Jurnalul National: Se poate spune ca teatrul este casa dumneavoastra?

Carmen Stanescu: Am intrat usor la Conservatorul Regal - asa se numea - de Muzica si Arta Dramatica, la profesoara si marea actrita Marioara Voiculescu, care m-a adorat. Pentru ca primul an la Conservator l-am luat cu brio, Marioara Voiculescu m-a prezentat directorului de atunci de la Teatrul National, profesorului universitar, academician Vianu. Nu am putut fi angajata din primii ani, fiindca nu terminasem Conservatorul, dar totusi am fost distribuita in piese. In Teatrul National am ramas pana in ziua de azi. Sunt 61 de ani de Teatru National si ma mandresc cu ei. Acolo este a doua mea casa, mult mai frumoasa decat cea pe care o am. E casa mea frumoasa, e palatul meu.

Ce decizii considerati ca au fost importante pentru cariera dumneavoastra?

Nu prea am luat eu decizii in actorie, ci am fost ajutata, distribuita fara sa ma zbucium prea mult. Mi s-au dat multe roluri splendide de-a lungul timpului. Au tinut la mine acesti mari regizori, cat si directorii teatrului pe care i-am apucat. L-am prins si pe Zaharia Stancu, care era un extraordinar director si care aprecia foarte mult marile valori ale teatrului. Ne incuraja si ne motiva chiar si material. Peste salariu ne dadea o prima. Numai un om care iubeste actorii si teatrul face asa ceva. Noi l-am avut de doua ori director si l-am iubit foarte tare.

Un drum predestinat

Sunteti o norocoasa sau a trebuit sa truditi pentru succes?

Pot sa spun ca norocul l-am avut din cauza talentului meu si a frumusetii mele. Dupa ce am absolvit Conservatorul Regal, numaidecat am fost acceptata, promovata si distribuita. A fost mai intai Sica Alexandrescu, apoi Mihai Berechet cu care am lucrat foarte mult si inca alti cativa regizori. Asa ca, am fost norocoasa in primul rand din cauza talentului.

Frumusetea nu v-a creat probleme niciodata in aceasta meserie?

Nu m-am plans niciodata de frumusetea mea si nu cred ca m-a incurcat, din contra, m-a ajutat enorm.

Dintre colegii dumneavoastra cu care ati jucat, cine v-a impresionat cel mai mult?

Am lucrat foarte mult cu sotul meu, Damian Crasmaru, si cu Mihai Fotino, care a fost un coleg exceptional. E foarte important sa ai pe cineva alaturi, un coleg langa care sa te simti bine pe scena. Nu intotdeauna se intampla asa, si atunci simti ca parca te trage cineva inapoi.

Ce rol considerati ca v-a adus cele mai mari satisfactii?

Sunt multe, nu pot sa spun unul. Ar fi totusi cel din "Comedia de moda veche" pe care am jucat-o de o mie o suta de ori cu singurul partener, Mihai Fotino. Am avut mari, mari succese cu aceasta piesa. Am fost peste hotare cu ea. Chiar si in Rusia am avut succes, unde cei de acolo se pricep la teatru. Alt rol de mare succes a fost Zoe din "O scrisoare pierduta". Tot asa am jucat ani de zile in "Femeia cu bani", "Doamna nevazuta", "Dulcea pasare a tineretii", toate lucrate cu Sica Alexandrescu si Mihai Berechet.

Dintre toate aceste roluri exista vreunul care sa va fi reprezentat aproape intru totul?

Cred ca acesta din "Comedia de moda veche". Personajul avea partituri de multa melancolie si partituri explozive - exact cum sunt eu. Adica era foarte complex acest personaj, Lidia Serber. Cred ca ma reprezenta cel mai bine.

Rasplata unei vieti dedicate scenei

Care a fost cea mai impresionanta dovada de dragoste a publicului de-a lungul anilor?

Eu imi iubesc publicul si ma bucur de fiecare data cand ma opreste lumea pe strada. De altfel, i-am daruit toata viata, cum sa nu-l iubesc? Si aplauzele lor si semnele lor de dragoste, de apreciere le port in mine, sunt ale mele si ma bucur de ele.

V-ati simtit vreodata descurajata din cauza unui esec?

Personal, eu nu am avut esecuri. Dar am jucat, de exemplu, in "Nevestele vesele" acum vreo 30 de ani si mi-am dat seama inca din timpul repetitiilor ca nu va fi un succes, si nu a fost un succes. Am un nas fin pentru teatrul de succes. Jucam cu Valeria Gagealov, care a renuntat la teatru, e plecata prin strainatate. Amandoua ne-am dat seama de esec, pentru ca nu ne simteam bine, cu toate ca aveam rolurile principale. Regia a lasat mult de dorit.

PRIETENI. Alaturi de sotul sau, Damian Crasmaru, si Cezara Dafinescu

Succesul unui spectacol este garantat de buna comunicare dintre actor si regizor?

Este o placere sa ai incredere in regizor si el in tine. Am lucrat cu un regizor la care tin foarte mult, Mihai Manolescu, care nu mai e in Teatrul National. E foarte talentat si e unul din regizorii cu care am colaborat splendid. El se inspira de la mine, eu ma inspiram de la el. Am jucat roluri frumoase cu el si imi pare rau ca nu mai e la noi in teatru. Sunt adusi tot felul de oameni si de prin strainatate, care, drept sa spun, nu au prea mari succese si sunt unii de-ai nostri care nu mai sunt intrebuintati.

Sunteti casatorita cu actorul Damian Crasmaru de mult timp. Care este secretul unei casnicii atat de frumoase?

Din fericire, noi facem 51 de ani de casnicie. Ne completam unul pe altul, iubim aceleasi lucruri, ne plac aceleasi lucruri. Ne distram numai noi doi, cateodata murim de ras. Are grija de mine, uneori ca de un copil.

Credeti in suflete pereche?

Da, de ce nu? Sigur, probabil ca sunt suflete pereche si noi suntem o pereche de suflete.

A debutat in 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna in piesa "Fratii Karamazov". A interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului National precum si a altor teatre din Bucuresti. In 2004 a primit Premiul de excelenta in teatru, cu ocazia implinirii a 60 de ani de teatru, oferit in cadrul festivitatii "Femeile de succes ale anului 2004".