Vara, Balcicul este atrac-tia litoralului bulgaresc. Dar iarna? Intr-o singura noapte, pe taramul atat de iubit de Regina Maria a Romaniei, au trecut in 2007, impreuna cu bulga-rii, aproximativ 1.000 de romani. Revelionul euro-pean la Balcic, plus poves-tile de iarna ale fostului pamant romanesc.

Doi ani de rascruce: 1940 - anul cand am pierdut Balcicul; 2007 - anul regasirii. Doi ani de rascruce: 1940 - anul cand am pierdut Balcicul; 2007 - anul regasirii.
Prima zi a anului 1940. Ora "zero". S-ar fi cuvenit sa fie clipa de inceput a unui nou an incarcat de emotii pozitive. Totusi, aici, in piata Primariei din Balcic, se consumau altfel de emotii. Locuitorii orasului - bulgari, romani, turci… - se adunasera nu pentru a ciocni cupele de sampanie, ci pentru a-si lua ramas-bun. "In acea noapte de Anul Nou s-a intamplat ceva neasteptat" - ne povesteste Balcica Maciuca, fiica ultimului primar roman din Balcic, Octavian Mosescu. "Stiau cu totii ca pana toamna romanii vor trebui sa isi ia lucrurile si sa lase in urma casele pe care le ridicasera la Balcic. Pare sa fi fost un acord tacit: noaptea aceea de Anul Nou era noaptea de «ramas-bun». Acolo, in piata primariei, cei care urmau sa ramana i-au imbratisat pe cei care urmau sa plece, in semn de incurajare. I-au multumit tatei pentru perioada in care le-a fost primar. I-au aratat ca au inteles zbaterea lui de a face din Balcic un oras special, un «oras al luminilor»".

BALCICUL SI BALCICA. "Orasul Alb", "Orasul Visatorilor", "Orasul Pictorilor" avea sa ramana in urma si, pentru cei mai multi, numai fotografiile, panzele artistilor si filmul memoriei vor continua sa ii pastreze contururile stiute. Dealul de calcar stralucind ca argintul in lumina soarelui. "Cerno More", Bulevardul Marii Negre, care te aducea, serpuitor, de la poarta de intrare a orasului, dinspre campie pana la tarmuri. Apa Marii Negre - trandifirie in lumina zorilor, verde cum e smaragdul peste zi, grea, de bronz, in amurg… Rapa dincolo de care se ridicau casutele pitoresti din cartierul tatarasc. Casele noi, dinspre apa, cu gradini in trepte, smochini si migdali. Fantanile care te imbiau cu apa lor dulce, neasemuit de dulce, la fiecare colt de strada… Si, nu mai putin, misteriosul castel al Reginei Maria, Tenha Juvah, "Cuibul Singuratic" - cu legendele si secretele lui adapostite intr-un labirint de gradini. Toate aveau sa ramana in urma. Iar constiinta ca acest lucru este imuabil, inevitabil, a aparut in acea noapte de 1 ianuarie a anului 1940. "Sunt 66 de ani de cand am parasit Balcicul, orasul copilariei mele, orasul care mi-a dat nume", ne spune doamna Balcica, atunci cand intrebam despre iernile de la Balcic. "Acum imi dau seama ca niciodata, de cand am plecat, in ceea ce am gandit, am spus, am visat despre Balcic, nu au existat imagini ale orasului, iarna. Toti anii acestia mi-am amintit doar Balcicul verii, plin de culoare, de lumina. Am cautat in amintire imaginile de iarna. O data, cand eram foarte mica,

l-am intrebat pe tata «ce este aceea zapada?» si tata m-a dus pe Valea Prahovei, ca sa vad si sa inteleg. Pe vremea copilariei mele nu ningea. Doar din cand in cand fulguia si, uneori, era atat de frig, incat marea ingheta langa tarm. Pictorii nu au pictat marea inghetata. Eu am insa acasa un tablou neverosimil, al lui Kimon Longhi. Un Balcic intunecat, plumburiu. Tarmul, vazut din larg, sub nouri vinetii. Banuiesc ca ar fi putut fi pictat iarna. Dar cine mai stie cu adevarat?" Imi amintesc ca Sirato are, de asemeni, trei tablouri cu Balcicul in furtuna. Tonuri de plumb, neverosimile pentru "Orasul Luminii si al Culorilor".

