x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Campanie - Donati pentru sinistrati!

Campanie - Donati pentru sinistrati!

de Marie-Jeane Ion    |    Nadina Nedelea    |    12 Mai 2006   •   00:00
Campanie - Donati pentru sinistrati!

Apele au trecut. Nevoile au ramas. Sinistratii din sudul tarii au nevoie de solidaritatea noastra. Acum e momentul sa le-o dovedim.

"Ne-au gonit si de acolo, de unde stateam, ca a intrat apa in Dorobatu… si ne-au mutat aici!" Sinistrati, tabara Manastirea

Tabara de sinistrati Manastirea. Corturile sunt insirate ordonat intr-un spatiu inchis cu garduri. La usa fiecaruia e amplasat un sac pentru gunoi, iar pe iarba dintre ele nu gasesti nici o hartiuta.

"De tabara asta ne-am ocupat noi!", spune cu mandrie un jandarm tanar, care tine neaparat sa ne insoteasca peste tot si sa ne arate cat s-a muncit acolo. Conditiile sunt minime, dar din fiecare cort razbate tristetea. Cei care locuiesc acolo nu sunt turisti veniti in camping, sunt oameni peste care Dunarea flamanda s-a pravalit de nici unde si le-a inecat in apele murdare toata agoniseala de-o viata… Camera de filmat si aparatul de fotografiat ii adunau pe toti la un loc sa-si spuna pasul. De acolo, din fotoliul in care stati si cititi aceste randuri, lucrurile par simple: sunt niste sinistrati. Dar fiecare dintre ei e un om cu o poveste…

"Tie ce-ti trebuie, tataie?
Mi-ar trebui casa inapoi, ca-i trantita in apa gramada. Am muncit o viata intreaga si-am pierdut-o intr-o ora…"
Veteran de razboi, tabara Manastirea

E batran, are 86 de ani, e veteran de razboi si si-a pierdut un picior pentru o cauza dictata de mai-marii acestei tari. Acum asteapta sa vada ce-i da tara inapoi… Nu era un om sarac, fiica lui e cadru didactic, iar ginerele a muncit sofer pe camion. Au strans bani si au facut o casa in care locuiau trei generatii. Destul de incapatoare, dar apa le-a luat totul. In banca n-au pastrat nimic…

Nu este doar povestea lor. In satul Manastirea, jumatate sub apa, oamenii s-au luptat cu raul cu mainile goale. Au ridicat un dig in mijlocul ulitei, ca sa opreasca dezastrul. Aproape toti isi renovasera casele, le vopsisera si isi aranjasera gradinile.

"Am furat pamant si nisip de la Primarie si-am adus aicea sa ne facem dig! Am muncit o noapte si, in cateva ore, tot a venit apa peste noi!" Sat Manastirea

Dunarea a muscat mai bine de patru kilometri din campie, iar malul s-a mutat cu totul. Romanul face haz de necaz. "O sa facem un hotel pentru turisti si o sa-i plimbam cu barca", rade o femeie. La casa ei n-a ajuns apa, dar cand a fost nevoie a pus umarul si i-a ajutat pe vecinii mai putin norocosi…

In ceea ce a mai ramas din curtea unei case, doi batrani stau si se uita la zidurile care se naruie incet. Pare o casa de papusi: din odaia de oaspeti a mai ramas doar jumatate si poti vedea de afara mobila umflata de apa.

"Ce faci, tataie, mai stai?
Unde sa mai stau, casa e jumatate jos..." Sinistrati, sat Manastirea

Jurnalul National, Intelligent Media Solutions, Asociatia de Initiativa Civica si Asociatia pentru Protectia Internationala a Romanilor, sustinute de Avantaj Net si Creative MDV, declanseaza campania "Salvati Romania". Pentru informatii despre cum ii puteti ajuta pe cei peste 14.000 de romani afectati de inundatiile din ultimele saptamani accesati site-ul www.salvatiromania.com.

VIATA. Fac primii pasi in corturi, cu mancare incalzita pe pirostrii; igiena este un cuvant necunoscut
LUMINA. Traiul improvizat risca sa devina permanent. Curentul electric, reteaua de apa nu ajung in tabere

Calatori de nevoie…

In Calarasi sunt cinci tabere de sinistrati: doua la Spantov, doua in Chiselet si una in Manastirea. Sute de oameni si-au lasat in urma casele inundate si, dupa Pasti, s-au mutat acolo. La Manastirea, cei care au organizat perimetrul de campare au avut timp la dispozitie sa aranjeze totul, ordonat. In Spantov si in Chiselet, insa corturile sunt imprastiate, ridicate in graba. Cand au fugit din calea apei, oamenii au salvat ce au putut. Medicii de la Crucea Rosie si personalul de la Directia de Sanatate Publica incearca sa-i convinga ca nu trebuie sa lase cainii liberi printre corturi, pentru ca asta inseamna pericol de imbolnavire.

