Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR: şefii cei mari de la Partid, instalaţi parcă pentru vecie la cârma unei eterne Românii socialiste. Privindu-ne doar de sus, de la înălţimea tribunelor oficiale, păreau nişte statui vorbitoare, cu figuri impenetrabile şi voci dure care lătrau sacadat ordine şi lozinci. În realitate, această imagine scorţoasă era doar o coajă seacă lustruită atent de propaganda oficială.
Dincolo de vremelnica lor atotputernicie, "Baronii roşii" erau şi ei tot nişte oameni, adeseori măcinaţi de boli grele, provocate mai ales de stres şi sedentarism. Dar noi nu ştiam mai nimic despre asta: la fel ca acum, starea sănăţii "şefilor" era, şi pe atunci, un secret foarte bine ascuns. Motiv pentru care fişele medicale ale "tovarăşilor" au ieşit la iveală târziu, abia după căderea regimului comunist, când membrii CPEx au ajuns pe mâna justiţiei. Acum, după două decenii, ele au devenit nişte documente importante pentru istoria noastră recentă, acte oficiale care atestă că majoritatea celor care ne-au dus pe drumul "Societăţii socialiste multilateral dezvoltate" erau nişte bolnavi care, ajunşi adeseori pe patul de spital, cu minţile răvăşite de suferinţă luau, totuşi, decizii extrem de importante pentru noi toţi.
Un premier foarte bolnav: Constantin Dăscălescu, prim-ministrul ultimului guvern al României socialiste. Cei mai în vârstă dintre noi îşi mai mai amintesc poate figura lui posacă şi vocea care căpăta accente dure când vorbea la Congrese şi Plenare. A preluat funcţia în martie 1982, când Ceauşescu hotărâse achitarea datoriei externe. Şi nu a părăsit-o decât la 22 decembrie 1989. Au fost şapte ani plini de evenimente complexe, care cereau o minte limpede, susţinută de o sănătate de fier.
O "cooperare" obilgatorie infirmată însă de dosarul său medical. În 1959, tânăr activist fiind, a avut colită. Apoi a mai suferit de hernie inghinală - operată în 1977 şi adenom de prostată - operat în 1984. Dar şi de hemoroizi. Ceva mai târziu s-a îmbolnăvit de diabet, agravat de obezitate. La sfârşitul lunii februarie 1985, a fost internat câteva zile, la Spitalul Elias, bolnav de o spondiloză care îi şubrezise coloana vertebrală. Stresul şi sedentarismul şi-au spus şi ele cuvântul: o bună parte a vieţii lui, Dăscălescu a avut hipertensiune arterială, insuficienţă coronariană şi cardiopatie ischemică. Afecţiuni grave care au culminat în 1988 când ultimul premier comunist a făcut un infarct miocardic despre care "clasa muncitoare" nu a aflat niciodată.
Intrat în PCR în 1945, Constantin Nicolae a avut parte de o carieră sinuoasă care, la apogeul ei, l-a urcat în poziţia de membru al CPEx, dar şi de preşedinte al Colegiului Central de Partid. Dar asta nu l-a împiedicat să adune în fişa sa medicală o "colecţie" de boli, dintre care unele foarte grave. În 1964, la mai puţin de 40 de ani, a făcut primul infarct. A scăpat cu bine. Dar a rămas un pacient constant al cardiologilor care l-au tratat de hipertensiune, cardiopatie ischemică dureroasă, angină pectorală. Cu toate astea, a mai făcut două preinfarcturi, în 1982 şi 1986. Problemele de circulaţie vasculară i-au mai provocat, în 1973, o criză gravă de pierdere a echilibrului, pentru care s-a internat la Institutul de Geriatrie-Otopeni şi apoi la Sanatoriul de nevroze Predeal. În primăvara anului 1976 s-a internat iarăşi la Geriatrie, cu diagnosticul "sindrom neuroastenic pe fond de suprasolicitare profesională", dar şi "spondiloză cervicală şi hipoacuzie bilaterală secundară".
Şi pentru că nici oasele nu-l mai ţineau prea bine, pe la mijlocul lunii septembrie 1989 s-a internat la Elias, cu "periartrită scapulo-humerală dreaptă, cu tendinţă de calcefiere a umărului". A fost pentru ultima ocazie când a mai fost tratat cu respectul cuvenit unui înalt demnitar. Căci el nu a mai venit în contact cu medicii decât în primăvara anului 1990 când, arestat fiind, a fost supus unor investigaţii deosebit de complexe. Atunci specialiştii au constatat că manifestă "labilitate psiho-emoţională cu momente de blocaj".
