Procurorii care au luat la verificat conturile funda-tiei Institutul pentru Libe-ra Initiativa (ILI) au avut surpriza sa constate ca banii cu care a fost ali-mentata au miros de pe-trol si ar putea avea chiar culoarea neagra. Prin aceste conturi, sustin procurorii, au fost rulati bani suspectati a fi fost obtinuti prin comiterea de infracti-uni de catre grupul condus de omul de afaceri Dinu Patriciu. Grav este faptul ca toti cei care si-au indesat buzunarele cu ei nu recunosc acest lucru in declara-tiile de avere. Stam si ne intrebam, vazand toate aces-te lucruri, cine conduce de fapt tara? Care dintre cer-curile de influenta - politice sau financiare - se afla la carma Romaniei? Incet-incet, mai devreme decat ne-am asteptat, iata ca incepem sa stim raspunsul la aceste intrebari.
Verificarile facute de procurorii Parchetului Instantei Supreme asupra conturilor Fundatiei Institutul pentru Libera Initiativa (ILI) au scos la iveala faptul ca prin ele au fost rulati si bani suspectati a fi fost obtinuti prin comiterea de infractiuni de catre grupul de crima organizata pe care l-ar conduce omul de afaceri Dinu Patriciu. In conturile fundatiei de care este legat numele premierului Calin Popescu Tariceanu au intrat peste 100 de miliarde de lei de la Grupul Dinu Patriciu. Banii au fost transferati la alte fundatii ori folositi pentru efectuarea de plati. Nici unul dintre principalii beneficiari ai sumelor primite de la Fundatie nu recunoaste acest lucru si nu le-a facut publice in declaratiile de avere. Printre persoanele care au fost platite cu titlu de "onorarii" pentru diverse prestatii se numara fostul sef al Serviciului Roman de Informatii Externe, Catalin Harnagea, actualul ministru al Afacerilor Externe, Razvan Ungureanu, fostul consilier prezidential Dorin Marian, liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, Cosea Dumitru, Andrei Alexandru, Valean Adina, Radu Boroianu, Pavel Antoniu, Cojocaru Wanda. CONTURILE. Din conturile Dan Patriciu, TRG Rompetrol SA, Rompetrol Chemicals Romoil, PNL au fost virate 104.159.360.971 lei in conturile Fundatiei ILI, bani suspectati a proveni din infractiunile ce ar fi fost comise de omul de afaceri si partenerii lui. Prin contul RoBACX0000000031176310 ROL s-au rulat 53.877.792.401 lei. Printr-un alt cont s-au rulat 531968 RON, adica 5.319.618.000 lei vechi. Prin contul RoBACX0000000031176021 USD s-au rulat 1.450.383 dolari, echivalentul a 44.961.885.570 de lei. PLATILE. Din Consiliul Director al Fundatiei ILI fac parte Dinu Patriciu, Cristian Boureanu, Calin Popescu Tariceanu, Dan Rusanu, Crin Antonescu. Din banii intrati in conturile fundatiei s-au platit onorarii personalitatilor numite mai sus, ori s-au facut plati catre trezorerie (impozite, fond solidaritate), plati catre Ziua, Icar, Happy Tour etc. Au fost ridicati bani in numerar si s-au facut transferuri catre alte fundatii cum ar fi Mathesis, Danubius, Lambda, Horia Rusu. SCHEMA RULAJULUI BANILOR |
CLICK PE IMAGINE PENTRU A MARI |
C.P. Tariceanu, prim-ministru, liderul PNL
Cristian Boureanu, deputat PNL
Mihai Razvan Ungureanu, ministrul Afacerilor Externe
Si-a inceput mandatul de ministru al Afacerilor Externe la 29 decembrie 2004, fiind nominalizat de PNL fara sa fie membru al acestui partid. De altfel, el s-a remarcat mai mult ca diplomat decat ca om politic. Ultima pozitie detinuta a fost aceea de coordonator-adjunct al Initiativei de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI), cu sediul la Viena. In cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Mihai-Razvan Ungureanu a mai indeplinit functiile de secretar de stat, in perioada 1998 - 2001, si de director general - emisar regional al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, in perioada 2001 - 2003. In declaratia de interese completata la 29.12.2005, Ungureanu nu mentioneaza ca ar detine vreo calitate la fundatia ILI. Nici in declaratia de avere completata la aceeasi data nu apare ca venituri independente sau alte venituri realizate in anul fiscal incheiat vreo suma castigata de la ILI.
Crin Antonescu, liderul deputatilor PNL
Are la activ patru mandate de deputat si a fost ministru al Tineretului si Sportului in timpul guvernarii CDR (1997-2000). Este liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, post pe care era cat pe ce sa-l piarda din cauza criticilor la adresa premierului Tariceanu si a presedintelui Camerei, Bogdan Olteanu. Unul din reprosurile aduse de Crin Antonescu lui Olteanu a fost ca face parte din Comisia de privatizare a CEC, cerandu-i sa participe la lucrarile acesteia, fara a mai primi insa indemnizatie. Sau sa nu o declare, am spune noi, avand in vedere ca Antonescu este membru in Consiliul Director al Fundatiei Institutul pentru Libera Initiativa. El recunoaste acest lucru in declaratia de interese datata 6 mai 2005, dar uita sa treaca in declaratia de avere, tot din 6 mai 2005, ce sume a pri- mit pentru munca prestata la fundatie. La rubrica "venituri ale declarantului si ale membrilor familiei realizate in ultimul an fiscal incheiat", Crin Antonescu nu a completat nimic.
