"Defilează pe podiumurile de modă, petrece în cluburi până în zori şi nu se descurcă întotdeauna cu gramatica". Astfel este prezentată Elena Băsescu într-un comentariu al prestigioasei agenţii Associated Press, care descrie ambiţiile politice ale fiicei preşedintelui şi ridică întrebarea dacă este ea un candidat potrivit pentru un mandat în Parlamentul European.
Elena Băsescu "nu este un politician tipic", "are buzele ca înţepate de-o albină, părul lung până la mijloc şi haine după ultima modă", se mai arată în prezentarea făcută fiicei preşedintelui. Este citat inclusiv un critic care a comparat-o cu o păpuşă Barbie. Cu toate acestea, sau tocmai datorită acestor detalii, Elena are parte de o expunere media aproape egală cu cea a tatălui ei. Numai că "nu toată atenţia de care se bucură este în favoarea ei", scriu jurnaliştii de la AP, trecând în revistă câteva dintre criticile formulate cel mai des la adresa Elenei Băsescu. "Observatorii spun că este lipsită de experienţă şi că se poticneşte când vorbeşte. Candidatura ei trece drept o strategie pentru ca Partidul Democrat Liberal, condus înainte de tatăl ei, să obţină voturi", se arată în articolul AP, în care se precizează că Elena Băsescu nu a răspuns mesajelor în care i se solicita să îşi prezinte punctul de vedere.
STRATEGIE?
La întrebarea dacă Elena Băsescu este persoana potrivită pentru a reprezenta România în Parlamentul European au fost invitaţi să răspundă Vasile Matei, profesor de istorie din Dej, şi fostul jurnalist BBC Traian Ungureanu. "A fost propusă de oameni al căror scop este să se dea bine pe lângă Băsescu. România nu poate folosi o păpuşă Barbie în lupta pentru a-şi apăra interesele", este părerea profesorului Matei, care estimează că tânăra îşi va retrage candidatura. "Alţii speră ca el să aibă dreptate: Alina Mungiu Pippidi, un intelectual de înaltă ţinută, a spus că nu va candida pentru un mandat de europarlamentar dacă Băsescu se va afla pe aceeaşi listă cu ea", scrie AP. Traian Ungureanu, cel despre care presa a scris că era plătit de PD-L pentru articolele de opinie în favoarea şeful statului, "a fost mai amabil". A lăudat-o pe Elena Băsescu nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce nu este. Pentru că nu este coruptă şi nu este protejata vreunui oligarh român. În comentariul AP se face referire şi la relaţia Elenei cu Andrei Hrebenciuc, ridicându-se întrebarea dacă politicianul PD-L ia singură toate deciziile care-o privesc. Pentru că a declarat, după despărţirea de Andrei, că ar fi trebuit să îşi asculte tatăl, "pentru că are mereu dreptate", jurnaliştii se întreabă dacă nu cumva fiica tatălui ei îi va urma sfatul chiar foarte curând. "Într-un interviu acordat săptămâna aceasta, preşedintele nu şi-a exprimat susţinerea faţă de candidatura ei, spunând, în schimb, că va avea o discuţie cu ea pe această temă".
Articolul realizat de AP se bucură deja de mare succes în presa internaţională, fiind preluat de publicaţii şi portaluri de informare din Turcia până în Brazilia. La Reppublica din Italia, Suomen Kuvalehti din Finlanda, portalul Yahoo, Los Angeles Times, Chicago Tribune, Miami Herald sunt doar câteva dintre paginile online pe care apare textul AP, cu sau fără fotografia fiicei preşedintelui. De altfel, în La Repubblica s-a strecurat şi o greşeală, textul fiind ilustrat cu o fotografie a Elenei Băsescu şi cu o alta în care apare Monica Columbeanu. Alături de Iri.
Citește pe Antena3.ro