Miu Dobrescu este un alt bolnav cocoţat în vârful aparatului de partid. Fost strungar, el a absolvit Facultatea de Filologie în 1964. Membru al CPEx din 1969, fusese clasat "inapt serviciu militar" datorită strabismului pe care-l avea la ochiul drept. Fişa de la Spitalul Elias atestă că avea
cardiopatie ischemică, hipertensiune în stadiul II, cu hemoragii nazale specifice acestei afecţiuni. Plus hemoragii digestive cauzate de un ulcer de care suferea de mult timp. Ajuns şi el după gratii, s-a plâns că suferă de insomnie, "în sensul că de peste 20 de ani poate să doarmă doar cu somnifere."
În Decembrie 1989, Ştefan Andrei era viceprim-ministru. Dar avea în spate o carieră politică complicată care-l dusese, între 1978 şi 1985, în funcţia de ministru de externe. Dar asta nu l-a scutit nici pe el de boli care l-au afectat de-a lungul unei vieţi tumultuoase. În 1951, pe când era doar un tânăr activist de partid, a fost bolnav de TBC. S-a refăcut, iar fişa lui medicală nu mai menţionează nimic până în 1986. Atunci, într-o perioadă în care intrase în dizgraţia Elenei Ceauşescu - care l-a şi "mazilit" din fruntea Ministerului de Externe - Ştefan Andrei s-a îmbolnăvit de diabet şi hipertensiune.
Ludovic Fazekaş - un alt activist de rang înalt cu sănătatea şubredă. În 1956 a avut TBC pulmonar. Apoi, tot restul vieţii lui a avut probleme cu coloana vertebrală, fiind internat de mai multe ori cu crize de "spondiloză difuză cu neuro-mialgii sezoniere". În plus, avea cardiopatie ischemică, varice, dar şi tulburări de memorie. Tot mintea i-a mai jucat o festă în 1984 când a fost internat la Elias cu diagnosticul "stare de agitaţie".
Nici femeile din vârful ierarhiei comuniste nu erau cu mult mai sănătoase decât "colegii" lor bărbaţi. Cea mai bolnavă dintre "tovarăşele cu funcţii de răspundere" pare a fi fost Suzănica Gâdea. Deosebit de bogat, dosarul ei medical menţionează că a avut primele probleme de sănătate în 1957 când s-a operat de fiere în urma unei crize de litiază biliară. În 1979 s-a îmbolnăvit de hipertensiune şi diabet zaharat, ambele instalate pe fond de obezitate. Cu timpul, diabetul i s-a complicat şi i-a atacat, rând pe rând, rinichii şi vederea. În acest sens, fişa ei medicală menţionează că suferea atât de "nefropatie diabetică în stadiul de insuficienţă renală cronică", cât şi de "retinopatie diabetică în stadiul II de evoluţie".
Dar anii cei mai grei ai tovarăşei Gâdea au fost 1988 şi 1989 cânt a trecut prin două accidente vasculare cerebrale, afecţiuni deosebit de grave, cu o rată de supravieţuire deosebit de scăzută. În mod aproape miraculos, ea a trecut cu bine de amândouă, iar în 1990, pe când era arestată, medicii din penitenciar constatau că ea "s-a recuperat bine, cu sechele minime".
Bolnăvicioasă a fost şi Ana Mureşan. Dosarul ei medical menţionează un TBC mai vechi, stabilizat, dar "scolioză, spondiloză cervicală şi lombară", afecţiuni ale coloanei vertebrale care îi provocau, cu siguranţă, dureri infiorătoare, care trebuie să-i fi făcut viaţa un adevărat calvar.
Altă "plăpândă" a ierarhiei superioare de partid a fost Lina Ciobanu. Aflată în evidenţa Spitalului Elias din 1952, fişa sa medicală menţionează că, începând cu anul 1980, suferea de hipertensiune arterială şi cardiopatie ischemică. Iar în 1982 a fost internată pentru "sindrom vestibular stâng", manifestat prin tulburări de echilibru şi ameţeli, toate provocate de leziuni vasculare infecţioase. Reumatismul degenerativ, poliartroza cu spondiloză difuză, obezitatea şi o gastrită cronică cu hiperaciditate, completează un tablou patologic deja foarte încărcat. Iar pentru că efectele vârstei nu ocolesc pe nimeni, indiferent de funcţie, Lina Ciobanu a mai fost diagnosticată în 1980 şi cu "sindrom astenic de suprasolicitare pe fondul instalării menopauzei". Grea viaţa de "Tovarăşe" în România multilateral dezvoltată.