"Am fost un copil fericit: sarbatoream Craciunul «pe nou» in decembrie, la Ramnicul Sarat, la parintii tatalui meu, iar pe 7 ianuarie aveam un alt Craciun, «pe vechi», la Balcic, in familia mamei, care era bulgaroaica. De Anul Nou eram intotdeauna in oras cu familia si cu cei care locuiau permanent in Balcic. Romanii - pictorii, scriitorii, muzicienii, politicienii - , cei mai multi, erau doar oaspetii verii. Ei erau precum pasarile migratoare. Veneau primavara si plecau toamna. Nu au stiut ce gust si ce parfumuri are iarna la Balcic. Nici Regina Maria, nici altcineva din Casa Regala nu a facut vreodata sarbatorile de iarna la Balcic"…

FIEFUL REGINEI MARIA. Cautam, totusi, impreuna cu colegii nostri, marturii ale trecerii Reginei Maria pe la castelul sau, in fapt de iarna. Indiciile sunt nesigure. Intr-un caiet pastrat la Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale exista o fotografie infatisandu-le pe regina si fiica sa, Principesa Ileana, intr-o promenada, pe tarmul Balcicului. Pare sa fi fost foarte rece: cele doua sunt gros imbracate. O alta imagine: pontonul de la Castel, cu valuri inalte, inghetate. In fine, o fotografie pe care am folosit-o si noi in aceste pagini: cascada, inghetata. O punem fata in fata cu imaginea aceleiasi cascade, pe 1 ianuarie 2007. Imaginea noua pare sa fie facuta in oricare alt anotimp, numai iarna nu. Da, sunt semne ca pe la castel s-a trecut, candva, si in anotimpul rece. Cu siguranta insa a fost mai degraba o toana regala. Balcicul si domeniul castelului, amenajat pe Valea Acbunarului, raman si pentru Regina Maria - ca si pentru majoritatea romanilor care si-a ridicat casele aici - o dulce si blanda poveste de vara. Imaginea clasica a reginei este aceasta: o femeie frumoasa, intr-o gradina de crini cu parfumul greu, intens, priveste indelung spre mare…

TIMPUL REGASIRII. Nu ne-am propus, in aceste randuri, sa trecem din nou in revista lucrurile deja stiute despre istoria romaneasca a Balcicului. Datele istorice se topesc in emotii. Bulgari care au ramas in Balcic, copii ai romanilor care au plecat… Fiecare dintre ei are o poveste de rostit. Noi ascultam atent. Anna Koleva, cea care a reamenajat crama de la Vila Printului Nicolae - "Queen Winery House" - ne povesteste o intamplare: "Acum cateva luni a trecut pe aici o doamna in varsta de aproape 80 de ani. Romanca. Spunea ca mama ei a fost una dintre doamnele de onoare ale Reginei Maria si ca, adeseori, venea aici. Copila fiind, fusese si ea la Balcic, in verile lungi si luminoase. S-a intors dupa mai bine de 60 de ani sa regaseasca locul copilariei, casa in care locuisera parintii sai, pe Valea Acbunarului. A cerut sprijin la Primaria din Balcic, dar nu au reusit sa-i spuna exact care este casa aceea. Am mers cu ea prin vechiul cartier romanesc. Spera sa recunoasca un zid, o fereastra, o poarta. Dar amintirile erau invalmasite. S-a intors la castel si, cu ochii in lacrimi, ne-a spus ca e fericita ca a ajuns, macar, din nou in aceste locuri demult pierdute".

