Carol al II-lea, precursorul lui Nicolae Ceauşescu

DICTATURA REGALĂ ● 70 DE ANI DE LA INSTAURAREA EI
Luni, 18 august a.c., Jurnalul Naţional lansează ediţia de colecţie "Carol al II-lea, precursorul lui Nicolae Ceauşescu". Cu trei decenii înainte de cîrmuirea "Geniului din Scorniceşti", românilor li se spunea că "Regele este totul", deputaţii se votau în unanimitate şi exista un partid unic! Între "ţara renaşterii naţionale" şi "patria socialistă" a "epocii de aur" erau asemănări uluitoare!

DICTATURA REGALĂ ● 70 DE ANI DE LA INSTAURAREA EI
Luni, 18 august a.c., Jurnalul Naţional lansează ediţia de colecţie "Carol al II-lea, precursorul lui Nicolae Ceauşescu". Cu trei decenii înainte de cîrmuirea "Geniului din Scorniceşti", românilor li se spunea că "Regele este totul", deputaţii se votau în unanimitate şi exista un partid unic! Între "ţara renaşterii naţionale" şi "patria socialistă" a "epocii de aur" erau asemănări uluitoare!
 
"Îmi iau angajamentul să fiu şi un voievod al culturii româneşti", ar fi spus Carol în primul an al domniei sale, la deschiderea cursurilor Universităţii Populare de la Vălenii de Munte. În România lui Carol al II-lea, scriitorii, artiştii, oamenii de cultură erau numiţi metaforic "muncitorii cu duhul". Suveranul gusta din plin băile de mulţime şi manifestările zgomotoase, iar spre scriitori a avut o înclinaţie specială. I-a cultivat, le-a flatat orgoliul nemăsurat de artişti, le-a finanţat operele, şi-a deschis băierele pungii în faţa creatorilor, majoritatea sensibili peste poate la "ochiul dracului".
Încă din tinereţe, pusese temelia Fundaţiei Culturale Regale Principele Carol, avînd ca scop difuzarea culturii la sate. Pe cheltuiala Fundaţiei au fost trimise la sate Echipele Regale Studenţeşti. După model occidental, s-au construit cămine culturale şi biblioteci săteşti. Începînd din 1933, Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol II a tipărit opere ale clasicilor literaturii române şi universale, scriitori consacraţi şi debutanţi.

OMAGIU LUI CAROL. "Muncitorii cu duhul" nu i-au rămas datori. Volume i-au fost închinate şi poezii dedicate! "De-a pururi de-aici ’nainte/Au să mi-l ţie vremurile minte/O să-şi aduc-aminte vîntul/ Cel ce-i ascultă gîndul şi cuvîntul/ Vîntul acela, care de la cer/L-a pogorît pe un vultur de fier". Astfel îşi începea poezia "Regele Carol II", bardul Tudor Arghezi. Opere omagiale i-au dăruit şi Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Cezar Petrescu. Ziarul "România", gazeta oficială a regimului carlist, dedica pagini întregi "Maiestăţii Sale, Regele Carol al II-lea". În februarie 1939 se sărbătoarea un an de la adoptarea Constituţiei carliste. "Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul au adus prinos de recunoştinţă la Alba Iulia Maiestăţii Sale (M.S.) Regelui, pentru Constituţia ce a dat ţării", titra "România", oficiosul Frontului Renaşterii Naţionale (FRN), partidul unic înfiinţat de Rege. 16 octombrie, ziua de naştere a Suveranului, a fost sărbătorită cu mare fast. În capitală şi peste tot în ţară s-au organizat manifestări în cinstea lui Carol al II-lea, s-au rostit discursuri, s-au trimis telegrame de felicitare, portretele sale au fost expuse pe clădiri publice.

DEMOLĂRI ŞI PALATE. În timpul lui Carol al II-lea, faţa Capitalei s-a schimbat, aşa cum s-a întîmplat cinci decenii mai tîrziu. Au dispărut cartiere, străzi, locuri-reper ale Bucureştilor începutului de secol. Primul din seria construcţiilor moderne, blocul ARO, operă a arhitectului Horia Creangă, (actualul cinema Patria), urmat de Palatul Telefoanelor, multă vreme cea mai înaltă clădire din Bucureşti. Clădirea Bibliotecii Academiei Române, Palatul Monopolurilor de Stat (actualul sediu central al Ministerului Economiei şi Finanţelor din Calea Victoriei nr. 152), clădirea Academiei Militare datează din aceeaşi perioadă.

ÎN ATENŢIA PRESEI MONDIALE. Puţine personalităţi ale istoriei românilor au avut parte de atîta publicitate în presa mondială. Întocmai ca Nicolae Ceauşescu, Carol al II-lea a suscitat în permanenţă atenţia marilor săptămînale internaţionale. Nu pe teme politice, ci de alcov. În ceea ce-l priveşte pe fostul Suveran, mare căutare aveau subiectele de senzaţie, pe care le-a furnizat pînă la bătrîneţe. Aventurile amoroase, plimbările la volanul bolidului Rolls şi abdicările de la tronul României făceau în străinătate deliciul a milioane de cititori. În viaţa personală Carol a fost un fel de Nicu Ceauşescu, greu de înfrînat de etichetă şi rigori.

Despre viaţa amoroasă a năbădăiosului Carol al II-lea, scandalurile dintre urmaşii săi şi multe alte secrete din culisele Palatului Regal, citiţi în ediţia de colecţie de luni, 18 august a Jurnalului Naţional.

Daruri aniversare

Zilele onomastice şi sărbătorile oficiale constituiau pentru supuşii Regelui un prilej de a se întrece în cadouri şi "atenţii". Bunăoară, cu ocazia aniversării a 46 de primăveri, Carol al II-lea a primit din partea guvernului un "Autoportret" de Luchian şi din partea Băncii Naţionale o hartă a României gravată pe placă de aur, în greutate de 16 kg. Cu altă ocazie, de un 8 iunie (aniversarea Restauraţiei), Guvernul i-a dăruit picturile "Vedeta din 1877" de Grigorescu şi "Cap de Crist" de El Greco, Banca Naţională venea cu o plachetă masivă de aur de 12 kg. Printre cadourile "modeste", Societatea "Mica" i-a oferit minereuri de aur, Primăria Bucureştiului o cupă de argint, generalul Ilcuş un buzdugan de aur şi generalul Dombrowski, primarul Capitalei, un "Portret al ţarului Nicolae I".

Enigma Carol

Carol al II-lea a fost o personalitate fascinantă. Unul dintre cei care l-au cunoscut bine, Mihail Manoilescu, îl descrie astfel: "Am puţină nădejde că se va putea dezlega vreodată, până în toate ascunzişurile ei, enigma Carol, enigmă psihologică mai mult decât istorică. Observatorii contemporani vor mărturisi sau cu totul împotriva lui Carol, înfăţişându-l ca pe un demon; sau cu totul pentru dînsul, făcînd din el un erou ce n-a fost înţeles. Vor avea dreptate şi unii şi ceilalţi. Căci a fost şi demon şi erou; şi întruchipare a puterilor întunericului şi arătare luminoasă, deschizătoare de zări mai bune. Carol nu poate fi prins şi exprimat în formule simpliste, ca un personaj de melodramă care întruchipează sau tot răul sau tot binele."