Unii si-au luat din case aragazurile si au facut rost de butelii. Au copii si incearca sa le gateasca o masa calda, pentru ca de mai bine de o saptamana, micutii mananca numai conserve. Dar ce te faci daca ia cortul foc?

"Ne spun sa nu facem mancare! Eu cu trei conserve nu satur cinci copii si doi oameni, cu cinci cartofi fac o oala si satur o familie!", ne spune una dintre femeile din tabara Chiselet Rudarie. Acum autoritatile incearca sa aduca in zona bucatarii mobile, ca sa le asigure sinistratilor macar o masa calda pe zi. Una dintre tabere, numita Chiselet Magazie, fiindca a fost infiintata pe langa magaziile unui fost IAS, e mai dotata. Are deja o bucatarie de campanie, dusa acolo de armata. Din pacate, nici armata nu are prea multe, iar sinistrati mai sunt si prin alte parti…

Toalete exista peste tot. Jandarmii, politia, cei din armata au pus mana si au sapat gropi. Apoi au fost ridicate cabine din lemn. Dar criza refugiatilor e una de durata, multi vor locui in tabere pana cand casele le vor fi reconstruite sau vor primi altele in loc. Echipele de la DSV dezinfecteaza periodic toaletele, dar, o data cu venirea caldurii, e posibil ca situatia sa se inrautateasca.

Mai greu le este oamenilor sa se spele sub cerul liber, langa corturi.

"Uite-l pe ala micu’! I-am facut baie aici, afara, si acum are febra 39!", ne povesteste o femeie. Copilul nu are mai mult de 4 ani.

Doar doua din cele cinci tabere pe care le-am vazut au dusuri, aduse tot de armata. Apa se incalzeste in cisterne si, o data pe saptamana, fiecare om are dreptul la cinci minute sub jetul caldut. E totusi bine, dar se intampla numai in Chiselet Magazie si in tabara de la Spantov. In celelalte, sute de oameni poarta aceleasi haine si nu au mai facut baie de doua saptamani.

"Trebuie sa nasc, am opt luni. Mai am o luna si nasc! Unde aduc copilul, aici?… ca e frig de te ia cu totul…", isi striga disperarea o femeie care ne vede trecand cu camera de filmat pe langa cortul ei.

Medicii sunt la datorie, ambulantele stau zi si noapte pe teren. Medicamente exista, dar sunt doar pentru primul ajutor. Majoritatea familiilor de sinistrati are multi copii de varsta mica. Pentru ei este nevoie de suspensii, care lipsesc din trusa medicilor. Iar cardiacii, hipertensivii, suferinzii de boli pulmonare cronice nu gasesc nici ei pastilele de care au nevoie la cortul Crucii Rosii. Si peste toate, oamenii au suferit o trauma psihica din care cu greu isi revin. Pentru un om simplu, de la tara, casa era singura avutie, iar in cele mai multe cazuri, gradina si animalele din curte reprezentau sursa reala de trai. Si mai grav este ca saracii din sat lucrau in gradinile sau fermele celor avuti. Cum toate culturile sunt sub ape, iar animalele din satele inundate zbiara de foame in tarcuri improvizate pe dealuri, gradinarii si grajdarii si-au pierdut obiectul muncii, asa ca acum traiesc din mila publica.

DE LA OM LA OM
Haideti sa le dam o mana de ajutor! Este greu sa le promitem ca vor reveni curand la viata linistita de dinainte de revarsarea Dunarii, dar le putem face trecerea mai usoara. Haideti sa fim altruisti! Sa dam din putinul nostru, iar ajutorul sa ajunga exact acolo unde e nevoie! Haideti sa ne organizam! Sa facem in asa fel incat sinistratii sa aiba de mancare in fiecare zi, si nu doar in Vinerea Patimilor sau de Pasti, sa gasim solutii pentru ca apa de baut sau cea necesara igienei sa nu le lipseasca, sa utilam corturile in care vor fi nevoiti sa traiasca cateva saptamani de aici inainte cu saltele si paturi calduroase.

TIPURI DE AJUTOARE
UTILE
In cazul in care se vor infiinta bucatarii mobile, este nevoie de zarzavaturi si legume, alimente conservate, apa, saltele, paturi calduroase, medicamente (suspensii pentru copii, medicamente pentru cei care sufera de boli cronice, comprimate cu complex de vitamine), articole de igiena corporala (hartie, pampers pentru copii, tampoane igienice, sapun, pasta si periute de dinti, detergent de rufe si de vase, prosoape), toalete ecologice, tomberoane si saci de gunoi, costume de trening, chiloti si sosete, pantofi sau papuci de plastic, extinctoare.

INUTILE
Alimente perisabile (mezeluri, produse lactate, paine, dulciuri).
×
Subiecte în articol: special mănăstirea sinistrati