Turcul Sekir, mai vechiul nostru prieten, ne spune cat de mult se bucura atunci cand aude vorbindu-se romaneste. "E plin orasul de vorbe romanesti, ca pe vremea Sultanei…" La 80 de ani impliniti, isi aduce aminte de zilele in care Regina Maria - Sultana, cum i se spunea aici - trecea "rapa", pana in "mahalaua" turceasca: "Cumpara de la un copil turc o «tabla» cu bezele si ni le aducea noua. Ne mangaia pe crestet. Noi incercam din rasputeri sa ajungem langa ea, sa atingem, macar, vesmantul ei alb…" Sekir vorbeste romaneste. Bine. "Am invatat pana in clasa a patra gimnaziala (clasa opta - n.n.) la scoala romaneasca." Isi aduce aminte de revelionul din 1940. "Multa lume plangea. Noi, copiii, am inteles mai tarziu de ce erau parintii nostri atat de tristi. Sultana si primarul Mosescu au facut mult bine orasului".

ACASA. La 2 ianuarie, s-au intors in tara prin Vama Veche peste 800 de mijloace de transport, cu 4.000 de romani

EUROREVELION LA BALCIC. In 1940, peste 2.500 de romani si-au parasit casele din Balcic. Orasul a iesit din scurta perioada de administratie romaneasca purtand aura dubla a artei si a prezentei Reginei Maria - suverana il numise undeva, in memoriile ei, "Sfantul Balcic", aureolatul. Istoriile s-au scris, s-au retusat, s-au rescris. Nu e nici timpul nici locul pentru controverse. In 1940 au parasit Balcicul 2.500 de romani. Intr-o singura noapte, aici, au intrat in anul 2007, impreuna cu bulgarii, aproximativ 1.000 de romani. Cifrele sunt neoficiale, dar plauzibile. Aproape fiecare restaurant mai rasarit din oras a organizat in noaptea cea mare a Eurorevelionului petreceri pentru grupuri de romani. La restaurantul Hotelului "Elit", nu departe de Castel, au fost peste 100 de romani si cateva zeci de bulgari. La "Kavatite", restaurantul de pe plaja care "imbratiseaza" trunchiul unui plop alb, doar in sala mica au fost 40 de romani - nu mai punem la socoteala celelalte trei sali, si ele arhipline. La fel, la "Lotos", la "Roma", la "Regina Maria"… Da, ati citit bine. "Regina Maria". Scris pe romaneste, cu litere latine. Usa masiva, de lemn, sculptata, aminteste de cele de la Cotroceni. La subsol, decorul e simplu si incearca sa sugereze ceva din atmosfera romaneasca. O fotografie marita a "Cuibului singuratic" domina pe unul dintre pereti. Irina, patroana restaurantului, este bulgaroaica. Anul 1940 este prezent si in povestea ei. "Bunica mea se numea tot Irina. S-a nascut intr-o familie de bulgari, din nordul Dobrogei. La 30 de ani, in 1940, a venit la Balcic, ca urmare a schimbului de populatii. A primit cheile unei case locuita pana atunci de o familie romaneasca. Suntem legati cu fire nevazute de romani. De aceea, am arborat deasupra restaurantului cele trei steaguri: al Bulgariei, al Romaniei, al Uniuniii Europene."