Teodor Melescanu, senator PNL
Vicepresedinte al PNL, Melescanu este la al doilea mandat de senator. In perioada 1992-1996 a fost ministru de stat si ministru al Afacerilor Externe al Romaniei. Desi este nominalizat ca a primit bani de la fundatia ILI, Teodor Melescanu nu mentioneaza acest lucru in ultima declaratie de avere afisata pe site-ul Senatului si datata 12 ianuarie 2005. In declaratia de interese, depusa 12 ianuarie 2006, Melescanu precizeaza ca este membru in Consiliul Fundatiei ILI si trece zero la valoarea beneficiilor.
Adina Valean, deputat PNL
Este la primul mandat de parlamentar, fiind membru PNL din 1999. A lucrat in perioada 1997 - 1999 in Ministerul Tineretului si Sportului. Director general al fundatiei ILI, Adina Valean mentioneaza acest lucru in ultima declaratie de interese (5 mai 2005), dar trage o liniuta la rubrica "valoarea beneficiilor". In schimb, in declaratia de avere care este afisata pe site-ul Camerei apare ca fiind depusa la 6.05.2005, dar in format pdf la data de 5.05.2004, la rubrica "venituri realizate" in ultimul an fiscal Valean scrie ca in calitate de director general al Fundatiei ILI a obtinut suma de 1.165.000.000 lei vechi.
Dan Rusanu, deputat PNL
Este la al doilea mandat de parlamentar, fiind secretar in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor. A fost secretar de stat in guvernarea CDR si presedinte al Eximbank. Rusanu nu mentioneaza nici in CV, nici in declaratia de interese calitatea de membru al fundatiei ILI. Cu atat mai putin in declaratia de avere.
Acuzatii grave pentru Patriciu
Motivarea deciziei Curtii de Apel Bucuresti privind cercetarea in stare de libertate a omului de afaceri Dinu Patriciu pare sa fi rasturnat atitudinea unor institutii ale statului de la care procurorii tot cereau documente, fara insa a le si primi. Recunoasterea de catre instanta a complexitatii cauzei si a gravitatii faptelor puse in discutie pentru arestarea presedintelui Rompetrol si a partenerilor sai americani parca a dezlegat arhive. Recent, ANAF a trimis Parchetului aproape 60 de volume de documente pentru a fi verificate de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT). Fondator al Partidului National Liberal, fost lider al filialei PNL Prahova, Dinu Patriciu a renuntat la politica in favoarea afacerilor. De ce este atat de complex dosarul Rompetrol? Pentru ca din cercetarile anchetatorilor DIICOT reiese, pe scurt, faptul ca multe dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dupa preluarea Rompetrol, s-ar fi facut "pe banii statului". Autoritatile sustin ca Petromidia a fost cumparata cu 50 de milioane de dolari proveniti de fapt din creanta Libia, care se cuvenea statului. Rafinaria "a fost supta", statul pacalit cu neplata datoriilor, in timp ce conturile deschise de mai multe persoane in "paradisuri fiscale" s-ar fi umplut de bani. Totul ar fi fost posibil in Romania ultimilor 12 ani prin largirea grupului de crima organizata pe care l-ar fi constituit omul de afaceri, dar si gratie sustinerii pe care acesta ar fi primit-o de la diversi mai-mari ai vietii politico-economice romanesti, potrivit unor surse judiciare. Afacerile considerate ilicite sunt: 1) Creanta din Libia a statului de 85 de milioane de dolari, paguba creata de SC Rompetrol SA prin nevirarea la bugetul de stat a drepturilor cuvenite din acordul EPSA, avand in vedere ca actiunea a fost finantata integral de la bugetul statului, inclusiv dupa 1990; 2) Majorarile de capital social, investitiile la rafinaria Petromidia; 3) VEGA. Deocamdata anchetatorii au dat doar cateva nume ale celor implicati in "caracatita Dinu Patriciu" si ele se regasesc in referatul prin care s-a cerut arestarea. Capii gruparii ar fi Patriciu, cei doi americani, George Philip Stephenson si Colin Richard Hart, si Victor Eros, demnitar al CNVM. Coordonarea ilegalitatilor grupului a fost facuta de inculpatul Patriciu Dan Costache, care "a planificat, organizat si conceput cu minutiozitate strategia si executarea insidioasa a actelor ilicite, urmarind finalizarea profitabila a acestora, conform obiectivelor acceptate si de ceilalti membri ai asocierii", potrivit referatului. Lista insa este mult mai lunga. Patriciu a sustinut tot timpul ca este nevinovat.
MEMBRII FUNDATIEI ILI
| ||
Institutul pentru Libera Initiativa a fost infiintat in 2001. Din Comitetul Director fac parte Calin Popescu Tariceanu, Dinu Patriciu, Radu Boroianu, Dan Radu Rusanu, Crin Antonescu, Teodor Melescanu si Cristian Boureanu. Director general este Adina Valean, deputat de Prahova, organizatie condusa pana de curand de Dinu Patriciu. Site-ul ILI are un link prin care trimite direct la site-ul Rompetrol, iar dintre cele trei caiete ILI publicate, doua poarta semnatura lui Dinu Patriciu.
Potrivit statutului ILI, membrii sai fondatori sunt:
|