Bolnavi de SIDA, copii handicapaţi, cozi la avorturi

Cadavrele Ceauşeştilor, "mercenarii refugiaţi în munţi", răfuielile din noul guvern, copiii bolnavi de SIDA, lipsa hranei şi prostituatele apărute ca ciupercile după ploaie făceau din România vedeta negativă a presei occidentale.

După câteva decenii de închistare forţată, românii descopereau, cu entuziasm, comunicarea liberă cu "străinătatea". Mai ales francezii şi belgienii s-au mobilizat pentru a aduce în ţară ca "ajutoare" tone de cărţi, de reviste şi ziare. Încăă din 31 decembrie 89, de la Paris a plecat spre Bucureşti un camion cu trei tone şi jumătate de cărţi. Prin organizaţia Médecins du Monde, firmele Thomson şi Actuel au instalat primul radio FM la Bucureşti.

Dintre publicaţiile ajunse la Bucureşti cu "medicii lumii", la început de ianuarie, amintim: Libération, Le Monde, Croix, Figaro, l'Humanité, Paris-Match, Elle, Express, Événement de jeudi. La 17 ianuarie Paris-Match avea pe copertă poza gavroche-ului autohton fluturând tricolorul găurit.

Curând, prea curând ziarele străine au trecut de la elogiul revoluţiei române la controverse şi întrebări supărătoare. Misterele care au ţinut ocupate maşinile de scris ale francezilor de la cotidianul Le Monde, în primele zile ale lui ianuarie 1990, au fost: momentul precis al înfiinţării Frontului Salvării Naţionale (FSN), implicarea sovieticilor în Revoluţie, legitimitatea lui Ion Iliescu, numărul morţilor din decembrie, soarta cadavrelor lui Elena şi Nicolae Ceauşescu, problema teroriştilor, viitorul securiştilor.

MÂNA MOSCOVEI
Se specula în Franţa, aşadar, că Frontul apăruse cu şase luni înainte de evenimentele din decembrie 1989. Nu fusese o revoluţie, prin urmare, ci o lovitură de stat. Silviu Brucan, într-un interviu acordat canalului TV britanic ITN, încurca şi mai tareiţele susţinând că în noiembrie 1989 fusese personal în vizită la Moscova unde obţinuse promisiunea că sovieticii "îl" vor susţine în răsturnarea lui Ceauşescu.

Pentru Antenne 2 Ion Iliescu afirmase că, la rândul lui, a contactat Moscova la 22 decembrie 1989 pentru a-i informa "cine suntem şi ce vrem". În schimb, Petre Roman şi generalul Nicolae Militaru se ţineau tare: FSN luase fiinţă, efectiv, la 22 decembrie 1989 afirmaseră ei răspicat pentru Le Monde şi respectiv Antenne 2.

Presa străină atenţiona că puterea se concentrase în mâinile unui singur organism politic, Frontul. Înlăturarea rapidă a altor pretendenţi la vârf, problema teroriştilor şi numărul "morţilor Revoluţiei" erau temele româneşti ale gazetarilor străini.

Ştirile despre "mercenari" fugiţi în munţi au circulat în presa mondială dând o aură şi mai misterioasă evenimentelor din decembrie 1989. Se mai zvonea că românii nu ar fi vrut ca Elena şi Nicolae Ceauşescu să fie înmormântaţi pe pământ românesc. Şi că, în aşteptarea unei decizii, cadavrele lor ar fi fost îmbălsămate. Unii ziceau că ar fi ajuns deja în China, alţii că-n Marea Neagră.

FRANŢA PROMITE
De la jumătatea lui ianuarie românii simţeau că totul se schimbase. Iar alteori că nu se schimbase mare lucru din cele visate. În Bucureşti se stătea la cozi pentru produsele de bază, la fel ca înainte. Iar autorităţile braşovene fuseseră repede nevoite să reintroducă raţiile alimentare pe cartele. În presa străină, se dezbătea pe larg starea deplorabilă a economiei româneşti, subliniindu-se nevoia urgentă de ajutorare a românilor.

Infrastructura era depăşită, gazoductele şi oleoductele într-o stare defectuoasă, cărbunele lipsit de calitate, agricultura ­ un dezastru, iar economia consumatoare, şi nu producătoare de resurse.

În urma unei vizite în România, Roland Dumas (ministrul afacerilor externe) şi Henri Nallet (ministrul agriculturii) au promis că Franţa va ajuta la reconstruirea ţării, inclusiv ajutoare suplimentare de hrană. Pe vapoare şi în camioane frigorifice trebuia să sosească mii de tone de făină, hrană pentru nou-născuţi, carne de porc şi de pasăre, seminţe pentru însămânţările agricole din primăvară. "Voi fi avocatul României pe lângă Comunitatea Europeană", mai declarase Roland Dumas pentru Le Monde.

Şi alţi oaspeţi au constatat lipsurile acute, dar şi confuzia autorităţilor. Proaspăt întors de la Bucureşti, Frans Andriessen, vicepreşedinte al Comisiei Europene pe Probleme Externe a declarat pentru Le Monde: "Ce se întâmplă acolo este problema întregii Europe. Noii conducători nu au idei prea clare şi aşteaptă sugestii de la noi. România are nevoie de un ajutor alimentar de urgenţă".

