x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bonusuri de 50.000 euro/director, cerute înapoi la CE Oltenia

Bonusuri de 50.000 euro/director, cerute înapoi la CE Oltenia

de Adrian Stoica    |    12 Ian 2023   •   08:30
Bonusuri de 50.000  euro/director, cerute înapoi  la CE Oltenia

Bonusurile astronomice plătite de companiile unde statul este acționar majoritar celor din structurile de conducere, majoritate numiți pe criterii politice și mai puțin de performanță, au devenit o practică ce a prins repede teren.

Aceste bonusuri sunt trecute în contractele de management ale persoanelor din conducerile executive, consiliile de administrație și consiliile de supraveghere, dar sunt multe cazuri în care acestea se plătesc fără niciun fundament. Pe de altă parte, nu de puține ori, criteriile de performanță au fost stabilite la un nivel foarte scăzut, astfel încât să fie imposibil de ratat. Un ultim exemplu vine de la Complexul Energetic Oltenia, care a decis să acționeze în instanță o serie de foști șefi ai companiei pentru recuperarea acestor bonusuri.

Prima hotărâre a Adunării Generale a acționarilor Complexului Energetic Oltenia din acest an (Hotărârea nr. 1/9.01.2023) vizează recuperarea unei sume de peste 1,2 milioane de lei plătită ilegal sub formă de bonusuri, la care se adaugă daune, dobânzi și dobânzi penalizatoare în valoare de peste 340.000 de lei. Potrivit hotărârii AGA, sumele au fost încasate de 13 persoane, în perioada august-decembrie 2017. Printre ele figurează fostul director general al CE Oltenia, membri ai Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere.

222.598 de lei, cea mai mare sumă plătită  

Cele mai mari sume au fost încasate de Gheorghe Boza și Gheorghe Bălăcescu, fiecare primind câte 222.598 de lei din poziția de președinte al Directoratului CE Oltenia, respectiv membru al Directoratului. Acești bani au reprezentat componenta variabilă a bonusului, suma fiind calculată în funcție de îndeplinirea criteriilor de performanță stabilite prin contractul de management. Acum, CE Oltenia le cere acestora să returneze banii, considerând că ei au fost plătiți ilegal și, în plus, a calculat pentru fiecare returnarea suplimentară a unei sume de 66.804 lei reprezentând daune-interese calculate până la data de 31 decembrie 2021, dobânzi și dobânzi penalizatoare. Per total, Gheorghe Boza și Gheorghe Bălăcescu au de returnat companiei energetice 288.402 lei.

 

Cu mâna până la cot, în borcanul cu miere

 

Și pentru alți membri ai Directoratului anul 2023 a început cu o veste proastă, ei având de returnat sute de mii de lei. Astfel:

- Adriana Luminița Popescu trebuie dea înapoi 179.050 de lei (138.005 componenta variabilă a bonusului și 41.045 de lei daune-interese, dobânzi și dobânzi penalizatoare);

- Dan Vasile trebuie să dea înapoi 188.635 de lei (146.054 de lei componenta variabilă a bonusului și 42.581 de lei daune-interese, dobânzi și dobânzi penalizatoare);

- Antonie Daniel trebuie să dea înapoi 283.957 de lei (220.333 de lei componenta variabilă a bonusului și 63.624 de lei daune-interese, dobânzi și dobânzi penalizatoare);

- Constantin Bălășoiu trebuie să dea înapoi 33.827 de lei (26.380 de lei componenta variabilă a bonusului și 7.447 de lei daune-interese, dobânzi și dobânzi penalizatoare).

 

281.000 de lei, ceruți înapoi de la membrii CS

 

Nici membrii Consiliului de Supraveghere (CS) nu se pot plânge că au fost recompensați prea puțin pentru „performanțele” lor manageriale. Pentru câteva ședințe pe an, fiecare dintre cei șapte membri ai CS au încasat un bonus de performanță (componenta variabilă) de câte 31.107 lei. Acum, li se cere să returneze această sumă și, în plus, să mai dea fiecare câte 9.042 de lei, reprezentând dobânda calculată la această sumă. În total, de la foștii membri ai CS, CE Oltenia vrea să recupereze acum suma de 281.000 de lei.

