la 35%-36% din acţiunile ziarului. Acţiunile erau proprietate nominală a tatălui meu şi de aceea, soţia sa, Tamara, vine la împărţirea acţiunilor doar ca moştenitor, nu şi ca soţie. Nu era o proprietate comună... Iar a patra dovadă de rea credinţă a lui Patriciu este aceea că am încercat să blochez procesul de vânzare printr-o ordonanţă preşedinţială. Decizia instanţei a fost aceea că da, sunt fiul lui Dumitru Tinu, dar poate nu îmi revendic moştenirea!

• Dar tocmai că acţiunea ta demonstra faptul că încerci să-ţi revendici dreptul.

Asta a fost argumentarea judecătorului.

• Toată lumea s-a uitat înspre tine, aşteptând această confruntare...

Da, dar, din cauza unor tertipuri legale, am fost împiedicat să-mi revendic dreptul legal. Nu am putut interveni la vânzarea Adevărului, pentru că nu aveam calitatea de moştenitor dovedită printr-o decizie judecătorească irevocabilă, iar sora mea a făcut tot posibilul ca procesul să dureze cât mai mult. După aceea s-a invocat această motivaţie: că sunt eu fiul lui Tinu, dar poate nu vreau moştenirea... Să mai obţin, deci, o hotărâre judecătorească care să-mi probeze calitatea de moştenitor.

• Ce urmează acum?

Să deschid acţiunea împotriva vânzării ziarului. Am decizia că sunt moştenitor legal. Ea mai poate fi atacată, dar de acum termenele ar trebui să treacă mult mai repede, prea multe căi de amânare... nu mai sunt!

• Pare a fi o luptă între David şi Goliath...

E povestea vieţii mele. Poate nu ştii, însă am fost un copil născut prematur, doctorii nu-mi dădeau nici o şansă. Dar determinarea părinţilor mei s-a dovedit mai puternică decât soarta. Tata m-a învăţat să fiu curajos şi când pornesc pe un drum să merg până la capăt, oricât de greu ar fi şi oricât de mult ar dura.

Preţul suspect, motiv de atac

Strategia de atacare a contractului dintre Ana-Maria Tinu şi Dinu Patriciu este acum în analiza lui Andrei Iucinu şi a avocatului acestuia, Valeriu Mateiu. Deocamdată, se poate face doar o speculaţie, care se bazează pe dorinţa tânărului de a anula repede documentul vânzării şi de a obţine efecte legale. Cea mai sigură şi simplă metodă pentru tânărul Iucinu de a ataca contractul de vânzare-cumpărare dintre Ana-Maria Tinu şi Rompetrol Holding este aceea de a ataca nulitatea relativă a documentului. Din cauza legii, care nu îţi poate permite însă solicitarea anulării unei vânzări chiar dacă nu ţi-a fost respectat dreptul la proprietate sau moştenire, Andrei Iucinu va trebui să invoce o fraudă la lege pentru a putea anula contractul. Aşa însă cum a comunicat Ana-Maria Tinu într-unul dintre dosarele în care s-a judecat cu Andrei Iucinu, preţul vânzării către Dinu Patriciu ar fi de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru un pachet de 60% din acţiunile Adevărul SA. Dumitru Tinu deţinea la momentul decesului 84% din acţiunile societăţii, un pachet de 24 de procente deţinându-l în continuare Ana-Maria, fiica legitimă a jurnalistului. Cum suma obţinută din vânzarea Adevărul SA este una mult mai mică decât cea evaluată de Dumitru Tinu, se poate deduce că acesta este cel mai bun motiv de atac pentru obţinerea unui rezultat legal favorabil pentru Andrei Iucinu.

 

Îşi doreşte o carieră politică

Andrei Iucinu a ratat la distanţă de câteva zeci de voturi şansa de a deveni parlamentar, din partea Partidului Social Democrat (PSD). Dar este mândru de rezultat, pentru că, spune el, i-a fost încredinţat unul dintre cele mai dificile colegii din ţară, Pecica (judeţul Arad). Campania electorală şi-a finanţat-o cu ajutorul mamei şi, dacă ar fi fost ales, ar fi devenit cel mai tânăr parlamentar român. Deocamdată, activează în cadrul organizaţiei pentru tineret a partidului, iar decizia de a intra în PSD o pune atât pe seama unei apropieri doctrinare, cât şi pe baza relaţiei cu Olguţa Vasilescu, împreună cu care a părăsit de altfel Partidul România Mare (PRM). Andrei explică că a optat iniţial pentru PRM datorită declaraţiilor publice de susţinere a cazului său făcute de Corneliu Vadim Tudor.