 

ROMÂNCELE REDESCOPERĂ AVORTUL ŞI PROSTITUŢIA... LIBERE
O dată cu semnalarea primelor tensiuni din FSN, îşi fac apariţia în presa străină şi reportajele-şoc despre condiţiile de viaţă ale românilor. Se relatează pe larg despre sărăcia care le determină pe românce să îşi abandoneze copiii, despre lipsurile materiale din spitale, despre copiii bolnavi de SIDA, despre copiii cu handicap. Şi bătrânii o duc foarte rău în România, era concluzia jurnaliştilor străini.

La Paris, la 6 februarie 1990, doctorul Jacques Lebas, preşedintele organizaţiei Médecins du monde, a făcut public un raport şocant: peste 700 de copii români dintre cei 2.000 deja examinaţi erau contaminaţi cu virusul HIV. Era, se pare, "prima epidemie pediatrică de SIDA de o asemenea amploare" din Europa. Cotidianul britanic The Times scria despre "cea mai severă epidemie de SIDA din lume" şi relata depre medicii care, într-un orfelinat românesc, le făceau injecţii copiilor, zi de zi, cu ace de seringă folosite.

În urmă cu nici o săptămână Le Monde titrase: "La o lună de la căderea lui Ceauşescu româncele redescoperă avortul liber". Reprezentanţii organizaţiei Médecins sans Frontières care vizitaseră 20 de spitale din ţară spuneau că femeile stăteau la cozi pentru a scăpa de sarcinile nedorite. Un medic făcea între 40 şi 80 de chiuretaje în fiecare zi. La maternitatea Caritas din Capitală erau într-una cozi.

Potrivit unui alt reportaj din Le Monde, în aproximativ 65 de orfelinate trăiau, în acel moment, 13.000 de copii abandonaţi. Dintre aceştia 30% erau distrofici (prezentau carenţe de nutriţie) şi mulţi alţii aveau malformaţii congenitale.

Sub titlul "Latura întunecată a libertăţii umbreşte noii zori ai României", se relata în Times despre "avântul" prostituţiei şi despre găselniţa traficului cu valută, în a doua lună de democraţie dâmboviţeană. Mai mulţi cetăţeni străini s-au plâns că în plină noapte le băteau la uşă femei îmbrăcate sumar care se autoinvitau la "puţină conversaţie".

FRONTUL, ARMATA SAU MINERII?
Activitatea FSN-ului, înfiinţarea CPUN (miniparlamentul apărut adhoc), apariţia opoziţiei "democratice" formate din partidele "istorice" erau alte subiecte. La o lună de la Revoluţie, Le Monde titra cu referire la România: "Vid politic? Anarhie?". Se remarca inexistenţa unei societăţi civile şi lipsa unor politicieni de carieră, care să echilibreze scena politică. "Frontul acţionează haotic", se mai scria.

Pe de o parte FSN îşi "umfla" muşchii, pe de alta invita opoziţia la dialog. Ana Blandiana demisionase, Silviu Brucan la fel. Se creaseră şi câteva grupuri de intelectuali care criticau tendinţa FSN de a concentra puterea şi de a controla presa liberă.

În opinia unor comentatorilor, în România, "ţara cu cea mai fragilă experienţă democratică din regiune", părea a se confirma scenariul lansat de Laszlo Tokes: "Ori se va consolida Frontul, ori puterea va fi luată de armată". Într-un interviu luat lui Andrei Pleşu, pe atunci ministru al Culturii, reporterul de la Le Monde punea, indirect, sub semnul întrebării independenţa TVR şi sugera că puterea intenţiona să transforme instituţia într-un instrument de propagandă.

Cele două descinderi ale minerilor în Capitală, pentru a "apărarea Revoluţiei", au aruncat şi mai multă suspiciune asupra Bucureştiului. Instalarea democraţiei le apărea, deodată, vesticilor, un proces "îndelungat şi dificil".

 

Confesiunile lui Nicu Ceauşescu
Cotidianul Oggi a reuşit să ajungă la Nicu Ceauşescu, "smulgându-i" un interviu din închisoare. Mezinul fostului cuplu prezindenţial le-a declarat gazetarilor italieni că închisoarea pe viaţă sau condamnarea la moarte erau totuna, dar se temea de umilinţă. Nu se simţea vinovat de nimic şi credea că părinţii greşiseră că nu s-au retras la timp.

Regreta că nu a făcut mai mult bine pentru popor. Întrebat despre cum s-a desfăşurat Revoluţia la Sibiu, judeţ pe care îl conducea în calitatea de prim-secretar, Nicu Ceauşescu a negat că ar fi ordonat să se tragă în oameni. În final, mărturisea că niciodată nu se văzuse pe sine ca pe un moştenitor al funcţiilor tatălui său. Mai mult, nici nu-l interesa puterea, încheiase el dialogul.