Pentru romanii care au ales sa petreaca revelionul la "Regina Maria", Irina a pregatit un meniu cu bucate bugaresti si romanesti, incheiat cu "banitsa (placinta cu branza) cu surprize". "Surprizele" sunt ravase cu predictii, dar si bani sau muguri de alun. Despre masa de Revelion, cei mai multi romani au fost de parere ca a fost indestulatoare, gustoasa, chiar daca nu foarte variata, ca propunere gastronomica. Pe de alta parte, insa, gazdele bulgare au avut delicatetea (si simtul scut al comertului) de a oferi meniuri scrise pe romaneste. Majoritatea romanilor a apreciat ca pe un gest de curtoazie si faptul ca in restaurante s-a cantat multa muzica romaneasca: muzica populara si lautareasca, muzica usoara, dar si romante interbelice, pentru a aminti anii de glorie ai Balcicului din deceniile trei-patru. La miezul noptii, insa, muzica si dansul s-au oprit, pentru a lasa loc acordurilor Imnului Europei. Imnul a tinut loc de "Multi ani traiasca!". Romanii s-au imbratisat cu bulgarii, intr-un gest menit sa alunge orice confuzii. Asa cum au remarcat romanii care s-au intors in zilele urmatoare acasa, prin Vama Veche (Punct Comun de Trecere a Frontierei, roman si bulgar), devenisem "cetateni europeni".

Vinurile dedicate Casei Regale a Romaniei

Pentru romanul care viziteaza Castelul Reginei Maria de la Balcic - "Dvoreta" - si Gradina Botanica, Vila Printului Nicolae intra intr-un traseu obligatoriu. Si asta pentru ca de cativa ani acolo o tanara bulgaroaica, Anna Koleva, incearca sa reinvie traditia cramelor Casei Regale. "Queen Winery House" a pregatit pentru anul 2007 si o serie de vinuri dedicate familiei regale. Sunt deja pe piata patru sortimente de vin - dintre care trei vinuri dulci, licoroase, si unul demidulce - care poarta nume precum: "Missi", "Ducessa", "Regina", "Ileana" (scris "Elleanna", numele bulgaresc, cu grafie latina). Cel de-al cincilea sortiment - un vin sec, barbatesc - inca nu are nume. "Ma voi orienta catre o personalitate masculina din familia regala, deoarece vinul sec are un caracter masculin". Specific acestor vinuri este ca ele respecta tehnologiile locale de productie, asa cum se proceda si pe timpul regelui Ferdinand, apoi al lui Carol al II-lea. "Vinul se prelucra din strugurii culesi de pe podgoria Casei Regale. Desi imbutelierea se facea manual, vinurile erau deosebit de apreciate", ne mai spune Anna, ridicand un pahar de sampanie pentru romani, pe care ii numeste: "prietenii mei de suflet"!

"In Balcic puteai patrunde urmand cateva drumuri: unul te aducea din Valea Batovei, de la Ecrene si Teke; un altul, de la Cavarna, dar cel mai spectaculos era cel care venea de la Bazargic, strabatand campia, fiindca orasul iti aparea brusc, fara nici o trecere, din intinderea ca o terasa coborand prapastios spre mare. Acest spectacol unic, pe care nimeni nu-l banuia, iti dadea sentimentul de coborare din Rai" Balcica Maciuca

Revelion european, in cautarea istoriei

Printre cei care au intampinat anul 2007 la Balcic s-a aflat si familia Hossu. El, Iuliu Hossu, octogenar, este nepot dupa tata si fin de botez al celui care a fost episcop al Bisericii Greco-Catolice din Romania, ulterior cardinalul Iuliu Hossu. "In 1940, cand a fost ocupat Ardealul de Nord, prin Diktatul de la Viena, aveam 13 ani. Am ramas cu familia mea la Cluj pana in 1943, cand a fost, totusi, nevoie sa ne refugiem la Bucuresti." A ales sa petreaca Revelionul 2007 la Balcic din doua motive: "Pe de o parte, pentru ca inteleg, intr-un fel, ceea ce s-a intamplat cu romanii care au parasit cele doua judete din Bulgaria in 1940, caci si noi am trecut prin asta cand am parasit Ardealul. Pe de alta parte, pentru ca, acum 40 de ani, cand ni s-a permis sa facem prima iesire peste granita, am venit in Bulgaria, la Balcic". Ce mesaj are pentru romani? "Sa viziteze Balcicul, un oras cu traditii romanesti. Sa caute o apropiere intre popoare si etnii care altadata s-au dusmanit. Sa nu uite ca sunt romani, dar si europeni."