Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În vara anului 1990, Poliţia Română începea să aibă probleme tot mai serioase cu un nou tip de flagel infracţional - traficul şi consumul de droguri. În acest scop, la nivelul IGP a fost înfiinţată Direcţia de arme, explozibile şi stupefiante, sub conducerea col. Gheorghe Rădulescu.
Într-un interviu pentru ziarul Adevărul, col. Rădulescu justifica necesitatea existenţei unui asemenea departament atât prin angajamentele recente ale României pe plan internaţional privind lupta anti-drog, cât şi datorită informaţiilor referitoare la intenţiile traficanţilor internaţionali de a fonda "Linia a II-a balcanică". În planul acestora, ţara noastră urma să devină depozitară de stupefiante, dar şi piaţă pentru consum.
Reprezentanţii Poliţiei se plângeau presei că erau lipsiţi de experienţă, întrucât "vechiul regim" nu acordase suficientă atenţie problemei drogurilor. Munca specialiştilor, atâţia câţi existau, era socotită periferică în cadrul Miliţiei. Lipseau dotările tehnice în toate domeniile specifice - testare, interceptare, probare şi recoltare. Cu toate acestea, în ultimii douăzeci de ani ai comunismului fuseseră confiscate 340 kilograme de stupefiante, care fuseseră arse abia la începutul anului 1990.
Având în vedere pericolele externe, Inspectoratul General al Poliţiei începuse să ia primele măsuri pentru prevenirea tranzitului şi traficului de droguri. Astfel, autorităţile vamale primiseră câini specializaţi în depistarea de stupefiante, precum şi truse de reactivi, pentru testările oricăror substanţe suspecte. Poliţişti din Direcţia de arme, exlozibile şi stupefiante urmau să fie trimişi la cursuri de specializare în problemele de profil, în conformitate cu normele INTERPOL-ului.
La jumătatea anului 1990, drogurile "tari" nu deveniseră încă un fenomen în România. Poliţia constatase însă creşterea alarmantă a consumului de substanţe chimice puternic mirositoare, cum erau prenandezul şi aurolacul. Inhalate, acestea dădeau o stare de euforie. Fenomenul apăruse în urmă cu 2-3 ani, în rândul minorilor din Bucureşti. Se formaseră grupuri pe cartiere, în faţa marilor restaurante sau în subsolurile unor blocuri. Dintre aceştia s-au "specializat" hoţii de ziare de la poligrafii sau spărgători de chioşcuri de ziare.
Înainte de 1989 fuseseră depistate grupuri mici de minori care inhalau aurolac, însă după Revoluţie numărul lor crescuse constant. Fenomenul proliferase în primăvară, când sub umbrela manifestaţiilor din Piaţa Universităţii se ascunseseră adolescenţi din familii dezbinate şi tineri fără căpătâi care-şi transmiseseră unul altuia obiceiul inhalării substanţelor chimice.
Maiorul Jenică Drăgan, şeful Serviciului de stupefiante din cadrul IGP, a prezentat jurnaliştilor de la Adevărul câteva cazuri recente de tineri surprinşi în timp ce consumau aurolac. Erau în număr de 12, fiind identificaţi într-o clădire părăsită din zona Batiştei (lângă Piaţa Universităţii) şi în zona Bucur Obor. Unul dintre minori, pe nume Mihăiţă Nicuşor Stancu, din comuna Măgurele, le-a declarat poliţiştilor că fugise la începutul lunii mai de acasă, atras de mirajul Capitalei şi a vieţii pe cont propriu. În zona Pieţei Universităţii îl cunoscuse pe Valentin Ignat, zis "Farmacie", elev în clasa a IX-a la Liceul nr. 26 din Bucureşti. "Farmacie" i-a făcut cunoştiinţă lui Mihăiţă Nicuşor Stancu cu alţi zece minori care-şi petreceau ziua în boscheţii din dreptul Hotelului Intercontinental, care inhalau dintr-o pungă de plastic aerul de aurolac. După câteva zile de inhalări, tânărul Mihăiţă a fost invitat de "Farmacie" să participe la prima "operaţiune" în Bucureşti, spârgând împreună o maşină, de unde au sustras un casetofon şi 3 casete. Numai că, ameţiţi de aurolac, au adormit pe iarbă în apropierea automobilului şi au fost "ridicaţi" de poliţiştii de la Secţia 13. Aceştia i-au condus direct la Spitalul 9, pentru dezintoxicare.
Poliţia avea puţine resurse să lupte cu flagelul aurolacilor. În primul rând, majoritatea erau minori şi nu se puteau lua prea multe măsuri împotriva lor. În al doilea rând, regimul substanţelor chimice era reglementat de o lege din anii '60, fiind greu de impus restricţii. Poliţiştii ar fi vrut de la guvern să emită un act normativ prin care prenadezul şi aurolacul să fie comercializate sub control strict, numai pentru activităţi industriale. Însă în iunie 1990 aceasta era ultima preocupare a autorităţilor pe lista de priorităţi... Minorii care inhalau aurolac sunt una dintre imaginile negative ale tranziţiei în România.
Citește pe Antena3.ro