„Acționarea în instanță a foștilor membri ai Directoratului și Consiliului de Supraveghere este o practică veche la CE Oltenia. În general, când se schimbă conducerile, se acționează unii pe alții în instanță pentru recuperarea bonusurilor. Este un mare haos. Să vă spun că la ora asta conducerea companiei este blocată? Din cei cinci membri ai Directoratului, pe funcții mai sunt doi, iar deciziile se iau doar cu majoritatea de voturi. Președintele Directoratului, Daniel Burlan, adică directorul general al companiei, este pe funcție de circa trei ani, dar nu are numire definitivă. I se tot prelungește mandatul cu câteva luni și vorbim despre o persoană în mandatului căreia s-a realizat planul de restructurare a companiei, plan care ulterior a primit undă verde și de la Comisia Europeană”. 

 

Surse din cadrul CE Oltenia

 

Bonusuri mărite și la Transelectrica

 

În luna august a anului trecut, acționarii companiei de stat Transelectrica, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, au decis că este momentul să majoreze indemnizația lunară a celor șapte persoane care fac parte din Consiliul de Supraveghere al societății. Ea este compusă dintr-o parte variabilă și una fixă, iar aceasta din urmă a fost majorată de la 13.976 de lei/brut la 17.926 de lei/brut. Pentru acești bani, cei aleși să facă parte din Consiliul de Supraveghere nu au prea multe de făcut, totul comprimându-se, în general, într-o ședință pe lună, care poate fi făcută și online. La sfârșitul anului trecut, compania, unde statul deține 56,8% din acțiuni, s-a mai făcut remarcată prin primele foarte mari acordate unor angajați. De exemplu, au fost șefi care au încasat 15.000 de lei și 16.000 de lei. Cea mai mare primă, de 20.000 de lei, a primit-o însă un consilier. Răspunzând unei solicitări formulate de economedia.ro, deși prime au primit doar 22% din angajați, compania Transelectrica a justificat aceste prime ca fiind necesare pentru păstrarea angajaților.


Transgaz a plătit cele mai mari bonusuri

 

Cel mai mare bonus salarial aprobat într-o companie de stat a fost în valoare de 1,33 de milioane de lei. Cu această sumă decideau acționarii companiei Transgaz să-l răsplătească în mai 2017 pe directorul general Petru Văduva, cu câteva zile înainte ca acesta să-și anunțe demisia „din motive personale”. Din cele trei criterii în funcţie de care Văduva a putut fi recompensat, pe anul 2016 au fost îndeplinite două obiective, se arată în raportul Comitetului consultativ de nominalizare şi remunerare al Transgaz, raport adoptat de AGA în şedinţa din 27 aprilie 2017. Profitul Transgaz a fost cu 33% mai mare decât cel proiectat la începutul lui 2016 (900 de milioane de lei, faţă de 675 de milioane de lei proiecţie), iar cheltuielile de exploatare au fost cu 23% mai mici decât cele preconizate.
Singurul indicator neîndeplinit a fost cel referitor la investiţii (369 de milioane de lei asumate, respectiv 140 de milioane de lei realizate). Un bonus de 1,29 de milioane de lei în 2019 (remuneraţie variabilă, 1.055.449 de lei net, plus componenta fixă de salariu, care a fost de 236.718 lei net, şi zilele neefectuate de concediu de odihnă, respectiv 90.303 lei net) și un altul în 2020 avea să încaseze și actualul director general al companiei, Ion Sterian. În 2021, veniturile sale au crescut consistent, ajungând la 1,69 de milioane de lei net, din care componenta variabilă a fost de 1,26 de milioane de lei net.

 

Nici șefii de la Electrica nu se pot plânge

 

O altă unitate de stat care își răsplătește foarte bine șefii este grupul Electrica. Deși în 2021 compania a bifat o pierdere de 553 de milioane de lei, directorii companiei nu au fost privați de câștiguri imense. De exemplu, Corina Popescu, fostul CEO al companiei, a primit la finalul anului trecut remuneraţii brute şi beneficii de circa un milion de lei. Din această sumă, remuneraţia fixă încasată a fost de 751.561 de lei, cu circa 2% mai mare faţă de cea din 2020, an în care grupul Electrica a înregistrat un profit net de 387 de milioane de lei. Corina Popescu a primit şi o remuneraţie variabilă brută anuală de 269.623 de lei, în condițiile în care şi-a îndeplinit obiectivele de performanţă în proporţie de peste 70%, potrivit datelor care apar în Raportul de remunerare al companiei pentru anul 2021.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: bonus ce oltenia