Bunăstarea românilor, cărată cu sacoşa via Istanbul

Deschiderea graniţelor României, imediat după evenimentele din decembrie, a generat nu numai euforie, ci şi tot soiul de probleme administrative.

N-au trecut bine nici două luni că s-a constatat că vămile româneşti erau prea strâmte pentru noile nevoi de consum ale democraţiei autohtone. Dacă înainte de 1989 fosta Iugoslavie, Polonia, Rusia, Bulgaria şi Ungaria erau principalele surse pentru produsele atât de râvnite de poporul român "multilateral aprovizionat", din a doua lună de Revoluţie românul cu abilităţi negustoreşti a iniţiat noi rute comerciale. Turcia a devenit tărâmul promis al tranzacţiilor la negru.

Totul era de interes pentru gospodăriile austere ale românilor recent democratizaţi. Metri de elastic, blugi contrafăcuţi, cre­ioane cu mină, gumă de mestecat Turbo cu surprize, bomboane pe băţ care colorau limba, chiloţi, ţigări, conserve de peşte, farduri, săpunuri şi deodorante made in Turkey, toate aceste fleacuri îi transformau pe românii sătui de săpun Irinel sau Cheia în înrăiţi consumatori. Palmolive era o revelaţie a epocii, Rexona nu mai era obiect de speculă de strecurat în buzunarele asistentelor, ci le puteai lua de pe tarabele improvizate ce începeau să dubleze locurile unde pieţarii vindeau tradiţionalele legume. Obişnuiţi să nu găsească mai nimic atunci când aveau nevoie, oamenii îşi făceau stocuri, iar bişniţarii nu mai pridideau cu drumurile dincolo şi dincoace de graniţă.


AVEM BANI, AVEM VALUTĂ
Oamenii cu gentoaie de călătorie burduşite erau "secondaţi" strâns de comercianţii mai cu ştaif care preferau să-şi garni­sească buzunarele cu o marfă mai profitabilă: dolari şi mărci. Nu este de mirare că la punctele de trecere a frontierei au apărut, neîntârziat, problemele. Puţinii turişti aveau de  îndurat ore de aşteptare în maşinile prinse în cozi de zeci de kilometri.

Nu numai afluxul de persoane şi de mărfuri cauza blocajele din zona vămilor. Potrivit oficialilor, personalul vamal era mai mult decât insuficient, iar procedurile de verificare anevoioase. Pentru a putea păşi pe pământ străin, românii aveau nevoie de mai mult decât de paşaport. Obligatorii mai erau două adeve­rinţe: una de la circumscripţia financiară şi alta de la locul de muncă, prin care cetăţenii dovedeau că nu au datorii. Pe lângă aceste hârtii, călătorii mai aveau obligaţia de a completa câte un talon atât la ieşirea, cât şi la intrarea în ţară. Pentru că de multe ori călătorii nu ştiau de cea de-a doua adeverinţă, preferau să declare, pe propria răspundere, că nu au un loc de muncă.

Zilnic izbucneau conflicte între angajaţii vamali şi negustorii improvizaţi care intrau în ţară cu "mari cantităţi de bunuri". Negustorii de ocazie refuzau să-şi prezinte bagajele la controlul vamal "în scopul eludării normelor în vi­goare". Lucră­torii erau expuşi la presiuni şi invective şi, potivit unui responsabil de la Vama Giurgiu, "în spatele cuvintelor jignitoare se as­cund cei care încearcă să se abată de la legile ţării".